Cum ar fi să privești lumea prin ochii unui prieten și, pentru câteva minute, să ai senzația că trupul lui este al tău? Un experiment realizat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că realitatea virtuală poate induce iluzia schimbului de corp între două persoane, influențând nu doar percepția corporală, ci și felul în care acestea își evaluează propriile trăsături de personalitate. Rezultatele sugerează, de asemenea, că legătura dintre imaginea de sine și percepția corpului joacă un rol important în formarea amintirilor.
Cercetarea, coordonată de Pawel Tacikowski și publicată în 2020 în revista științifică iScience, a implicat 66 de persoane, organizate în 33 de perechi de prieteni. Cu ajutorul unor dispozitive de realitate virtuală și al stimulării tactile sincronizate, participanții au trăit impresia că se află în corpul celeilalte persoane. Experimentul nu a presupus un schimb fizic real, ci manipularea temporară a senzației de apartenență corporală, adică a sentimentului că un anumit corp este propriul corp.
Cum a fost creată iluzia schimbului de corp prin realitate virtuală
Pentru experiment, fiecare participant a purtat un dispozitiv de afișare montat pe cap, care îi permitea să vadă imagini transmise de camere video poziționate în apropierea capului prietenului său. Persoana avea astfel acces la o perspectivă vizuală care o făcea să privească trupul celuilalt aproximativ așa cum își privește, în mod obișnuit, propriul corp. Imaginea era transmisă în timp real, astfel încât experiența să fie cât mai apropiată de percepția corporală naturală.
În același timp, experimentatorii aplicau atingeri sincronizate pe zone corespunzătoare ale corpului celor doi participanți. Potrivirea dintre ceea ce vedea persoana în dispozitiv și ceea ce simțea pe propriul corp putea determina creierul să atribuie corpului observat senzațiile corporale trăite. După o perioadă scurtă de adaptare, această combinație de informații vizuale și tactile putea genera iluzia că trupul prietenului îi aparține participantului.
Cercetătorii au folosit și condiții de control în care stimularea vizuală și cea tactilă nu erau sincronizate, imaginile fiind prezentate cu întârziere. În aceste situații, nepotrivirea dintre ceea ce vedeau și ceea ce simțeau participanții reducea intensitatea iluziei. Comparația a permis investigarea rolului sincronizării senzoriale în apariția sentimentului de apartenență corporală.
Cum reacționează creierul când percepe corpul altei persoane ca fiind propriul corp
Intensitatea iluziei nu a fost evaluată doar prin declarațiile participanților. Experimentele de acest tip pot utiliza și reacții fiziologice la amenințări simulate, pentru a observa dacă un corp perceput ca fiind propriu declanșează răspunsuri defensive. În cadrul cercetării au fost examinate reacții la situații în care corpul observat era amenințat, oferind indicii despre felul în care sistemul nervos integra noua perspectivă corporală.
Aceste reacții sunt importante deoarece arată că senzația de apartenență corporală nu depinde exclusiv de cunoașterea rațională a propriei identități. O persoană poate ști foarte bine că trupul pe care îl privește aparține altcuiva și, în același timp, poate experimenta temporar senzația că acel corp este al său. Iluzia rezultă din modul în care creierul combină informațiile provenite de la vedere, atingere și alte sisteme senzoriale.
Realitatea virtuală poate influența și imaginea de sine
O parte esențială a studiului a urmărit ce se întâmplă cu percepția propriei personalități în timpul schimbului virtual de corp. Înaintea experimentului, fiecare participant a evaluat anumite trăsături care îl caracterizau atât pe el, cât și pe prietenul său. Printre dimensiunile investigate s-au numărat caracteristici precum încrederea în sine, sociabilitatea și amabilitatea.
Evaluările au fost repetate în timpul experienței de schimb corporal, iar cercetătorii au observat o modificare interesantă. Atunci când participanții aveau impresia că se află în corpul prietenului, aprecierile despre propriile trăsături deveneau mai apropiate de cele atribuite anterior prietenului. Cu alte cuvinte, schimbarea temporară a percepției corpului era asociată cu o ajustare a modului în care persoana se descria pe sine.
Efectul a fost legat de intensitatea senzației că noul corp îi aparținea participantului. Cu cât iluzia de apartenență corporală era mai puternică, cu atât modificarea evaluărilor despre sine putea fi mai pronunțată. Rezultatele nu înseamnă că realitatea virtuală a transformat personalitatea participanților, ci că reprezentarea conștientă a propriilor caracteristici este mai flexibilă decât ar putea părea.
De ce percepția corpului influențează identitatea personală
Identitatea personală include atât ceea ce o persoană crede despre sine, cât și experiența directă de a avea un corp propriu. Cele două componente sunt strâns legate, însă cercetarea sugerează că relația dintre ele poate fi modificată temporar prin manipularea informațiilor senzoriale. Astfel, percepția corporală nu reprezintă doar un element pasiv al experienței, ci poate contribui la felul în care oamenii își construiesc imaginea de sine.
Descoperirea este relevantă pentru înțelegerea sentimentului de identitate, deoarece arată că reprezentările despre propriile trăsături nu sunt complet separate de experiența fizică a corpului. Atunci când creierul integrează temporar un alt corp în reprezentarea propriei persoane, anumite evaluări despre sine se pot modifica pentru a deveni mai compatibile cu noua experiență. Această flexibilitate poate reprezenta un mecanism prin care imaginea de sine se adaptează informațiilor disponibile.
Ce se întâmplă cu memoria atunci când te simți în corpul altcuiva
Cercetătorii au investigat și modul în care iluzia schimbului de corp influențează memoria episodică, adică memoria experiențelor și evenimentelor trăite. Participanții au fost implicați în sarcini de evaluare a trăsăturilor de personalitate, iar ulterior au fost testați pentru a observa cât de bine recunoșteau informațiile procesate în diferitele condiții experimentale. Comparațiile au arătat că informațiile întâlnite în timpul iluziei erau, în general, recunoscute mai slab decât cele prezentate în condițiile de control.
Totuși, rezultatele au evidențiat o diferență importantă între participanți. Persoanele care și-au ajustat mai mult imaginea de sine pentru a deveni compatibilă cu experiența noului corp au prezentat o afectare mai redusă a memoriei. În schimb, atunci când reprezentarea conceptuală a propriei persoane rămânea mai puțin compatibilă cu senzația de apartenență corporală, performanța memoriei de recunoaștere era mai slabă.
Aceste observații sugerează că o reprezentare coerentă a propriei persoane poate facilita formarea amintirilor episodice. Dacă percepția corpului și imaginea de sine transmit informații care nu se potrivesc, această nepotrivire poate influența modul în care experiențele sunt înregistrate în memorie. Studiul oferă astfel indicii despre legătura dintre identitate, conștiința corporală și procesele cognitive implicate în păstrarea informațiilor.
Poate realitatea virtuală să ajute în tratamentul tulburărilor psihiatrice?
Unul dintre motivele pentru care cercetătorii studiază aceste iluzii perceptive este posibilitatea de a înțelege mai bine tulburările în care sentimentul de identitate sau percepția propriului corp pot fi afectate. În anumite manifestări ale schizofreniei, precum și în unele experiențe de depersonalizare, persoanele pot descrie modificări ale relației cu propriul corp sau cu sentimentul de sine. Investigarea mecanismelor prin care creierul construiește aceste reprezentări ar putea contribui la o înțelegere mai precisă a fenomenelor respective.
Realitatea virtuală oferă cercetătorilor posibilitatea de a modifica într-un mediu controlat informațiile vizuale și tactile care participă la formarea conștiinței corporale. În acest fel, pot fi studiate relațiile dintre percepție, identitate și memorie fără a presupune că reprezentările despre sine sunt fixe sau imposibil de influențat. Rezultatele deschid întrebări importante despre modul în care asemenea mecanisme ar putea fi investigate în cercetări clinice viitoare.
Totuși, este esențială diferențierea dintre o descoperire experimentală și o intervenție terapeutică validată. Studiul realizat la Institutul Karolinska a implicat participanți sănătoși și nu a demonstrat că iluzia schimbului de corp poate trata schizofrenia sau alte tulburări psihiatrice. Pentru a stabili dacă asemenea tehnologii pot avea beneficii clinice sunt necesare cercetări suplimentare, care să evalueze eficiența, siguranța și efectele pe termen lung în populațiile relevante.
Ce ne arată experimentul despre legătura dintre corp, identitate și memorie
Experimentul evidențiază cât de strâns sunt conectate experiența corporală și reprezentarea psihologică a propriei persoane. Participanții nu și-au schimbat efectiv corpul, dar modificarea temporară a perspectivei vizuale și sincronizarea senzațiilor tactile au fost suficiente pentru a produce o iluzie de apartenență corporală și pentru a influența anumite evaluări despre sine. În același timp, rezultatele privind memoria arată că această experiență poate avea consecințe și asupra procesării informațiilor.
Lucrarea științifică, intitulată Perception of Our Own Body Influences Self-Concept and Self-Incoherence Impairs Episodic Memory, arată că sentimentul de identitate nu este construit independent de percepția corpului. Studiul oferă o perspectivă asupra flexibilității imaginii de sine și asupra rolului coerenței dintre experiența corporală și reprezentările personale în formarea amintirilor. Deși aplicațiile clinice rămân deocamdată o direcție de cercetare, rezultatele contribuie la înțelegerea modului în care creierul integrează informațiile despre corp, personalitate și experiențele trăite.
Leave a Reply