Tratamentul medicamentos al ADHD poate reduce neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea la multe dintre persoanele pentru care este indicat, dar nu există un medicament potrivit automat tuturor. Alegerea depinde de vârstă, intensitatea simptomelor, impactul acestora asupra vieții de zi cu zi, problemele de sănătate asociate, alte medicamente utilizate, răspunsul la tratamente anterioare și riscul de efecte adverse.
În România, decizia de a începe un tratament medicamentos pentru ADHD aparține medicului cu pregătire în evaluarea și tratamentul acestei tulburări. La copii și adolescenți este implicat, de regulă, medicul psihiatru de copii și adolescenți, iar la adulți medicul psihiatru. Psihologul clinician poate contribui prin evaluarea psihologică, însă nu prescrie medicamente. Psihoterapeutul poate oferi intervenții psihoterapeutice atunci când acestea sunt indicate.
Medicația nu trebuie privită nici ca o soluție pentru toate dificultățile asociate ADHD, nici ca ceva ce trebuie evitat din principiu. Atunci când este indicată, ea poate face parte dintr-un plan mai amplu care include psihoeducație, strategii comportamentale, sprijin pentru familie și școală și, în funcție de vârstă și nevoi, intervenții psihologice.
Când este indicat tratamentul medicamentos pentru ADHD?
Primul pas nu este alegerea unui medicament, ci stabilirea corectă a diagnosticului. ADHD este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată printr-un tipar persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate care produce afectare semnificativă. Un copil energic, un adolescent dezorganizat sau un adult care se concentrează greu nu are automat ADHD.
Mai multe repere despre simptome și criteriile actuale sunt prezentate în ghidul despre ADHD la copii și momentul în care este necesară o evaluare. La o parte dintre persoane, simptomele continuă din copilărie în adolescență și la maturitate, deși modul în care se manifestă se poate modifica odată cu vârsta. Această evoluție este explicată separat în articolul despre ADHD de-a lungul vieții.
Diagnosticul nu se stabilește doar pe baza unui chestionar completat de părinte, profesor sau pacient. Evaluarea trebuie să analizeze istoricul dezvoltării, simptomele prezente, funcționarea în mai multe contexte, impactul asupra vieții și alte explicații posibile pentru dificultățile de atenție sau comportament. Ghidul despre evaluarea corectă a ADHD la copii explică de ce informațiile din mai multe surse sunt necesare.
De la benzedrină la medicamentele moderne pentru ADHD
Utilizarea stimulantelor în problemele de atenție și comportament are o istorie îndelungată. În 1937, medicul Charles Bradley a publicat observațiile făcute asupra unui grup de 30 de copii cu probleme comportamentale cărora le fusese administrată benzedrină, un derivat de amfetamină. La o parte dintre copii au fost observate îmbunătățiri ale performanței școlare și modificări comportamentale.
Este important să privim aceste observații în contextul epocii. Copiii respectivi nu aveau diagnosticul modern de ADHD, iar studiul nu poate fi echivalat cu cercetările clinice actuale. Cu toate acestea, el a reprezentat un moment important în dezvoltarea tratamentelor stimulante utilizate ulterior pentru ADHD. Publicația istorică poate fi consultată în American Journal of Psychiatry.
Psihostimulantele: cum acționează în ADHD
Medicamentele stimulante sunt printre cele mai bine studiate tratamente farmacologice pentru ADHD. Ele influențează neurotransmisia cerebrală implicată în reglarea atenției, motivației și controlului comportamental și pot reduce simptomele centrale ale tulburării.
În practica actuală, două substanțe importante sunt metilfenidatul și lisdexamfetamina. Nu sunt însă interschimbabile și nu se aleg doar în funcție de preferința pacientului. Indicațiile autorizate, vârsta, răspunsul clinic, durata necesară a efectului, reacțiile adverse și istoricul medical contează în decizia medicului.
Metilfenidatul
Metilfenidatul este un psihostimulant utilizat de mult timp în tratamentul ADHD. Poate îmbunătăți capacitatea de a menține atenția, poate reduce hiperactivitatea și poate facilita controlul impulsurilor la persoanele care răspund favorabil.
Există formulări cu profile diferite de eliberare. Preparatele cu eliberare imediată au un efect de durată mai scurtă, în timp ce formulările cu eliberare prelungită sunt proiectate pentru a menține efectul pe o perioadă mai mare. Durata exactă nu trebuie însă presupusă doar din denumirea substanței: depinde de produs și de tehnologia de eliberare.
În România, rezumatul caracteristicilor unui produs cu metilfenidat cu eliberare prelungită autorizat de ANMDMR precizează că medicamentul este utilizat ca parte a unui program amplu de tratament și că inițierea și supravegherea trebuie realizate de un medic specializat în tratamentul ADHD.
Medicația nu este indicată automat oricărui copil sau adult diagnosticat. Medicul trebuie să analizeze severitatea și persistența simptomelor, gradul de afectare și raportul dintre beneficiile potențiale și riscuri.
Lisdexamfetamina
Lisdexamfetamina este un stimulant din clasa amfetaminelor, conceput sub forma unui promedicament care este transformat în organism în substanța activă. Este o altă opțiune farmacologică pentru ADHD, dar indicația sa depinde de vârstă și de istoricul terapeutic.
Documentația autorizată în România pentru lisdexamfetamină include utilizarea la copiii de cel puțin șase ani atunci când răspunsul anterior la metilfenidat a fost considerat clinic inadecvat și la adulți cu simptome ADHD preexistente din copilărie, în condițiile prevăzute de autorizație.
Ca și alte stimulante, lisdexamfetamina are un potențial de utilizare necorespunzătoare, deturnare și abuz. Acest lucru nu înseamnă că fiecare persoană tratată va dezvolta dependență, dar reprezintă un motiv important pentru prescriere controlată, respectarea indicațiilor și monitorizare medicală.
Atomoxetina: tratamentul non-stimulant pentru ADHD
Atomoxetina este diferită de psihostimulante. Este un inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei și este clasificată drept opțiune non-stimulantă pentru ADHD. Inițial, molecula a fost cercetată în alte direcții, inclusiv ca antidepresiv, înainte ca utilizarea sa în ADHD să devină relevantă clinic.
Acțiunea sa este legată în principal de creșterea disponibilității noradrenalinei în anumite circuite cerebrale implicate în atenție și controlul comportamental. Descrierile foarte precise despre „echilibrarea” dopaminei și noradrenalinei trebuie însă privite cu prudență: mecanismele neurobiologice ale ADHD și ale răspunsului la tratament sunt mai complexe decât o simplă corectare a unui deficit de neurotransmițători.
Atomoxetina poate fi luată în considerare atunci când stimulantele nu sunt tolerate, sunt contraindicate sau nu au produs beneficiul clinic necesar. În general, medicamentele non-stimulante pot necesita mai mult timp pentru apariția efectului terapeutic decât stimulantele.
Rezumatul caracteristicilor produsului pentru atomoxetină autorizată în România precizează că tratamentul face parte dintr-un program terapeutic cuprinzător și include recomandări clare privind evaluarea și monitorizarea medicală.
Ce medicamente pentru ADHD sunt relevante în România?
Disponibilitatea medicamentelor diferă între țări și se poate modifica în timp. De aceea, listele preluate din alte sisteme de sănătate nu ar trebui aplicate automat în România.
Nomenclatorul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, actualizat la 24 august 2026, permite verificarea produselor autorizate și include produse pe bază de metilfenidat, atomoxetină și lisdexamfetamină. Apariția unui produs în nomenclator nu înseamnă însă că acesta se găsește permanent în orice farmacie, că este compensat sau că este indicat unei anumite persoane.
În ghidurile internaționale poate apărea și guanfacina, un medicament non-stimulant utilizat în anumite situații la copii și adolescenți. Indicația și disponibilitatea concretă trebuie verificate de medic în raport cu produsele autorizate și accesibile în România.
Alte substanțe, precum clonidina, bupropionul, unele antidepresive triciclice sau reboxetina, au fost utilizate în anumite contexte clinice sau în anumite țări, dar nu trebuie privite drept alternative obișnuite pe care pacientul le poate alege singur dintr-o listă. Unele utilizări sunt off-label sau rezervate cazurilor complexe și necesită decizia unui specialist.
Omega-3 este un tratament medicamentos pentru ADHD?
Nu. Acizii grași omega-3, inclusiv EPA și DHA, sunt nutrienți și nu psihofarmace. Deși suplimentele cu omega-3 au fost cercetate în ADHD, ele nu trebuie incluse în aceeași categorie cu metilfenidatul, lisdexamfetamina sau atomoxetina.
Ghidul NICE privind ADHD recomandă să nu fie oferite sau recomandate suplimente cu acizi grași pentru tratamentul ADHD la copii și adolescenți, deoarece dovezile disponibile nu demonstrează un beneficiu clinic suficient. Suplimentele nu trebuie, prin urmare, prezentate drept substitut pentru evaluarea și tratamentul recomandate de specialiști.
Ce trebuie verificat înainte de începerea medicației pentru ADHD?
Începerea tratamentului presupune mai mult decât confirmarea existenței unor simptome de neatenție sau hiperactivitate. Înaintea prescrierii, medicul trebuie să cunoască istoricul medical și psihiatric, tratamentele administrate concomitent și eventualele afecțiuni care ar putea influența alegerea medicamentului.
Evaluarea este importantă și deoarece ADHD apare frecvent împreună cu alte dificultăți. Anxietatea, depresia, tulburările de somn, tulburările de învățare, autismul sau problemele comportamentale pot influența atât diagnosticul, cât și planul terapeutic. Articolul despre ADHD și tulburările asociate la copii explică de ce evaluarea comorbidităților este importantă.
Înainte de medicație sunt relevante, în funcție de situație:
- istoricul medical și psihiatric;
- medicamentele și suplimentele utilizate;
- antecedentele cardiovasculare personale și familiale;
- tensiunea arterială și pulsul;
- greutatea și, în cazul copiilor și adolescenților, înălțimea și evoluția creșterii;
- existența unor simptome sau tulburări psihice asociate;
- în cazul stimulantelor, riscul de utilizare necorespunzătoare, abuz sau deturnare a medicamentului.
Este obligatoriu un ECG înainte de tratamentul pentru ADHD?
Nu pentru fiecare pacient. Un ECG de rutină nu este necesar automat înainte de începerea unui stimulant, a atomoxetinei sau a guanfacinei dacă istoricul cardiovascular și evaluarea clinică nu sugerează un risc și nu există alte motive medicale pentru investigație.
Ghidul NICE pentru diagnosticul și managementul ADHD recomandă evaluarea cardiovasculară inițială și trimiterea către cardiologie atunci când există elemente precum o cardiopatie congenitală, antecedente de chirurgie cardiacă, deces subit la o rudă de gradul întâi înainte de 40 de ani cu suspiciune de cauză cardiacă, leșin la efort, palpitații sugestive, durere toracică de origine cardiacă, suflu cardiac sau alte semne relevante.
În mod similar, analizele de sânge și ECG-urile repetate nu sunt recomandate de rutină tuturor persoanelor aflate în tratament ADHD dacă nu există o indicație clinică specifică.
Ce trebuie monitorizat în timpul tratamentului?
Monitorizarea urmărește două lucruri: dacă medicamentul produce un beneficiu suficient și dacă apar efecte adverse care necesită modificarea tratamentului. Simpla prescriere a unei rețete fără reevaluare periodică nu este suficientă.
La copii și adolescenți se urmăresc în special greutatea și înălțimea, deoarece unele medicamente pot reduce apetitul și pot influența ritmul de creștere la anumite persoane. La adulți, greutatea este de asemenea monitorizată atunci când tratamentul produce modificări relevante.
Tensiunea arterială și pulsul trebuie evaluate înainte de tratament și apoi periodic, inclusiv după modificările de doză. Medicul urmărește, de asemenea, somnul, apetitul, modificările emoționale și comportamentale și apariția unor simptome noi.
Care sunt efectele adverse ale stimulantelor?
Nu toate persoanele au reacții adverse, iar severitatea acestora diferă. Printre manifestările observate în timpul tratamentului cu medicamente stimulante se pot număra scăderea apetitului, dificultățile de adormire, durerile de cap, disconfortul abdominal, nervozitatea sau modificări ale pulsului și tensiunii arteriale.
Dacă apar ticuri în timpul tratamentului, situația trebuie evaluată și nu presupus automat că medicamentul le-a provocat. Ticurile pot fluctua în mod natural, iar medicul trebuie să compare impactul lor cu beneficiile tratamentului și să decidă dacă este necesară o modificare.
Mai rar, stimulantele pot fi asociate cu manifestări psihice importante, inclusiv simptome psihotice sau maniacale. Apariția unei schimbări marcate a comportamentului, a percepției sau a stării psihice necesită evaluare medicală promptă.
Atomoxetina are alte efecte adverse?
Atomoxetina are un profil diferit de cel al stimulantelor. Printre reacțiile care pot apărea se numără scăderea apetitului, durerea abdominală, greața, vărsăturile, cefaleea, amețeala, somnolența sau modificările somnului. Și acest medicament poate influența pulsul și tensiunea arterială, motiv pentru care acestea sunt monitorizate.
Un aspect important este monitorizarea stării psihice. În studiile clinice la copii și adolescenți au fost raportate rar idei sau comportamente suicidare, motiv pentru care documentația oficială recomandă supravegherea apariției sau agravării unor astfel de manifestări. Acest avertisment nu înseamnă că atomoxetina determină în mod obișnuit comportament suicidar, ci că orice schimbare de acest tip trebuie luată în serios și comunicată rapid medicului.
Medicamentele pentru ADHD afectează creșterea copilului?
Scăderea apetitului este una dintre preocupările frecvente în tratamentul stimulant și poate contribui la o creștere ponderală mai lentă la unii copii. Din acest motiv, ghidurile recomandă măsurarea periodică a greutății și înălțimii și urmărirea lor pe curbele de creștere.
Nu este corect nici să afirmăm că tratamentul va opri creșterea, nici să spunem că nu poate avea niciun efect relevant. Dacă greutatea sau înălțimea evoluează într-un mod îngrijorător, medicul poate analiza alimentația, momentul administrării, schimbarea preparatului sau, în anumite cazuri, o pauză planificată de tratament.
Trebuie făcută pauză de la medicamente în vacanțe?
Nu există o regulă potrivit căreia toți copiii trebuie să întrerupă tratamentul în vacanță și nici una potrivit căreia medicația trebuie administrată fără nicio pauză în fiecare zi a anului. ADHD poate afecta viața de familie, relațiile, siguranța, activitățile cotidiene și autoreglarea, nu doar performanța școlară, astfel că decizia nu se ia exclusiv după calendarul școlar.
În același timp, ghidurile actuale permit luarea în considerare a unor pauze planificate în anumite situații, de exemplu atunci când pierderea în greutate sau afectarea ritmului de creștere devin relevante. O astfel de pauză trebuie stabilită împreună cu medicul. Părinții sau pacienții nu ar trebui să oprească, să reînceapă ori să modifice doza pe cont propriu.
Cât timp durează tratamentul medicamentos pentru ADHD?
Durata este individuală. Pentru unele persoane, medicația poate fi utilă o perioadă limitată, iar pentru altele beneficiile pot continua timp de mai mulți ani. Nu există o regulă conform căreia tratamentul trebuie neapărat întrerupt după un anumit număr de luni sau, dimpotrivă, continuat toată viața.
Necesitatea medicamentului trebuie reevaluată periodic. Medicul analizează simptomele, funcționarea la școală, acasă sau la serviciu, efectele adverse, preferințele pacientului și ceea ce se întâmplă atunci când sunt omise sau reduse dozele. Dacă se dorește o perioadă de probă fără medicament, aceasta se planifică individual și sub supraveghere, nu după o schemă universală.
Medicamentele pentru ADHD provoacă dependență?
Întrebarea necesită un răspuns mai nuanțat decât simplul „da” sau „nu”. Stimulantele au potențial de abuz, utilizare necorespunzătoare și deturnare, iar medicii trebuie să evalueze acest risc înainte și în timpul tratamentului. Medicamentele nu trebuie împărțite cu alte persoane și trebuie păstrate în condiții care limitează accesul neautorizat.
Pe de altă parte, administrarea unui stimulant prescris, în doza indicată și cu monitorizare medicală, nu este echivalentă cu folosirea recreațională a unei substanțe stimulante. Teama de „dependență” nu ar trebui să ducă automat la refuzarea unei opțiuni terapeutice indicate, dar nici riscurile nu trebuie minimalizate.
Tratamentul schimbă personalitatea copilului?
Scopul unui tratament pentru ADHD nu este transformarea temperamentului, personalității sau identității copilului. Obiectivul este reducerea simptomelor care îi afectează funcționarea, astfel încât să poată participa mai bine la activități, învățare și relații.
Dacă părinții observă că un copil pare neobișnuit de retras, apatic, foarte iritabil sau „nu mai este el însuși”, schimbarea trebuie discutată cu medicul. Poate fi necesară reevaluarea dozei, a medicamentului sau a unei alte explicații pentru modificarea comportamentului.
Medicația rezolvă toate problemele asociate ADHD?
Nu. Un medicament poate reduce simptome precum neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea, dar nu îi poate învăța automat pe copii sau adulți să își organizeze timpul, să repare conflictele din familie, să recupereze materia școlară sau să dezvolte strategii de gestionare a emoțiilor.
Din acest motiv, planul poate include psihoeducație, adaptări școlare, intervenții comportamentale, strategii de organizare și psihoterapie atunci când există indicație. Pentru familiile copiilor cu dificultăți comportamentale poate fi util și Parent Training-ul, care îi ajută pe părinți să dezvolte strategii mai eficiente de gestionare a comportamentului.
O prezentare generală a diferitelor forme de sprijin este disponibilă și în articolul despre ADHD la copii și adulți și strategiile de tratament.
Tratamentul diferă în funcție de „tipul” de ADHD?
Clasificările actuale descriu trei prezentări ale ADHD: predominant neatentă, predominant hiperactivă-impulsivă și combinată. Aceste prezentări se pot modifica în timp și nu reprezintă trei boli complet separate.
Nu există o regulă prin care o anumită prezentare să primească automat un anumit medicament. Alegerea farmacologică se bazează pe tabloul clinic în ansamblu: severitatea simptomelor, afectarea funcțională, vârsta, comorbiditățile, contraindicațiile, tolerabilitatea și răspunsul la tratament.
Cine urmărește tratamentul ADHD în România?
Rolurile profesionale sunt diferite. Medicul psihiatru stabilește diagnosticul medical și decide asupra tratamentului farmacologic în limitele competenței și ale indicațiilor autorizate. În cazul copiilor și adolescenților, evaluarea și tratamentul medicamentos sunt realizate de profesioniști cu pregătire adecvată pentru această grupă de vârstă.
Psihologul clinician poate evalua atenția, funcțiile cognitive, comportamentul și funcționarea emoțională cu instrumente psihologice adecvate și poate contribui la diagnosticul diferențial și la înțelegerea profilului persoanei. Psihoterapeutul lucrează prin intervenții psihoterapeutice, iar consilierul psihologic are propriile competențe profesionale. Niciunul dintre acești termeni nu trebuie folosit ca sinonim pentru medicul psihiatru.
Tratamentul ADHD este, în cele mai bune condiții, un proces de monitorizare și ajustare, nu alegerea unei pastile după o listă de simptome. Beneficiul trebuie urmărit în viața reală, iar efectele adverse trebuie discutate deschis cu medicul. Începerea, schimbarea sau întreruperea medicației nu trebuie făcută fără recomandare medicală.
Dacă există suspiciunea de ADHD și este nevoie de o evaluare psihologică inițială, poți lua în considerare programarea unei ședințe cu un psiholog. Pentru stabilirea diagnosticului medical și pentru orice decizie privind tratamentul medicamentos este necesară evaluarea medicului specialist potrivit situației și vârstei persoanei.
Leave a Reply