Atunci când cineva este agresat pe stradă, iar în jur se află mai mulți oameni, ne-am putea aștepta ca martorii să rămână pasivi, presupunând că altcineva va interveni. Acest comportament este cunoscut în psihologia socială drept efectul spectatorului sau apatia spectatorului. Totuși, o cercetare realizată pe baza unor incidente reale arată că oamenii sunt mult mai dispuși să ofere ajutor decât sugerează imaginea obișnuită a martorilor indiferenți.
Într-un studiu care a analizat 219 conflicte surprinse de camere de supraveghere din trei orașe, cercetătorii au constatat că în aproximativ 91% dintre situații, cel puțin o persoană a intervenit pentru a ajuta. Rezultatele, publicate în revista științifică American Psychologist, pun sub semnul întrebării ideea că prezența mai multor martori conduce inevitabil la pasivitate. Ele evidențiază și diferențele dintre comportamentul observat în experimentele de laborator și reacțiile oamenilor în situații reale.
Ce este efectul spectatorului și de ce apare?
Imaginează-ți o altercație pe stradă, un accident sau o persoană care este jefuită în public. Mai mulți trecători observă ce se întâmplă, însă fiecare poate ezita să intervină, așteptând ca altcineva să facă primul pas. Acest tip de reacție este descris prin conceptul de efect al spectatorului, cunoscut în literatura de specialitate și sub denumirea engleză de bystander effect.
Fenomenul a fost studiat în psihologia socială încă din anii 1960 și se referă la tendința unei persoane de a fi mai puțin dispusă să ofere ajutor atunci când sunt prezenți și alți martori. Una dintre explicațiile clasice este difuzarea responsabilității: într-un grup, fiecare individ poate considera că responsabilitatea de a interveni aparține și celorlalți. În anumite împrejurări, această distribuire a responsabilității poate reduce probabilitatea ca o anumită persoană să acționeze.
Comportamentul oamenilor aflați în grup este însă mai complex decât ar putea sugera această explicație. Prezența altor persoane poate influența atât deciziile individuale, cât și reacția colectivă, iar uneori rezultatul diferă de ceea ce anticipăm. Un exemplu al influenței contextului social asupra deciziilor individuale este analizat și în articolul despre de ce facem lucruri nechibzuite când suntem în grup.
Un studiu pe 219 conflicte reale schimbă perspectiva asupra efectului spectatorului
Pentru a verifica modul în care oamenii reacționează în situații autentice, psihologul social Richard Philpot, afiliat Universității Lancaster din Regatul Unit și Universității din Copenhaga, a analizat împreună cu o echipă internațională sute de înregistrări provenite de la camere de supraveghere. Cercetătorii au urmărit conflicte produse în zonele centrale ale orașelor Lancaster, Amsterdam, în Țările de Jos, și Cape Town, în Africa de Sud. Alegerea acestor trei orașe a permis compararea comportamentului martorilor în contexte sociale și culturale diferite.
Din materialele video disponibile au fost selectate 219 conflicte care implicau cel puțin două persoane, cu niveluri variabile de agresivitate. Unele incidente constau în confruntări verbale, în timp ce altele includeau amenințări sau manifestări de violență fizică. Printre situațiile analizate se aflau inclusiv conflicte în care erau prezente arme albe, precum cuțite sau macete.
Studiul, intitulat Would I Be Helped? Cross-National CCTV Footage Shows That Intervention Is the Norm in Public Conflicts, a fost publicat online în iunie 2019 și a apărut în numărul din ianuarie 2020 al revistei American Psychologist. Cercetarea poate fi consultată în baza de date științifică PubMed.
În 91% dintre conflicte, cel puțin un martor a intervenit
Rezultatele au fost diferite de imaginea potrivit căreia martorii unor situații periculoase preferă aproape întotdeauna să rămână pasivi. În 90,9% dintre cele 219 conflicte analizate, cel puțin o persoană prezentă a încercat să ofere ajutor. Cu alte cuvinte, în aproximativ nouă din zece incidente, conflictul nu s-a desfășurat fără nicio intervenție din partea celor aflați în apropiere.
Ajutorul a luat forme diferite, în funcție de împrejurări. Unele persoane s-au poziționat fizic între cei implicați în conflict, încercând să împiedice continuarea agresiunii, în timp ce altele au folosit gesturi sau cuvinte pentru a-i calma. Au existat și intervenții care au presupus îndepărtarea unui agresor sau sprijinirea persoanei afectate.
Un aspect esențial al rezultatelor este că procentul de 91% nu înseamnă că nouă din zece martori au intervenit individual. Indicatorul exprimă proporția incidentelor în care măcar o persoană a făcut ceva pentru a ajuta. Această diferență este importantă pentru interpretarea corectă a cercetării, deoarece disponibilitatea individuală de a interveni nu este același lucru cu probabilitatea ca o persoană aflată în pericol să primească ajutor din partea grupului.
Cu cât sunt mai mulți martori, cu atât cresc șansele ca cineva să ajute
Una dintre cele mai interesante constatări ale cercetării privește numărul persoanelor prezente în timpul unui incident. Teoria clasică a efectului spectatorului sugerează că, atunci când există mai mulți martori, responsabilitatea individuală poate deveni mai puțin clară, ceea ce favorizează ezitarea. Totuși, analiza înregistrărilor a indicat că probabilitatea ca victima să primească ajutor era mai mare atunci când la conflict asistau mai multe persoane.
Această observație nu contrazice neapărat toate cercetările anterioare despre difuzarea responsabilității. Este posibil ca, într-un grup numeros, un anumit individ să fie mai puțin înclinat să intervină, dar să existe în același timp mai multe persoane care ar putea decide să ajute. Astfel, probabilitatea unei intervenții din partea grupului poate crește chiar dacă reacțiile individuale sunt influențate de prezența celorlalți.
Distincția este relevantă pentru înțelegerea modului în care oamenii iau decizii și reacționează spontan, mai ales atunci când situația impune un răspuns rapid. În cazul conflictelor publice, ceea ce contează pentru persoana aflată în dificultate este adesea dacă cineva intervine efectiv, nu numai cât de probabil este ca fiecare martor să acționeze separat.
Rezultate asemănătoare în trei orașe din țări diferite
Cercetătorii au comparat și frecvența intervențiilor din Lancaster, Amsterdam și Cape Town, orașe care diferă prin caracteristicile sociale și nivelurile percepute de siguranță publică. Analiza nu a identificat diferențe statistice semnificative între cele trei contexte în ceea ce privește probabilitatea ca măcar un martor să ofere ajutor. În toate cele trei orașe, intervenția persoanelor aflate în apropiere a fost un comportament frecvent.
Aceste rezultate au determinat echipa să ia în considerare posibilitatea ca disponibilitatea oamenilor de a interveni în conflictele dintre alte persoane să reprezinte un comportament social larg răspândit, care poate depăși diferențele culturale. Totuși, faptul că au fost observate reacții asemănătoare în trei orașe nu înseamnă că același nivel de intervenție poate fi presupus automat pentru toate societățile sau pentru orice tip de urgență.
De ce diferă comportamentul real de rezultatele experimentelor psihologice?
Una dintre implicațiile importante ale studiului privește modul în care sunt investigate comportamentele sociale. Multe cercetări clasice despre efectul spectatorului au fost realizate în condiții experimentale controlate, în care participanții se confruntau cu situații simulate și cercetătorii urmăreau reacțiile individuale. Aceste metode sunt utile pentru identificarea mecanismelor psihologice, dar nu pot reproduce întotdeauna complexitatea unui incident real.
Pe stradă, o confruntare poate implica emoții intense, mișcări imprevizibile, reacții rapide și interacțiuni între mai multe persoane. Martorii pot observa gesturile celorlalți, pot comunica între ei sau pot acționa împreună pentru a opri conflictul. Toate aceste elemente pot influența intervenția într-un mod dificil de surprins integral într-un experiment de laborator.
Acest lucru nu înseamnă că efectul spectatorului este un mit sau că rezultatele experimentale anterioare sunt lipsite de valoare. Studiul sugerează, mai degrabă, că explicațiile obținute în medii controlate trebuie comparate cu observațiile din viața reală înainte de a fi generalizate. Oamenii pot manifesta ezitare în anumite circumstanțe și, în același timp, pot interveni frecvent atunci când sunt martorii unui conflict autentic.
Frica, agresivitatea și contextul pot influența reacția martorilor
Deși rezultatele indică o disponibilitate ridicată de a ajuta, nu toate situațiile periculoase sunt identice. Nivelul agresivității, prezența unei arme și caracteristicile persoanelor aflate la fața locului pot modifica felul în care martorii evaluează pericolul și posibilitățile de intervenție. Richard Philpot a indicat influența genului martorilor și prezența armelor printre aspectele care necesitau investigații suplimentare.
Reacțiile oamenilor la pericol sunt influențate și de procesele prin care creierul interpretează amenințările și pregătește răspunsul comportamental. Relația dintre frică și funcționarea cognitivă este abordată și în articolul despre ce se întâmplă în creier când ne rătăcim și de ce frica ne poate afecta orientarea. În situațiile de agresiune, faptul că cineva dorește să ajute nu înseamnă automat că intervenția fizică este sigură sau potrivită.
Atunci când există riscul de violență gravă, ajutorul poate lua și alte forme decât confruntarea directă cu agresorul. Alertarea serviciilor de urgență, solicitarea sprijinului altor persoane sau oferirea de asistență victimei atunci când condițiile permit pot fi modalități de intervenție. În România, în cazul unui pericol imediat, poate fi apelat numărul unic de urgență 112.
Ce ne spune studiul despre solidaritate și comportamentul uman?
Ideea că oamenii devin inevitabil indiferenți atunci când sunt înconjurați de alți martori este mai puțin susținută de aceste observații decât s-ar putea crede. În cele 219 conflicte analizate, intervenția a fost mult mai frecventă decât absența completă a ajutorului, inclusiv în situații care presupuneau agresivitate și potențiale riscuri pentru cei prezenți. Rezultatul oferă o perspectivă mai optimistă asupra disponibilității oamenilor de a reacționa la suferința sau pericolul trăit de altcineva.
Totodată, cercetarea arată cât de important este să nu confundăm explicațiile psihologice generale cu reguli absolute despre comportamentul fiecărei persoane. La fel cum izolarea socială și relația individului cu mediul său social pot avea manifestări complexe, reacțiile din situațiile de urgență depind de mai mulți factori și nu pot fi reduse la o singură tendință.
Pentru o persoană care se teme că ar putea rămâne fără sprijin într-un moment critic, rezultatele oferă un motiv de încredere, dar nu o garanție. Studiul nu arată că fiecare victimă va primi ajutor și nici că orice intervenție va avea succes. El sugerează însă că solidaritatea poate fi mult mai prezentă în conflictele cotidiene decât presupunem, iar înțelegerea condițiilor în care oamenii intervin poate contribui la dezvoltarea unor modalități mai eficiente și mai sigure de sprijin reciproc.
Leave a Reply