Poți învăța să fii mai optimist chiar dacă ai tendința să anticipezi problemele, să te concentrezi asupra eșecurilor sau să privești viitorul cu neîncredere. Optimismul nu este determinat exclusiv de personalitate sau de moștenirea genetică, ci poate fi influențat și de experiențele de viață, de mediul social și de modul în care interpretăm evenimentele.
Cercetările din psihologie arată că persoanele optimiste tind să gestioneze mai eficient anumite situații dificile, să caute soluții și să își păstreze mai ușor motivația în fața obstacolelor. Totuși, a fi optimist nu înseamnă să negi problemele, să ignori emoțiile neplăcute sau să presupui că totul se va termina întotdeauna bine.
Un optimism sănătos presupune capacitatea de a recunoaște dificultățile fără a considera automat că acestea sunt imposibil de depășit. Specialiștii în psihologie și psihiatrie explică de ce această perspectivă se poate dezvolta încă din copilărie și cum poate fi cultivată și la maturitate, prin schimbări treptate ale modului de gândire și ale obiceiurilor cotidiene.
Ce este optimismul și de ce contează pentru sănătatea psihică?
În psihologie, optimismul este descris, în general, ca o tendință de a avea așteptări favorabile în privința viitorului. Persoanele optimiste consideră că rezultatele pozitive sunt posibile și că merită să depună eforturi pentru atingerea obiectivelor.
Această perspectivă nu presupune convingerea că dificultățile vor dispărea de la sine. Mai degrabă, optimismul poate influența felul în care o persoană răspunde la obstacole și cât de dispusă este să continue să caute soluții.
O analiză științifică publicată în 2010 în revista Clinical Psychology Review, realizată de Charles Carver, Michael Scheier și Suzanne Segerstrom, a evidențiat asocieri între optimism, bunăstarea subiectivă și anumite comportamente favorabile sănătății.
Persoanele cu așteptări mai optimiste tind să utilizeze mai frecvent strategii active de gestionare a dificultăților și să evite mai rar confruntarea cu problemele.
De asemenea, unele studii au identificat relații între optimism și indicatori mai favorabili ai sănătății fizice, ai relațiilor interpersonale și ai adaptării la evenimente solicitante.
Totuși, aceste rezultate nu înseamnă că gândirea pozitivă funcționează asemenea unui medicament sau că poate preveni ori trata singură o boală.
Optimismul poate reprezenta o resursă psihologică, dar nu înlocuiește îngrijirea medicală, evaluarea clinică sau tratamentul atunci când acestea sunt necesare.
Optimismul este înnăscut sau poate fi învățat?
Diferențele individuale privind optimismul sunt influențate atât de factori biologici, cât și de experiențele de viață.
Cercetările care au analizat ereditatea sugerează că factorii genetici pot explica aproximativ 25% din variația nivelului de optimism în anumite populații studiate.
Acest procent nu înseamnă că fiecare persoană primește la naștere un nivel de optimism determinat genetic în proporție de 25%. Estimările eredității descriu variația unei trăsături într-o populație și într-un anumit context, nu destinul psihologic al unui individ.
Restul diferențelor nu poate fi atribuit unui singur factor. Relațiile de familie, experiențele școlare, mediul social, evenimentele semnificative și strategiile de adaptare pot contribui la felul în care se dezvoltă așteptările despre viitor.
Optimismul prezintă o anumită stabilitate de-a lungul timpului, fiind considerat și o trăsătură relativ persistentă. Cu toate acestea, cercetările indică faptul că el se poate modifica.
Prin urmare, o persoană care a avut mult timp o perspectivă pesimistă nu este obligată să rămână astfel pentru tot restul vieții.
Schimbarea nu este întotdeauna rapidă, iar rezultatele diferă de la o persoană la alta. Totuși, modul în care interpretăm evenimentele și răspundem dificultăților poate fi explorat și exersat.
Cum se dezvoltă optimismul în copilărie?
Experiențele din primii ani de viață pot influența modul în care copiii învață să privească lumea și propriile capacități.
Medicul psihiatru Enrico Zanalda, care a ocupat funcția de președinte al Societății Italiene de Psihiatrie, a subliniat importanța mediului familial în formarea unei perspective optimiste.
În explicația sa, siguranța emoțională oferită de părinți poate contribui la dezvoltarea unei percepții pozitive asupra propriei persoane și la consolidarea încrederii în capacitatea de a face față provocărilor.
„Optimismul se învață în familie, în primii ani de viață, dacă părinții le insuflă copiilor un sentiment de siguranță”, explică specialistul.
Un copil care se simte sprijinit poate deveni mai dispus să exploreze situații noi, să formeze relații și să încerce activități chiar și atunci când există posibilitatea unui eșec.
Aceste experiențe pot contribui la dezvoltarea încrederii în sine, care, la rândul ei, poate susține o atitudine mai constructivă în relațiile sociale.
În adolescență, când evaluarea socială și sentimentul de apartenență devin deosebit de importante, încrederea în propriile resurse poate influența modul în care tinerii se raportează la ceilalți.
Totuși, dezvoltarea optimismului nu urmează aceeași traiectorie pentru fiecare copil. Personalitatea, temperamentul, experiențele individuale și contextul familial pot influența acest proces în moduri diferite.
Cum îi pot ajuta părinții pe copii să devină mai optimiști?
Susținerea optimismului în copilărie nu înseamnă încurajarea copiilor să fie mereu fericiți sau să ignore experiențele neplăcute.
Mai utilă este dezvoltarea unui mediu în care copilul se simte ascultat, acceptat și încurajat să încerce lucruri noi.
Printre comportamentele care pot contribui la acest proces se numără ascultarea emoțiilor copilului, recunoașterea eforturilor sale și evitarea evaluării exclusive prin prisma rezultatelor.
De exemplu, atunci când un copil întâmpină dificultăți la o activitate, accentul poate fi pus pe progresul realizat, pe strategiile încercate și pe posibilitatea de a continua să învețe.
Acest mod de reacție poate contribui la construirea unei perspective în care greșelile nu sunt interpretate automat ca dovezi ale incapacității personale.
De asemenea, părinții pot încuraja observarea experiențelor plăcute din viața cotidiană, fără a minimaliza tristețea, frustrarea sau dezamăgirea.
Un copil nu trebuie să învețe că emoțiile negative sunt greșite, ci că ele pot fi recunoscute, exprimate și gestionate.
Siguranța emoțională și încrederea se dezvoltă mai ușor atunci când adulții răspund cu atenție la nevoile copilului și îi oferă sprijin adaptat vârstei.
Ce rol au școala și educația emoțională?
Familia nu este singurul mediu în care copiii pot învăța să privească dificultățile într-un mod constructiv.
Școala oferă numeroase ocazii pentru dezvoltarea abilităților de relaționare, gestionare a emoțiilor și adaptare la provocări.
Maria Catena Quattropani, specialistă în psihologie clinică și cercetare psihologică la Universitatea din Messina, a evidențiat rolul pe care mediul educațional îl poate avea în promovarea emoțiilor pozitive și a unei perspective mai echilibrate asupra experiențelor.
În contexte educaționale favorabile, copiii pot învăța că dificultățile nu indică întotdeauna lipsa capacității, iar un rezultat nesatisfăcător nu definește întreaga valoare a unei persoane.
Acest lucru este relevant mai ales pentru copiii care nu beneficiază de suficient sprijin emoțional în familie.
Totuși, școala nu poate compensa automat toate experiențele dificile din copilărie. Dezvoltarea psihologică este influențată de numeroși factori, iar unele dificultăți pot necesita intervenții individualizate.
Poți deveni optimist și la maturitate?
Da, dezvoltarea unei perspective mai optimiste este posibilă și la vârsta adultă, chiar dacă persoana a avut mult timp tendința de a anticipa rezultate negative.
Maria Catena Quattropani subliniază că oamenii care nu au beneficiat de sprijin pentru dezvoltarea optimismului în copilărie pot lucra asupra acestui aspect și mai târziu, inclusiv prin intervenții psihologice specifice.
În anumite situații, metodele utilizate în psihoterapia cognitiv-comportamentală pot ajuta persoanele să identifice tipare rigide de gândire, să examineze interpretările negative și să construiască perspective alternative.
Acest proces nu urmărește înlocuirea fiecărui gând neplăcut cu unul pozitiv, ci dezvoltarea unei evaluări mai flexibile și mai apropiate de realitate.
De asemenea, unele intervenții din psihologia pozitivă pot fi utilizate pentru cultivarea recunoștinței, identificarea resurselor personale și dezvoltarea unor așteptări mai constructive.
Aceste tehnici nu reprezintă însă un tratament suficient pentru orice dificultate psihologică.
În cazul depresiei, al tulburării de stres posttraumatic, al doliului complicat sau al altor probleme semnificative, intervenția trebuie adaptată nevoilor persoanei și poate implica forme de tratament validate clinic.
Optimismul poate fi o resursă în procesul de recuperare, dar nu trebuie transformat într-o obligație de a gândi pozitiv indiferent de circumstanțe.
1. Învață să privești aceeași situație dintr-o perspectivă diferită
Una dintre strategiile recomandate pentru dezvoltarea optimismului este reevaluarea cognitivă, numită uneori și reîncadrare pozitivă.
Aceasta presupune explorarea unor interpretări alternative ale unei situații, fără negarea faptelor.
Psihiatrul Aparna Iyer, asociată UT Southwestern Medical Center din Statele Unite, a descris importanța schimbării perspectivei în gestionarea experiențelor cotidiene.
„Există întotdeauna un alt mod de a privi evenimentele”, explică specialista, referindu-se la capacitatea de a identifica interpretări mai constructive.
Un exemplu simplu este situația în care ploaia împiedică o persoană să petreacă timp la soare, pe terasă.
În loc să considere că întreaga zi este compromisă, persoana poate observa că a apărut ocazia de a desfășura o altă activitate plăcută, precum lectura pe canapea.
Important nu este să pretindă că ploaia reprezintă neapărat un lucru bun, ci să identifice ce posibilități rămân disponibile.
La început, acest exercițiu poate necesita un efort conștient. Persoana trebuie să își observe reacția inițială și să caute o interpretare alternativă.
În timp, practicarea repetată a unor asemenea strategii poate face procesul mai familiar.
Totuși, reevaluarea pozitivă nu este adecvată în orice situație. Unele evenimente necesită recunoașterea pierderii, exprimarea durerii sau adoptarea unor măsuri concrete de protecție.
2. Identifică gândurile negative recurente
Un alt exercițiu presupune observarea situațiilor în care apare frecvent o perspectivă negativă.
Poate fi vorba despre locul de muncă, o relație personală, propriile capacități sau anticiparea unor evenimente viitoare.
Unele persoane au tendința de a se concentra automat asupra rezultatului nefavorabil, chiar și atunci când există mai multe posibilități.
De exemplu, înaintea unei provocări, gândirea se poate orienta exclusiv către ideea că lucrurile vor merge prost.
În locul acceptării imediate a acestei interpretări, persoana poate examina informațiile disponibile și se poate întreba dacă există și alte rezultate plauzibile.
Un exercițiu util poate include întrebări precum:
- Ce dovezi am că rezultatul negativ este inevitabil?
- Există și alte explicații pentru ceea ce se întâmplă?
- Ce pot face pentru a crește șansele unui rezultat favorabil?
- Ce resurse am la dispoziție dacă apar dificultăți?
Aceste întrebări nu urmăresc eliminarea tuturor gândurilor negative, ci reducerea interpretărilor rigide și identificarea unor posibilități realiste de acțiune.
În cazul persoanelor care experimentează frecvent îngrijorare, poate fi utilă și înțelegerea diferenței dintre stresul obișnuit și anxietatea care afectează funcționarea zilnică.
3. Încurajează-te în loc să te critici permanent
Modul în care vorbim cu noi înșine poate influența felul în care interpretăm dificultățile.
Persoanele care au o atitudine puternic autocritică pot transforma greșelile punctuale în evaluări generale despre propria valoare.
Un rezultat nesatisfăcător poate fi interpretat drept dovada că nu sunt suficient de capabile sau că nu vor reuși niciodată.
Dezvoltarea unei atitudini mai optimiste poate presupune și modificarea acestui dialog interior.
În locul unor concluzii definitive despre propria incapacitate, persoana poate încerca să identifice ce anume a fost dificil, ce a funcționat și ce ar putea face diferit.
Această abordare nu presupune ignorarea greșelilor, ci evaluarea lor într-un mod care permite învățarea.
Încurajarea personală poate fi mai utilă atunci când este realistă și se bazează pe resurse concrete, nu pe afirmații pozitive în care persoana nu crede.
Optimismul poate fi susținut de capacitatea de a recunoaște dificultățile fără a transforma fiecare eșec într-o judecată negativă despre propria persoană.
4. Petrece timp cu persoane care oferă sprijin și încurajare
Relațiile sociale pot influența modul în care interpretăm experiențele și anticipăm viitorul.
Interacțiunile cu persoane care oferă sprijin, ascultă și încurajează căutarea soluțiilor pot contribui la o perspectivă mai constructivă.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să evităm orice persoană tristă, îngrijorată sau pesimistă.
Relațiile apropiate presupun și disponibilitatea de a fi alături de ceilalți în perioade dificile.
Diferența importantă este între relațiile în care problemele pot fi discutate într-un mod echilibrat și cele în care comunicarea este dominată constant de descurajare, critică sau lipsă de sprijin.
O conversație cu cineva care poate recunoaște dificultățile, dar și identifica posibilități de acțiune, poate ajuta la reconsiderarea unei situații.
În acest sens, sprijinul social poate reprezenta o resursă importantă pentru gestionarea stresului și pentru dezvoltarea încrederii în propriile capacități.
5. Ține un jurnal al recunoștinței
Un exercițiu simplu propus frecvent în psihologia pozitivă este jurnalul recunoștinței.
Acesta presupune notarea periodică a unor experiențe, evenimente sau gesturi pentru care persoana simte apreciere.
Nu este necesar ca experiențele să fie spectaculoase.
Poate fi vorba despre cafeaua de dimineață, un moment de liniște, o conversație plăcută sau un gest amabil al unei persoane necunoscute.
Scopul nu este ignorarea problemelor, ci dezvoltarea capacității de a observa și aspectele favorabile ale vieții cotidiene.
Atunci când atenția este orientată aproape exclusiv către dificultăți, experiențele pozitive pot trece neobservate.
Jurnalul recunoștinței oferă ocazia de a le recunoaște în mod deliberat.
Unele cercetări sugerează că exercițiile de recunoștință pot contribui la îmbunătățirea bunăstării subiective, însă efectele sunt variabile și nu apar în aceeași măsură la toate persoanele.
De asemenea, nu este necesar ca recunoștința să devină o obligație zilnică. Dacă exercițiul produce presiune sau sentimentul că persoana nu apreciază suficient ceea ce are, abordarea poate fi adaptată.
6. Limitează expunerea la informații care îți amplifică stresul
Un alt obicei care poate influența dispoziția este modul în care consumăm știrile și informațiile din mediul digital.
Expunerea repetată la relatări despre conflicte, tragedii sau amenințări poate contribui la creșterea sentimentului de îngrijorare în anumite condiții.
Unele persoane observă că verificarea știrilor imediat după trezire le accentuează tensiunea înainte de începerea activităților zilnice.
Totuși, nu există o regulă universală potrivit căreia câteva minute de știri negative afectează inevitabil întreaga zi.
Reacțiile depind de conținut, de context și de particularitățile individuale.
O strategie posibilă este stabilirea unor intervale dedicate informării, în locul verificării continue a fluxurilor de știri.
Este importantă și alegerea unor surse credibile, care prezintă informațiile fără dramatizare inutilă.
Limitarea expunerii excesive nu presupune ignorarea realității, ci gestionarea modului în care interacționăm cu informațiile potențial stresante.
7. Redu comparațiile sociale și folosește rețelele sociale cu discernământ
Rețelele sociale pot crea impresia că alte persoane au vieți permanent interesante, relații perfecte sau rezultate profesionale excepționale.
Fotografiile și mesajele distribuite online prezintă însă, de multe ori, doar o selecție a experiențelor personale.
Atunci când comparăm dificultățile propriei vieți cu cele mai favorabile momente din viața altora, putem ajunge la concluzii nerealiste.
Aceste comparații pot contribui la nemulțumire, invidie sau sentimentul că propriile realizări sunt insuficiente.
Pentru persoanele care observă un asemenea efect, reducerea timpului petrecut pe anumite platforme sau selectarea mai atentă a conținutului urmărit poate fi utilă.
Scopul nu trebuie să fie renunțarea completă la mediul online, ci identificarea unei modalități de utilizare compatibile cu starea de bine.
Rețelele sociale pot facilita și relațiile, sprijinul reciproc sau accesul la informații utile. Efectul lor depinde de felul în care sunt utilizate.
8. Ai grijă de somn, mișcare și activitățile care îți fac plăcere
Optimismul nu depinde exclusiv de conținutul gândurilor.
Starea fizică, nivelul de energie și condițiile vieții cotidiene pot influența modul în care interpretăm experiențele.
Somnul insuficient, oboseala persistentă și stresul prelungit pot face mai dificilă gestionarea emoțiilor și păstrarea unei perspective flexibile.
De aceea, obiceiurile sănătoase pot susține indirect bunăstarea psihologică.
Activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată și acordarea unui timp suficient pentru odihnă pot contribui la funcționarea normală a organismului.
De asemenea, activitățile plăcute și momentele de umor pot oferi experiențe pozitive și oportunități de relaxare.
Râsul poate fi asociat cu reducerea temporară a tensiunii și cu apropierea socială, dar nu trebuie considerat un tratament pentru stresul cronic sau pentru tulburările psihice.
În perioadele solicitante, persoana poate beneficia de activități simple care îi oferă odihnă sau satisfacție, fără să existe presiunea de a transforma fiecare moment într-o experiență pozitivă.
Poate gândirea pozitivă să schimbe creierul?
Modul în care interpretăm experiențele implică procese cognitive și emoționale susținute de activitatea unor rețele cerebrale.
Richard Davidson, cercetător cunoscut pentru studiile sale în domeniul neuroștiinței afective, a investigat relațiile dintre activitatea cerebrală, emoții și capacitatea de reglare emoțională.
Cercetările din acest domeniu au contribuit la înțelegerea neuroplasticității, adică a capacității creierului de a se modifica prin experiență și învățare.
Aceste descoperiri oferă un context pentru studierea modului în care exercițiul repetat și strategiile de reglare emoțională pot influența procesele psihologice.
Totuși, nu este corect să afirmăm că simpla decizie de a gândi pozitiv produce automat o modificare benefică a circuitelor cerebrale.
Efectele intervențiilor depind de tipul exercițiului, durata practicării, caracteristicile individuale și numeroși alți factori.
Prin urmare, optimismul poate fi privit ca o abilitate psihologică ce poate fi cultivată, fără a presupune că orice schimbare de perspectivă are un efect cerebral direct și garantat.
Optimismul poate ajuta în depresie, stres posttraumatic sau doliu?
Unele intervenții psihologice urmăresc dezvoltarea flexibilității cognitive, identificarea resurselor personale și construirea unor perspective mai adaptative asupra viitorului.
Aceste obiective pot fi relevante pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale, inclusiv în contexte de boală, pierdere sau stres prelungit.
Totuși, optimismul nu reprezintă în sine un tratament clinic suficient pentru depresie, tulburarea de stres posttraumatic sau alte afecțiuni psihice.
În asemenea situații, intervențiile recomandate trebuie alese în funcție de evaluarea clinică și de nevoile persoanei.
Psihoterapia poate include tehnici de identificare a gândurilor negative, dezvoltarea unor interpretări mai flexibile și strategii pentru gestionarea emoțiilor dificile.
În anumite cazuri, este necesară și evaluarea unui medic psihiatru, care poate stabili dacă există indicație pentru tratament medicamentos.
În perioadele de doliu, obiectivul nu este transformarea imediată a tristeții în optimism. Durerea asociată pierderii este o experiență umană care poate necesita timp, sprijin și posibilitatea de a exprima emoțiile.
O perspectivă constructivă nu presupune negarea suferinței, ci găsirea unor modalități de a trăi și de a acționa în prezența dificultăților reale.
Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine aceste procese, este relevant și articolul despre reglarea emoțiilor fără reprimarea furiei, anxietății, tristeții sau stresului.
Care este diferența dintre optimismul realist și optimismul toxic?
Una dintre cele mai importante distincții din psihologia optimismului este cea dintre așteptările favorabile, dar realiste, și convingerile pozitive care ignoră informațiile disponibile.
Optimismul realist permite recunoașterea dificultăților și evaluarea riscurilor, păstrând totodată disponibilitatea de a căuta soluții.
În schimb, optimismul nerealist poate presupune subestimarea unor pericole sau convingerea că rezultatul dorit este aproape garantat, chiar și atunci când dovezile indică contrariul.
Maria Catena Quattropani subliniază această diferență printr-o formulare simplă: „Optimistul este un realist”.
Persoana care adoptă o perspectivă optimistă în mod necondiționat, indiferent de circumstanțe, poate ajunge să ignore avertismente importante.
Un exemplu este comportamentul unei persoane care joacă jocuri de noroc fiind convinsă că norocul îi garantează un câștig.
Asemenea convingeri pot contribui la asumarea unor riscuri financiare semnificative.
Optimismul realist nu presupune credința că succesul este inevitabil, ci evaluarea posibilităților și acțiunea responsabilă în condiții de incertitudine.
O analiză publicată în 2015 în Current Opinion in Psychiatry a evidențiat faptul că optimismul exagerat poate avea costuri psihologice și practice, mai ales atunci când determină subestimarea riscurilor reale.
Prin urmare, optimismul sănătos nu înseamnă să crezi că nimic rău nu se poate întâmpla, ci să recunoști problemele fără să renunți automat la posibilitatea unor rezultate favorabile.
De ce nu trebuie să te obligi să fii mereu pozitiv?
Încercarea de a menține permanent o stare pozitivă poate deveni ea însăși o sursă de presiune.
Există situații în care tristețea, furia, teama sau dezamăgirea reprezintă reacții firești la experiențe dificile.
Dacă persoana consideră că aceste emoții sunt semne ale unui eșec personal, poate începe să le ascundă sau să le minimizeze.
În acest context, gândirea pozitivă rigidă poate împiedica recunoașterea unor nevoi reale.
Un optimism flexibil permite existența emoțiilor neplăcute și nu transformă fiecare dificultate într-o lecție obligatoriu pozitivă.
Uneori, o experiență este dureroasă și trebuie recunoscută ca atare. Alteori, situația poate fi modificată prin acțiuni concrete. Există și momente în care persoana are nevoie de sprijin, nu de încurajări generale.
Perspectiva optimistă devine mai utilă atunci când este însoțită de realism, capacitate de adaptare și respectarea propriilor limite.
Când poate fi util ajutorul unui psiholog?
Exercițiile de reevaluare cognitivă, recunoștință și autoîncurajare pot fi utile pentru dezvoltarea unei perspective mai echilibrate.
Totuși, dacă gândurile negative sunt persistente, produc suferință intensă sau afectează activitățile zilnice, poate fi necesară o evaluare psihologică.
Un psiholog clinician poate evalua dificultățile emoționale și cognitive, iar un psihoterapeut poate utiliza intervenții specifice pentru identificarea tiparelor de gândire și dezvoltarea unor strategii mai adaptative.
În situațiile în care există suspiciunea unei tulburări psihice, evaluarea unui medic psihiatru poate fi relevantă.
Scopul sprijinului de specialitate nu este transformarea persoanei într-un optimist permanent, ci reducerea suferinței și dezvoltarea capacității de a gestiona situațiile dificile.
Pentru mai multe informații despre acest proces, poate fi consultat articolul despre rolul sprijinului psihologic chiar și în cazul unui disconfort emoțional aparent ușor.
Optimismul se construiește prin exercițiu, nu prin ignorarea realității
Dezvoltarea unei perspective mai optimiste este un proces care poate începe în copilărie, dar care nu se încheie odată cu maturizarea.
Relațiile de sprijin, experiențele personale și strategiile de gândire pot influența modul în care anticipăm viitorul și răspundem provocărilor.
Reevaluarea situațiilor dificile, observarea gândurilor negative recurente, practicarea recunoștinței și cultivarea unor obiceiuri sănătoase pot constitui modalități de exersare a optimismului.
Totuși, niciuna dintre aceste strategii nu presupune obligația de a fi fericit sau de a găsi imediat ceva bun în orice experiență.
Un optimism matur lasă loc incertitudinii, tristeții și dificultăților, fără a considera că acestea definesc inevitabil viitorul.
Este mai util să ne întrebăm ce putem face în condițiile existente decât să presupunem că totul se va rezolva de la sine.
Optimismul realist nu înseamnă să vezi întotdeauna paharul pe jumătate plin, ci să recunoști câtă apă există în el și ce posibilități ai mai departe.
Pentru aprofundarea fundamentelor științifice pot fi consultate analiza Optimism, publicată în Clinical Psychology Review, precum și cercetarea Costs and Benefits of Realism and Optimism, care examinează atât beneficiile, cât și limitele așteptărilor pozitive.
Leave a Reply