Un părinte sau bunic începe să uite mai des, renunță la activitățile care înainte îi făceau plăcere, se izolează și pare tot mai lipsit de energie. Prima teamă a familiei poate fi demența sau boala Alzheimer. Uneori însă, în spatele unor asemenea schimbări se poate afla depresia la vârstnici, care poate afecta nu doar dispoziția, ci și atenția, memoria, motivația și capacitatea de a desfășura activitățile obișnuite.
Diferențierea nu este întotdeauna simplă. Depresia și tulburările neurocognitive pot avea manifestări comune și pot exista chiar simultan. De aceea, problemele de memorie apărute la o persoană în vârstă nu ar trebui considerate automat „normale pentru vârstă”, dar nici interpretate imediat drept demență. Prof. Elvezio Pirfo, medic psihiatru din Torino, atrage atenția tocmai asupra acestei suprapuneri și asupra necesității unei evaluări atente.
Depresia la vârstnici nu este o parte normală a îmbătrânirii
Îmbătrânirea poate aduce schimbări dificile: pierderea unor persoane apropiate, probleme de sănătate, reducerea mobilității, pensionarea, diminuarea autonomiei sau restrângerea cercului social. Toate pot genera tristețe, nesiguranță și sentimentul unei fragilități crescute.
Aceste reacții nu înseamnă automat depresie. Organizația Mondială a Sănătății subliniază însă că depresia și anxietatea se numără printre problemele importante de sănătate mintală ale persoanelor vârstnice și sunt adesea insuficient recunoscute și tratate. Singurătatea, izolarea socială, problemele de sănătate și doliul se numără printre factorii care pot crește vulnerabilitatea.
Depresia nu trebuie confundată nici cu o consecință inevitabilă a vârstei. Pierderea interesului pentru viață, lipsa persistentă de energie sau sentimentul profund de inutilitate nu sunt lucruri pe care o persoană trebuie pur și simplu să le accepte pentru că a îmbătrânit.
Doliul și depresia nu sunt același lucru
Pierderea partenerului de viață, a rudelor sau a prietenilor poate deveni o experiență tot mai frecventă la vârste înaintate. Doliul este o reacție firească la o asemenea pierdere și nu reprezintă, prin el însuși, o tulburare psihică.
Procesul nu are însă un termen identic pentru toată lumea. Unele persoane își recapătă treptat capacitatea de a participa la viața cotidiană, chiar dacă dorul rămâne. Pentru altele, suferința poate deveni foarte intensă și poate fi însoțită de simptome depresive.
Sentimentele persistente și excesive de vinovăție sau inutilitate, pierderea profundă a interesului, afectarea majoră a funcționării și gândurile despre moarte necesită o atenție deosebită. Mai multe informații despre diferențele dintre reacția la pierdere și simptomele depresive sunt disponibile în articolul despre depresie și pierderile importante din viață.
Cum se poate manifesta depresia la persoanele vârstnice
În cazul persoanelor în vârstă, depresia nu se exprimă întotdeauna printr-o declarație directă precum „sunt trist”. Uneori, familia observă mai întâi o schimbare a ritmului vieții: persoana nu mai iese din casă, nu mai telefonează celor apropiați, nu mai găsește plăcere în activități pe care le aprecia înainte sau spune că orice sarcină a devenit prea dificilă.
Pot apărea lipsa de energie, încetinirea, problemele de somn, modificările apetitului, dificultățile de concentrare și senzația că lucrurile obișnuite au devenit copleșitoare. Unele persoane se plâng mai ales de probleme fizice sau de memorie și vorbesc mai puțin despre propria dispoziție.
Pirfo descrie suferința vârstnicului și prin sentimentul de fragilitate: activitățile care înainte ofereau plăcere devin dificil de realizat, singurătatea capătă o greutate mai mare, pierderea persoanelor apropiate se acumulează, iar uitarea poate accentua teama că autonomia se pierde.
Pierderea interesului sau a plăcerii pentru activități este un simptom important al depresiei, numit anhedonie. O prezentare mai amplă a acestui tablou se găsește în materialul despre oboseală, izolare și pierderea plăcerii în depresie.
De ce depresia la vârstnici poate fi confundată cu demența
Una dintre cele mai dificile probleme apare atunci când depresia afectează funcționarea cognitivă. O persoană deprimată se poate concentra mai greu, poate procesa informațiile mai lent, poate avea dificultăți în luarea deciziilor și poate acuza probleme de memorie.
National Institute on Aging atrage atenția că demența poate produce unele dintre aceleași simptome întâlnite în depresie și că relația dintre cele două este complexă. Prin urmare, simpla existență a uitării nu permite stabilirea cauzei.
Demența este un termen care descrie un ansamblu de tulburări cognitive suficient de importante pentru a afecta funcționarea de zi cu zi și poate avea mai multe cauze. Boala Alzheimer este cea mai cunoscută, dar nu singura. Pot apărea pierderi de memorie, dezorientare, dificultăți în realizarea unor sarcini complexe, probleme de limbaj, modificări ale comportamentului și schimbări ale dispoziției.
Pe de altă parte, depresia poate produce apatie, reducerea inițiativei, probleme de concentrare și impresia unei deteriorări a memoriei. Pentru o prezentare a diferitelor forme de afectare cognitivă și a modului în care sunt evaluate, poate fi consultat ghidul despre tulburările cognitive și importanța diagnosticului precoce.
Îmbătrânirea creierului nu înseamnă automat demență
Creierul se modifică pe parcursul vieții. Odată cu înaintarea în vârstă pot apărea schimbări structurale și funcționale normale, inclusiv modificări de volum în anumite regiuni și o încetinire a unor procese cognitive. Aceste transformări nu sunt echivalente cu demența.
Există diferențe importante între uitările ocazionale și deteriorarea cognitivă care interferează progresiv cu independența. O persoană poate avea nevoie de mai mult timp pentru a-și aminti un nume și totuși să funcționeze independent. Mai îngrijorătoare sunt schimbările persistente care afectează gestionarea banilor, orientarea în locuri familiare, organizarea activităților, folosirea obiectelor obișnuite sau desfășurarea sarcinilor pe care persoana le realiza anterior fără dificultăți.
Depresie sau demență? Diagnosticul nu se poate stabili dintr-o listă de simptome
Suprapunerea manifestărilor este motivul pentru care diagnosticul diferențial este important. Nu există o regulă simplă prin care familia să poată decide acasă dacă problemele de memorie provin din depresie sau dintr-o afecțiune neurocognitivă.
Evaluarea poate include discuția despre debutul și evoluția simptomelor, istoricul medical și psihiatric, medicamentele utilizate, gradul de autonomie și informații oferite, cu acordul persoanei, de membrii familiei. În funcție de situație, pot fi necesare evaluarea medicală, examinarea psihiatrică, testarea cognitivă sau neuropsihologică și investigații pentru excluderea altor cauze.
Un articol dedicat acestei diferențieri explică mai pe larg cum sunt evaluate depresia, tulburările cognitive și demența la persoanele vârstnice.
Este important și faptul că cele două probleme se pot suprapune. O persoană cu demență poate avea și depresie, astfel încât diagnosticul uneia nu exclude automat existența celeilalte.
Când simptomele ar trebui evaluate cât mai curând
O evaluare este indicată atunci când apar schimbări persistente și neobișnuite față de nivelul anterior de funcționare: pierderea interesului pentru aproape toate activitățile, retragerea socială accentuată, dificultăți noi de memorie, dezorientare, probleme în realizarea activităților zilnice, schimbări importante ale somnului sau apetitului, sentimente de inutilitate sau o reducere evidentă a autonomiei.
Halucinațiile, confuzia pronunțată sau modificările comportamentale importante au nevoie, de asemenea, de evaluare. Aceste simptome pot avea multiple explicații și nu trebuie atribuite automat depresiei sau demenței.
Dacă simptomele depresive sunt severe sau persistente, poate fi necesară evaluarea unui medic psihiatru. Mai multe repere despre rolul acestuia și situațiile în care este indicat consultul sunt prezentate în articolul când este necesară evaluarea unui psihiatru în depresie.
Gândurile suicidare la vârstnici trebuie luate în serios
Afirmații precum „nu mai are rost”, „sunt o povară”, „ar fi mai bine să nu mai fiu” sau exprimarea directă a dorinței de a muri nu trebuie puse automat pe seama vârstei, singurătății sau unei zile proaste. Gândurile suicidare pot apărea în depresie și necesită evaluarea riscului.
Dacă există intenție suicidară, un plan concret sau pericol imediat, persoana nu ar trebui lăsată singură și este necesară solicitarea serviciilor medicale de urgență. Pentru sprijin emoțional confidențial disponibil 24 de ore din 24 în România poate fi contactat DepreHUB la numărul 0374 456 420.
Un diagnostic corect schimbă și tratamentul
Motivul pentru care diferențierea este atât de importantă nu ține doar de numele diagnosticului. Depresia, boala Alzheimer și celelalte cauze de deteriorare cognitivă necesită evaluări și planuri terapeutice diferite. În plus, problemele medicale, efectele unor medicamente, tulburările de somn și alte afecțiuni pot contribui la modificări ale memoriei sau dispoziției.
Depresia este tratabilă, inclusiv la vârste înaintate. Intervenția poate presupune psihoterapie, tratament medicamentos prescris și monitorizat de medicul psihiatru sau o combinație adaptată stării persoanei și problemelor medicale asociate. Sprijinul social și menținerea activităților semnificative pot avea, de asemenea, un rol important.
Cel mai util lucru pe care îl poate face familia atunci când observă schimbări persistente nu este să decidă dacă persoana „are Alzheimer” sau „este doar deprimată”, ci să ia simptomele în serios și să faciliteze o evaluare. Problemele de memorie, retragerea și pierderea interesului pot avea explicații diferite, iar clarificarea lor timpurie permite alegerea sprijinului potrivit.
Dacă observi simptome depresive sau schimbări cognitive la tine ori la o persoană apropiată și vrei să discuți despre posibilitatea unei evaluări psihologice, poți consulta pagina pentru programarea unei ședințe cu un psiholog.
Leave a Reply