Abuzul sexual asupra copiilor rămâne una dintre formele de violență cel mai greu de observat și de raportat, iar mediul digital a creat noi modalități prin care minorii pot fi manipulați, constrânși sau exploatați. Estimarea utilizată de Consiliul Europei este că aproximativ un copil din cinci în Europa este victimă a unei forme de violență sexuală, de la acte cu contact fizic până la grooming, hărțuire sexuală, exploatare și forme de abuz facilitate de tehnologie.
Datele pentru 2024 ale Internet Watch Foundation arată în același timp amploarea circulației online a materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor. Organizația a confirmat 291.273 de raportări care conțineau, trimiteau către sau promovau astfel de imagini ilegale, cu 6% mai multe decât în anul precedent. O altă evoluție îngrijorătoare este utilizarea inteligenței artificiale: IWF a identificat 245 de raportări cu imagini ilegale generate cu AI în 2024, comparativ cu 51 în 2023.
Ce înseamnă estimarea „un copil din cinci” în Europa?
Cifra de aproximativ un copil din cinci este utilizată de Consiliul Europei în materialele sale despre prevenirea abuzului sexual asupra copiilor și este citată și în documente ale Parlamentului European privind violența asupra minorilor.
Este important însă să înțelegem ce reprezintă o asemenea estimare. Nu înseamnă că există un registru european în care unul din cinci copii apare ca victimă confirmată. Prevalența este estimată prin cercetări, anchete și alte surse, iar rezultatele pot varia în funcție de definiția violenței sexuale, vârsta analizată și includerea formelor de abuz fără contact fizic.
Violența sexuală asupra copiilor poate cuprinde mai mult decât agresiunea fizică. Consiliul Europei include acte precum atingerea sexuală nedorită, violul, hărțuirea sexuală, grooming-ul, exhibiționismul, exploatarea prin materiale sexuale și constrângerea sau extorcarea sexuală online.
Pentru o prezentare mai amplă a formelor pe care le poate lua această problemă, materialul despre abuzul sexual asupra copiilor și strategiile de protecție explică diferențele dintre risc, prevenție și intervenția după o posibilă dezvăluire.
Datele din Italia: ce a raportat serviciul 114 – Emergenza Infanzia
În Italia, tema a revenit în atenția publică în jurul zilei de 5 mai 2025, când a fost organizată Ziua națională împotriva pedofiliei și a materialelor de abuz sexual asupra copiilor. Telefono Azzurro a organizat la Roma evenimentul „Il silenzio non protegge. L’abuso sessuale è un problema di tutti” – „Tăcerea nu protejează. Abuzul sexual este problema tuturor”.
Ernesto Caffo, președintele Telefono Azzurro, a atras atenția asupra caracterului ascuns al fenomenului și asupra tendinței de a privi fiecare situație ca pe un caz izolat, în locul recunoașterii unei probleme sociale mai ample. Mesajul evenimentului a fost și acela al necesității unei mobilizări instituționale și sociale pentru protejarea demnității copiilor.
În 2024, serviciul italian 114 – Emergenza Infanzia, gestionat de Telefono Azzurro, a gestionat 192 de cazuri pentru care motivul sesizării era legat de abuz sexual: 141 au vizat situații offline și 51 situații online. Comparativ cu 2023, numărul raportărilor gestionate a crescut cu 17%.
Aceste cifre nu trebuie interpretate ca numărul total de abuzuri sexuale produse în Italia. Ele descriu doar situațiile care au ajuns la acel serviciu. Abuzul sexual asupra copiilor este subraportat, iar unele victime vorbesc despre ceea ce li s-a întâmplat abia după mult timp.
De ce abuzul sexual poate rămâne ascuns ani întregi?
Faptul că un copil nu vorbește imediat nu înseamnă că evenimentul nu s-a întâmplat. Dezvăluirea poate fi împiedicată de teamă, rușine, vinovăție, confuzie, amenințări, dependența față de agresor sau teama că adulții nu îl vor crede.
O dificultate suplimentară este că agresorul nu este întotdeauna un necunoscut. Consiliul Europei estimează că între 70% și 85% dintre copiii victime ale violenței sexuale își cunosc agresorul. Poate fi o persoană din familie, o cunoștință, o persoană de încredere sau un alt adult ori adolescent din mediul copilului.
Această realitate schimbă și modul în care trebuie făcută prevenția. Nu este suficient să îi spunem copilului „să nu vorbească cu străinii”. Este mai important să învețe că propriul corp îi aparține, că poate spune „nu”, că nu trebuie să păstreze secrete care îl sperie și că poate vorbi cu un adult de încredere chiar atunci când persoana care i-a încălcat limitele este cineva cunoscut.
Ghidul despre protecția corpului, limitele personale și prevenirea abuzului la copii prezintă modalități prin care aceste conversații pot fi adaptate vârstei fără a-i transmite copilului că lumea este permanent periculoasă.
Ce arată raportul Internet Watch Foundation pentru 2024?
Internet Watch Foundation este o organizație specializată în identificarea și facilitarea eliminării imaginilor și videoclipurilor care prezintă exploatarea și abuzul sexual asupra copiilor în mediul online.
În 2024, IWF a evaluat 424.047 de raportări. Dintre acestea, 291.273 au fost confirmate ca incluzând, trimițând către sau promovând imagini ilegale de abuz sexual asupra copiilor, ceea ce reprezintă o creștere de 6% față de 2023.
Este importantă diferența dintre o raportare, o imagine și o victimă. IWF precizează că fiecare raportare poate reprezenta un URL, iar un singur URL poate conține una, zeci, sute sau chiar mii de imagini și videoclipuri. Prin urmare, cifra de 291.273 nu înseamnă 291.273 de copii și nici 291.273 de incidente distincte de abuz.
Ce înseamnă materialele numite de IWF „self-generated”?
Una dintre cele mai ușor de interpretat greșit cifre ale raportului este aceea că 91% dintre raportările evaluate drept ilegale conțineau ceea ce IWF numește self-generated imagery.
Expresia poate crea impresia că minorii au produs voluntar materialele și sunt responsabili pentru circulația lor. Nu aceasta este semnificația. IWF folosește termenul pentru imagini sau videoclipuri în care copilul apare singur, fără agresor prezent fizic în cameră în momentul înregistrării.
Copilul poate fi însă manipulat prin grooming, înșelat, amenințat sau șantajat de cineva aflat la distanță pentru a efectua anumite gesturi ori pentru a trimite imagini intime. Uneori poate nici să nu știe că este înregistrat. Agresorul poate ulterior salva, distribui și reutiliza materialul.
IWF însuși recunoaște că termenul „self-generated” este imperfect, deoarece poate sugera în mod nedrept responsabilitatea victimei. Copilul nu este responsabil pentru propriul abuz, nici atunci când a fost manipulat să pornească o cameră sau să transmită o imagine.
Cum funcționează grooming-ul online?
Grooming este termenul folosit pentru procesul prin care un adult sau un alt agresor construiește treptat încrederea copilului pentru a-l manipula în scop sexual. Interacțiunea poate începe aparent banal: conversații despre școală, jocuri, muzică, relații sau probleme personale.
Agresorul se poate prezenta drept o persoană de vârstă apropiată sau poate adopta un rol de confident. Treptat, conversația poate deveni sexualizată. Pot apărea solicitări de fotografii, apeluri video, promisiuni, presiune emoțională sau amenințări.
Odată obținută o imagine intimă, aceasta poate fi utilizată pentru șantaj: „Dacă nu mai trimiți, o voi arăta părinților, colegilor sau prietenilor”. Minorul poate continua să se conformeze tocmai pentru că se teme de consecințele primei imagini.
Diferențele dintre grooming, sexting, cyberbullying și alte riscuri digitale sunt importante, deoarece nu orice conversație online neplăcută implică același tip de pericol și nici nu necesită același răspuns.
Inteligența artificială creează o nouă categorie de risc
Raportul IWF pentru 2024 evidențiază și dezvoltarea rapidă a materialelor de abuz sexual asupra copiilor generate sau manipulate cu inteligență artificială.
În 2023, IWF identificase 51 de raportări care conțineau imagini ilegale generate cu AI. În 2024, numărul a ajuns la 245 de raportări, o creștere de aproximativ 380%. Acestea corespundeau la 7.644 de imagini și unui număr mic de videoclipuri.
IWF avertizează că unele imagini generate cu AI pot deveni dificil de diferențiat de materialele reale, inclusiv pentru analiști specializați. Tehnologia poate fi utilizată și pentru a manipula fotografii ale unor copii reali sau imagini ale unor victime cunoscute.
Cifrele nu descriu tot conținutul de acest tip existent pe internet, ci numai materialele identificate și clasificate de IWF. Creșterea arată însă cât de repede instrumentele digitale pot fi integrate în mecanismele de exploatare sexuală.
Abuzul online este „mai puțin real” dacă agresorul nu atinge copilul?
Nu. Lipsa contactului fizic nu transformă automat experiența într-una lipsită de consecințe. Un copil poate fi amenințat, manipulat, constrâns să producă imagini, șantajat cu distribuirea lor sau expus în mod repetat la solicitări sexuale.
Mai mult, materialul poate continua să circule după încheierea interacțiunii cu agresorul. Pentru victimă, faptul că o imagine este redistribuită poate reactiva sentimentul de pierdere a controlului și teama că va fi văzută de alte persoane.
Abuzul sexual online și cel offline nu trebuie nici contrapuse. Interacțiunea digitală poate preceda întâlnirea fizică, iar același agresor poate utiliza simultan manipularea online și accesul direct la copil.
Ce efecte psihologice poate avea abuzul sexual asupra unui copil?
Abuzul sexual poate avea consecințe importante asupra sănătății mintale, dar evoluția nu este identică pentru fiecare copil. Organizația Mondială a Sănătății arată că expunerea la violență în copilărie este asociată cu un risc mai mare de anxietate, depresie, stres posttraumatic, autovătămare și comportament suicidar, precum și cu alte probleme de sănătate.
Acestea sunt riscuri crescute, nu consecințe inevitabile. Un copil care a trecut prin abuz nu este condamnat la o viață întreagă de suferință psihologică și nici nu va dezvolta automat o tulburare mintală.
Impactul poate depinde de natura și durata abuzului, relația cu agresorul, vârsta copilului, reacția celor din jur după dezvăluire, accesul la protecție și sprijin și numeroși alți factori.
Pot apărea frică, rușine, vinovăție, retragere, dificultăți de somn, schimbări de comportament, probleme de concentrare, anxietate sau reacții posttraumatice. Niciunul dintre aceste semne nu dovedește singur existența unui abuz. Aceleași manifestări pot avea multe alte explicații și trebuie analizate în context.
Pentru o înțelegere mai largă a reacțiilor după experiențe traumatice este util și ghidul despre trauma psihologică și modul în care poate influența emoțiile și comportamentul.
De ce un copil poate spune despre abuz abia la maturitate?
Ernesto Caffo atrage atenția că unele victime ajung să vorbească despre ceea ce au trăit abia ca adulți. Întârzierea dezvăluirii poate avea multe explicații și nu trebuie folosită pentru a pune la îndoială automat relatarea unei persoane.
Copilul poate depinde emoțional sau material de agresor. Poate să îl iubească, să se teamă de el sau să nu înțeleagă complet ce i s-a întâmplat. Poate fi convins că el este vinovat, că familia se va destrăma dacă vorbește sau că nimeni nu îl va crede.
Uneori agresorul folosește tocmai relația de încredere pentru a menține secretul: „Este numai între noi”, „O să ai probleme dacă spui”, „Nimeni nu te va crede”. Din acest motiv, responsabilitatea descoperirii și opririi abuzului nu poate fi pusă pe umerii copilului.
Ce trebuie să faci dacă un copil spune că a fost abuzat?
Reacția adultului din primele momente poate conta. Nu este nevoie să transformi conversația într-un interogatoriu și nici să stabilești singur dacă ceea ce povestește copilul constituie juridic o infracțiune.
Câteva principii sunt importante:
- ascultă copilul cât mai calm și lasă-l să povestească în propriile cuvinte;
- arată-i că a făcut bine că a vorbit;
- nu îl învinovăți pentru ceea ce s-a întâmplat și nu întreba de ce „nu a plecat”, „nu a refuzat” sau „nu a spus mai devreme”;
- evită întrebările sugestive și interogarea repetată;
- nu confrunta agresorul într-un mod care poate pune copilul într-un pericol suplimentar;
- ia măsuri pentru ca minorul să fie în siguranță și solicită ajutorul serviciilor competente.
În România, suspiciunile privind abuzul, neglijarea, exploatarea sau alte forme de violență asupra unui copil pot fi semnalate la numărul unic național 119. Dacă există un pericol imediat pentru copil, se apelează 112.
Materialul despre formele de maltratare a copiilor și intervenția în siguranță explică mai detaliat cum pot fi diferențiate protejarea imediată a copilului, sesizarea autorităților și sprijinul psihologic.
Cum putem reduce riscurile de grooming și exploatare sexuală online?
Protecția digitală nu înseamnă doar instalarea unui control parental. Copilul trebuie să știe că poate cere ajutor fără teama că va fi certat sau că îi va fi confiscat definitiv telefonul dacă recunoaște că a făcut o greșeală.
Este util ca adulții să discute înainte să apară o problemă despre solicitările de imagini intime, identitățile false, presiunea de a continua o conversație, amenințările cu distribuirea fotografiilor și faptul că o persoană online nu este neapărat cine pretinde că este.
Dacă un minor a trimis deja o imagine, mesajul esențial nu trebuie să fie „Ți-am spus eu”. Rușinea poate reduce probabilitatea ca el să mai ceară ajutor. Prioritatea este oprirea exploatării, protecția copilului și implicarea adulților și serviciilor competente.
De asemenea, prevenția nu poate pune întreaga responsabilitate pe copil. Platformele, profesioniștii, școlile, familiile, autoritățile și companiile care dezvoltă tehnologii au propriile obligații de protecție.
Tăcerea nu protejează, dar nici copilul nu trebuie obligat să poarte singur povara
Mesajul transmis de evenimentul Telefono Azzurro – „Tăcerea nu protejează” – surprinde o problemă reală: abuzul sexual asupra copiilor poate rămâne ascuns tocmai pentru că este dificil de recunoscut, discutat și raportat. Totuși, ruperea tăcerii nu trebuie transformată într-o nouă responsabilitate impusă victimei.
Copilul are nevoie de adulți capabili să observe, să asculte și să intervină. Are nevoie să știe că nu este vinovat pentru manipularea unui agresor și că nici trimiterea unei imagini sub presiune, nici faptul că a păstrat secretul o perioadă nu transferă responsabilitatea asupra lui.
În același timp, consecințele psihologice ale abuzului nu trebuie descrise ca o sentință pe viață. Unele persoane au nevoie de sprijin psihologic specializat, inclusiv de psihoterapie focalizată pe traumă, iar recuperarea poate avea ritmuri diferite. Dacă un copil, adolescent sau adult se confruntă cu efectele unei experiențe de abuz și are nevoie de sprijin, poate fi utilă o discuție cu un psiholog, fără a înlocui prin psihoterapie măsurile urgente de protecție și sesizarea autorităților atunci când există un risc actual.
Leave a Reply