Să te deplasezi sub apă, să respiri printr-un detentor și să îți controlezi corpul într-un mediu în care direcțiile, greutatea percepută și reperele sunt diferite de cele de pe uscat poate fi o experiență intensă. Tocmai aceste caracteristici au dus la apariția unor programe denumite „scuba therapy”, „terapie prin scufundare” sau terapie subacvatică, în care experiența de scuba diving este asociată cu obiective precum reducerea stresului, conștientizarea corporală, creșterea autoeficacității sau reglarea emoțională.
Există cercetări care sugerează că scufundarea recreațională și anumite programe structurate pot avea efecte psihologice favorabile pentru unele persoane. Dovezile sunt însă încă limitate, iar terapia subacvatică nu trebuie prezentată drept un tratament psihologic consacrat sau drept o metodă care rezolvă rapid anxietatea, depresia, trauma ori alte probleme de sănătate mintală.
Ce este terapia subacvatică?
Termenul este folosit pentru intervenții destul de diferite între ele. Unele programe combină instruirea pentru scuba diving cu exerciții de respirație, atenție conștientă, pregătire mentală sau reflecție psihologică. Alte proiecte se adresează persoanelor cu dizabilități și folosesc scufundarea ca activitate adaptată de reabilitare, recreere și participare socială.
Într-o variantă descrisă de psihoterapeuta Elena Sorrento, mediul subacvatic este utilizat tocmai pentru faptul că îl scoate temporar pe participant din reperele vieții obișnuite. Sub apă, persoana trebuie să învețe reguli noi, să își coordoneze respirația și mișcările și să se adapteze unui spațiu în care deplasarea este posibilă în trei dimensiuni.
Această schimbare de mediu poate amplifica atenția acordată corpului. Flotabilitatea, presiunea apei, echipamentul, poziția corpului și nevoia de a controla mișcările oferă numeroase informații senzoriale. Propriocepția, adică percepția poziției și mișcării propriului corp, devine deosebit de importantă, la fel ca atenția acordată senzațiilor interne și respirației.
O relație mai atentă cu senzațiile corporale apare și în intervenții psihologice mai bine cercetate. De exemplu, mindfulness folosește observarea conștientă a respirației, emoțiilor și senzațiilor corporale, deși mecanismele și protocoalele sale nu trebuie confundate cu simpla practicare a scufundărilor.
Scufundarea poate schimba felul în care ne percepem corpul
Unul dintre aspectele interesante ale experienței subacvatice este modificarea temporară a raportului obișnuit cu gravitația și mișcarea. O persoană poate experimenta o senzație mai mare de libertate a corpului și poate învăța să își coordoneze mișcările într-un mediu neobișnuit.
În unele programe, această experiență este folosită ca punct de plecare pentru explorarea limitelor și resurselor personale. Participantul trebuie să respecte limite reale: adâncimea, cantitatea de aer, regulile de siguranță, capacitatea proprie și comunicarea cu partenerul de scufundare. În același timp, poate descoperi că este capabil să execute o activitate care inițial părea dificilă.
Din perspectivă psihologică, o asemenea experiență de reușită poate fi relevantă pentru sentimentul de autoeficacitate, adică încrederea unei persoane că poate realiza acțiunile necesare pentru a gestiona o anumită situație. Totuși, faptul că cineva se simte mai competent după ce învață să se scufunde nu demonstrează automat existența unui efect psihoterapeutic generalizat asupra altor domenii ale vieții.
„Memoria celulară” nu este o explicație susținută științific
Unele prezentări ale terapiei subacvatice folosesc expresii precum „memorie celulară antică” sau „amintiri ancestrale”, sugerând că imersiunea ar reactiva în organism urme foarte vechi ale experienței umane. Aceste formulări pot avea valoare metaforică, dar nu reprezintă un mecanism psihologic sau biologic demonstrat.
Amintirile autobiografice și învățarea sunt procese asociate funcționării sistemului nervos. Nu există dovezi solide că experiențele psihologice sunt depozitate literalmente în celulele sau țesuturile corpului și pot fi recuperate prin scufundare.
Este real, în schimb, că emoțiile și amintirile pot fi însoțite de senzații corporale puternice. Respirația se modifică, musculatura se poate tensiona, ritmul cardiac poate crește, iar anumite contexte pot reactiva răspunsuri învățate. Distincția dintre aceste fenomene și ideea unei memorii stocate literalmente în țesuturi este explicată și în articolul despre terapiile corporale, „memoria țesuturilor” și limitele explicațiilor somato-emoționale.
De ce poate fi utilă conștientizarea propriilor limite?
A-ți cunoaște limitele nu înseamnă doar să știi ce nu poți face. Înseamnă și să poți diferenția între situațiile în care merită să continui și cele în care trebuie să încetinești, să ceri ajutor sau să renunți temporar.
În scufundări, această evaluare are o dimensiune concretă de siguranță. Participantul trebuie să fie atent la propriile capacități, la semnalele corpului, la condițiile de mediu și la limitele stabilite prin instruire. Nu este un context în care impulsivitatea sau ignorarea regulilor sunt avantajoase.
Unele programe folosesc aceste situații drept metaforă pentru flexibilitatea psihologică: să poți adapta planul fără a pierde obiectivul, să tolerezi faptul că nu controlezi toate variabilele și să reacționezi proporțional cu situația. Aceste competențe pot fi explorate psihologic, dar nu trebuie presupus că ele se transferă automat din apă în viața profesională sau relațională.
Scufundarea ca metaforă pentru viața de zi cu zi
Mediul subacvatic poate avea o puternică încărcătură emoțională. Pentru un începător, coborârea sub apă poate combina curiozitatea cu teama, nevoia de control cu necesitatea de a avea încredere în echipament și în instructor și dorința de explorare cu respectarea unor limite foarte clare.
Din acest motiv, experiența poate oferi material pentru reflecție: cum reacționez când nu mă simt complet în control? Ce fac atunci când apare disconfortul? Pot să încetinesc înainte să acționez impulsiv? Cer ajutor sau încerc să demonstrez că mă descurc singur? Cum comunic atunci când nu pot folosi cuvintele obișnuite?
Aceste întrebări pot avea relevanță pentru dezvoltarea personală și relațională. Totuși, reflecția asupra unei activități nu este echivalentă automat cu psihoterapia. Articolul despre legătura dintre dezvoltarea personală, autocunoaștere și sănătatea mintală explică mai pe larg diferența dintre activitățile care pot susține starea de bine și intervențiile necesare atunci când există dificultăți psihologice semnificative.
Poate scuba diving să reducă stresul?
Aici există câteva rezultate științifice interesante, dar încă insuficiente pentru afirmații categorice. Un studiu exploratoriu publicat în 2017 a comparat participanții la un program de scufundări recreaționale cu persoane implicate într-un program multisport. Participanții din grupul de scufundări au raportat o reducere a stresului perceput, iar îmbunătățirea dispoziției a fost observată în ambele grupuri.
Rezultatele sunt compatibile cu ideea că scufundarea poate oferi, pentru unele persoane, o combinație favorabilă de activitate fizică, concentrare, contact cu un mediu natural, respirație controlată, învățarea unei deprinderi și întreruperea temporară a preocupărilor cotidiene.
Este însă dificil de separat efectul specific al scufundării de alte elemente: vacanța, mișcarea, interacțiunea socială, noutatea experienței, sentimentul de reușită și timpul petrecut într-un mediu natural pot contribui toate la starea de bine.
Dacă obiectivul principal este gestionarea stresului, există și metode investigate mult mai extensiv. Mindfulness poate fi integrată în protocoale psihologice structurate, iar pentru anxietatea asociată cu tensiunea corporală pot fi utilizate, în funcție de situație, exerciții de relaxare, activitate fizică și intervenții psihologice.
Ce știm despre scufundare și problemele de sănătate mintală?
Au fost dezvoltate și programe pentru persoane care se confruntă cu dificultăți mai complexe, inclusiv tulburarea de stres posttraumatic. Un studiu pilot randomizat publicat în 2022 a comparat un program de scufundare meditativă cu un program multisport la persoane cu PTSD.
Programul de scufundare a produs o îmbunătățire mai mare a scorului global al simptomelor după o lună, însă diferența față de programul multisport nu a fost semnificativă statistic pentru rezultatul principal. A fost observată o diferență favorabilă pentru simptomele intruzive la o lună. Fiind un studiu pilot, cu un număr redus de participanți, rezultatele trebuie considerate preliminare.
La fel de important este ceea ce nu știm încă. O revizuire sistematică asupra intervențiilor bazate pe scuba diving la persoane cu dizabilități neurologice, dizabilitate intelectuală sau autism a găsit doar patru studii eligibile, evaluate ca având o calitate scăzută până la moderată. Autorii au concluzionat că nu poate fi stabilită în mod convingător eficiența intervenției.
Prin urmare, este rezonabil să vorbim despre un domeniu de cercetare promițător, nu despre o terapie cu eficiență demonstrată pentru numeroase diagnostice.
Ce obiective urmăresc programele de terapie subacvatică?
În descrierile unor astfel de programe apar frecvent obiective precum gestionarea emoțiilor, dezvoltarea autocontrolului, creșterea capacității de concentrare și relaxare, consolidarea stimei de sine și a sentimentului de autoeficacitate.
Scufundarea poate oferi o provocare structurată. Persoana învață tehnici noi, își controlează respirația, urmează proceduri, comunică prin semne și descoperă treptat că poate funcționa într-un mediu care inițial părea dificil. Acest proces poate genera un sentiment autentic de competență.
În anumite variante sunt urmărite și dezvoltarea introspecției, o mai bună înțelegere a propriei persoane și creșterea capacității de afirmare în relațiile personale sau profesionale. Acestea trebuie însă privite ca obiective posibile ale intervenției, nu ca efecte inevitabile ale unei scufundări.
Cum poate arăta o ședință?
Nu există un protocol universal de „scuba therapy”. În modelul descris de Elena Sorrento, activitatea era desfășurată într-o piscină, după un interviu de evaluare, și combina instruirea pentru scufundare cu elemente ale psihoterapiei scurte de orientare strategică.
Participantul trecea mai întâi printr-o etapă teoretică, în care învăța tehnici elementare de scufundare, urmată de partea practică în apă, folosind un aparat autonom de respirat. Activitatea era realizată împreună cu un instructor de scufundări și utiliza metodologia de instruire Scuba Schools International (SSI).
În acel protocol, fiecare întâlnire avea aproximativ două ore și era programată săptămânal. Participanților li se solicita să aducă, între altele, costum de baie și un tricou din bumbac pentru activitățile din piscină.
Aceste detalii nu reprezintă standarde generale ale terapiei subacvatice. Durata, frecvența, echipamentul și modul de integrare a intervenției psihologice pot fi complet diferite în alte programe.
Un instructor de scufundări nu este automat psihoterapeut
Această diferență este esențială. Competența de a preda scuba diving și competența de a desfășura psihoterapie sunt lucruri distincte.
Un instructor autorizat poate învăța participantul să folosească echipamentul, să respecte procedurile și să se scufunde în condiții de siguranță în limitele pregătirii sale. Dacă programul este prezentat drept psihoterapie și include intervenții psihoterapeutice, acestea trebuie desfășurate de un profesionist calificat pentru această activitate.
În România, practicarea psihoterapiei presupune formare și drept de practică specifice. Ghidul despre ce face un psihoterapeut și cum poate fi verificată pregătirea profesională explică diferența dintre psiholog, psiholog clinician, consilier psihologic, psihoterapeut și psihiatru.
Terapia subacvatică nu este potrivită automat pentru oricine
Afirmația că nu sunt necesare capacități fizice speciale trebuie interpretată cu prudență. Multe persoane pot învăța să facă scuba diving, inclusiv prin programe adaptate pentru diferite dizabilități, dar scufundarea este o activitate care solicită organismul și presupune riscuri specifice.
Modificarea presiunii poate afecta urechile, sinusurile și plămânii, iar respirația gazelor comprimate și profilul scufundării implică reguli precise. În plus, participantul trebuie să poată răspunde adecvat în situații neprevăzute, să înțeleagă instrucțiunile și să nu intre în panică atunci când apare o dificultate.
Organizația Divers Alert Network explică faptul că evaluarea medicală pentru scuba diving are rolul de a identifica situațiile în care este necesar avizul unui medic. Existența unei probleme medicale nu înseamnă automat că persoana nu va putea face niciodată scufundări, dar evaluarea individuală poate fi esențială pentru siguranță.
Anumite afecțiuni cardiovasculare, pulmonare, neurologice sau probleme de sănătate mintală și unele tratamente medicamentoase pot necesita o evaluare specializată. Instructorul de scufundări nu poate acorda aviz medical. Atunci când există dubii, este indicată evaluarea de către un medic familiarizat cu medicina scufundării.
Dar dacă persoana are anxietate?
Situația trebuie analizată individual. Pentru unele persoane, concentrarea pe respirație și pe sarcina prezentă poate fi plăcută și liniștitoare. Pentru altele, masca, respirația prin detentor, imposibilitatea de a vorbi normal, senzația de spațiu închis sau faptul că se află sub apă pot provoca anxietate intensă ori panică.
Nu este recomandată folosirea unei scufundări drept metodă improvizată de expunere pentru atacurile de panică sau fobiile legate de apă. O intervenție psihologică de expunere presupune evaluare, planificare și controlul riscului; mediul subacvatic adaugă consecințe reale dacă persoana intră în panică și reacționează necontrolat.
Pentru cei care se confruntă cu anxietate și manifestări corporale, articolul despre relația dintre anxietate, tensiunea musculară și tehnicile de reglare oferă alternative care nu implică riscurile unei activități subacvatice.
Este scuba therapy o psihoterapie bazată pe dovezi?
În prezent, răspunsul cel mai prudent este că nu putem vorbi despre „terapia subacvatică” în ansamblu ca despre o psihoterapie standardizată cu eficiență stabilită. Termenul reunește programe foarte diferite, iar cercetările existente folosesc populații, tehnici și obiective diferite.
Există semnale favorabile privind stresul perceput, starea de bine, sentimentul de competență și anumite intervenții structurate. Aceste rezultate justifică continuarea cercetării, nu promisiunea unui tratament rapid și „rezolutiv”.
O experiență poate fi profundă, plăcută sau transformatoare pentru o persoană fără ca acest lucru să demonstreze eficiența ei ca tratament pentru o tulburare psihică. Această diferență este importantă ori de câte ori evaluăm o metodă neobișnuită de intervenție: experiența subiectivă și dovada clinică nu sunt același lucru.
Ce merită verificat înainte de a participa la un program
Dacă o activitate de tip scuba therapy este prezentată ca intervenție psihologică, este util să afli cine o coordonează și ce calificări are fiecare membru al echipei. Specialistul care realizează psihoterapia ar trebui să poată explica formarea și dreptul său de practică, iar persoana responsabilă de instruirea subacvatică trebuie să aibă pregătirea necesară pentru scuba diving.
Merită clarificate și obiectivele reale ale programului. Este o activitate de recreere și dezvoltare personală? Un program de reabilitare? O intervenție complementară? Sau este prezentată explicit drept psihoterapie pentru o anumită problemă?
Prudența este justificată dacă sunt promise vindecări rapide, dacă sunt invocate mecanisme precum „memoria celulară” drept fapte științifice, dacă se susține că metoda funcționează pentru aproape orice problemă sau dacă evaluarea medicală este tratată ca un detaliu neimportant.
Terapia subacvatică rămâne o idee interesantă tocmai pentru că pune împreună corpul, atenția, activitatea fizică, provocarea, contactul cu apa și experiența de a învăța ceva neobișnuit. Pentru unele persoane, aceste elemente pot susține relaxarea, sentimentul de competență sau starea de bine. Dar o experiență sub apă nu înlocuiește automat psihoterapia, tratamentul medical sau intervențiile validate pentru o problemă de sănătate mintală.
Dacă obiectivul tău este gestionarea stresului, anxietății, stimei de sine sau a altor dificultăți emoționale și nu știi ce tip de intervenție ar fi potrivit, poți programa o ședință cu un psiholog pentru o discuție adaptată nevoilor și situației tale.
Leave a Reply