De ce alegem uneori o recompensă mare, dar puțin probabilă, în locul unui câștig mai modest și mai sigur? O cercetare realizată la Johns Hopkins University a identificat o regiune cerebrală care influențează preferința pentru deciziile riscante. Într-un experiment desfășurat pe doi macaci rhesus, oamenii de știință au observat că inactivarea temporară a acestei regiuni a redus cu aproximativ 30–40% frecvența alegerilor riscante.
Studiul, publicat în 2018 în revista Current Biology, oferă indicii despre modul în care cortexul frontal contribuie la evaluarea recompenselor incerte. Rezultatele sugerează că preferința pentru risc poate fi modificată prin intervenția asupra activității unei regiuni cerebrale specifice, fără ca toate celelalte mecanisme implicate în luarea deciziilor să fie afectate în aceeași măsură. Descoperirea ar putea contribui la înțelegerea comportamentelor de risc, inclusiv a celor asociate jocurilor de noroc, dar aplicarea sa la oameni rămâne deocamdată o ipoteză de cercetare.
De ce ne asumăm riscuri chiar și atunci când șansele de câștig sunt mici?
Preferința pentru risc influențează numeroase decizii, de la alegerile financiare până la activitățile recreative sau profesionale. În anumite situații, oamenii preferă un rezultat sigur, chiar dacă recompensa este modestă, în timp ce în altele sunt dispuși să accepte o probabilitate mică de succes pentru posibilitatea unui câștig mai mare. Aceste diferențe nu pot fi explicate întotdeauna printr-o singură trăsătură de personalitate.
Veit Stuphorn, cercetător în neuroștiințe la Johns Hopkins University, subliniază că atitudinea față de risc poate varia considerabil de la un domeniu la altul. O persoană poate fi foarte prudentă atunci când își gestionează economiile, dar poate practica activități cu un grad ridicat de pericol, precum parașutismul. Acest contrast sugerează că disponibilitatea de a risca depinde și de contextul în care este luată decizia.
În psihologie, asumarea riscului nu este considerată automat un comportament problematic. Unele decizii implică incertitudine deoarece rezultatul dorit nu poate fi obținut altfel, iar evaluarea riscului presupune cântărirea posibilelor beneficii și consecințe. Dificultățile pot apărea atunci când atracția pentru recompense incerte contribuie la alegeri repetate cu efecte negative importante.
Comportamentul individual poate fi influențat și de contextul social în care se produce o decizie. Cercetările despre motivele pentru care oamenii pot lua decizii nechibzuite atunci când se află într-un grup explorează o altă dimensiune a comportamentelor riscante. Studiul realizat la Johns Hopkins a urmărit însă mecanismele neuronale ale preferinței pentru risc într-o sarcină controlată experimental.
Ce regiune a creierului influențează deciziile riscante?
Cercetătorii știau deja că anumite regiuni ale cortexului prefrontal participă la luarea deciziilor și la evaluarea recompenselor. Această parte a creierului contribuie la procese cognitive complexe, inclusiv la planificare, control comportamental și alegerea între alternative. Totuși, nu era pe deplin clar care dintre regiunile sale influențează direct disponibilitatea de a selecta opțiuni riscante.
Echipa formată din Xiaomo Chen și Veit Stuphorn a investigat o regiune numită supplementary eye field, prescurtat SEF. Aceasta se află în cortexul frontal medial și este cunoscută în special pentru participarea la controlul și evaluarea mișcărilor oculare. Studiile anterioare sugeraseră că SEF este implicată și în procesele prin care sunt evaluate alternativele și rezultatele unor decizii.
Poziția regiunii SEF este relevantă pentru înțelegerea funcției sale. Ea se află într-o zonă de legătură între circuitele implicate în procese cognitive și cele care contribuie la controlul acțiunilor. Cercetătorii au dorit să stabilească dacă activitatea acestei regiuni influențează efectiv alegerile riscante sau doar reflectă decizii formate în alte părți ale creierului.
Obiectivul experimentului a fost identificarea unei legături cauzale între activitatea SEF și preferința pentru risc. Pentru aceasta, nu era suficientă simpla observare a activității neuronale în momentul unei decizii. Cercetătorii trebuiau să modifice temporar funcționarea regiunii și să urmărească dacă se schimbă și comportamentul animalelor.
Experimentul cu doi macaci rhesus care au învățat să aleagă între recompense
Pentru a investiga această ipoteză, oamenii de știință au lucrat cu doi macaci rhesus, din specia Macaca mulatta. Animalele au fost antrenate să participe la o sarcină computerizată în care trebuiau să aleagă între alternative asociate unor recompense lichide. În locul banilor utilizați în jocurile de noroc pentru oameni, experimentul folosea cantități diferite de apă.
Macacii urmăreau un ecran pe care erau prezentate opțiunile disponibile. Alegerile erau exprimate prin mișcări ale ochilor către simbolurile corespunzătoare, ceea ce permitea înregistrarea precisă a deciziilor. Unele opțiuni ofereau recompense mai mici și mai probabile, în timp ce altele presupuneau posibilitatea unei recompense mai mari, dar cu șanse reduse de obținere.
Un exemplu de alegere presupunea o probabilitate de 20% de a primi 10 mililitri de apă sau o probabilitate de 80% de a primi 3 mililitri. Prima variantă oferea posibilitatea unui câștig considerabil mai mare, dar și o probabilitate ridicată ca recompensa să nu fie obținută. A doua variantă oferea o cantitate mai mică, însă cu șanse mult mai mari de succes.
Din punct de vedere matematic, valoarea așteptată a primei opțiuni era de 2 mililitri, în timp ce valoarea așteptată a celei de-a doua era de 2,4 mililitri. Prin urmare, alegerea recompensei de 10 mililitri nu era neapărat cea mai avantajoasă dacă erau luate în considerare doar probabilitățile și cantitățile oferite. Totuși, macacii au manifestat frecvent o preferință pentru variantele care permiteau obținerea unor recompense mari, chiar și atunci când acestea erau mai puțin probabile.
De ce preferau maimuțele recompensele mari și nesigure?
Observațiile inițiale au arătat că cei doi macaci aveau o înclinație pentru anumite opțiuni riscante. Atracția pentru recompensele mari nu părea să fie explicată exclusiv de nevoia imediată de apă, deoarece preferința a fost observată și în condiții în care animalele nu erau foarte însetate. Cercetătorii au interpretat acest comportament ca pe un indiciu că incertitudinea și posibilitatea unui câștig mare pot influența valoarea subiectivă a unei opțiuni.
Una dintre explicațiile discutate a fost că obținerea unei recompense importante poate fi atractivă chiar și atunci când șansele sunt reduse. Situația poate fi comparată, într-o anumită măsură, cu interesul unor persoane pentru jocurile de noroc, unde posibilitatea unui câștig mare poate rămâne atrăgătoare în ciuda probabilităților nefavorabile. Totuși, experimentul nu a demonstrat direct că macacii experimentau aceleași emoții sau motivații ca oamenii care participă la jocuri de noroc.
Comportamentul observat sugerează că evaluarea unei recompense nu depinde exclusiv de valoarea sa matematică. Un organism poate atribui o importanță deosebită posibilității de a obține un rezultat mare, chiar dacă acesta este incert. Cercetătorii au urmărit tocmai mecanismul neuronal care ar putea contribui la această atracție.
Ce s-a întâmplat când cercetătorii au inactivat temporar regiunea SEF?
Etapa decisivă a experimentului a constat în reducerea temporară a activității regiunii SEF. Cercetătorii au utilizat o tehnică de răcire corticală, posibilă deoarece regiunea investigată se află relativ aproape de suprafața creierului. Procedura a permis inactivarea reversibilă a zonei, astfel încât comportamentul animalelor să poată fi comparat înainte, în timpul și după intervenție.
Rezultatele au fost remarcabile prin specificitatea lor. În timpul inactivării SEF, macacii au devenit cu aproximativ 30–40% mai puțin predispuși să aleagă variantele riscante. Preferința pentru recompensele mari, dar nesigure, s-a redus considerabil, ceea ce a indicat că activitatea regiunii investigate contribuia efectiv la comportamentul de asumare a riscului.
Modificarea nu a însemnat că animalele au încetat complet să aleagă opțiuni incerte. Ele au continuat să participe la sarcină și să evalueze alternativele disponibile, însă atracția pentru variantele cu recompense mari și probabilitate redusă a scăzut. Acest rezultat a permis cercetătorilor să distingă între preferința pentru risc și alte componente ale procesului decizional.
Inactivarea temporară a regiunii nu reprezintă o intervenție terapeutică destinată oamenilor. Tehnica a fost utilizată în condiții experimentale pentru a investiga funcția unei structuri neuronale, iar rezultatele sale nu pot fi extrapolate automat la tratamente clinice. Valoarea principală a experimentului constă în demonstrarea rolului cauzal al SEF în anumite alegeri riscante ale macacilor.
Regiunea cerebrală influența riscul, dar nu toate componentele deciziei
Unul dintre rezultatele care au atras atenția cercetătorilor a fost faptul că modificarea activității SEF nu a afectat în aceeași măsură toate aspectele comportamentului. Macacii au continuat să folosească informațiile despre recompense și probabilități atunci când își evaluau opțiunile. În schimb, s-a redus în special atracția pentru posibilitatea obținerii unor câștiguri mari, dar incerte.
Analizele au sugerat că inactivarea SEF nu modifica semnificativ estimarea subiectivă a probabilităților sau valoarea medie a recompenselor. Cu alte cuvinte, animalele nu păreau să înțeleagă diferit șansele de câștig doar pentru că activitatea acestei regiuni fusese redusă. Schimbarea privea mai ales preferința pentru caracteristicile riscante ale opțiunilor.
Acest rezultat este important deoarece arată că luarea deciziilor nu reprezintă un proces unic și nediferențiat. Evaluarea șanselor, estimarea recompenselor și atracția pentru risc pot implica mecanisme neuronale parțial distincte. O regiune cerebrală poate contribui mai puternic la o componentă a alegerii fără să controleze singură întregul comportament.
Interpretarea cercetătorilor a fost că SEF contribuie la modul în care oportunitățile cu recompense mari și incerte devin atractive pentru animal. Aceasta nu înseamnă că regiunea funcționează izolat de restul creierului. Deciziile sunt rezultatul interacțiunilor dintre mai multe structuri neuronale, iar studiul a identificat o contribuție specifică în cadrul acestei rețele.
De ce o victorie sau o pierdere influențează următoarea alegere?
Experimentul a analizat și modul în care macacii își modificau comportamentul în funcție de rezultatele anterioare. Atunci când obțineau o recompensă favorabilă, animalele deveneau ceva mai dispuse să aleagă din nou o opțiune riscantă. După o încercare nereușită, manifestau o tendință mai prudentă.
Aceste modificări sunt relevante pentru înțelegerea modului în care experiențele recente pot influența luarea deciziilor. Un succes poate modifica așteptările privind următorul rezultat, în timp ce o pierdere poate determina reevaluarea unei opțiuni. Totuși, reacțiile la câștig și pierdere nu sunt identice pentru toate persoanele și nu pot fi reduse la o singură regulă.
Un aspect important al cercetării a fost că inactivarea regiunii SEF nu a eliminat influența istoricului recompenselor. Macacii au continuat să își ajusteze alegerile după succese și eșecuri, chiar dacă preferința lor generală pentru opțiunile riscante se redusese. Acest rezultat a sugerat că mecanismele prin care folosim experiențele anterioare pot fi distincte de cele care influențează atracția imediată pentru risc.
Relația dintre experiență, control comportamental și alegere este investigată și în studiile despre impulsivitate și deciziile luate fără o analiză îndelungată. Impulsivitatea și preferința pentru risc sunt concepte diferite, dar pot interacționa în anumite contexte. Studiul realizat pe macaci a urmărit în special valoarea subiectivă atribuită opțiunilor riscante, nu impulsivitatea ca trăsătură generală.
Ce ne arată experimentul despre felul în care creierul evaluează recompensele?
Rezultatele susțin ideea că deciziile riscante sunt influențate de felul în care creierul atribuie valoare recompenselor posibile. O opțiune poate deveni atractivă nu doar prin probabilitatea de reușită, ci și prin mărimea câștigului pe care îl promite. În anumite condiții, posibilitatea unui rezultat important poate cântări mai mult decât avantajul unei recompense mai mici, dar mai probabile.
Studiul arată că această evaluare poate fi modificată prin intervenția asupra unei regiuni neuronale implicate în procesul decizional. Reducerea activității SEF a schimbat preferința animalelor pentru recompense incerte, fără să le împiedice să folosească informațiile despre probabilitate și experiențele anterioare. Prin urmare, atracția pentru risc și capacitatea de evaluare a alternativelor nu trebuie considerate procese complet identice.
În viața cotidiană, oamenii evaluează adesea recompense care au semnificații personale, financiare sau sociale. Cercetările despre relația dintre bani, venituri și bunăstarea psihologică explorează alte aspecte ale felului în care valoarea materială se raportează la experiența subiectivă. În experimentul pe macaci, recompensa era apa, iar generalizarea rezultatelor la deciziile financiare complexe ale oamenilor necesită cercetări suplimentare.
Pot fi aplicate rezultatele și în cazul oamenilor?
Macacii rhesus și oamenii prezintă asemănări importante în organizarea anumitor structuri cerebrale. Aceste asemănări fac ca studiile pe primate să fie relevante pentru investigarea mecanismelor neuronale implicate în comportamentul uman. Totuși, existența unor regiuni comparabile nu garantează că acestea au exact aceleași funcții sau că intervențiile vor produce efecte identice.
Studiul realizat de Xiaomo Chen și Veit Stuphorn a inclus numai doi macaci, ceea ce limitează generalizarea directă a rezultatelor. De asemenea, sarcina experimentală presupunea alegerea unor recompense lichide într-un mediu controlat, nu decizii complexe despre bani, relații sau comportamente cu consecințe pe termen lung. Cercetătorii au identificat un mecanism neuronal relevant, dar nu au demonstrat că acesta explică toate formele de asumare a riscurilor la oameni.
În comportamentul uman, alegerea unei opțiuni riscante poate fi influențată de experiențe anterioare, emoții, motivații și condiții sociale. Percepția pericolului poate modifica modul în care sunt evaluate alternativele, iar cercetările despre felul în care frica influențează funcționarea creierului și orientarea explorează un context diferit în care emoțiile interacționează cu procesele cognitive. Aceste mecanisme nu sunt echivalente cu preferința pentru recompense incerte, dar ilustrează complexitatea deciziilor umane.
Ce legătură ar putea avea descoperirea cu dependența de jocuri de noroc?
Una dintre posibilele aplicații viitoare ale cercetării privește înțelegerea tulburării legate de jocurile de noroc. Această afecțiune presupune un tipar persistent sau recurent de comportament de joc care afectează semnificativ viața persoanei. Simpla disponibilitate de a accepta un risc nu este suficientă pentru stabilirea unui asemenea diagnostic.
Cercetătorii consideră că identificarea mecanismelor neuronale implicate în atracția pentru recompense mari, dar incerte, ar putea contribui la înțelegerea unor componente ale comportamentului problematic de joc. Dacă diferitele aspecte ale deciziei sunt susținute de circuite parțial distincte, acestea ar putea fi investigate separat în cercetări viitoare. O asemenea abordare ar putea clarifica diferența dintre evaluarea probabilităților, sensibilitatea la recompensă și preferința pentru risc.
Totuși, studiul nu a testat un tratament pentru dependența de jocuri de noroc și nu demonstrează că inactivarea SEF ar fi o intervenție eficientă sau sigură la oameni. Rezultatele descriu modificări comportamentale observate în condiții experimentale la două animale. Orice posibilă aplicație terapeutică ar necesita etape suplimentare de cercetare, inclusiv evaluarea siguranței și a relevanței clinice.
De asemenea, comportamentul problematic de joc implică mai multe mecanisme decât atracția pentru recompense incerte. Procesele de învățare, controlul comportamental, reacțiile la pierdere și consecințele sociale și financiare pot avea un rol important. Prin urmare, identificarea unei regiuni cerebrale asociate preferinței pentru risc nu oferă, de una singură, o explicație completă a dependenței.
Ce au descoperit, de fapt, cercetătorii despre creier și asumarea riscurilor?
Cercetarea publicată în Current Biology a oferit dovezi că regiunea cerebrală SEF contribuie direct la preferința pentru anumite recompense riscante la macacii rhesus. Inactivarea sa temporară a redus frecvența alegerilor riscante cu aproximativ 30–40%, fără să elimine influența experiențelor anterioare sau capacitatea animalelor de a folosi informațiile despre recompense. Rezultatul a permis diferențierea unor componente ale procesului decizional care anterior erau dificil de separat.
Descoperirea este relevantă deoarece arată că asumarea riscurilor nu poate fi explicată doar printr-o tendință generală a personalității. Preferința pentru recompense mari și incerte este influențată de procese neuronale specifice, care interacționează cu alte mecanisme implicate în evaluarea opțiunilor. Totuși, comportamentele de risc ale oamenilor sunt mai complexe decât sarcinile experimentale folosite în acest studiu.
Creierul nu dispune de un singur „buton al riscului”, dar anumite regiuni pot influența cât de atractive ni se par oportunitățile incerte. Studiul realizat la Johns Hopkins University reprezintă un pas în înțelegerea acestor mecanisme și deschide posibilitatea unor investigații mai precise asupra modului în care sunt luate deciziile. Aplicarea rezultatelor la oameni și la tulburările asociate comportamentelor riscante rămâne însă o direcție de cercetare, nu o intervenție clinică validată.
Leave a Reply