De ce scade natalitatea dacă mulți oameni spun că și-ar dori copii? Un raport al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, UNFPA, propune o schimbare importantă de perspectivă: problema nu este doar câți copii se nasc, ci dacă oamenii au, în realitate, condițiile necesare pentru a decide liber dacă, când și câți copii vor să aibă.
Raportul UNFPA „The Real Fertility Crisis: The Pursuit of Reproductive Agency in a Changing World”, publicat la 10 iunie 2025, se bazează inclusiv pe un sondaj realizat împreună cu YouGov pe mai mult de 14.000 de adulți din 14 țări. Concluzia centrală este că numeroși oameni ajung să aibă mai puțini copii decât și-ar dori nu pentru că resping ideea de familie, ci pentru că întâmpină bariere economice, profesionale, locative, medicale și relaționale.
Aproape 1 din 5 adulți de vârstă reproductivă intervievați estimează că nu va putea avea numărul de copii pe care și-l dorește. Pentru UNFPA, aceasta este ceea ce raportul numește adevărata „criză a fertilității”: o criză a posibilității de a transforma propriile intenții reproductive în alegeri reale.
Ce îi împiedică pe oameni să aibă numărul de copii pe care și-l doresc
Dintre persoanele care aveau copii sau își doreau să aibă, limitările financiare au fost cel mai frecvent factor specific menționat. Procentele prezentate în raport sunt:
- 39% au indicat limitările financiare;
- 21% au menționat șomajul sau nesiguranța locului de muncă;
- 19% au indicat problemele legate de locuință, inclusiv costul ridicat sau lipsa spațiului;
- 12% au menționat lipsa unor opțiuni suficiente sau de calitate pentru îngrijirea copiilor;
- 12% au indicat infertilitatea sau dificultatea de a concepe.
Procentele nu trebuie adunate, deoarece participanții puteau selecta mai multe motive. Atunci când factorii economici au fost grupați într-o categorie mai largă, peste jumătate dintre respondenți au indicat cel puțin o barieră economică în calea realizării planurilor lor familiale.
Așadar, infertilitatea rămâne o problemă reală și importantă, dar datele nu susțin ideea că dificultățile medicale de concepție explică singure diferența dintre numărul de copii dorit și cel pe care oamenii ajung să îl aibă. Problemele materiale și sociale au o pondere majoră.
Ce înseamnă „agenție reproductivă”
Conceptul central al raportului este cel de agenție reproductivă. Pe scurt, acesta se referă la posibilitatea unei persoane de a decide liber și informat dacă dorește copii, când dorește să îi aibă și câți copii își dorește, fără constrângeri, presiuni sau bariere care îi anulează în practică alegerea.
Libertatea reproductivă nu înseamnă doar acces la contracepție sau posibilitatea de a evita o sarcină. Înseamnă și posibilitatea de a avea un copil atunci când persoana își dorește acest lucru. Dacă cineva vrea să devină părinte, dar renunță deoarece nu își permite o locuință, nu are stabilitate profesională, nu găsește servicii de îngrijire sau nu poate concilia munca și familia, alegerea sa este limitată într-un alt mod.
În același timp, aproximativ 32% dintre respondenți au declarat că ei sau partenerul lor au trecut printr-o sarcină neintenționată, iar aproape 23% au trăit cel puțin o perioadă în care își doreau un copil, dar simțeau că nu îl pot avea în momentul preferat. Cele două realități pot exista chiar în viața aceleiași persoane: o sarcină poate fi nedorită într-un anumit moment, iar câțiva ani mai târziu persoana poate dori un copil, dar să nu mai aibă condițiile necesare.
Costul vieții contează, dar nu este singura explicație
Reducerea deciziei de a avea copii la o simplă problemă financiară ar fi la fel de incompletă precum explicația bazată exclusiv pe „egoism” sau pe schimbarea valorilor. Raportul arată un tablou mult mai complex.
Aproximativ 24% dintre respondenți au indicat probleme de sănătate, categorie care include dificultatea de a concepe, accesul la servicii medicale pentru fertilitate sau sarcină și alte probleme de sănătate. Aproape 19% au spus că temerile privind viitorul, precum războaiele, pandemiile, schimbările climatice sau degradarea mediului, au influențat sau ar putea influența decizia de a avea mai puțini copii decât și-ar dori.
Această dimensiune a incertitudinii este apropiată de ceea ce psihologia descrie uneori drept eco-anxietate și teamă legată de viitor. Nu orice îngrijorare privind clima, războiul sau economia reprezintă o problemă psihologică. Pentru mulți oameni, asemenea preocupări fac parte dintr-o evaluare realistă a mediului în care ar urma să crească un copil.
Munca, timpul și epuizarea pot influența planurile de familie
Problema nu este numai nivelul salariului. Stabilitatea locului de muncă, programul, posibilitatea de a lipsi pentru îngrijirea unui copil și compatibilitatea dintre carieră și viața de familie pot conta la fel de mult.
Raportul atrage atenția asupra mediilor profesionale cu ore lungi și inflexibile, în care responsabilitățile familiale sunt tratate ca un obstacol pentru carieră. În asemenea condiții, un viitor părinte nu evaluează doar dacă își poate permite financiar un copil, ci și dacă va avea efectiv timpul și sprijinul necesare pentru a-l crește.
Stresul profesional prelungit poate contribui și la epuizarea asociată muncii și sindromul burnout. Totuși, burnout-ul nu trebuie prezentat drept o cauză directă și universală a scăderii natalității. Raportul UNFPA pune accentul mai ales pe conflictul dintre muncă și viața de familie și pe lipsa unor condiții profesionale compatibile cu îngrijirea copiilor.
Distribuirea inegală a îngrijirii contează
Planurile de a avea copii sunt influențate și de ceea ce oamenii anticipează că se va întâmpla după naștere. Peste 10% dintre participanți au spus că implicarea insuficientă a partenerului în treburile casnice sau îngrijirea copiilor i-a determinat sau i-ar putea determina să aibă mai puțini copii decât și-ar dori.
Diferența dintre femei și bărbați este relevantă: aproximativ 13% dintre femei, comparativ cu 8% dintre bărbați, au indicat această problemă. Persoanele sub 40 de ani au menționat, de asemenea, mai frecvent distribuirea inegală a muncii domestice decât cele de peste 40 de ani.
Această diferență sugerează că decizia de a avea un copil este legată și de anticiparea modului în care va fi împărțită responsabilitatea. O perspectivă în care îngrijirea este privită exclusiv ca sarcină a mamei poate influența atât sănătatea și cariera femeii, cât și deciziile de extindere a familiei. Importanța implicării ambilor părinți este discutată și în articolul despre rolul tatălui în perioada perinatală și distribuirea sprijinului.
Lipsa unui partener potrivit este și ea o barieră
Aproximativ 14% dintre participanți au spus că absența unui partener sau imposibilitatea de a găsi un partener potrivit le-a influențat planurile privind copiii. Acest rezultat arată încă o dată de ce scăderea natalității nu poate fi explicată numai prin bani sau prin fertilitatea biologică.
Oamenii nu decid asupra parentalității în vid. Calitatea relației, încrederea că responsabilitățile vor fi împărțite, compatibilitatea valorilor și sentimentul că partenerul va participa real la creșterea copilului pot influența profund această decizie.
România nu a fost inclusă în sondajul celor 14 țări
Pentru cititorii din România există o precizare esențială: România nu s-a numărat printre cele 14 țări incluse în sondajul UNFPA/YouGov. Au fost intervievate persoane din Republica Coreea, Thailanda, Italia, Ungaria, Germania, Suedia, Brazilia, Mexic, Statele Unite, India, Indonezia, Maroc, Africa de Sud și Nigeria.
De aceea, procente precum 39% pentru limitările financiare sau 19% pentru locuință nu trebuie prezentate drept procente valabile pentru populația României. Ele descriu media eșantionului internațional analizat și oferă indicii asupra unor mecanisme care merită investigate separat în fiecare țară.
Raportul include însă România într-un alt context, unul istoric și foarte important pentru discuția despre politicile demografice.
Ce lecție despre România apare în raportul UNFPA
UNFPA amintește politica introdusă în România în 1966 prin restricționarea severă a avortului și contracepției. Potrivit datelor citate în raport, rata totală a fertilității a crescut de la 1,87 copii per femeie în 1966 la 3,59 în 1967, dar până în 1970 coborâse deja sub 3.
Creșterea inițială nu s-a transformat într-o soluție demografică durabilă. Raportul arată că, până la încheierea politicii în 1989, România ajunsese la cea mai mare rată a mortalității materne din Europa, o mare parte fiind asociată avorturilor nesigure, iar consecințele sociale au inclus și un număr foarte mare de copii abandonați.
Exemplul României este utilizat de UNFPA pentru a sublinia diferența dintre sprijinirea oamenilor să își întemeieze familia dorită și constrângerea lor să atingă obiective demografice stabilite de stat. Creșterea numărului de nașteri nu poate fi evaluată separat de sănătatea, autonomia și condițiile în care trăiesc părinții și copiii.
De ce bonusurile pentru copii nu sunt suficiente
Sprijinul financiar poate conta și nu trebuie minimalizat. Problema apare atunci când politica pentru natalitate este redusă la un bonus oferit o singură dată, fără schimbarea condițiilor care influențează următorii 18 sau 20 de ani din viața unei familii.
Raportul arată că unele transferuri financiare regulate au avut efecte mici, dar observabile asupra fertilității în anumite țări. În schimb, măsurile izolate, de scurtă durată sau schimbate frecvent tind să ofere mai puțină predictibilitate.
Decizia de a avea un copil presupune mai mult decât costurile de la naștere. O familie se gândește la locuință, venituri, îngrijire, educație, timp, sănătate, stabilitatea locului de muncă și posibilitatea de a împărți responsabilitățile.
Ce măsuri recomandă UNFPA
În locul politicilor concentrate exclusiv pe creșterea unei rate demografice, UNFPA recomandă crearea condițiilor în care oamenii își pot realiza propriile planuri familiale. Printre direcțiile discutate se numără:
- concedii parentale accesibile ambilor părinți;
- servicii de îngrijire a copiilor accesibile și de calitate;
- locuri de muncă mai compatibile cu viața de familie;
- stabilitate economică și acces la locuințe;
- reducerea discriminării profesionale asociate parentalității;
- o distribuire mai echitabilă a responsabilităților domestice și de îngrijire;
- acces la servicii de sănătate reproductivă, inclusiv contracepție și tratamentul infertilității;
- respectarea posibilității fiecărei persoane de a decide dacă și când dorește să devină părinte.
Pregătirea pentru rolul parental nu este numai economică. Schimbarea identității, a relației de cuplu și a responsabilităților poate aduce și provocări emoționale, aspecte abordate mai amplu în materialul despre psihologia perinatală și pregătirea pentru rolul de părinte.
Scăderea natalității nu poate fi redusă la „oamenii nu mai vor copii”
Una dintre cele mai importante idei ale raportului este diferența dintre ceea ce oamenii își doresc și ceea ce reușesc efectiv să realizeze. Un nivel scăzut al natalității nu demonstrează automat că societatea a devenit dezinteresată de familie, că femeile „aleg cariera în locul copiilor” sau că generațiile tinere sunt mai egoiste.
În același timp, nici dorința de a nu avea copii nu reprezintă o problemă care trebuie corectată. Conceptul de agenție reproductivă presupune respectarea ambelor posibilități: sprijin pentru persoanele care își doresc copii și libertate pentru cele care nu îi doresc.
Din această perspectivă, întrebarea utilă nu este doar „cum facem să se nască mai mulți copii?”, ci și „ce îi împiedică pe oameni să aibă familia pe care și-o doresc?”. Datele UNFPA sugerează că răspunsul se află într-o combinație de bani, locuințe, stabilitate profesională, servicii de îngrijire, sănătate, relații, distribuirea responsabilităților și încrederea în viitor. Tocmai această complexitate face ca soluțiile durabile să nu poată fi reduse la un singur bonus, la presiune socială sau la culpabilizarea celor care amână ori renunță la parentalitate.
Dacă presiunea legată de decizia de a avea copii, dificultățile financiare, conflictele de cuplu sau incertitudinea privind viitorul provoacă anxietate ori suferință emoțională, o discuție cu un psiholog poate oferi un spațiu în care aceste preocupări să fie explorate fără judecată și fără presiunea de a lua o anumită decizie privind parentalitatea.
