Ce poate spune Jung despre război și de ce psihologia nu poate explica singură deciziile unui lider. Renunți la ieșiri de teamă că vei fi judecat? Diferența dintre timiditate și anxietatea socială.

Poate psihologia să ne ajute să înțelegem un război? Carl Gustav Jung ar fi răspuns probabil că, pentru a înțelege conflictele dintre oameni, trebuie să privim și spre conflictele pe care oamenii le poartă în interiorul lor. Dar de aici până la a explica deciziile unui stat sau ale unui lider prin inconștient este o distanță importantă.

Psihologia analitică, orientarea dezvoltată de Jung, oferă concepte precum inconștientul, proiecția, umbra, arhetipurile și procesul de individuație. Aceste idei pot funcționa ca instrumente de reflecție asupra felului în care construim imaginea „dușmanului”, asupra modului în care grupurile proiectează amenințarea în exterior și asupra dificultății de a recunoaște propriile contradicții. Ele nu reprezintă însă o metodă prin care putem diagnostica lideri politici de la distanță sau stabili cauzele unui război.

Psihologul și psihoterapeutul Concetta Di Bartolomeo, cu orientare jungiană, propune o asemenea lectură simbolică pornind de la experiențele descrise de Jung în Cartea Roșie. Perspectiva este relevantă ca interpretare teoretică, cu condiția să îi înțelegem și limitele.

Ce este psihologia analitică a lui Jung

Psihologia analitică este tradiția teoretică și psihoterapeutică fondată de Carl Gustav Jung. Deși s-a dezvoltat din dialogul și ruptura sa ulterioară cu psihanaliza lui Sigmund Freud, nu este sinonimă cu psihanaliza freudiană. Pentru cei interesați de diferențele dintre aceste abordări, materialul despre psihoterapia analitică și conceptele provenite din tradiția jungiană oferă un context mai amplu.

În centrul gândirii lui Jung se află ideea că psihicul nu se reduce la ceea ce știm în mod conștient despre noi. Există emoții, conflicte, imagini și tendințe pe care le putem recunoaște doar parțial și care pot influența felul în care percepem lumea și relațiile cu ceilalți. Noțiunea de inconștient este importantă și în alte tradiții psihodinamice, deși sensurile și teoriile diferă, așa cum explică și articolul despre relația dintre conștient și inconștient în psihanaliză.

Cartea Roșie și „spiritul timpului”

Cartea Roșie, sau Liber Novus, a fost publicată postum în 2009, dar își are originile în experiențele interioare pe care Jung a început să le consemneze în 1913. El traversa atunci o perioadă de retragere și de explorare intensă a propriilor imagini, fantasme și conflicte interioare, proces pe care avea să îl descrie ulterior drept o „confruntare cu inconștientul”.

În această lucrare, Jung diferențiază simbolic între „spiritul timpului” și „spiritul profunzimilor”. Primul poate fi înțeles ca lumea valorilor dominante, a succesului social, a raționalității și a adaptării la cerințele epocii. Cel de-al doilea trimite spre ceea ce este mai puțin controlabil și mai incomod în viața psihică: contradicție, teamă, suferință, haos și confruntarea cu aspecte pe care persoana ar prefera poate să nu le vadă.

Di Bartolomeo descrie experiența lui Jung astfel: „După ce ajunsese la o poziție de mare afirmare profesională și socială, Jung se retrage într-o perioadă îndelungată de izolare, experimentând singurătatea și confruntarea cu partea cea mai întunecată a sinelui și a sufletului său. Spunea că până atunci trăise în acord cu spiritul timpului, adaptându-se regulilor sociale și dezvoltând partea rațională și intelectuală, dar îndepărtându-se astfel de propriul suflet.”

Confruntarea cu „spiritul profunzimilor” nu este descrisă de Jung drept o experiență liniștitoare. În imaginile sale apar oroarea, dezordinea, haosul și golul. În limbajul psihologiei analitice, asemenea imagini pot simboliza întâlnirea cu părți ale sinelui care nu se potrivesc imaginii conștiente și idealizate despre propria persoană.

Ce înseamnă simbolic „uciderea eroului”

Unul dintre motivele importante din această explorare este renunțarea la imaginea eroului atotputernic. Nu este vorba despre violență reală, ci despre o metaforă psihologică: abandonarea unei identități construite exclusiv pe putere, performanță, control sau superioritatea intelectului.

Di Bartolomeo explică faptul că, în lectura jungiană, apropierea de ceea ce Jung numește Sine presupune o confruntare dificilă cu limitele propriei identități: „În loc să continue să exalte superioritatea intelectului, Jung își caută propria ingenuitate și «ucide» metaforic partea care până atunci părea adaptată și funcțională. Spune că numai astfel s-a regăsit pe sine ca om.”

Această idee trebuie înțeleasă ca parte a limbajului simbolic al lui Jung. Nu este o regulă clinică potrivit căreia fiecare persoană trebuie să treacă printr-o anumită criză pentru a se dezvolta psihologic.

Proiecția: când ceea ce nu tolerăm în noi apare în „celălalt”

De aici apare una dintre legăturile cele mai cunoscute dintre gândirea jungiană și conflictele dintre oameni: proiecția. Într-un sens psihodinamic general, proiecția descrie atribuirea către altcineva a unor sentimente, impulsuri sau caracteristici pe care persoana le recunoaște cu dificultate în sine.

În interpretarea lui Di Bartolomeo, Jung sugerează că tendința de distrugere care nu poate fi confruntată interior poate ajunge să fie trăită ca amenințare exclusiv externă: „Dacă evită confruntarea cu partea aberantă prezentă în profunzime, omul vede oroarea în afara sa și o combate.”

În această cheie, „dușmanul” poate deveni recipientul simbolic pentru tot ceea ce un individ sau un grup nu dorește să asocieze cu propria identitate: agresivitate, vulnerabilitate, frică, haos sau contradicție.

Este o idee utilă pentru reflecție, dar nu trebuie transformată într-o explicație universală. Uneori amenințările externe sunt reale, iar războaiele implică interese teritoriale, strategice, economice, istorice și politice concrete. Conceptul de proiecție nu poate înlocui analiza acestor factori.

Poate această perspectivă explica războiul din Ucraina?

Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Federația Rusă, începută în februarie 2022, a continuat să producă victime și distrugeri în anii următori. Misiunea ONU pentru Monitorizarea Drepturilor Omului în Ucraina documenta în 2026, la patru ani de la începutul invaziei, impactul continuu asupra populației civile și drepturilor omului.

Di Bartolomeo a propus o interpretare jungiană a deciziei lui Vladimir Putin de a declanșa războiul. Ea formulează însă o ipoteză despre posibile motivații inconștiente, nu o constatare clinică: „Pornind de la Jung, putem ajunge să formulăm ipoteza unei motivații iraționale care îl împinge pe președintele rus să declanșeze războiul ca modalitate de a nu se confrunta cu spiritul profunzimilor.”

Specialista continuă: „Putin a guvernat de peste 20 de ani și probabil a ajuns într-o etapă istorică a propriei puteri care îl împinge să facă un bilanț, să se confrunte cu sine însuși și, în special, cu spiritul profunzimilor; cu alte cuvinte, să dea piept cu propriii monștri. Dar pare să fugă de această confruntare și indică monstrul, dușmanul, haosul într-un Altul, în acest caz în poporul și guvernul ucrainean.”

O asemenea afirmație trebuie tratată cu multă precauție. Nu avem acces la viața psihică a unui lider politic și nu putem stabili profesional ce conflicte inconștiente ar determina deciziile sale. O interpretare jungiană poate descrie un model simbolic, dar nu constituie un diagnostic și nici o explicație verificată a comportamentului unei persoane concrete.

De ce nu putem face psihodiagnosticarea unui lider de la distanță

Atribuirea unei motivații inconștiente unei persoane pe care specialistul nu a evaluat-o ridică o problemă metodologică și etică. Comportamentele publice pot fi analizate politic, istoric sau social, însă o concluzie clinică necesită informații pe care observatorul extern nu le are.

American Psychiatric Association formulează această limită prin ceea ce este cunoscut drept regula Goldwater: specialiștii pot explica publicului fenomene psihiatrice generale, dar nu ar trebui să ofere opinii profesionale despre sănătatea mintală a unei persoane publice pe care nu au examinat-o și pentru a cărei evaluare nu există autorizare.

Principiul este util și dincolo de psihiatrie: putem discuta despre psihologia puterii, mecanismele de proiecție, propaganda, polarizarea grupurilor sau dezumanizarea adversarului fără să presupunem că știm ce se întâmplă în mintea unei anumite persoane.

Psihologia nu poate stabili singură cum se încheie un război

În lectura propusă de Di Bartolomeo, dacă războiul ar reprezenta exteriorizarea unui conflict psihic profund, argumentele raționale ar avea o putere limitată: „Nicio logică rațională nu ar putea fi suficientă, într-un asemenea caz, pentru a pune capăt conflictului, deoarece vorbim despre instanțe inconștiente extrem de puternice.”

Specialista adaugă că menținerea exclusivă în ceea ce Jung numea „spiritul timpului”, adică în afirmarea puterii și a superiorității, ar putea pregăti simbolic propria cădere: „Dacă această ipoteză ar fi adevărată, am putea începe să vedem și semnele căderii și pierderii de putere spre care s-ar îndrepta cel care îl agresează pe Celălalt.”

Din punct de vedere editorial și psihologic, această afirmație trebuie separată de predicția politică. Nu putem deduce evoluția unui război sau pierderea puterii unui lider din teoria jungiană. Încheierea conflictelor depinde de factori militari, politici, diplomatici, economici și sociali concreți.

Ce rămâne totuși valoros din perspectiva lui Jung

Dincolo de tentativa de a explica un lider sau un eveniment geopolitic, întrebarea lui Jung rămâne relevantă la nivel individual și colectiv: ce se întâmplă când ne construim identitatea exclusiv în jurul ideii că binele se află în noi, iar răul numai în ceilalți?

Psihologia analitică nu ne cere să considerăm că agresorul și victima sunt echivalenți și nici să relativizăm responsabilitatea pentru acțiuni concrete. Ideea centrală este alta: oamenii și grupurile pot deveni mai vulnerabile la polarizare atunci când nu își pot recunoaște propriile contradicții și transformă celălalt grup într-o imagine complet dezumanizată.

Jung a încercat să exploreze această tensiune în propria viață în anii care au coincis cu începutul Primului Război Mondial. După izbucnirea conflictului, el a interpretat unele dintre imaginile intense pe care le avusese anterior ca fiind legate simbolic de evenimentele colective care urmau să cuprindă Europa. Istoria acestei experiențe este reală, dar interpretarea sa drept „anticipare” a războiului aparține sistemului de sens construit de Jung, nu unei demonstrații științifice a precogniției.

Această diferență este importantă și atunci când discutăm alte concepte jungiene, precum sincronicitatea. Articolul despre sincronicitate și felul în care oamenii atribuie sens coincidențelor explică de ce semnificația psihologică a unei experiențe nu trebuie confundată automat cu demonstrarea unei relații cauzale obiective.

„Spiritul timpului” și „spiritul profunzimilor” pot fi citite și astăzi

Pentru Jung, dezvoltarea psihologică nu presupunea alegerea uneia dintre cele două dimensiuni și eliminarea celeilalte. Adaptarea la realitate, rațiunea și funcționarea socială sunt necesare, dar la fel este și capacitatea de a recunoaște suferința, contradicțiile, fricile și aspectele incomode ale propriei vieți interioare.

În Cartea Roșie, această idee apare într-o formulare simbolică puternică: „Dumnezeul se îmbolnăvește când depășește punctul culminant al zenitului. De aceea am fost cuprins de spiritul profunzimilor după ce spiritul acestui timp mă condusese până pe culmi.”

Dincolo de limbajul mitologic, mesajul poate fi citit ca un avertisment împotriva identificării totale cu succesul, puterea și imaginea de invulnerabilitate. O persoană care nu își poate tolera fragilitatea riscă să o vadă doar la ceilalți; un grup care nu își poate recunoaște propriile contradicții poate construi mai ușor imaginea unui adversar absolut.

Totuși, războiul nu este doar un simbol psihologic. Pentru oamenii care îl trăiesc, înseamnă pierdere, teamă, deplasare, violență și uneori traumă de lungă durată. Materialul despre impactul psihologic al evenimentelor traumatice, inclusiv al experiențelor de război dezvoltă această dimensiune individuală, iar articolul despre nevoia de normalitate și adaptare în perioade marcate de război arată cum oamenii încearcă să își continue viața în contact cu realități colective copleșitoare.

Poate că aici se află cea mai utilă limită a unei lecturi jungiene a războiului: ea ne poate ajuta să punem întrebări despre proiecție, putere, teamă, inconștient și imaginea dușmanului, dar nu ne oferă dreptul de a pretinde că știm ce se petrece în psihicul unui lider și nici nu poate înlocui analiza realității istorice și politice. Psihologia poate adăuga o perspectivă asupra conflictului uman; nu îl poate reduce la o singură explicație.