De ce evităm uneori să ne punem în locul altor persoane, chiar și atunci când nu ni se cere să le ajutăm financiar sau să ascultăm povești dureroase? Un studiu psihologic arată că empatia poate fi evitată deoarece presupune un efort mental considerabil, nu doar pentru că ne expune unor emoții dificile. Cercetătorii au constatat că, atunci când oamenii pot alege între a înțelege experiențele emoționale ale altora și a îndeplini o sarcină mai simplă, tind să prefere varianta care solicită mai puțin resursele cognitive.
Concluzia provine dintr-o cercetare publicată în revista științifică Journal of Experimental Psychology: General, care a reunit 11 studii experimentale și 1.204 participanți. Rezultatele sugerează că disponibilitatea de a manifesta empatie este influențată de percepția asupra dificultății acestei activități. Mai mult, oamenii pot deveni mai dispuși să manifeste empatie atunci când au încredere în propria capacitate de a înțelege emoțiile celorlalți.
De ce empatia poate fi percepută ca un efort mental?
Empatia reprezintă capacitatea de a înțelege experiențele emoționale ale unei alte persoane și, în anumite situații, de a rezona afectiv cu ceea ce aceasta trăiește. Este un proces important pentru cooperare, comunicare interpersonală și construirea relațiilor sociale. Prin intermediul empatiei, oamenii pot identifica mai ușor nevoile celor din jur și își pot adapta comportamentul în funcție de perspective diferite de propria experiență.
Totuși, a înțelege ceea ce simte o altă persoană nu este întotdeauna un proces automat sau lipsit de dificultate. Uneori, presupune să ne desprindem temporar de propria perspectivă, să interpretăm expresiile emoționale ale celuilalt și să încercăm să reconstruim mental situația în care acesta se află. Aceste operațiuni implică atenție, flexibilitate cognitivă și capacitatea de a gestiona informații emoționale.
Empatia are un rol important în evoluția cooperării umane și în dezvoltarea unor forme complexe de comunicare socială. În același timp, dificultăți legate de anumite componente ale empatiei pot apărea în diferite contexte psihologice și clinice, inclusiv în cazul unor tulburări de personalitate. Acest lucru nu înseamnă însă că toate persoanele cu asemenea diagnostice au aceleași dificultăți sau că manifestarea redusă a empatiei într-o situație reprezintă un semn de tulburare psihică.
Interesul pentru relația dintre procesele cognitive și comportamentul social se regăsește și în alte cercetări psihologice. De exemplu, studiile despre modul în care comportamentul oamenilor se schimbă atunci când se află într-un grup explorează influența contextului social asupra deciziilor individuale. În cazul empatiei, cercetătorii au încercat să înțeleagă de ce oamenii pot evita în mod voluntar un proces psihologic considerat benefic pentru relațiile interpersonale.
Ce au descoperit cercetătorii în cele 11 experimente despre empatie?
O echipă de cercetători de la Pennsylvania State University, din Statele Unite, și University of Toronto, din Canada, a conceput o serie de experimente pentru a analiza costurile cognitive ale empatiei. Cercetarea, coordonată de psihologul C. Daryl Cameron și colaboratorii săi, a urmărit dacă oamenii preferă să evite empatia atunci când au posibilitatea de a alege o activitate alternativă. Un obiectiv important a fost separarea efortului mental de alte motive posibile pentru evitarea implicării emoționale, precum disconfortul provocat de suferința altora sau obligația de a oferi ajutor material.
În cadrul experimentelor, participanții aveau la dispoziție două pachete de cărți care conțineau fotografii cu persoane, inclusiv imagini ale unor copii refugiați. Fiecare pachet corespundea unei sarcini psihologice diferite, iar voluntarii puteau decide singuri pe care dintre ele doreau să o realizeze. Prin această procedură, cercetătorii au urmărit nu doar capacitatea participanților de a manifesta empatie, ci și disponibilitatea lor de a alege în mod voluntar o activitate empatică.
În cazul primului pachet, participanților li se cerea să descrie obiectiv persoanele din fotografii, concentrându-se asupra caracteristicilor observabile. Al doilea pachet presupunea o sarcină mai complexă: voluntarii trebuiau să încerce să înțeleagă și să simtă ceea ce ar putea experimenta emoțional persoanele reprezentate. Diferența dintre cele două activități era importantă, deoarece sarcina empatică solicita o implicare mentală mai profundă decât simpla descriere a unei imagini.
Pentru a verifica dacă evitarea empatiei era determinată în primul rând de disconfortul provocat de emoțiile negative, cercetătorii au modificat conținutul unora dintre experimente. În anumite situații, pachetul destinat empatiei includea fotografii cu persoane zâmbitoare, astfel încât participanții nu erau nevoiți să se confrunte exclusiv cu suferință, tristețe sau alte experiențe dificile. În acest mod, sarcina putea presupune și înțelegerea unor emoții pozitive.
Participanții au ales empatia în numai 35% dintre situații
Rezultatele au evidențiat o preferință clară pentru activitățile care nu necesitau implicare empatică. În ansamblul experimentelor, participanții au ales sarcina de empatie în aproximativ 35% dintre situațiile în care aveau posibilitatea de a decide. Cu alte cuvinte, în aproximativ 65% dintre alegeri, voluntarii au preferat activitatea alternativă, care presupunea o implicare emoțională și cognitivă mai redusă.
Această proporție nu înseamnă că numai 35% dintre oameni sunt capabili să manifeste empatie. Rezultatul descrie frecvența cu care participanții au ales o anumită sarcină experimentală, nu nivelul general de empatie al populației. Distincția este importantă, deoarece o persoană poate avea capacitatea de a înțelege emoțiile altora și, în același timp, poate evita uneori situațiile în care această capacitate trebuie utilizată activ.
Un aspect deosebit de interesant a fost faptul că evitarea empatiei s-a manifestat și atunci când imaginile prezentau persoane care exprimau emoții pozitive. Prin urmare, participanții nu încercau doar să se protejeze de tristețea sau suferința altora, ci păreau să evite însăși activitatea de a se implica în experiența emoțională a unei persoane necunoscute. Acest rezultat a susținut ipoteza potrivit căreia efortul cognitiv reprezintă un factor important în decizia de a manifesta empatie.
În plus, niciunul dintre experimentele descrise nu le solicita participanților să ofere bani persoanelor din fotografii. Nu existau donații reale sau fictive și nici obligații financiare asociate alegerii pachetului destinat empatiei. Astfel, cercetătorii au putut examina disponibilitatea de implicare empatică fără ca aceasta să fie confundată cu dorința de a evita un cost economic.
De ce preferăm uneori să nu ne implicăm în emoțiile celorlalți?
Pentru a înțelege mai bine motivele alegerilor, cercetătorii au utilizat și chestionare complementare, prin care participanții au evaluat dificultatea sarcinilor. Mulți voluntari au descris activitatea empatică drept mai solicitantă mental și mai puțin confortabilă decât simpla descriere a imaginilor. De asemenea, aceștia au raportat că se simțeau mai puțin competenți sau mai puțin pregătiți să îndeplinească sarcina de empatie.
Aceste evaluări sugerează că evitarea empatiei nu trebuie interpretată automat ca indiferență față de ceilalți. Uneori, oamenii pot considera că nu știu suficient de bine cum să înțeleagă experiențele emoționale ale altor persoane sau că această activitate necesită prea multă concentrare. Percepția asupra dificultății poate influența alegerea chiar înainte ca persoana să încerce efectiv să se implice.
În psihologie, astfel de mecanisme sunt relevante pentru înțelegerea relației dintre efortul cognitiv, motivație și comportamentul individual. Oamenii nu aleg întotdeauna activitatea pe care o consideră cea mai valoroasă din punct de vedere social, ci pot prefera o alternativă percepută ca fiind mai ușor de realizat. Din această perspectivă, cercetările despre impulsivitate și modul în care luăm decizii fără o analiză îndelungată oferă un context suplimentar pentru explorarea proceselor care influențează comportamentul uman.
Totuși, rezultatele nu demonstrează că efortul mental reprezintă singura explicație pentru evitarea empatiei în viața de zi cu zi. Relațiile personale, experiențele anterioare, starea emoțională și contextul social pot influența, la rândul lor, disponibilitatea de a înțelege ceea ce trăiesc ceilalți. Experimentele arată că percepția asupra efortului cognitiv poate avea un rol cauzal în condițiile studiate, fără să ofere o explicație universală pentru toate formele de comportament empatic.
Încrederea în propriile abilități poate încuraja empatia
Una dintre cele mai interesante etape ale cercetării a urmărit ce se întâmplă atunci când participanții ajung să creadă că sunt buni la sarcinile de empatie. Cercetătorii au modificat percepția voluntarilor asupra propriei competențe empatice, sugerându-le că se descurcă bine în astfel de activități. În aceste condiții, participanții au devenit mai dispuși să aleagă pachetul de cărți care presupunea înțelegerea emoțiilor altor persoane.
Rezultatul indică faptul că disponibilitatea pentru empatie nu depinde exclusiv de o trăsătură stabilă a personalității. Modul în care oamenii își evaluează propriile abilități poate influența dorința de a se implica în experiențele emoționale ale celorlalți. Când o persoană consideră că poate îndeplini cu succes o sarcină, aceasta poate deveni mai puțin descurajantă și, implicit, mai atractivă.
Acest mecanism este apropiat de conceptul psihologic de autoeficacitate, care descrie încrederea unei persoane în capacitatea sa de a realiza anumite acțiuni. În contextul cercetării, percepția că empatia poate fi manifestată cu succes a influențat alegerea participanților. Descoperirea sugerează că, în anumite condiții, empatia poate fi încurajată prin creșterea încrederii în propria capacitate de a înțelege emoțiile altora.
Relația dintre percepția de sine și comportament este relevantă și pentru studiile despre evoluția caracteristicilor psihologice de-a lungul vieții. Cercetările asupra modului în care anumite trăsături de personalitate se pot modifica odată cu vârsta explorează, dintr-o altă perspectivă, complexitatea caracteristicilor psihologice individuale. În cazul empatiei, rezultatele experimentelor evidențiază în special influența percepției competenței asupra unei alegeri concrete.
Ce înseamnă aceste descoperiri pentru relațiile interpersonale?
Studiul oferă o explicație pentru situațiile în care oamenii par să evite implicarea emoțională, deși nu există un obstacol financiar și nici perspectiva unei experiențe negative evidente. Uneori, dificultatea poate proveni din efortul necesar pentru a interpreta și înțelege perspectiva unei alte persoane. Această explicație nu justifică automat lipsa de considerație față de ceilalți, dar arată că disponibilitatea empatică poate fi influențată de procese cognitive pe care oamenii nu le conștientizează întotdeauna.
În interacțiunile cotidiene, înțelegerea emoțiilor celuilalt presupune mai mult decât recunoașterea unei expresii faciale sau identificarea unei stări de tristețe ori bucurie. Poate fi necesar să acordăm atenție contextului, să acceptăm existența unor perspective diferite și să evităm presupunerea că altcineva simte exact ceea ce am simți noi în aceeași situație. Tocmai aceste operațiuni pot transforma empatia într-o activitate solicitantă, mai ales atunci când experiența celeilalte persoane este foarte diferită de a noastră.
De asemenea, cercetarea invită la o distincție între capacitatea de empatie și alegerea de a o manifesta într-un anumit moment. O persoană poate înțelege bine emoțiile altora, dar poate să nu aleagă să se implice în fiecare situație, în timp ce alta poate avea intenții empatice, dar poate întâmpina dificultăți în interpretarea corectă a experiențelor emoționale. Aceste diferențe nu pot fi explicate printr-o singură caracteristică psihologică.
Poate fi încurajată empatia fără a pune presiune asupra oamenilor?
Rezultatele experimentelor sugerează că una dintre direcțiile promițătoare pentru încurajarea empatiei este reducerea sentimentului de dificultate asociat acesteia. Atunci când participanții au fost determinați să creadă că sunt competenți în înțelegerea emoțiilor, disponibilitatea lor de a alege sarcina empatică a crescut. Acest rezultat nu demonstrează însă că orice intervenție bazată pe încurajare va produce automat schimbări durabile în comportamentul interpersonal.
În practică, înțelegerea perspectivei celorlalți poate fi abordată ca o abilitate care implică atenție, disponibilitate și exercițiu, nu ca o obligație de a trăi permanent emoțiile persoanelor din jur. Recunoașterea propriilor limite emoționale este importantă, iar empatia nu presupune abandonarea nevoilor personale sau preluarea integrală a suferinței altcuiva. Cercetarea arată că felul în care percepem efortul și propria competență poate influența disponibilitatea de a ne conecta cu experiențele altora.
Descoperirea centrală a studiului este că oamenii pot evita empatia chiar și atunci când aceasta nu implică sacrificii materiale sau confruntarea cu emoții negative. Efortul mental și sentimentul că nu suntem suficient de pregătiți pentru a înțelege experiențele altor persoane pot contribui la această alegere. Faptul că disponibilitatea empatică a crescut atunci când participanții s-au simțit mai competenți sugerează că evitarea empatiei nu este neapărat o reacție fixă, ci un comportament care poate fi influențat de context și de percepția propriilor abilități.
Leave a Reply