Tulburările de personalitate reprezintă un subiect complex și adesea greșit înțeles în sfera sănătății mintale. Pentru a aduce claritate asupra modului în care acestea ne influențează viața și relațiile, am discutat cu dr. Saverio Palumbo, specialist în domeniu.
Care sunt principalele caracteristici ale tulburărilor de personalitate?
Conform manualelor de diagnostic, tulburările de personalitate reprezintă un model de experiență interioară și comportamentală rigid și adaptat deficitar, care deviază semnificativ de la așteptările culturii de apartenență. Acestea se manifestă în cel puțin două dintre următoarele arii:
- Cogniție: modul în care gândim și ne percepem pe noi înșine sau pe ceilalți.
- Afectivitate: universul emoțional și intensitatea răspunsurilor afective.
- Funcționare interpersonală: modul în care relaționăm cu cei din jur.
- Controlul impulsurilor: capacitatea de a ne gestiona reacțiile imediate.
Acest model trebuie să fie prezent în diverse contexte, să determine un disconfort semnificativ sau o deteriorare a funcționării sociale și profesionale, să debuteze în adolescență sau la începutul vârstei adulte și să nu fie consecința unei alte afecțiuni medicale sau mentale.
Cauze și factori de risc: Cum ne influențează viața cotidiană?
Mai degrabă decât despre „cauze” în sens strict, ar trebui să vorbim despre factori de risc. Ne confruntăm cu un paradigm multifactorial care include biologia (genetica și epigenetica), experiențele timpurii din copilărie, relațiile cu părinții, parcursul școlar și eventualele experiențe traumatice. Toate acestea modelează personalitatea noastră, în bine sau în rău.
Condiționarea asupra existenței zilnice este foarte marcată. De multe ori, dificultățile apar din cauza mediului: distanța față de cabinetul terapeutului, programul de lucru incompatibil sau dificultățile în utilizarea tele-psihologiei.
Cum sunt diagnosticate și clasificate tulburările de personalitate?
Manualele de diagnostic disting trei grupuri mari, numite „clustere”:
- Clusterul A (Excentric/Bizar): Include personalitatea paranoidă (caracterizată prin neîncredere), schizoidă (izolare și sărăcie emoțională) și schizotipică (distorsiuni cognitive și excentricitate).
- Clusterul B (Dramatic/Emoțional): Aici găsim narcisismul (grandiozitate și lipsă de empatie), personalitatea histrionică (dramatizare), borderline (instabilitate identitară și impulsivitate) și antisocială (încălcarea regulilor și agresivitate).
- Clusterul C (Anxios/Fricos): Cuprinde personalitatea evitantă (sentiment de inadecvare), dependentă (nevoie excesivă de sprijin) și obsesiv-compulsivă (perfecționism și meticulozitate).
Există și diagnostice precum „Fără altă specificație” (NAS), folosite atunci când trăsăturile sunt mixte sau nu se încadrează perfect într-o singură categorie, fenomen întâlnit tot mai des în rândul generațiilor tinere.
Abordări terapeutice: Ce funcționează cu adevărat?
Astăzi se pune tot mai mult accent pe „taylored therapy” sau terapia sartorială – un concept prin care tratamentul este croit ca un costum pe măsura pacientului. Deși există tehnici validate științific, o metodă eficientă pentru borderline ar putea să nu funcționeze pentru personalitatea schizotipică.
Terapia modernă caută un echilibru între cercetarea științifică și experiența umană a suferinței. În acest proces, comunicarea clară a nevoilor emoționale între pacient și terapeut este esențială pentru a găsi noi echilibre comportamentale care să reziste provocărilor imprevizibile ale realității.
Stigmatizarea și „auto-stigmatizarea”
Educația publică este vitală pentru a reduce stigmatul. Trebuie să învățăm să discernem între un comportament care ține de „voință proastă” și unul cauzat de o tulburare. Totuși, trebuie să fim atenți și la auto-stigmatizare, tendința tinerilor de a-și folosi diagnosticul ca pe o identitate („Sunt borderline, deci așa fac eu”), lucru care poate bloca responsabilitatea personală și progresul terapeutic.
Terapia nu urmărește „reprogramarea” caracterului. Dacă ești un păr, nu te poți transforma în smochin. Scopul este să „șlefuim colțurile” și să gestionăm trăsăturile problematice pentru o viață mai bună.
Concluzie
Cercetarea științifică avansează rapid, însă marea provocare rămâne asimilarea acestor cunoștințe de către populația generală. Sperăm ca astfel de interviuri să contribuie la o mai bună înțelegere a psihicului uman.
Articolul de față ne reamintește că tulburările de personalitate nu sunt sentințe, ci forme de suferință care pot fi gestionate prin empatie și știință. Recunoașterea nevoii de ajutor și asumarea unui parcurs terapeutic reprezintă dovezi de curaj, esențiale pentru oricine dorește să transforme limitările interioare în punți către o mai bună funcționare socială și personală.
Dacă simți că ai nevoie de sprijin specializat, site-ul nostru îți oferă posibilitatea de a contacta un psiholog pentru sesiuni de terapie. Pentru mai multe detalii, te rugăm să ne contactezi prin formularul de pe pagina programează o ședință cu un psiholog.
Leave a Reply