De ce durerea separării nu explică tot: ce se ascunde în spatele suferinței adolescenților. Durerea separării nu explică întotdeauna comportamentele extreme ale adolescenților..

Nu este vorba doar despre separare. Este vorba despre orbirea noastră emoțională. Atunci când un părinte încearcă să explice ceva ce nu reușește să înțeleagă pe deplin, folosește cuvintele pe care le are la dispoziție. Și, de cele mai multe ori, le alege pe cele care dor mai puțin.

„Separarea… a fost o perioadă dificilă.” Este o frază încărcată de durere, dar și de iubire. Pentru că în ea există dorința de a proteja un copil, de a-i proteja imaginea și, poate, chiar de a se proteja pe sine. Dar nu este suficient. Nu pentru că separarea nu ar provoca suferință, ci pentru că durerea, de una singură, nu explică totul. Și mai ales nu explică ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

Există mulți tineri care trec prin răni familiale și nu ajung pe drumuri atât de extreme. Așadar, întrebarea se schimbă. Nu mai este „ce i s-a întâmplat?”, ci „cum a rămas singur în ceea ce i s-a întâmplat?”. Pentru că, de cele mai multe ori, problema nu este evenimentul în sine, ci ceea ce urmează după. Este sensul pe care acel adolescent îl construiește. Este locul în care își duce durerea.

Astăzi, aceste „locuri” nu mai sunt doar cele vizibile. Există spații invizibile – digitale, relaționale, emoționale – unde tinerii pot găsi atât sprijin, cât și distorsiune. Se pot simți văzuți, dar și validați în furie, ură sau dorință de răzbunare.

În momentul în care un adolescent își găsește acolo un sens, o identitate și un sentiment de apartenență, devine dificil să fie readus la realitate. De aceea, nu ne putem opri la explicația separării. Ar fi ca și cum am privi doar începutul unei povești și am ignora tot ce urmează.

Fără a acuza, fără a arăta cu degetul, dar cu un profund simț al responsabilității, trebuie să avem curajul de a recunoaște că anumite semnale nu au fost observate. Nu au fost înțelese la timp și nu au fost însoțite așa cum ar fi fost necesar.

Iubirea nu este suficientă dacă nu există înțelegere

Aceasta nu înseamnă că părinții nu își iubesc copiii. Înseamnă, mai degrabă, că uneori iubirea nu este suficientă, dacă nu este însoțită de înțelegere profundă. Poate că acele cuvinte ar fi trebuit să fie mai fragile, dar și mai autentice:

„Nu pot explica pe deplin ce s-a întâmplat. Știu însă că fiul meu trăia ceva ce nu am reușit să înțelegem la timp. Iar acum simt nevoia să înțeleg cu adevărat, fără să caut o singură cauză, ci încercând să reconstruiesc tot ceea ce s-a petrecut în interiorul lui.”

Acestea sunt cuvinte care nu aduc alinare imediată. Și poate că exact acesta este adevărul. Nu avem nevoie de explicații rapide care închid durerea, ci de întrebări care ne obligă să rămânem în contact cu ea, chiar și atunci când este dificil.

De fiecare dată când simplificăm, pierdem ceva esențial: capacitatea de a înțelege cu adevărat. Iar acești tineri, înainte de a deveni un subiect de știri sau un caz discutat public, sunt vieți care s-au frânt în tăcere, în timp ce, prea des, cei din jur credeau că totul este în regulă.

Pentru a preveni astfel de situații, este esențial să învățăm comunicarea clară a nevoilor emoționale, atât în relația cu copiii, cât și în relațiile noastre de zi cu zi.

Site-ul nostru oferă posibilitatea de a contacta un psiholog pentru sesiuni de terapie. Pentru mai multe detalii, te invităm să ne contactezi prin formularul de pe pagina Programează o ședință cu un psiholog.