Persoanele care susțin atitudini extremiste pot prezenta anumite caracteristici cognitive și de personalitate, precum o procesare perceptivă mai lentă, memorie de lucru mai slabă, impulsivitate și tendința de a căuta senzații intense. Aceasta este una dintre observațiile unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Cambridge și Universitatea Stanford, care a analizat legăturile dintre modul în care oamenii procesează informațiile și convingerile lor politice, religioase sau sociale.
Descoperirea este interesantă deoarece sugerează existența unei combinații aparent contradictorii: o persoană poate manifesta prudență atunci când procesează anumite informații, dar poate fi impulsivă în alte privințe. Cercetarea a identificat asemenea asocieri în special în legătură cu dogmatismul și susținerea unor acțiuni extreme în favoarea propriului grup.
Rezultatele nu înseamnă însă că există un profil psihologic unic al extremistului sau că orientarea politică poate fi dedusă cu certitudine dintr-un test cognitiv. Studiul descrie relații statistice observate într-un anumit eșantion și contribuie la înțelegerea mecanismelor psihologice care pot influența rigiditatea ideologică.
Ce înseamnă extremismul din perspectiva psihologiei
Extremismul ideologic poate fi înțeles prin raportare la intensitatea convingerilor, rigiditatea cu care sunt susținute și disponibilitatea unei persoane de a accepta măsuri radicale pentru apărarea lor. În anumite forme, el poate include intoleranță față de grupurile percepute ca adversare și justificarea unor acțiuni ostile sau violente.
Totuși, o opinie politică fermă nu reprezintă automat extremism. O persoană poate avea convingeri religioase puternice, poate susține schimbări sociale importante sau poate critica vehement anumite instituții fără să accepte violența ori să respingă drepturile celorlalți.
În cercetarea psihologică este importantă și distincția dintre conținutul unei convingeri și modul în care aceasta este susținută. Două persoane pot avea opinii politice diferite, dar ambele pot manifesta o gândire flexibilă, fiind dispuse să examineze dovezi noi și să își modifice pozițiile.
În schimb, dogmatismul implică dificultatea de a reconsidera ideile proprii și tendința de a trata anumite explicații ca fiind incontestabile. Acest stil de gândire poate apărea în contexte politice, religioase sau sociale diferite, fără să aparțină exclusiv unei singure orientări.
Studiul Cambridge: cum au investigat cercetătorii psihologia extremismului
În 2021, o echipă de cercetători condusă de Leor Zmigrod, de la Departamentul de Psihologie al Universității Cambridge, a publicat studiul „The cognitive and perceptual correlates of ideological attitudes: a data-driven approach”. Cercetarea a apărut în revista Philosophical Transactions of the Royal Society B și a analizat relația dintre procese cognitive, trăsături de personalitate și atitudini ideologice.
La studiu au contribuit și cercetători afiliați Universității Stanford, printre care Ian W. Eisenberg, Patrick G. Bissett și Russell A. Poldrack, alături de Trevor W. Robbins de la Cambridge. Echipa a combinat metode de evaluare cognitivă cu instrumente de cercetare a personalității și a convingerilor ideologice.
Participanții au provenit din Statele Unite și au avut vârste cuprinse între 22 și 63 de ani. În etapa de evaluare ulterioară au fost incluși 334 de participanți, ceea ce a permis analizarea legăturilor dintre caracteristicile psihologice măsurate anterior și atitudinile lor față de diferite ideologii.
Scopul nu a fost identificarea unor persoane considerate periculoase sau stabilirea unui diagnostic. Cercetătorii au urmărit să afle dacă anumite diferențe individuale în procesarea informațiilor și în personalitate sunt asociate cu felul în care oamenii adoptă și susțin convingeri ideologice.
37 de teste cognitive și 22 de chestionare de personalitate
În prima etapă, participanții au completat 37 de sarcini cognitive și 22 de chestionare de personalitate. Testele cognitive au urmărit procese precum atenția, memoria de lucru, învățarea, controlul impulsurilor și viteza cu care sunt evaluate informațiile perceptive.
Unele sarcini implicau recunoașterea unor forme sau a unor culori, iar altele necesitau memorarea și manipularea unor informații. Aceste activități erau concepute pentru a măsura mecanisme cognitive generale, fără să presupună formularea unor opinii politice sau religioase.
Chestionarele de personalitate au investigat caracteristici precum impulsivitatea, căutarea senzațiilor, sensibilitatea la recompensă și disponibilitatea de a accepta anumite riscuri. Combinația dintre cele două tipuri de evaluare a permis analizarea relației dintre funcționarea cognitivă și predispozițiile comportamentale.
La aproximativ 25 de luni după evaluările inițiale, cercetătorii au utilizat alte 16 chestionare pentru a examina convingerile participanților. Au fost analizate dimensiuni precum conservatorismul, naționalismul, religiozitatea, dogmatismul, autoritarismul și disponibilitatea de a susține acțiuni extreme în favoarea propriului grup.
Prin compararea rezultatelor din cele două etape, echipa a identificat asocieri între anumite strategii cognitive și orientările ideologice. Metoda a permis examinarea acestor relații fără să se limiteze la întrebări directe despre modul în care participanții considerau că gândesc.
Ce trăsături cognitive au fost asociate cu extremismul
Una dintre concluziile importante a fost că susținerea unor acțiuni extreme în favoarea propriului grup a fost asociată cu un anumit profil cognitiv și de personalitate. Acesta includea o memorie de lucru relativ mai slabă, strategii perceptive mai lente și tendințe mai pronunțate către impulsivitate și căutarea senzațiilor.
Combinația dintre procesarea mai prudentă a informațiilor și tendința către comportamente impulsive reprezintă unul dintre rezultatele distinctive ale cercetării. Ea sugerează că viteza de procesare a informațiilor și impulsivitatea ca trăsătură de personalitate nu sunt neapărat același lucru.
Este esențial însă să interpretăm aceste observații la nivel statistic. Nu toate persoanele impulsive susțin ideologii extreme, după cum nu toate persoanele cu opinii extremiste au dificultăți de memorie sau procesează informațiile într-un mod identic.
Studiul nu demonstrează nici că aceste caracteristici provoacă extremismul. Relațiile identificate pot fi influențate de numeroși factori, iar rezultatele nu oferă o metodă prin care comportamentul unui individ să poată fi anticipat cu certitudine.
De ce memoria de lucru este relevantă pentru gândirea ideologică
Memoria de lucru reprezintă capacitatea de a păstra temporar informații și de a le utiliza în desfășurarea unei activități. Ea este importantă atunci când comparăm alternative, urmărim un raționament complex sau încercăm să rezolvăm o problemă care presupune mai multe etape.
De exemplu, pentru evaluarea unei afirmații controversate poate fi necesar să reținem mai multe argumente, să analizăm informații contradictorii și să observăm dacă explicațiile sunt compatibile între ele. Aceste procese implică nu doar memoria, ci și atenția, flexibilitatea cognitivă și controlul executiv.
În studiul Cambridge, susținerea unor acțiuni extreme în favoarea grupului propriu a fost asociată cu o performanță mai redusă la anumite măsurători ale memoriei de lucru. Cercetătorii au considerat că acest rezultat ar putea contribui la explicarea legăturii dintre procesarea informațiilor complexe și preferința pentru interpretări ideologice rigide.
Totuși, performanța la un test de memorie nu poate fi utilizată pentru a identifica o persoană extremistă. Memoria de lucru variază în funcție de numeroși factori, inclusiv condițiile de testare, oboseala și diferențele individuale, iar asocierea statistică nu reprezintă un diagnostic.
De ce persoanele dogmatice pot procesa mai lent informațiile
Un alt rezultat important a privit dogmatismul, adică tendința de a susține convingeri rigide și de a manifesta rezistență față de informațiile care le contrazic. Cercetătorii au observat că scorurile mai ridicate de dogmatism erau asociate cu o acumulare mai lentă a dovezilor în anumite sarcini perceptive.
În aceste experimente, participanții trebuiau să examineze informații vizuale și să decidă ce răspuns este corect. Prin modele computaționale, cercetătorii au estimat viteza cu care informațiile relevante erau acumulate înaintea unei decizii.
Persoanele cu niveluri mai ridicate de dogmatism au prezentat, în medie, o viteză mai redusă a acumulării dovezilor perceptive, dar și tendințe mai pronunțate către impulsivitate la nivelul personalității. Aceste rezultate pot părea contradictorii numai dacă presupunem că toate formele de impulsivitate și toate procesele decizionale funcționează identic.
În realitate, a răspunde mai lent într-o sarcină perceptivă nu înseamnă automat a fi mai reflectiv în viața de zi cu zi. La fel, impulsivitatea măsurată prin chestionare nu implică neapărat răspunsuri rapide în fiecare test cognitiv.
Ce este gândirea rigidă și cum se manifestă
Gândirea rigidă presupune dificultatea de a modifica o interpretare sau o strategie atunci când apar informații noi. Ea poate include preferința pentru explicații categorice, disconfortul față de ambiguitate și tendința de a respinge alternativele fără o examinare suficientă.
Un exemplu este gândirea de tip „totul sau nimic”, în care o situație este interpretată exclusiv prin două categorii opuse. În loc să fie luate în considerare grade intermediare sau circumstanțe diferite, evaluarea devine una absolută.
Rigiditatea poate apărea în numeroase contexte, nu numai în politică sau religie. O persoană poate fi inflexibilă în privința propriilor standarde profesionale ori a relațiilor personale, fără să susțină ideologii extremiste.
Diferența dintre gândirea rigidă și flexibilitatea cognitivă este explicată și în articolul despre dezvoltarea unei perspective mai flexibile și depășirea interpretărilor de tip alb-negru. Aceste mecanisme sunt relevante pentru psihologie, dar nu reprezintă criterii suficiente pentru clasificarea convingerilor politice ale unei persoane.
Conservatorismul politic și precauția cognitivă: ce a arătat studiul
Cercetarea a identificat și asocieri între conservatorismul politic și anumite strategii de luare a deciziilor perceptive. În medie, scorurile mai ridicate de conservatorism au fost asociate cu un stil mai precaut, caracterizat prin necesitatea acumulării mai multor informații înaintea unui răspuns.
În comparație, participanții cu orientări mai liberale au prezentat, în anumite sarcini, strategii perceptive mai rapide, dar și mai puțin precise. Este important ca aceste diferențe să nu fie confundate cu evaluări generale ale inteligenței, competenței sau valorii personale.
Leor Zmigrod a explicat, în prezentarea cercetării, că la nivelul acestor sarcini neuropsihologice conservatorismul părea asociat cu o prudență mai mare față de stimuli. Această observație se referă la un anumit tip de procesare a informațiilor, nu la toate deciziile pe care le iau persoanele conservatoare.
Un individ poate fi precaut într-un experiment vizual și impulsiv în alte contexte, după cum poate adopta rapid o decizie perceptivă fără să manifeste impulsivitate în comportamentul social. Studiul nu susține împărțirea tuturor conservatorilor și liberalilor în două categorii psihologice omogene.
Care este diferența dintre conservatorism, dogmatism și extremism
Deși aceste concepte pot fi asociate în anumite analize, ele descriu dimensiuni distincte. Conservatorismul este o orientare politică, dogmatismul privește rigiditatea cu care sunt susținute convingerile, iar extremismul poate include forme radicale de raportare la grupuri și obiective ideologice.
O persoană poate avea convingeri conservatoare fără să fie dogmatică sau fără să susțină acțiuni violente. În mod asemănător, o persoană poate avea opinii liberale și poate manifesta rigiditate în raport cu anumite subiecte.
Cercetarea condusă de Leor Zmigrod a evidențiat că profilul statistic asociat atitudinilor extremiste includea caracteristici întâlnite separat în analiza conservatorismului și a dogmatismului. Aceasta nu înseamnă că extremismul reprezintă o formă inevitabilă de conservatorism sau că una dintre orientările politice ar avea un monopol asupra radicalizării.
În interpretarea rezultatelor trebuie păstrată distincția dintre orientarea ideologică și susținerea unor acțiuni împotriva altor persoane. Această diferență este esențială atât pentru acuratețea științifică, cât și pentru evitarea stigmatizării unor grupuri politice sau religioase.
De ce impulsivitatea și precauția pot exista în aceeași persoană
La prima vedere, o persoană impulsivă ar putea părea opusul uneia prudente. Totuși, aceste caracteristici pot privi procese diferite și pot coexista fără să existe o contradicție psihologică.
Precauția măsurată într-o sarcină perceptivă se referă la strategia utilizată pentru a lua o decizie pe baza unor stimuli simpli. Impulsivitatea ca trăsătură de personalitate poate include preferința pentru recompense imediate, dificultăți de inhibare a unor comportamente sau tendința de a căuta experiențe intense.
Un participant poate avea nevoie de mai mult timp pentru a decide ce stimul vizual a observat, dar poate raporta disponibilitatea de a accepta anumite riscuri în viața cotidiană. Tocmai această separare a proceselor a permis cercetătorilor să identifice combinații de trăsături care nu ar fi fost evidente dintr-un singur chestionar.
Studiul ilustrează astfel importanța unei evaluări psihologice multidimensionale. Reducerea comportamentului uman la o etichetă precum „impulsiv” sau „prudent” poate ascunde diferențe relevante între contextul cognitiv și cel comportamental.
Ce legătură există între căutarea senzațiilor și atitudinile extreme
Căutarea senzațiilor descrie tendința de a prefera experiențe noi, intense sau stimulante. În psihologia personalității, această caracteristică poate fi analizată împreună cu disponibilitatea de a accepta anumite riscuri, dar nu trebuie confundată automat cu agresivitatea.
În studiul Cambridge, susținerea unor acțiuni extreme în favoarea propriului grup a fost asociată cu scoruri mai ridicate la măsurători privind impulsivitatea și căutarea senzațiilor. Această combinație a făcut parte din profilul statistic identificat pentru atitudinile extreme, alături de anumite caracteristici cognitive.
Totuși, persoanele care caută senzații intense pot practica sporturi solicitante sau pot prefera activități stimulante fără să manifeste comportamente antisociale. Cercetarea nu sugerează că dorința de experiențe puternice reprezintă, în sine, un semn de radicalizare.
Importanța rezultatului constă în identificarea unei asocieri între mai multe dimensiuni psihologice. Niciuna dintre acestea nu este suficientă, luată separat, pentru a explica susținerea unei ideologii extreme.
Pot fi identificate persoanele predispuse la radicalizare prin teste psihologice?
Una dintre implicațiile discutate de cercetători privește posibilitatea utilizării cunoștințelor despre cogniție și personalitate pentru a înțelege mai bine vulnerabilitatea față de radicalizare. Studiul a arătat că anumite caracteristici psihologice contribuiau la explicarea diferențelor dintre participanți mai mult decât unele variabile demografice utilizate separat.
În modelele statistice investigate, adăugarea măsurătorilor cognitive și de personalitate a îmbunătățit de mai multe ori capacitatea de a explica variațiile anumitor atitudini ideologice, comparativ cu modelele bazate numai pe informații demografice. Aceste rezultate reprezintă un progres metodologic, dar nu înseamnă că testele pot identifica precis fiecare persoană care va adopta opinii extreme.
Nu există, pe baza acestei cercetări, un test psihologic validat pentru a stabili că o anumită persoană este sau va deveni extremistă. Performanța într-o sarcină cognitivă sau scorul la un chestionar de personalitate nu poate fi utilizat izolat pentru asemenea concluzii.
Aplicarea rezultatelor în prevenirea radicalizării necesită cercetări suplimentare, validare în populații diferite și respectarea unor standarde etice stricte. Utilizarea unor instrumente psihologice pentru etichetarea persoanelor în funcție de convingerile lor ar depăși ceea ce demonstrează studiul.
De ce vârsta, sexul și educația nu explică singure extremismul
Cercetarea a comparat informațiile psihologice cu unele caracteristici demografice, precum vârsta, sexul și nivelul educației. Rezultatele au sugerat că diferențele individuale în cogniție și personalitate pot oferi informații suplimentare importante pentru explicarea atitudinilor ideologice.
În anumite modele, măsurătorile psihologice au îmbunătățit considerabil capacitatea statistică de predicție față de utilizarea exclusivă a datelor demografice. Totuși, această observație nu demonstrează că mediul familial, experiențele sociale, educația sau contextul politic au o importanță redusă în dezvoltarea convingerilor.
Radicalizarea este un proces complex, influențat și de experiențe personale, dinamici de grup, evenimente sociale și expunerea la anumite mesaje ideologice. Testele cognitive oferă doar o perspectivă asupra unor posibile vulnerabilități, nu o explicație completă a fenomenului.
Ce legătură are extremismul cu teoriile conspirației
Dogmatismul și gândirea rigidă pot fi relevante și pentru înțelegerea modului în care unele persoane acceptă explicații conspiraționiste. În ambele situații, poate apărea tendința de a prefera interpretări foarte clare și de a manifesta rezistență la informațiile care contrazic convingerile deja formate.
Totuși, credința într-o teorie a conspirației nu reprezintă automat extremism politic, iar susținerea unor opinii radicale nu presupune obligatoriu acceptarea explicațiilor conspiraționiste. Este necesară examinarea separată a acestor fenomene și a contextelor în care apar.
Mecanismele prin care oamenii identifică tipare, atribuie intenții și interpretează selectiv dovezile sunt explicate mai amplu în articolul despre psihologia teoriilor conspirației și capcanele cognitive care ne pot influența judecata. Aceste mecanisme sunt prezente, în grade diferite, în gândirea obișnuită și nu trebuie transformate automat în semne ale unei tulburări psihice.
De ce este importantă flexibilitatea cognitivă
Flexibilitatea cognitivă reprezintă capacitatea de a adapta modul de gândire și comportamentul atunci când situația se schimbă sau când apar informații noi. Ea poate implica evaluarea unor explicații alternative, recunoașterea limitelor propriilor cunoștințe și reconsiderarea unei decizii.
În contextul convingerilor ideologice, flexibilitatea nu înseamnă absența valorilor sau renunțarea la orice opinie fermă. O persoană poate avea convingeri stabile și, în același timp, poate examina dovezi, poate asculta argumente și poate admite că anumite interpretări necesită revizuire.
În viața cotidiană, flexibilitatea poate fi susținută prin identificarea propriilor presupuneri și prin căutarea unor explicații alternative. Aceste principii apar și în abordările cognitiv-comportamentale, inclusiv în strategiile de rezolvare a problemelor și examinare a distorsiunilor cognitive.
Totuși, nu există dovezi suficiente pentru a afirma că un anumit exercițiu de flexibilitate cognitivă previne radicalizarea. Legătura dintre procesele cognitive și convingerile ideologice este un domeniu de cercetare, iar intervențiile trebuie evaluate separat.
De ce oamenii pot continua să susțină o convingere chiar și când apar dovezi contrare
Rezistența la schimbarea unei opinii poate avea mai multe explicații psihologice. O convingere poate fi asociată cu identitatea personală, cu sentimentul de apartenență la un grup sau cu experiențe importante, ceea ce poate face reconsiderarea ei mai dificilă.
În alte situații, persoana poate interpreta noile informații prin prisma explicațiilor deja acceptate, acordând mai multă atenție dovezilor favorabile propriei poziții. Acest fenomen este apropiat de biasul de confirmare, una dintre erorile cognitive investigate în psihologia judecății.
Studiul Cambridge adaugă acestei perspective posibilitatea ca anumite particularități ale procesării informațiilor perceptive să fie asociate cu rigiditatea ideologică. El nu demonstrează însă că o persoană adoptă o doctrină exclusiv din cauza vitezei cu care procesează stimuli vizuali.
Capacitatea de a observa erorile și de a ajusta comportamentul este importantă în numeroase activități, nu doar în dezbaterile ideologice. Relația dintre monitorizarea greșelilor și controlul cognitiv este discutată și în articolul despre mecanismele cerebrale implicate în detectarea erorilor și învățarea din experiență.
Ce nu poate demonstra un profil psihologic al extremismului
Chiar dacă cercetarea a identificat relații statistice relevante, rezultatele sale au limite importante. Participanții au provenit din Statele Unite, iar măsurătorile au fost realizate prin sarcini experimentale și chestionare, nu prin observarea tuturor comportamentelor lor în situații reale.
Susținerea declarată a unor acțiuni extreme nu este echivalentă cu implicarea efectivă în violență. O persoană poate exprima o opinie radicală fără să acționeze în consecință, iar comportamentul violent depinde de condiții și factori care nu au fost surprinși integral prin testele utilizate.
De asemenea, relațiile dintre caracteristicile cognitive și ideologii nu trebuie interpretate ca fiind definitive sau independente de mediul social. Studiul nu stabilește dacă anumite particularități cognitive favorizează adoptarea unor convingeri rigide, dacă experiențele ideologice influențează în timp procesele cognitive sau dacă ambele sunt afectate de alți factori.
Prin urmare, concluziile nu trebuie transformate în etichete aplicate persoanelor care au opinii politice sau religioase diferite. Cercetarea contribuie la înțelegerea diferențelor individuale, nu la împărțirea oamenilor în categorii de persoane considerate automat sigure ori periculoase.
De ce schimbarea unei perspective nu este întotdeauna simplă
Convingerile personale se dezvoltă prin experiențe repetate, relații, informații și interpretări ale evenimentelor. Unele devin atât de importante pentru identitatea unei persoane încât reconsiderarea lor poate provoca disconfort și incertitudine.
În asemenea situații, schimbarea nu presupune doar descoperirea unui argument nou. Poate fi necesară și revizuirea modului în care persoana își înțelege apartenența socială, valorile sau experiențele anterioare.
De aceea, capacitatea de a accepta incertitudinea și de a examina alternative poate avea relevanță pentru dialogul dintre persoane cu opinii diferite. Înțelegerea proceselor psihologice implicate în adaptarea la schimbare poate oferi o perspectivă utilă asupra flexibilității și a dificultăților care apar atunci când trebuie să reconsiderăm o direcție familiară.
Aceste observații nu înseamnă că toate persoanele pot fi convinse prin aceleași metode. Comunicarea, încrederea, contextul social și experiențele individuale influențează disponibilitatea de a asculta și evalua idei noi.
Ce ne spune studiul despre legătura dintre creier și convingerile noastre
Cercetarea coordonată de Leor Zmigrod sugerează că felul în care oamenii procesează informațiile poate fi asociat cu modul în care își formează și susțin convingerile ideologice. Analiza a evidențiat relații între strategii perceptive, memorie de lucru, trăsături de personalitate, dogmatism și susținerea unor acțiuni extreme în favoarea grupului propriu.
Aceste rezultate contribuie la dezvoltarea psihologiei politice și a cercetărilor despre radicalizare. Totuși, ele nu demonstrează existența unui tip unic de creier extremist și nu permit identificarea intențiilor unei persoane doar prin evaluarea unor procese cognitive.
Extremismul nu poate fi explicat exclusiv prin personalitate sau prin funcționarea cognitivă, după cum nu poate fi redus la vârstă, educație ori apartenență socială. Înțelegerea sa necesită integrarea factorilor psihologici, sociali și culturali, fără confundarea convingerilor ferme cu acceptarea violenței.
Valoarea cercetării constă mai ales în demonstrarea faptului că diferențele individuale în gândire merită investigate alături de experiențele și contextul de viață. O asemenea abordare poate contribui la o înțelegere mai nuanțată a rigidității ideologice și la dezvoltarea unor direcții de cercetare privind prevenirea radicalizării, fără stigmatizarea celor care gândesc diferit.
Leave a Reply