Există o femeie pe care probabil o cunoști. O întâlnești la ieșirea din școală, o vezi așteptând în fața unui cabinet medical, o recunoști după modul în care ține o mapă cu documente, având oboseala întipărită pe chip. Nu i se mai spune pe nume. Este cunoscută drept „mama lui…”. Această mică substituție — aparent inofensivă — spune tot ceea ce societatea refuză încă să privească în față.
În Italia, sunt aproximativ 7 milioane de îngrijitori (caregiveri), iar peste 60% sunt femei. Atunci când copilul are o dizabilitate, aceste mame ajung să lucreze — pentru că despre muncă este vorba — până la 14 ore pe zi. În cazurile de dizabilitate severă, acest interval ajunge la 24 de ore. Un schimb care nu se termină niciodată, care nu prevede concedii, care nu te lasă să dormi și care, adesea, te obligă să renunți la propriul loc de muncă.
Când îngrijirea devine marginalizare
Giovanna Giacomini, pedagog și consultant pentru mamele care navighează prin sistemul școlar și medical, explică riscul real: dispariția femeii în spatele diagnosticului copilului. „În spatele figurii care oferă asistență trăiește o femeie care tinde să devină social invizibilă”, spune ea. Este o dispariție tăcută sub povara unei vieți cotidiene totalizante, unde riscul constant este destrămarea propriei identități poliedrice.
Această identitate este formată din multiple fațete: suntem prietene, partenere, profesioniste, fiice, femei cu pasiuni și vise. Însă, în labirintul îngrijirii, totul tinde să dispară, comprimat într-un singur rol care ajunge să definească întreaga existență. Pentru a menține echilibrul în această viață solicitantă, este esențială o comunicare clară a nevoilor emoționale, atât față de propria persoană, cât și în relația cu ceilalți.
Mama 2.0: Când viața se reorganizează complet
Pe lângă oboseala fizică, există o sarcină emoțională cronică numită „hiper-vigilență”, care uzează resursele psihice. Mamele devin „manageri generali” ai familiei, coordonând certificate, programări și termene limită într-un sistem birocratic adesea fragmentat. Această transformare nu atinge doar sfera psihologică, ci răstoarnă întreaga arhitectură a vieții: percepția timpului se schimbă, munca necesită reprogramări drastice, iar corpul însăși poartă semnele oboselii.
Dincolo de mitul „super-mamei”
Societatea preferă să hrănească mitul „super-mamei” care reușește totul cu zâmbetul pe buze. Această viziune nu ajută pe nimeni. Trebuie să depășim ideea că mama trebuie doar „ajutată” – ca și cum responsabilitatea ar fi exclusiv a ei. Din contră, creșterea unui copil este o responsabilitate colectivă care trebuie să implice partenerii, instituțiile și comunitatea. Nu mai trebuie să tratăm îngrijirea ca pe un gest eroic sau o problemă privată, ci ca pe o responsabilitate socială.
Recuperarea propriei persoane înseamnă și să îți permiți spațiu pentru hobby-uri, pentru o plimbare fără scop sau pentru o seară cu prietenele. Să fii văzută ca persoană, nu doar ca îngrijitor, este cel mai mare dar pe care îl poți primi.
Provocările emoționale ale rolului de mamă și caregiver pot fi extrem de epuizante. Dacă simți că ai nevoie de un spațiu sigur unde să fii ascultată și susținută, site-ul nostru îți oferă posibilitatea de a contacta un psiholog pentru sesiuni de terapie. Pentru mai multe detalii, te rugăm să ne contactezi prin formularul de contact disponibil pe pagina programează o ședință cu un psiholog.
Articolul explorează povara invizibilă a mamelor caregiver, subliniind necesitatea de a trece dincolo de mitul super-mamei și de a conștientiza importanța susținerii comunitare pentru a preveni epuizarea și pierderea identității personale.
Leave a Reply