Cyberbullying la copii și adolescenți: ce faci imediat și cum îl poți opri. Cyberbullying la adolescenți: semne, efecte și pașii de urmat când apare hărțuirea online.

Un copil îți spune că este insultat într-un grup de clasă, că cineva a făcut un cont fals în numele lui sau că o fotografie umilitoare circulă deja printre colegi. Prima reacție poate fi să îi iei telefonul, să îi scrii imediat copilului care a început totul sau să confrunți public părinții acestuia. În multe situații, însă, este mai util să începi altfel: verifică dacă copilul este în siguranță, ascultă-l fără să îl acuzi și păstrează dovezile înainte de a bloca sau șterge conținutul.

Cyberbullying-ul nu este doar o „ceartă pe internet”. Este o formă de agresiune digitală care poate include mesaje repetate de umilire sau amenințare, răspândirea de zvonuri, conturi false, excluderea deliberată din grupuri, publicarea unor fotografii fără acord sau folosirea tehnologiei pentru intimidarea unei persoane care se află într-o poziție dificilă de apărare.

Medicul psihiatru și psihoterapeutul Caterina Adele Viganò atrage atenția asupra unei particularități esențiale: mediul digital poate amplifica agresiunea dincolo de locul și momentul în care aceasta a început. Copilul poate pleca de la școală, dar mesajele, comentariile și imaginile pot continua să ajungă la el acasă.

Ce este cyberbullying-ul și cum diferă de un conflict online

Nu orice comentariu răutăcios și nu orice ceartă între doi adolescenți reprezintă automat cyberbullying. În bullying contează mai multe elemente: intenția de a răni sau umili, existența unui dezechilibru de putere, repetarea comportamentului și dificultatea victimei de a se apăra.

În mediul online, repetitivitatea poate funcționa diferit. O singură fotografie publicată de un elev poate fi distribuită, comentată și văzută de zeci sau sute de persoane. Astfel, chiar dacă autorul inițial postează o singură dată, victima poate fi expusă în mod repetat aceluiași conținut.

În România, procedura oficială privind managementul violenței școlare include cyberbullying-ul între formele de bullying realizate prin tehnologie digitală, de la rețele sociale și servicii de mesagerie până la platforme de jocuri online.

O prezentare generală a manifestărilor poate fi găsită și în ghidul despre hărțuirea online la copii și adolescenți și semnele prin care poate fi recunoscută.

Cyberbullying direct și indirect: agresiunea nu arată întotdeauna la fel

Cyberbullying-ul poate fi direct, atunci când mesajele jignitoare, amenințătoare sau umilitoare sunt trimise direct victimei. Poate fi și public sau indirect, când sunt folosite grupuri, conturi, pagini, comentarii sau materiale distribuite unei audiențe mai largi.

Printre situațiile întâlnite se pot afla:

• mesaje repetate de insultă, umilire sau amenințare;
• răspândirea unor zvonuri sau informații private;
• postarea de fotografii sau videoclipuri pentru ridiculizarea unei persoane;
• crearea unui cont fals în numele victimei;
• preluarea unui cont și publicarea de mesaje în numele persoanei;
• excluderea deliberată și repetată din grupurile online relevante pentru colectiv;
• comentarii discriminatorii, sexiste, rasiste sau homofobe;
• urmărirea și hărțuirea repetată prin mai multe conturi sau platforme;
• distribuirea fără consimțământ a unor materiale intime.

Ultima categorie poate depăși cadrul obișnuit al cyberbullying-ului și poate implica forme de abuz sexual bazat pe imagini sau șantaj. Pentru asemenea situații există un ghid separat despre revenge porn, sextortion și pașii de urmat când imaginile intime sunt distribuite fără consimțământ.

De ce hărțuirea online poate fi atât de greu de oprit

Bullying-ul tradițional este adesea asociat cu un anumit spațiu: curtea școlii, sala de clasă sau drumul spre casă. Internetul poate elimina această limită. Telefonul pe care adolescentul îl folosește pentru prieteni, divertisment și școală poate deveni simultan canalul prin care agresiunea îl urmărește.

Un mesaj poate ajunge noaptea. O fotografie poate fi redistribuită în alte grupuri. Un cont blocat poate fi înlocuit de altul. Audiența poate fi mult mai mare decât într-un incident față în față, iar victima nu știe întotdeauna cine a văzut conținutul.

Uneori agresorul folosește un profil fals, dar anonimatul nu este o condiție a cyberbullying-ului. Numeroase situații se petrec chiar între colegi care își cunosc identitatea.

Aceste particularități pot face cyberbullying-ul foarte invaziv. Totuși, nu este corect să spunem că orice agresiune online este automat mai gravă decât orice formă de bullying offline. Impactul depinde de intensitatea și durata agresiunii, audiență, natura conținutului, relația dintre cei implicați, vulnerabilitatea copilului și sprijinul pe care acesta îl primește.

Cât de răspândit este cyberbullying-ul

Datele internaționale arată că fenomenul nu este marginal. În 2024, OMS Europa a publicat rezultatele studiului HBSC, bazat pe peste 279.000 de adolescenți de 11, 13 și 15 ani din 44 de țări și regiuni.

În datele culese în 2021/2022, aproximativ 15% dintre adolescenți declaraseră că au fost victime ale cyberbullying-ului, iar aproximativ 12% spuneau că au hărțuit alte persoane online. Față de 2018, proporția celor care raportau victimizarea online crescuse atât în rândul băieților, cât și al fetelor.

Procentele reprezintă media internațională a studiului și nu trebuie confundate cu o rată specifică României.

Ce știm despre bullying în România

Datele Salvați Copiii arată că violența între copii reprezintă o problemă importantă și în România. În materialele publicate în cadrul Forumului Național al Copiilor în 2024, organizația arată că 49% dintre elevii incluși în cercetarea din 2022 declaraseră că au fost victime ale bullying-ului, iar 81% fuseseră martori la asemenea situații.

Un alt rezultat important este că 57% dintre elevii care căutaseră sprijin apelaseră la colegi, nu la adulți. Această cifră nu se referă exclusiv la cyberbullying, dar evidențiază o problemă relevantă: mulți copii discută mai întâi cu alți copii despre violența pe care o trăiesc.

În paralel, Salvați Copiii a raportat că vârsta medie la care copiii din România încep să folosească internetul a scăzut de la 9 ani în 2019 la 8,2 ani în 2023. Familiaritatea tehnică apare astfel foarte devreme, înainte ca abilitățile emoționale și sociale necesare gestionării conflictelor să fie complet dezvoltate.

Social media nu este singurul loc în care apare cyberbullying-ul

Instagram, TikTok și alte platforme sociale sunt spații vizibile ale vieții adolescenților, dar hărțuirea poate apărea și în WhatsApp, Discord, aplicații de chat, jocuri online, e-mail sau grupurile digitale ale clasei.

De aceea, părintele nu trebuie să se concentreze exclusiv asupra unei aplicații. Platformele se schimbă mult mai repede decât mecanismele relaționale ale agresiunii.

Mai util este să înțelegem lumea digitală a adolescentului și felul în care se simte în interacțiunile sale. Ghidul despre adolescenți, social media și semnalele online pe care părinții le pot observa discută această diferență dintre supraveghere și dialog.

Ce efecte poate avea cyberbullying-ul asupra copilului

Pentru victimă, consecințele pot depăși disconfortul produs de câteva mesaje neplăcute. Copilul poate începe să evite școala, să se retragă din grupul de prieteni, să își piardă interesul pentru activități sau să devină anxios de fiecare dată când telefonul emite o notificare.

Pot apărea:

• anxietate și teamă persistentă;
• iritabilitate sau izbucniri emoționale;
• tristețe și simptome depresive;
• rușine și scăderea stimei de sine;
• izolare socială;
• dificultăți de somn;
• scăderea concentrării și a performanței școlare;
• refuz școlar;
• autovătămare sau gânduri suicidare în cazurile severe.

Aceste manifestări nu apar la fiecare victimă și nici nu demonstrează singure existența cyberbullying-ului. Schimbarea față de comportamentul obișnuit, persistența și afectarea funcționării sunt mai relevante decât un singur simptom.

Pentru semnalele care merită evaluate mai atent poate fi consultat ghidul despre sănătatea mintală a adolescenților și schimbările pe care părinții nu ar trebui să le ignore.

Cyberbullying-ul crește riscul suicidar, dar nu există o cauză unică a suicidului

Cercetările arată o asociere între victimizarea prin cyberbullying și un risc mai mare de autovătămare, ideație suicidară și tentative de suicid. Organizația Mondială a Sănătății include bullying-ul și alte forme de violență asupra copiilor printre experiențele asociate cu un risc crescut de anxietate, depresie, autovătămare și suicid.

Este însă important să evităm explicațiile simpliste. Suicidul este un fenomen complex și, de regulă, nu poate fi atribuit unei singure experiențe. Factori precum depresia, trauma, izolarea, conflictele familiale, alte forme de violență și vulnerabilitățile preexistente pot interacționa.

Totuși, dacă un copil hărțuit online spune că vrea să moară, vorbește despre sinucidere, are un plan, s-a rănit sau pare în pericol imediat, situația nu trebuie tratată ca „dramă adolescentină”. În pericol imediat se apelează 112, iar copilul nu este lăsat singur până la obținerea ajutorului.

Ce faci imediat dacă un copil este victima cyberbullying-ului

Ordinea reacțiilor contează. Dacă primele minute sunt folosite pentru reproșuri sau confruntări publice, situația se poate amplifica și copilul poate ajunge să regrete că a cerut ajutor.

1. Ascultă înainte să investighezi

Începe prin a afla ce s-a întâmplat, cine este implicat, de când durează și cât de amenințat se simte copilul. Nu este nevoie să stabilești imediat cine are dreptate în fiecare conflict.

Poți transmite un mesaj simplu: „Îți mulțumesc că mi-ai spus. Hai să vedem împreună ce putem face”. Acest răspuns nu înseamnă că aprobi toate deciziile copilului. Înseamnă că siguranța are prioritate.

2. Păstrează dovezile înainte de a bloca

Faceți capturi de ecran ale mesajelor, profilurilor și comentariilor relevante. Notați numele conturilor, linkurile, data și ora și păstrați eventualele mesaje de amenințare.

Conținutul poate fi șters rapid de autor, iar dovezile pot fi necesare pentru raportarea către platformă, școală sau autorități.

În cazul imaginilor sexuale cu minori există precauții suplimentare: materialele nu trebuie redistribuite sau copiate inutil „ca dovadă”. Situațiile de acest tip necesită o intervenție diferită, explicată în ghidul despre distribuirea neconsensuală a imaginilor intime.

3. Folosește funcțiile de raportare și blocare

După păstrarea informațiilor necesare, conturile implicate pot fi raportate și blocate. Dacă materialul este public, poate fi solicitată eliminarea lui prin mecanismele platformei.

Blocarea nu rezolvă întotdeauna întregul caz, mai ales dacă agresiunea este realizată de colegi și se mută de pe o platformă pe alta, dar poate reduce contactul direct și presiunea imediată.

4. Nu răspunde cu o campanie publică împotriva agresorului

Tentația de a posta numele, fotografia și conversațiile presupusului agresor poate fi mare. O astfel de reacție poate însă escalada conflictul, poate expune suplimentar victima și poate transforma situația într-un nou val de umilire publică.

Este mai utilă documentarea și sesizarea prin canalele potrivite.

Când trebuie implicată școala

Dacă autorii sunt colegi, dacă incidentul pornește dintr-o relație școlară sau dacă hărțuirea afectează siguranța și participarea copilului la școală, unitatea de învățământ trebuie implicată chiar dacă mesajele au fost trimise după terminarea cursurilor.

Ministerul Educației precizează că situațiile de violență, inclusiv cyberbullying-ul, pot fi raportate de elevi, părinți sau cadre didactice, verbal sau în scris, oricărui membru al personalului școlii. Procedura permite și raportarea confidențială prin mecanismele puse la dispoziție de unitatea de învățământ.

Școala are obligații care depășesc simpla discuție informală cu elevii. Cazul trebuie analizat, trebuie stabilite măsuri de sprijin pentru victimă și, după caz, pentru autor, iar în situațiile care pot constitui infracțiuni trebuie sesizată poliția. În formele grave de violență trebuie implicate și serviciile de protecție a copilului.

O perspectivă mai amplă asupra responsabilității instituției este disponibilă în articolul despre semnele mai puțin vizibile ale hărțuirii și modul în care pot interveni școala și părinții.

Când cyberbullying-ul poate depăși cadrul disciplinar al școlii

Unele comportamente nu mai reprezintă doar încălcarea regulamentului școlar. Amenințările, șantajul, accesarea ilegală a unui cont, urmărirea persistentă, publicarea anumitor materiale intime sau alte fapte pot necesita implicarea poliției.

Părintele nu trebuie să stabilească singur încadrarea juridică. Dacă există amenințări serioase, șantaj, exploatare sexuală, riscuri pentru integritatea fizică sau suspiciunea unei infracțiuni, este indicată sesizarea autorităților competente. Dacă există un pericol imediat pentru copil sau altă persoană, se apelează 112.

De ce confiscarea telefonului poate transmite mesajul greșit

Un părinte speriat poate reacționa spunând: „Gata, nu mai ai telefon”. Intenția este protecția, dar adolescentul poate înțelege altceva: „Am cerut ajutor și am fost pedepsit”.

Pentru un adolescent, telefonul nu este doar dispozitivul prin care ajunge agresiunea la el. Este și canalul prin care comunică cu prietenii, colegii și persoanele care îl sprijină. Îndepărtarea totală poate accentua izolarea.

Pot fi necesare modificări temporare ale setărilor, blocarea unor conturi sau limitarea anumitor interacțiuni, dar acestea sunt mai utile când sunt făcute împreună cu copilul și explicate prin nevoia de siguranță, nu ca sancțiune pentru că a fost victimă.

Ce să nu îi spui unui copil hărțuit online

Formulările care mută responsabilitatea asupra victimei pot intensifica rușinea:

• „Ți-am spus să nu mai stai pe internet.”
• „De ce ai răspuns?”
• „De ce ai pus poza aceea?”
• „Ignoră-i și gata.”
• „Trebuie să înveți să fii mai tare.”

Unele decizii digitale ale copilului pot necesita ulterior discuții și limite. Dar momentul în care cere ajutor nu este cel potrivit pentru un proces moral. Responsabilitatea pentru hărțuire aparține celui care hărțuiește.

Părinții nu trebuie să devină detectivi digitali

Prevenția nu înseamnă să citești pe ascuns fiecare conversație a adolescentului. Controlul absolut este aproape imposibil și poate distruge tocmai relația de încredere de care copilul are nevoie atunci când apare o problemă.

Mai important este ca adolescentul să știe că poate veni la părinte dacă ceva îl sperie, îl umilește sau îi scapă de sub control. Discuțiile despre confidențialitate, parole, redistribuirea imaginilor și comportamentul online trebuie să înceapă înaintea unui incident, nu doar după el.

Un experiment recent privind recunoașterea situațiilor riscante în conversațiile dintre elevi a arătat cât de greu poate fi să identifici cyberbullying-ul chiar dacă știi teoretic ce înseamnă. Articolul despre NetGuardian și dificultatea adolescenților de a identifica riscul în conversațiile online arată de ce alfabetizarea digitală nu poate fi redusă la o listă de reguli.

Ce rol au martorii cyberbullying-ului

Audiența este una dintre componentele care pot amplifica hărțuirea online. Un material umilitor devine mult mai puternic atunci când colegii îl distribuie, râd, reacționează sau cer „partea a doua”.

Un martor poate ajuta fără să intre într-o confruntare periculoasă:

• să nu redistribuie și să nu reacționeze la materialul umilitor;
• să raporteze postarea sau contul;
• să păstreze informațiile relevante dacă victima are nevoie de dovezi;
• să îi scrie victimei în privat și să îi arate că nu este singură;
• să anunțe un adult de încredere atunci când situația este gravă.

A cere unui copil să confrunte singur agresorul nu este întotdeauna sigur. Activarea martorilor și implicarea adulților sunt adesea mai utile decât ideea că victima trebuie să își demonstreze curajul răspunzând.

Și copilul care agresează are nevoie de intervenție

Combaterea cyberbullying-ului nu înseamnă că autorul trebuie etichetat pe viață drept „copil rău” sau „cyberbully”. Comportamentul trebuie oprit și pot exista consecințe disciplinare sau juridice, dar prevenirea repetării presupune și înțelegerea contextului.

Unii copii participă la agresiune pentru statut în grup, pentru a evita să devină ei înșiși ținte, din impulsivitate, din lipsa empatiei față de impactul digital sau pentru că asemenea comportamente sunt normalizate în colectiv.

Procedura Ministerului Educației prevede măsuri de sprijin atât pentru victime, cât și pentru autorii situațiilor de violență, inclusiv dezvoltarea abilităților socio-emoționale și intervenție psihologică atunci când este necesară.

Asta nu înseamnă minimizarea responsabilității. Înseamnă reducerea probabilității ca același comportament să continue după aplicarea unei simple sancțiuni.

Când este util sprijinul psihologic pentru victimă

Nu orice copil care trece prin cyberbullying are nevoie automat de psihoterapie. Unii se recuperează bine atunci când agresiunea este oprită rapid, sunt crezuți și primesc sprijin din familie și școală.

Evaluarea unui psiholog poate deveni însă utilă dacă apar anxietate intensă, retragere, rușine persistentă, refuz școlar, dificultăți de somn, simptome depresive, teamă constantă de telefon sau pierderea interesului pentru activitățile obișnuite.

Un psiholog clinician poate evalua impactul emoțional al situației în limitele competențelor sale. Dacă este indicată psihoterapia, aceasta trebuie oferită de un psihoterapeut cu drept de practică. În cazurile în care apar simptome severe sau este necesară evaluare medicală, poate fi indicat și consultul unui medic psihiatru.

Educația digitală începe înainte de primul incident

Prevenția nu poate garanta că un copil nu va deveni niciodată victimă. Poate însă crește șansa ca acesta să recunoască mai repede situația și să ceară ajutor.

Copiii au nevoie să știe că:

• parolele nu se împart nici măcar cu prietenii apropiați;
• setările de confidențialitate reduc unele riscuri, dar nu garantează controlul total asupra unui material trimis;
• ceea ce pare o glumă pentru expeditor poate fi umilitor pentru cel vizat;
• nu redistribuim fotografii sau conversații private fără acord;
• blocarea și raportarea nu reprezintă lașitate;
• a cere ajutor nu înseamnă că nu știi să te descurci singur.

La fel de important este mesajul adulților: „Dacă se întâmplă ceva, poți veni la mine chiar dacă ai făcut și tu o alegere pe care acum o regreți”. Copilul care se teme mai mult de pedeapsa părintelui decât de agresor poate continua să gestioneze singur o situație care se agravează.

Protecția reală înseamnă relație, reguli și intervenție

Cyberbullying-ul nu poate fi eliminat printr-o singură aplicație de control parental, prin interzicerea telefonului sau printr-o prezentare anuală despre „pericolele internetului”. Tehnologia este doar mediul în care se desfășoară o problemă relațională și socială.

Protecția presupune copii care știu ce comportamente sunt inacceptabile, părinți disponibili să asculte fără să culpabilizeze, profesori care cunosc procedura de raportare și instituții care intervin atunci când situația depășește posibilitatea familiei de a o gestiona.

Iar dacă un copil se retrage, refuză școala, devine foarte anxios sau pare copleșit după o experiență de hărțuire online, problema nu trebuie redusă la „ce se întâmplă pe telefon”. Suferința este reală chiar dacă agresiunea s-a produs pe un ecran. Dacă efectele emoționale persistă, familia poate lua în considerare programarea unei ședințe cu un psiholog pentru evaluarea situației și alegerea unui sprijin potrivit.