Este firesc să simți o anumită tensiune înaintea unei extracții dentare, a unei anestezii locale sau a unei proceduri pe care nu ai mai făcut-o. Pentru unele persoane, însă, frica de dentist devine atât de intensă încât consultațiile și tratamentele sunt amânate luni sau ani, uneori până când apare durerea sau o problemă orală care nu mai poate fi ignorată.
Această formă severă de teamă este numită frecvent odontofobie sau fobie dentară. Poate include frica de durere, ace, instrumente, sunetele cabinetului, pierderea controlului ori chiar simpla idee de a sta pe scaunul stomatologic. Atunci când este nevoie de chirurgie orală, anxietatea poate crește și mai mult, însă există mai multe modalități prin care tratamentul poate fi făcut accesibil: comunicare și adaptarea consultației, strategii comportamentale, psihoterapie și, atunci când există indicație medicală, sedare sau anestezie.
Prof. Andrea Cicconetti, medic specialist în chirurgie maxilo-facială și cadru universitar în cadrul Departamentului de Științe Odontostomatologice și Maxilo-Faciale al Universității Sapienza din Roma, subliniază importanța evaluării fricii înaintea intervențiilor și a construirii unei relații de încredere între pacient și echipa medicală.
Ce este odontofobia și cum diferă de emoțiile obișnuite înainte de dentist
Anxietatea dentară există pe un spectru. La un capăt se află neliniștea moderată înaintea unei proceduri, care poate scădea după ce pacientul primește explicații și începe să se simtă în siguranță. La celălalt capăt se află teama intensă, persistentă și asociată cu evitarea tratamentelor.
Termenul odontofobie este folosit în mod obișnuit pentru această formă severă. Nu reprezintă însă un diagnostic care poate fi stabilit doar pentru că unei persoane îi este frică de dentist. Atunci când teama este persistentă, disproporționată, produce suferință importantă și duce la evitare, poate fi evaluată în cadrul unei fobii specifice.
O revizuire sistematică și meta-analiză asupra fricii dentare la adulți a estimat că aproximativ 15% dintre adulți prezintă un anumit nivel relevant de frică sau anxietate dentară, în timp ce formele severe sunt mult mai puțin frecvente. Studiul a identificat niveluri mai ridicate în rândul femeilor și persoanelor mai tinere, dar problema poate apărea la orice vârstă.
De ce evitarea dentistului poate întreține frica
În formele mai intense, persoana nu mai evită doar o anumită procedură, ci cabinetul stomatologic în ansamblu. O consultație este amânată, apoi încă una. Pe termen scurt apare ușurarea: „Am scăpat de data aceasta”. Tocmai această ușurare poate însă întări comportamentul de evitare.
Mecanismul seamănă cu cercul fricii în care evitarea reduce anxietatea momentan, dar poate menține amenințarea percepută pe termen lung. Persoana nu mai are ocazia să descopere că o consultație poate fi tolerată, că durerea poate fi controlată sau că echipa medicală poate respecta ritmul și limitele pacientului.
În același timp, amânarea îngrijirilor poate permite agravarea unei probleme dentare. O carie sau o infecție care ar fi putut necesita o intervenție mai simplă poate ajunge să impună un tratament mai complex. Dacă pacientul revine la dentist abia când apare o durere severă, experiența poate deveni și mai stresantă și poate confirma convingerea că „vizitele la dentist sunt întotdeauna îngrozitoare”.
De ce apare frica de dentist
Nu există o singură cauză a odontofobiei. Pentru unele persoane, frica începe după o experiență stomatologică dureroasă sau după o procedură în timpul căreia au simțit că nu dețin niciun control. Pentru altele, teama este legată în special de injecții, sânge, senzația de sufocare, sunetul instrumentelor sau anticiparea durerii.
Uneori, componenta centrală poate fi tocmai frica intensă și persistentă de durere fizică. În alte cazuri, pacientul se teme că va fi judecat pentru starea danturii, că nu va putea opri procedura sau că va avea o reacție de panică în timp ce medicul lucrează.
Persoanele care au și alte fobii sau tulburări de anxietate pot fi mai vulnerabile la o teamă intensă de tratamente medicale și stomatologice. Stresul accentuat poate amplifica, la rândul său, răspunsurile anxioase. Totuși, prezența anxietății dentare nu înseamnă automat existența unei alte tulburări psihice.
Au fost raportate și asocieri între frica dentară, fumat și anumite modele problematice de consum de alcool, dar acestea nu trebuie confundate cu relații de cauzalitate. Fumatul sau consumul de alcool nu definesc odontofobia și nici nu permit identificarea ei.
Ce simptome poate provoca odontofobia
Anxietatea poate începe cu ore sau chiar zile înaintea programării. Unele persoane dorm prost în noaptea precedentă, verifică repetat dacă ar putea anula consultația sau resimt o neliniște intensă numai când se gândesc la cabinet.
În apropierea tratamentului pot apărea:
- palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;
- transpirații;
- tremur;
- senzația de lipsă de aer sau de sufocare;
- greață sau senzație de vomă;
- nevoia frecventă de a urina;
- amețeală sau senzație de slăbiciune;
- creșterea temporară a tensiunii arteriale în contextul activării anxioase;
- senzația că trebuie să plece imediat din cabinet;
- în cazuri intense, simptome apropiate unui atac de panică.
Aceste reacții fac parte din răspunsul fiziologic la teamă și sunt similare cu simptomele descrise în alte forme de anxietate intensă.
Poți leșina de frică la dentist?
Da, unele persoane pot prezenta o sincopă vasovagală în contexte medicale sau stomatologice, mai ales dacă sunt sensibile la ace, sânge sau proceduri percepute ca invazive. În acest tip de reacție, tensiunea arterială și uneori ritmul cardiac pot scădea temporar, ceea ce duce la amețeală și pierderea pentru scurt timp a stării de conștiență.
Această situație nu trebuie descrisă automat drept „colaps cardiocirculator”. De asemenea, un leșin nu trebuie atribuit întotdeauna anxietății fără evaluare. Medicul trebuie informat dacă pacientul are antecedente de sincopă, afecțiuni cardiace, probleme ale tensiunii arteriale sau alte boli relevante.
Standardele clinice NHS England pentru gestionarea anxietății dentare includ și tehnici specifice pentru persoanele predispuse la reacții vasovagale, alături de măsuri pentru reducerea activării fiziologice și creșterea sentimentului de control.
Primul pas poate fi o discuție înainte de tratament
În formele ușoare și moderate de anxietate, modul în care este organizată consultația poate conta foarte mult. Cicconetti recomandă o discuție preliminară, astfel încât echipa medicală să înțeleagă de ce se teme pacientul și cât de intensă este reacția.
O asemenea conversație poate clarifica dacă problema principală este injecția, durerea, zgomotul instrumentelor, senzația de sufocare, o experiență anterioară sau teama că medicul nu se va opri atunci când pacientul are nevoie.
Strategiile clinice pentru anxietatea dentară pot include stabilirea unui semnal prin care pacientul poate cere o pauză, explicarea etapelor înainte de efectuarea lor, programări suficient de lungi pentru a nu crea presiune și, atunci când procedura permite, începerea cu intervenții percepute ca mai puțin dificile.
Aceste măsuri oferă un element important persoanei anxioase: senzația că nu este captivă și că poate participa activ la deciziile privind tratamentul.
Ce se întâmplă dacă este necesară chirurgie orală
Atunci când pacientul are nevoie de o extracție complexă, chirurgie orală sau altă intervenție invazivă, evaluarea trebuie să țină cont atât de problema stomatologică, cât și de anxietate.
Medicul va examina cavitatea orală și va solicita investigațiile imagistice necesare în funcție de situația clinică. La o persoană care a evitat tratamentele mult timp pot exista mai multe probleme care trebuie prioritizate, dar acest lucru nu înseamnă că toate intervențiile trebuie realizate simultan.
Planul poate fi adaptat în funcție de gravitatea patologiei orale, complexitatea procedurii, istoricul medical și nivelul de anxietate. Uneori sunt suficiente comunicarea, anestezia locală adecvată și tehnicile de gestionare a fricii. În alte cazuri poate fi luată în considerare sedarea.
Când poate fi utilizată sedarea conștientă
Sedarea conștientă poate ajuta anumite persoane cu anxietate importantă să tolereze un tratament pe care altfel nu l-ar putea efectua. Scopul este reducerea anxietății și facilitarea procedurii, menținând un nivel de conștiență compatibil cu tehnica aleasă.
Nu este însă o procedură care se recomandă automat oricărei persoane căreia îi este frică de dentist. Gradul de anxietate, starea generală de sănătate, vârsta, medicamentele utilizate, complexitatea intervenției și istoricul anestezic trebuie evaluate înainte.
American Dental Association subliniază că sedarea și anestezia trebuie utilizate potrivit unor protocoale specifice de evaluare și siguranță. Tipul de monitorizare, personalul necesar și locul în care procedura poate fi efectuată depind de profunzimea sedării și de tehnica utilizată.
Unele tratamente cu sedare conștientă se pot realiza fără internare, dar acest lucru nu înseamnă că procedura este lipsită de riscuri. Pacientul trebuie evaluat înainte, monitorizat conform tehnicii folosite și externat numai după îndeplinirea criteriilor de recuperare.
Anestezia generală nu este soluția automată pentru frica intensă
În trecut, teama foarte mare era uneori abordată direct prin ideea că pacientul trebuie „adormit complet”. Ghidurile actuale recomandă însă alegerea celei mai simple și mai sigure metode care are șanse reale să permită tratamentul.
Anestezia generală poate fi justificată atunci când tratamentul nu poate fi realizat prin metode comportamentale sau sedare conștientă, când trebuie efectuată o intervenție extinsă ori când există alte motive medicale sau legate de complexitatea procedurii.
Decizia nu se ia numai după cât de speriat declară pacientul că este. Anestezia generală necesită evaluare specifică, o echipă cu competențele necesare și un mediu adecvat pentru anestezie și monitorizare.
Sedarea poate permite tratamentul, dar nu tratează întotdeauna fobia
Pentru cineva care are nevoie urgentă de o extracție sau de tratarea unei infecții, sedarea poate fi o soluție foarte importantă pentru accesarea îngrijirii. Totuși, reducerea anxietății prin medicamente în timpul procedurii și tratarea pe termen lung a fobiei sunt obiective diferite.
Dacă persoana continuă să evite orice consultație în absența sedării, frica poate rămâne activă. În astfel de situații, intervenția psihologică poate completa tratamentul stomatologic.
Cum poate ajuta terapia cognitiv-comportamentală în frica de dentist
Pentru fobiile specifice și anxietatea dentară severă, terapia cognitiv-comportamentală este una dintre intervențiile psihologice cu cele mai bune dovezi. Ea poate lucra cu gândurile catastrofice, reacțiile fiziologice și comportamentele de evitare care întrețin frica.
Persoana poate crede, de exemplu, că „nu voi suporta deloc durerea”, „nu voi putea respira”, „dacă intru în cabinet voi avea un atac de panică” sau „medicul nu se va opri dacă îi cer”. Terapia nu urmărește să îi spună simplu că aceste temeri sunt „iraționale”, ci să le examineze și să construiască experiențe noi, mai realiste.
Un element important poate fi expunerea graduală: apropierea treptată de situația temută, într-un ritm adaptat persoanei. Același principiu este explicat în materialul despre expunerea și reducerea evitării în fobiile și tulburările de anxietate.
Pentru o explicație mai amplă despre relația dintre gânduri, emoții și comportamente poate fi util și ghidul despre principiile terapiei cognitiv-comportamentale.
Ce poți face înaintea unei programări dacă îți este foarte frică
Nu este necesar să ascunzi anxietatea de medic. Dimpotrivă, faptul că echipa știe dinainte că ai o teamă importantă poate permite adaptarea consultației.
Poate fi util să:
- spui încă de la programare că ai anxietate dentară sau ai avut atacuri de panică la dentist;
- explici ce anume te sperie cel mai mult;
- întrebi ce presupune procedura și ce metode de control al durerii sunt disponibile;
- stabilești împreună cu medicul un semnal clar pentru pauză;
- informezi echipa despre bolile, medicamentele și reacțiile anterioare la anestezie sau sedare;
- întrebi dacă tratamentul poate fi împărțit în etape, atunci când situația medicală permite;
- discuți despre sedare numai după evaluarea medicală, fără să iei medicamente anxiolitice pe cont propriu înaintea consultației.
Scopul nu este să ajungi la cabinet fără nicio emoție. Pentru multe persoane, primul obiectiv realist este să poată rămâne în situație cu un nivel tolerabil de anxietate și să recapete treptat senzația de control.
Când merită cerut și sprijin psihologic
O anumită neliniște înaintea dentistului nu necesită psihoterapie. Situația merită însă evaluată atunci când frica te determină să amâni tratamente necesare, să anulezi repetat programările, să ai atacuri de panică, să pierzi nopți întregi de somn înaintea consultațiilor sau să accepți îngrijirea numai în situații de urgență.
Un psiholog clinician poate evalua intensitatea și contextul anxietății, iar un psihoterapeut cu formarea necesară poate lucra terapeutic asupra fobiei și evitării. Tratamentul stomatologic rămâne responsabilitatea medicului dentist sau a specialistului în chirurgie orală ori maxilo-facială, iar intervențiile psihologice nu înlocuiesc tratamentul unei infecții, al durerii sau al altor patologii orale.
Dacă frica de dentist a devenit atât de puternică încât îți afectează accesul la îngrijire, poți solicita o programare pentru o ședință cu un psiholog, în paralel cu discuția cu echipa stomatologică despre opțiunile medicale potrivite situației tale.
Odontofobia nu trebuie privită ca lipsă de curaj și nici ca un motiv de rușine. Pentru unele persoane este suficientă o abordare stomatologică atentă, cu explicații și control mai mare asupra procedurii. Pentru altele sunt necesare sedarea, psihoterapia sau o combinație de intervenții. Important este ca frica să nu ajungă să decidă ani la rând dacă și când primești îngrijirea de care ai nevoie.
Leave a Reply