Primul copil este preferatul mamei sau primește pur și simplu mai multă atenție? Deși părinții spun adesea că își iubesc toți copiii în aceeași măsură, cercetările din psihologia dezvoltării arată că felul în care interacționează cu fiecare dintre ei poate fi diferit. Un studiu realizat pe 55 de familii a identificat diferențe între relațiile mamelor cu primul și al doilea copil, dar și între comportamentele sociale și emoționale ale fraților.
Aceste diferențe nu înseamnă neapărat că un copil este iubit mai mult decât celălalt. Experiența acumulată de părinți, timpul disponibil, schimbările din viața familiei și particularitățile fiecărui copil pot influența modul în care se construiesc relațiile. Cercetările sugerează că a-i iubi pe copii în mod egal nu înseamnă întotdeauna a interacționa identic cu fiecare dintre ei.
De ce primul copil primește adesea mai multă atenție?
Venirea pe lume a primului copil reprezintă o schimbare majoră în viața unei familii. Pentru mulți părinți, experiența este însoțită de entuziasm, dar și de nesiguranță, deoarece îngrijirea unui nou-născut presupune numeroase situații necunoscute. Lipsa experienței și teama de a nu greși pot determina o atenție deosebită acordată alimentației, greutății, somnului și dezvoltării copilului.
În unele familii, primul copil este cântărit frecvent, îngrijit cu multă precauție și înconjurat de obiecte cumpărate special pentru el. Cărucioarele moderne, jucăriile noi, hainele pentru fiecare ocazie și accesoriile destinate îngrijirii devin parte din pregătirile asociate primelor experiențe parentale. Aceste comportamente nu sunt universale, dar ilustrează modul în care noutatea poate influența implicarea părinților.
Odată cu nașterea celui de-al doilea copil, situația poate fi diferită. Părinții au deja experiență, cunosc mai bine multe dintre nevoile unui copil mic și pot fi mai puțin îngrijorați de anumite aspecte ale îngrijirii cotidiene. În plus, timpul și atenția trebuie împărțite între doi copii, ceea ce modifică inevitabil organizarea vieții de familie.
Al doilea copil poate folosi căruciorul, hainele sau jucăriile rămase de la fratele ori sora mai mare, inclusiv jucării care nu mai sunt complete sau la fel de noi. Diferențele materiale nu reflectă însă, prin ele însele, cât de mult este iubit fiecare copil. Mai importante pentru dezvoltarea emoțională sunt calitatea interacțiunilor, sensibilitatea părinților și modul în care aceștia răspund nevoilor individuale.
Primul copil și al doilea copil: ce au descoperit cercetătorii
O cercetare realizată de specialiști asociați Institutului Național pentru Sănătatea Copilului și Dezvoltare Umană din Statele Unite, cunoscut sub acronimul NICHD, a analizat felul în care comportamentul matern și dezvoltarea socioemoțională diferă între primul și al doilea copil. Studiul a fost publicat în revista științifică Social Development și a utilizat o metodă longitudinală, urmărind aceleași familii în două etape ale vieții.
La cercetare au participat 55 de mame și cei doi copii ai fiecăreia, ceea ce a permis compararea relațiilor parentale în interiorul aceleiași familii. Cercetătorii au observat interacțiunile mamelor cu primii născuți atunci când aceștia aveau aproximativ 20 de luni, apoi au repetat evaluările cu al doilea copil, la aceeași vârstă. Între cele două etape a existat, în medie, un interval de aproximativ trei ani.
Comportamentele au fost evaluate prin observații și înregistrări video, completate de instrumente standardizate pentru investigarea practicilor parentale și a dezvoltării socioemoționale. Această abordare a permis cercetătorilor să analizeze nu doar ceea ce declarau mamele despre relația cu copiii, ci și comportamentele manifestate în timpul interacțiunilor.
Un avantaj important al metodei a fost compararea fraților la aceeași vârstă de dezvoltare. În acest fel, cercetătorii au putut examina diferențele dintre primul și al doilea copil fără să confunde automat efectele ordinii nașterii cu cele ale diferenței de vârstă.
Mamele se comportă diferit cu primul și al doilea copil?
Rezultatele au indicat o combinație de asemănări și diferențe în comportamentul mamelor. Unele convingeri și atitudini privind creșterea copiilor au rămas relativ stabile de la primul la al doilea copil, în timp ce anumite practici parentale au variat. Cu alte cuvinte, o mamă poate păstra aceleași principii educative, dar le poate aplica diferit în funcție de copil și de contextul familial.
Cercetătorii au observat că nivelurile medii ale multor convingeri materne privind dezvoltarea socioemoțională au fost comparabile între cele două etape. În schimb, comportamentele efective manifestate de mame nu au prezentat aceeași stabilitate la nivel individual. Acest rezultat sugerează că relația cu fiecare copil este influențată și de particularitățile interacțiunii, nu doar de stilul general al părintelui.
De asemenea, studiul nu a identificat diferențe semnificative între primul și al doilea copil în ceea ce privește jocul inițiat de mamă sau de copil la vârsta de 20 de luni. Această constatare este importantă, deoarece ideea că mamele se joacă întotdeauna mai mult cu primul copil nu poate fi generalizată pe baza acestei cercetări.
O altă investigație, publicată în 2019 în revista Infant Behavior and Development, a analizat 61 de mame și interacțiunile lor cu primii și cei de-al doilea născuți, la vârsta de cinci luni. În acest studiu, mamele au manifestat, în medie, mai multe interacțiuni verbale, sociale și educative cu primii copii decât cu cei născuți ulterior. Totuși, comportamentele de îngrijire de bază, precum hrănirea și ținutul în brațe, nu au diferit semnificativ între cele două grupuri.
Privite împreună, cercetările arată că diferențele dintre frați și dintre interacțiunile cu părinții pot depinde de vârsta copilului și de tipul comportamentului analizat. Nu toate formele de atenție parentală urmează același tipar, iar rezultatele nu justifică ideea că mamele se implică inevitabil mai puțin în relația cu al doilea copil.
Care dintre frați este mai sociabil? Rezultatele studiului
Unul dintre cele mai interesante rezultate ale cercetării publicate în Social Development privește comportamentul social al copiilor. Contrar ideii că al doilea copil ar fi automat mai sociabil deoarece crește alături de un frate mai mare, cercetătorii au constatat că, în eșantionul analizat, primii născuți au manifestat o sociabilitate mai ridicată la vârsta de 20 de luni. Diferența a rămas semnificativă statistic și după luarea în considerare a vârstei exacte la momentul evaluării.
Primii copii au obținut, de asemenea, rezultate mai ridicate la evaluările privind disponibilitatea emoțională în relația cu mama. Aceasta se referă la felul în care copilul participă la interacțiune, răspunde emoțional și se implică în relația cu părintele. Rezultatul nu înseamnă că frații mai mici sunt mai puțin afectuoși sau că dezvoltarea lor emoțională este inferioară în mod general.
Cercetătorii au identificat și diferențe în anumite comportamente de socializare adaptativă, care reflectă capacitățile sociale relevante pentru dezvoltarea timpurie. În schimb, abilitățile asociate activităților cotidiene nu au prezentat diferențe semnificative în funcție de ordinea nașterii. Astfel, avantajele observate la primii născuți au fost specifice unor dimensiuni ale dezvoltării, nu tuturor competențelor evaluate.
Aceste constatări nu permit concluzia că primul copil va deveni neapărat mai sociabil la maturitate. Studiul a investigat comportamente observabile la o anumită vârstă și într-un anumit eșantion, iar evoluția ulterioară poate fi influențată de numeroase experiențe familiale și sociale. Relația dintre mediul de dezvoltare și comportamentul viitor este complexă, așa cum arată și cercetările privind influența experiențelor timpurii asupra dezvoltării creierului până la maturitate.
De ce ordinea nașterii poate influența relația cu mama
Diferențele observate între frați pot fi înțelese mai bine dacă luăm în considerare schimbările care apar în viața unei familii după nașterea celui de-al doilea copil. Primul născut petrece, de regulă, o perioadă în care este singurul copil al familiei, în timp ce fratele mai mic intră într-un mediu în care relațiile și responsabilitățile sunt deja împărțite. Această diferență poate modifica oportunitățile de interacțiune individuală cu părinții.
În același timp, experiența dobândită de părinți poate influența felul în care aceștia reacționează la nevoile copiilor. Situațiile care provoacă îngrijorare la primul copil pot fi gestionate diferit după acumularea experienței, iar unele activități de îngrijire pot deveni mai familiare. Totuși, nu există o regulă potrivit căreia părinții devin obligatoriu mai relaxați sau mai puțin implicați odată cu venirea celui de-al doilea copil.
Particularitățile fiecărui copil sunt la fel de importante. Temperamentul, ritmul dezvoltării, nevoile de apropiere și modul în care copilul răspunde interacțiunilor pot influența comportamentul părintelui, astfel încât relația se construiește prin influențe reciproce. Cercetările privind modificarea trăsăturilor de personalitate de-a lungul vieții oferă un alt exemplu al faptului că dezvoltarea psihologică nu este un proces complet fix sau determinat de o singură experiență timpurie.
Diferențele de atenție înseamnă că primul copil este favorizat?
Una dintre cele mai importante precizări ale cercetătorilor este că diferențele dintre relațiile mamelor cu cei doi copii nu trebuie interpretate automat drept favoritism. Studiul a evaluat convingeri parentale, practici de îngrijire și comportamente socioemoționale, fără să măsoare direct cât de mult își iubește fiecare mamă copiii. Prin urmare, observația că un părinte se comportă diferit cu doi frați nu demonstrează că îl preferă emoțional pe unul dintre ei.
Există o diferență între tratamentul identic și răspunsul adaptat nevoilor fiecărui copil. Doi frați pot avea temperamente diferite, pot solicita forme diferite de apropiere și se pot afla în etape distincte ale dezvoltării, chiar dacă sunt evaluați la aceeași vârstă cronologică. În acest context, interacțiunile diferite pot reflecta adaptarea părintelui la particularitățile fiecăruia.
Favoritismul parental presupune un tipar de preferință sau tratament diferențiat care nu poate fi stabilit doar prin numărarea interacțiunilor ori compararea timpului dedicat unor activități. Pentru a înțelege dacă există o problemă în relația familială, este necesară examinarea contextului, a consecvenței comportamentelor și a modului în care copiii percep relația cu părinții.
În plus, comportamentul oamenilor poate varia în funcție de contextul social și de persoanele cu care interacționează. Această influență a mediului asupra reacțiilor individuale este relevantă și pentru înțelegerea modului în care apartenența la un grup poate modifica deciziile și comportamentele.
Ce consecințe pot avea aceste diferențe asupra dezvoltării emoționale?
Interacțiunile timpurii cu părinții reprezintă o parte importantă a mediului în care copiii își dezvoltă capacitățile sociale și emoționale. Disponibilitatea emoțională, sensibilitatea la nevoile copilului și oportunitățile de comunicare pot contribui la formarea relațiilor și la dezvoltarea abilităților de interacțiune. Totuși, aceste procese nu depind exclusiv de ordinea nașterii.
Studiul realizat pe cele 55 de familii a evidențiat că primii și cei de-al doilea născuți pot prezenta diferențe socioemoționale încă de la vârsta de 20 de luni. Cercetătorii au constatat și că unele comportamente ale fraților nu erau corelate între ele, ceea ce sugerează că dezvoltarea fiecărui copil urmează un parcurs individual chiar și atunci când cei doi cresc în aceeași familie.
Această observație evidențiază importanța experiențelor care nu sunt împărtășite în mod identic de frați. Deși copiii au în comun părinții, o parte a mediului familial și anumite caracteristici genetice, ei nu trăiesc exact aceleași situații și nu interacționează în mod identic cu persoanele din jur. Diferențele dintre experiențele lor pot contribui la particularitățile dezvoltării socioemoționale.
Cu toate acestea, studiul nu demonstrează că diferențele identificate la 20 de luni vor persista obligatoriu până la adolescență sau maturitate. Nu se poate afirma nici că un anumit comportament matern provoacă direct o trăsătură de personalitate viitoare, deoarece cercetarea observațională nu permite stabilirea unei asemenea relații cauzale.
Ce pot face părinții pentru a construi relații echilibrate cu fiecare copil?
Rezultatele cercetărilor pot încuraja părinții să acorde atenție modului în care interacționează cu fiecare dintre copii, fără să transforme relațiile familiale într-o competiție pentru timp sau afecțiune. Nu este necesar ca fiecare activitate să fie identică, însă este important ca nevoile emoționale ale fiecărui copil să fie recunoscute și tratate cu seriozitate. Un copil poate avea nevoie de mai mult sprijin într-o anumită perioadă, fără ca această situație să însemne că fratele său este mai puțin important.
O abordare echilibrată presupune adaptarea comunicării și a activităților la vârsta, temperamentul și interesele fiecărui copil. Jocul, conversațiile, atenția individuală și disponibilitatea de a răspunde emoțional pot constitui oportunități de consolidare a relației, chiar dacă timpul disponibil diferă de la o zi la alta.
De asemenea, comparațiile repetate între frați pot crea așteptări rigide, mai ales atunci când unul dintre copii este descris constant drept mai sociabil, mai sensibil sau mai independent. Rezultatele unui studiu nu trebuie transformate în etichete individuale, deoarece fiecare copil poate manifesta comportamente diferite în funcție de situație și de etapa dezvoltării.
Primul copil este cu adevărat preferatul mamei?
Cercetările nu susțin o concluzie atât de simplă. Studiul publicat în Social Development arată că mamele pot manifesta continuitate în anumite convingeri despre creșterea copiilor, dar că interacțiunile efective și comportamentele socioemoționale ale fraților pot diferi. În eșantionul analizat, primii născuți au prezentat o sociabilitate și o disponibilitate emoțională mai ridicate față de mame la vârsta de 20 de luni, fără ca acest rezultat să demonstreze existența unei preferințe materne.
Nașterea celui de-al doilea copil schimbă organizarea familiei, experiența părinților și modul în care sunt distribuite timpul și atenția. Aceste transformări pot influența relațiile dintre membrii familiei, dar nu determină automat cât de apropiat sau cât de bine adaptat va deveni fiecare copil.
Ideea esențială este că relațiile dintre părinți și copii se construiesc individual, chiar și în cadrul aceleiași familii. Primul și al doilea copil nu trebuie să primească în fiecare moment exact aceleași forme de atenție pentru a beneficia de relații afective apropiate și de sprijin parental. Mai importantă decât tratarea lor identică este capacitatea părinților de a înțelege și de a răspunde nevoilor fiecăruia, fără comparații sau presupuneri despre cine ar trebui să fie mai sociabil ori mai afectuos.
Leave a Reply