Bullyingul nu înseamnă doar lovituri, amenințări sau jigniri între elevi. El poate lua forma excluderii sociale, a umilirii repetate, a răspândirii unor zvonuri sau a agresiunilor desfășurate în mediul online, iar efectele sale se pot prelungi mult după terminarea școlii. Cercetările psihologice arată că fenomenul este mai complex decât imaginea unui agresor lipsit de inteligență și a unei victime care nu știe să se apere.
Deși bullyingul este asociat în special cu perioada copilăriei și adolescenței, comportamente asemănătoare pot apărea și la locul de muncă. Studiile au identificat consecințe importante asupra sănătății mintale, relațiilor sociale și funcționării cotidiene, atât pentru persoanele victimizate, cât și, în anumite condiții, pentru cele care manifestă comportamente agresive. Șapte aspecte documentate de psihologie ajută la înțelegerea fenomenului, la recunoașterea formelor sale și la alegerea unor răspunsuri mai sigure.
1. Cuvântul „bully” avea inițial un sens pozitiv
Originea termenului englezesc bully este surprinzătoare, deoarece semnificația sa actuală este foarte diferită de cea pe care o avea în trecut. Cuvântul este asociat cu termenul olandez boel, folosit în anumite contexte pentru a desemna o persoană dragă sau iubită. În engleză, formele timpurii ale cuvântului puteau avea sensuri afectuoase sau apreciative, apropiate de „dragule” și „băiat de treabă”.
Ulterior, semnificația termenului s-a modificat treptat, ajungând să desemneze o persoană care îi intimidează sau îi agresează pe ceilalți. Sensul negativ, apropiat de utilizarea actuală, s-a conturat către sfârșitul secolului al XVII-lea. Evoluția lingvistică este interesantă tocmai pentru că un termen folosit cândva într-un context pozitiv a ajuns să fie asociat cu un comportament dăunător.
În limba română, cuvântul „bullying” este utilizat frecvent pentru a descrie agresiunile repetate dintre copii și adolescenți, mai ales în mediul școlar. Totuși, nu orice conflict sau interacțiune neplăcută trebuie încadrată automat în această categorie. Pentru o înțelegere corectă este necesară analizarea comportamentului, a frecvenței sale și a relației de putere dintre persoanele implicate.
2. Ce este bullyingul și cum îl deosebim de un conflict obișnuit?
În psihologie, bullyingul se referă la comportamente agresive nedorite, manifestate în cadrul unei relații în care există un dezechilibru real sau perceput de putere. Aceste comportamente se repetă în timp sau există o probabilitate semnificativă să se repete. Persoana vizată poate avea dificultăți în a se apăra, fie din cauza diferențelor de forță fizică, fie din cauza statutului social, a influenței sau a altor forme de vulnerabilitate.
Definiția pune accent pe trei elemente importante: agresiunea, repetarea comportamentului și dezechilibrul de putere. Un conflict izolat între două persoane care se află pe poziții relativ egale nu este neapărat bullying, chiar dacă poate fi neplăcut sau poate necesita intervenție. În schimb, umilirea sistematică a unui elev care nu reușește să se protejeze poate reprezenta o formă de bullying chiar și atunci când nu există violență fizică.
Dicționarele și instituțiile care studiază fenomenul descriu bullyingul ca pe o formă de dominare sau intimidare, exercitată prin agresiuni fizice, verbale ori psihologice. În școală, aceasta poate implica un elev sau un grup care îl vizează repetat pe un coleg. Fenomenul nu se limitează însă la relațiile dintre copii și poate apărea oriunde există oportunități de exercitare abuzivă a puterii.
Cât de răspândit este bullyingul?
Un exemplu al amplorii fenomenului este oferit de datele Institutului Național de Statistică din Italia, ISTAT. Potrivit unei cercetări realizate în 2023 și publicate în 2025, 68,5% dintre tinerii italieni cu vârste între 11 și 19 ani au declarat că au experimentat cel puțin un comportament ofensator, agresiv sau de excludere în cele 12 luni anterioare anchetei. Totuși, această proporție nu reprezintă exclusiv cazuri de bullying repetat.
Conform aceleiași cercetări, aproximativ 21% dintre adolescenții și tinerii investigați au raportat comportamente de bullying repetate, de mai multe ori pe lună, iar 8% au declarat că le-au experimentat de mai multe ori pe săptămână. Categoria de vârstă 11–13 ani s-a dovedit deosebit de expusă, cu o prevalență mai mare a agresiunilor repetate decât în rândul adolescenților și tinerilor de 14–19 ani. Datele sunt specifice Italiei și nu trebuie prezentate drept statistici pentru populația României.
Rezultatele evidențiază importanța diferențierii dintre incidentele ofensatoare izolate și victimizarea repetată. Atunci când aceste categorii sunt amestecate, estimările privind frecvența bullyingului pot deveni înșelătoare. Raportul poate fi consultat pe site-ul oficial ISTAT.
3. Psihologii studiază bullyingul de peste 50 de ani, iar formele sale sunt diferite
Interesul sistematic al psihologilor pentru bullying s-a dezvoltat în anii 1970, în special în țările scandinave. Unul dintre pionierii domeniului a fost psihologul Dan Olweus, care a realizat cercetări asupra agresiunii dintre elevi și a publicat în 1973 o lucrare importantă despre fenomen. Activitatea sa a contribuit la transformarea bullyingului dintr-o problemă considerată uneori inevitabilă în viața școlară într-un subiect de cercetare și prevenție.
În primele etape ale cercetării au fost utilizați și termeni precum mobbing, care desemnau comportamentele agresive manifestate de un grup împotriva unei persoane. În timp, vocabularul de specialitate s-a diversificat, iar diferite țări au adoptat termeni proprii pentru a descrie intimidarea, excluderea sau agresiunile repetate. Unele cercetări comparative au identificat zeci de termeni apropiați de conceptul de bullying, reflectând diferențele lingvistice și culturale.
O analiză desfășurată în 14 țări occidentale a identificat cel puțin 67 de expresii utilizate pentru comportamente asociate bullyingului. Acestea puteau fi grupate în mai multe categorii referitoare la agresivitatea verbală, agresivitatea fizică, excluderea socială și alte forme de intimidare. Diversitatea terminologică arată că fenomenul a fost recunoscut și descris în moduri diferite, chiar dacă mecanismele de bază prezintă asemănări.
Cele patru forme principale de bullying
Pentru publicul larg, clasificarea în patru forme oferă o imagine mai clară asupra manifestărilor fenomenului. Aceste categorii nu sunt complet separate, deoarece aceeași situație poate implica simultan agresiuni verbale, sociale și digitale. Totuși, distincția ajută la recunoașterea comportamentelor care pot trece neobservate atunci când atenția este concentrată exclusiv asupra violenței fizice.
- Bullyingul verbal: include insulte, porecle umilitoare, remarci ofensatoare, amenințări și alte forme de agresiune prin limbaj.
- Bullyingul social sau relațional: presupune răspândirea zvonurilor, excluderea intenționată din grup, deteriorarea reputației și manipularea relațiilor dintre colegi.
- Bullyingul fizic: include lovituri, îmbrânceli, piedici și alte comportamente prin care o persoană este agresată fizic.
- Cyberbullyingul: se manifestă prin mijloace digitale, inclusiv mesaje ofensatoare, hărțuire repetată, răspândirea zvonurilor sau umilirea unei persoane în mediul online.
Bullyingul fizic poate fi mai ușor de recunoscut atunci când produce urme vizibile, însă acest lucru nu înseamnă că celelalte forme sunt lipsite de gravitate. Excluderea sistematică și umilirea verbală pot avea consecințe psihologice importante, chiar dacă nu există răni fizice. Impactul depinde de frecvența agresiunilor, de contextul relațional și de resursele de sprijin ale persoanei afectate.
În mediul digital, agresiunile se pot extinde dincolo de programul școlar, deoarece mesajele și materialele ofensatoare pot circula rapid și pot rămâne accesibile. Cercetările despre modul în care experiențele digitale influențează viața de zi cu zi explorează un context mai larg al utilizării tehnologiei. În cazul cyberbullyingului, problema centrală nu este simplul timp petrecut online, ci comportamentul agresiv și impactul său asupra persoanei vizate.
4. Persoanele care practică bullyingul nu au neapărat o inteligență scăzută
Un stereotip frecvent este acela că persoanele care îi intimidează pe ceilalți ar avea o inteligență redusă sau dificultăți majore de înțelegere a relațiilor sociale. Cercetările psihologice au arătat însă că această imagine este prea simplistă. Unele persoane care practică bullyingul pot avea abilități sociale bine dezvoltate și pot înțelege cu precizie dinamica grupului din care fac parte.
Chantal Gautier, specialistă în psihologie la Universitatea Westminster, a atras atenția asupra faptului că agresorii nu sunt întotdeauna persoane cu un nivel intelectual scăzut sau lipsite de competențe sociale. În unele cazuri, capacitatea de a identifica persoanele mai vulnerabile și de a anticipa reacțiile celorlalți poate fi folosită pentru intimidare. O persoană poate înțelege modul în care funcționează relațiile sociale fără să utilizeze această cunoaștere într-un mod empatic.
Această diferență este importantă deoarece abilitatea de a interpreta comportamentul altora nu este echivalentă cu preocuparea pentru bunăstarea lor. Cineva poate recunoaște nesiguranța unui coleg și poate folosi acea informație pentru a obține influență sau statut în grup. În asemenea situații, cunoașterea socială poate deveni un instrument al agresiunii, nu un factor de protecție.
Totuși, nu toate persoanele care practică bullyingul au un profil psihologic identic. Unele pot manifesta impulsivitate, dificultăți de reglare emoțională sau probleme de integrare socială, în timp ce altele pot utiliza comportamente agresive într-un mod mai calculat. Diferențele individuale fac dificilă construirea unei imagini unice a agresorului.
Care este legătura dintre bullying, stima de sine și empatie?
Unele comportamente de bullying pot fi orientate către persoane percepute ca fiind mai puțin capabile să se apere, inclusiv colegi care manifestă nesiguranță sau care au un statut social redus. Prin intimidare, agresorul poate încerca să își consolideze poziția în grup și să obțină o senzație de control sau superioritate. Acest mecanism nu înseamnă însă că victimele sunt alese întotdeauna pentru că au o stimă de sine scăzută.
Stima de sine a persoanelor care practică bullyingul poate varia considerabil. Unele pot avea o imagine de sine exagerat de pozitivă, în timp ce altele pot manifesta insecuritate, furie sau dificultăți emoționale. Prin urmare, nu este corect să presupunem că bullyingul apare exclusiv dintr-un sentiment de inferioritate sau, dimpotrivă, dintr-o încredere excesivă în sine.
Empatia reprezintă un alt element important, dar relația sa cu agresivitatea este complexă. Unele persoane pot înțelege intelectual ce simte victima fără să manifeste preocupare pentru suferința acesteia. Diferența dintre înțelegerea emoțiilor și răspunsul afectiv față de ele ajută la explicarea motivului pentru care abilitățile sociale nu previn întotdeauna comportamentele de intimidare.
Trăsăturile de personalitate nu trebuie folosite pentru a diagnostica automat o persoană care manifestă bullying. Cercetările despre narcisism și schimbările personalității odată cu vârsta abordează un domeniu diferit, dar relevant pentru înțelegerea complexității trăsăturilor individuale. Existența unui comportament agresiv nu este suficientă pentru atribuirea unei tulburări de personalitate.
5. Cum răspunzi la bullying? Reacția promptă este importantă, dar siguranța are prioritate
Una dintre întrebările frecvente este cum ar trebui să reacționeze o persoană atunci când este intimidată sau agresată în mod repetat. Psihologul Shawn T. Smith, autorul cărții Surviving Aggressive People, a subliniat importanța unui răspuns care să nu fie amânat inutil. Ideea centrală este că reacția nu trebuie să fie perfect formulată pentru a transmite că un comportament este inacceptabil.
Totuși, această recomandare trebuie adaptată situației și nivelului de risc. O reacție promptă nu înseamnă confruntare fizică, amenințare sau încercarea de a rezolva individual orice agresiune. Atunci când există un dezechilibru semnificativ de putere, sprijinul unui adult sau al unei persoane cu responsabilitate instituțională este adesea mai important decât un răspuns verbal direct.
Ce poate face un copil care este victimă a bullyingului?
Un copil care se confruntă cu intimidări repetate are nevoie să știe că nu este responsabil pentru comportamentul agresiv al celorlalți. Primul pas util este comunicarea situației către un adult de încredere, precum un părinte, un profesor sau consilierul școlar. Descrierea incidentelor, a persoanelor implicate și a frecvenței acestora poate ajuta la înțelegerea problemei.
În situațiile în care este sigur să o facă, copilul poate exprima ferm faptul că nu acceptă comportamentul respectiv și se poate îndepărta de interacțiune. Dacă există amenințări sau violență, prioritatea este accesul la un loc sigur și solicitarea imediată a ajutorului. Copilul nu ar trebui să fie încurajat să răspundă prin agresiune, deoarece acest lucru poate escalada conflictul.
Este important ca adulții să ia în serios relatările copilului, chiar și atunci când nu observă urme fizice. Bullyingul social și verbal poate fi dificil de identificat, mai ales dacă agresiunile se produc în afara supravegherii profesorilor. Ascultarea fără judecată și colaborarea cu școala pot contribui la identificarea unor măsuri adecvate.
Ce pot face părinții și profesorii?
Părinții și profesorii au un rol important în recunoașterea comportamentelor repetate de intimidare și în protejarea elevilor. Intervenția nu ar trebui să se limiteze la recomandarea ca victima să ignore agresorul sau să devină „mai puternică”. Este necesară investigarea situației și stabilirea unor măsuri care să reducă riscul repetării comportamentelor.
În mediul școlar, intervențiile pot include supravegherea zonelor în care au loc agresiunile, aplicarea regulilor instituției și sprijinirea elevilor implicați. În situațiile de cyberbullying, păstrarea mesajelor și a altor dovezi digitale poate ajuta la documentarea incidentelor. Măsurile trebuie să protejeze persoana victimizată, fără să o expună unor represalii.
Uneori, izolarea și retragerea socială pot apărea în contextul unor experiențe relaționale dificile, deși acestea nu reprezintă singurele explicații posibile. Articolul despre izolarea socială extremă în rândul tinerilor explorează un fenomen distinct, dar relevant pentru înțelegerea dificultăților de participare socială. În cazul bullyingului, identificarea și oprirea agresiunilor reprezintă obiective prioritare.
6. Bullyingul nu se termină odată cu școala: poate apărea și la locul de muncă
Deși bullyingul este asociat în principal cu elevii și adolescenții, comportamentele de intimidare pot apărea și în mediul profesional. În acest context, se vorbește despre bullying la locul de muncă sau, în anumite situații, despre hărțuire psihologică profesională. Manifestările pot include amenințări, umiliri repetate, abuz verbal, excludere și sabotarea activității unei persoane.
Un angajat poate fi vizat prin remarci degradante repetate, răspândirea unor zvonuri sau împiedicarea intenționată a îndeplinirii sarcinilor profesionale. Uneori, asemenea comportamente apar între colegi, iar alteori sunt exercitate de persoane aflate într-o poziție ierarhică superioară. Dezechilibrul de putere poate fi astfel amplificat de controlul asupra sarcinilor, evaluărilor sau oportunităților profesionale.
O anchetă realizată în 2014 de Workplace Bullying Institute, în Statele Unite, a raportat că aproximativ 27% dintre respondenți au declarat experiențe de bullying la locul de muncă. Cercetarea a evidențiat rolul persoanelor cu funcții de conducere în numeroase situații de hărțuire. De asemenea, respondenții au descris reacții organizaționale percepute ca fiind insuficiente, inclusiv negarea, minimalizarea, justificarea sau tolerarea comportamentelor agresive.
În cadrul acelei anchete, a fost raportată și cifra de 72% pentru reacții ale angajatorilor sau organizațiilor caracterizate prin negare, minimalizare, încurajare, justificare ori apărare a bullyingului. Această valoare reflectă metodologia și perioada cercetării respective și nu trebuie interpretată drept o statistică actuală pentru toate locurile de muncă. De asemenea, datele americane nu pot fi transferate automat asupra populației active din România.
Bullyingul profesional trebuie diferențiat de feedbackul legitim, de cerințele rezonabile ale postului sau de conflictele ocazionale dintre colegi. Elementele relevante includ caracterul repetat și abuziv al comportamentului, dezechilibrul de putere și consecințele asupra persoanei vizate. În România, situațiile de hărțuire la locul de muncă trebuie analizate și în raport cu cadrul legal aplicabil și cu procedurile instituției.
Ce efecte poate avea bullyingul profesional?
Expunerea repetată la umilire sau intimidare poate afecta starea psihologică și funcționarea profesională. Persoana vizată poate resimți stres, anxietate, dificultăți de concentrare sau o diminuare a sentimentului de siguranță la locul de muncă. Efectele diferă însă în funcție de severitatea comportamentelor și de resursele individuale și organizaționale disponibile.
Bullyingul nu trebuie confundat cu orice situație de stres profesional, deoarece mecanismele și responsabilitățile implicate pot fi diferite. Cercetările despre relația dintre munca de acasă, promovare și salariu explorează alte dimensiuni ale experienței profesionale, precum oportunitățile de carieră. În cazul bullyingului, problema centrală este comportamentul agresiv repetat și necesitatea prevenirii sale.
O persoană care se confruntă cu hărțuire profesională poate documenta incidentele, poate consulta procedurile interne și poate solicita sprijinul persoanelor sau instituțiilor competente. În funcție de situație, pot fi relevante resursele umane, reprezentanții angajaților ori autoritățile responsabile de respectarea drepturilor la locul de muncă. Dacă experiența produce dificultăți emoționale persistente, sprijinul psihologic poate reprezenta o resursă suplimentară, fără a înlocui măsurile necesare pentru oprirea comportamentului abuziv.
7. Bullyingul poate avea consecințe pe termen lung atât pentru victime, cât și pentru agresori
Una dintre cele mai importante concluzii ale cercetărilor este că efectele bullyingului pot continua după încheierea copilăriei și adolescenței. Studiile longitudinale, care urmăresc aceleași persoane pe perioade îndelungate, au evidențiat asocieri între experiențele de victimizare și anumite dificultăți psihologice, sociale sau economice la maturitate. Totuși, nivelul riscului diferă în funcție de rolul avut în bullying și de alți factori individuali și familiali.
Un studiu publicat în 2013 în revista JAMA Psychiatry, realizat de William E. Copeland, Dieter Wolke, Adrian Angold și E. Jane Costello, a investigat relația dintre bullyingul din copilărie și sănătatea psihiatrică la vârsta adultă. Cercetătorii au identificat un risc crescut pentru anumite tulburări psihice în rândul persoanelor care fuseseră victime ale bullyingului. Rezultatele au fost analizate luând în considerare inclusiv dificultățile psihologice anterioare și problemele familiale.
Persoanele care fuseseră victime au prezentat un risc mai ridicat pentru anumite tulburări de anxietate la maturitate. Cele care avuseseră atât rolul de victimă, cât și pe cel de agresor au prezentat un risc crescut pentru depresie și tulburare de panică, printre alte rezultate investigate. Aceste asocieri arată că experiențele de bullying pot avea consecințe diferite, în funcție de istoricul individual.
În cazul persoanelor care manifestaseră exclusiv comportamente de bullying, rezultatele au fost mai restrânse. Cercetarea a identificat o asociere cu tulburarea de personalitate antisocială la maturitate, dar nu a demonstrat că toți agresorii dezvoltă probleme psihice. Studiul poate fi consultat în baza științifică PubMed.
Bullyingul poate influența sănătatea, veniturile și relațiile la maturitate
Un alt studiu longitudinal, publicat în 2013 în revista Psychological Science, a analizat consecințele bullyingului din copilărie asupra sănătății, situației economice, comportamentelor de risc și relațiilor sociale la vârsta adultă. Cercetarea a urmărit o cohortă de persoane din copilărie până la începutul vieții adulte. Autorii au investigat dacă experiențele de bullying erau asociate cu dificultăți ulterioare chiar și după luarea în considerare a problemelor familiale și psihologice din copilărie.
Rezultatele au arătat că persoanele care fuseseră victime ale bullyingului, inclusiv cele care avuseseră și comportamente agresive, prezentau riscuri crescute pentru rezultate nefavorabile în domeniul sănătății, al situației economice și al relațiilor sociale. În schimb, persoanele care practicaseră exclusiv bullyingul nu au prezentat aceeași creștere generală a riscurilor după ajustarea pentru alți factori din copilărie. Această diferență contrazice ideea că victimele și agresorii ar avea întotdeauna consecințe identice.
Cercetătorii au analizat și dificultăți precum instabilitatea profesională, problemele economice sau anumite comportamente riscante și ilegale. Totuși, rezultatele nu înseamnă că persoanele implicate în bullying vor ajunge inevitabil la șomaj, sărăcie, dependență de substanțe sau comportamente infracționale. Este vorba despre diferențe statistice de risc observate în populația studiată, nu despre predicții certe pentru fiecare individ.
Studiul, intitulat Impact of Bullying in Childhood on Adult Health, Wealth, Crime, and Social Outcomes, poate fi consultat prin PubMed. El evidențiază importanța intervenției timpurii și a urmăririi consecințelor bullyingului pe termen lung, dincolo de incidentul imediat.
De ce bullyingul nu trebuie considerat o etapă normală a copilăriei?
Uneori, agresiunile dintre copii sunt minimalizate prin ideea că reprezintă experiențe inevitabile ale creșterii. Totuși, cercetările arată că bullyingul repetat poate afecta sentimentul de siguranță, relațiile sociale și sănătatea psihologică. Faptul că un comportament este întâlnit frecvent în anumite grupuri nu înseamnă că este lipsit de consecințe sau că trebuie tolerat.
Bullyingul implică o relație în care una dintre persoane poate avea dificultăți în a se proteja, iar repetarea agresiunilor poate amplifica această vulnerabilitate. Atunci când adulții ignoră situația, copilul poate ajunge să considere că nu are la cine apela. Din acest motiv, prevenirea și intervenția necesită responsabilitatea școlii, a familiei și a celorlalți adulți implicați.
Experiențele adverse din copilărie pot avea implicații asupra dezvoltării psihologice, deși mecanismele și efectele diferă în funcție de natura experienței. Cercetările despre influența neglijării severe din copilărie asupra creierului până la maturitate explorează un alt tip de adversitate timpurie. Aceste fenomene nu trebuie confundate, dar ambele evidențiază importanța unui mediu sigur și a relațiilor de sprijin.
Ce putem face pentru a preveni bullyingul?
Prevenirea bullyingului necesită mai mult decât transmiterea mesajului că agresivitatea este greșită. Sunt importante regulile clare de comportament, identificarea timpurie a incidentelor și existența unor proceduri prin care elevii să poată solicita ajutor fără teama de represalii. De asemenea, adulții trebuie să urmărească relațiile din grup și formele de excludere care pot fi mai puțin vizibile decât agresiunile fizice.
În mediul școlar, intervențiile eficiente presupun implicarea întregii comunități educaționale. Elevii, profesorii și părinții au nevoie de informații despre formele bullyingului, despre modul în care acesta se manifestă și despre responsabilitățile fiecăruia. Este important ca intervenția să urmărească oprirea agresiunilor și protejarea persoanei vizate, nu doar aplicarea unei sancțiuni izolate.
În același timp, persoanele care manifestă comportamente de bullying pot avea nevoie de intervenții educaționale sau psihologice adaptate. Scopul nu este justificarea agresiunilor, ci înțelegerea factorilor care le întrețin și dezvoltarea unor comportamente relaționale diferite. Responsabilizarea și sprijinul adecvat pot face parte din aceeași strategie de prevenire.
În cazul copiilor care au fost victime, este importantă și monitorizarea impactului emoțional al experiențelor. Retragerea socială, teama de școală, dificultățile de somn sau schimbările persistente ale dispoziției pot indica nevoia unei evaluări suplimentare, dar nu permit stabilirea automată a unui diagnostic. Atunci când asemenea dificultăți persistă, sprijinul unui psiholog clinician sau al unui psihoterapeut poate contribui la înțelegerea și gestionarea consecințelor.
Bullyingul poate fi oprit mai eficient atunci când este recunoscut la timp
Bullyingul este un fenomen complex, care poate lua forme diferite în școală, în mediul online și la locul de muncă. Cercetările arată că persoanele care agresează nu au toate același profil psihologic, iar consecințele victimizării pot continua până la maturitate. Aceste constatări subliniază necesitatea unor intervenții adaptate, care să țină cont de context, de dezechilibrul de putere și de siguranța celor implicați.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care psihologia le evidențiază este că responsabilitatea opririi bullyingului nu trebuie transferată exclusiv asupra victimei. Copiii și adulții afectați au nevoie de un mediu în care experiențele lor sunt ascultate și în care există măsuri concrete pentru prevenirea repetării agresiunilor. Recunoașterea timpurie și reacția adecvată pot contribui la limitarea consecințelor psihologice și sociale.
Dacă experiențele de bullying au provocat anxietate, scăderea încrederii în sine sau dificultăți persistente în relațiile cu ceilalți, poate fi utilă o discuție cu un specialist. Pentru persoanele care își doresc sprijin în înțelegerea și gestionarea acestor dificultăți, există posibilitatea de a programa o ședință cu un psiholog. Sprijinul psihologic nu înlocuiește intervențiile necesare pentru oprirea agresiunilor, dar poate reprezenta o resursă importantă în procesul de recuperare emoțională.
Leave a Reply