Anxietatea: simptome, cauze și tipuri. Cum recunoști când devine o problemă. Când grijile nu se mai opresc: semnele prin care anxietatea începe să îți afecteze viața.

Palpitațiile, tensiunea, senzația că „ceva rău urmează să se întâmple”, grijile care nu se mai opresc și tendința de a evita anumite situații pot face parte din experiența anxietății. Totuși, a simți anxietate nu înseamnă automat că există o tulburare psihică. Anxietatea este și o reacție firească prin care organismul se pregătește să facă față unei amenințări, unei incertitudini sau unei situații importante.

Problema apare atunci când frica și îngrijorarea devin excesive, persistente, dificil de controlat și încep să afecteze somnul, munca, relațiile, studiile sau activitățile cotidiene. În astfel de situații poate fi vorba despre una dintre tulburările de anxietate, care au manifestări și mecanisme diferite.

Ce este anxietatea?

Cuvântul „anxietate” este asociat etimologic cu ideea de constricție sau strângere, o imagine care surprinde destul de bine senzația de apăsare descrisă de multe persoane. Din punct de vedere psihologic, însă, anxietatea este mai mult decât o simplă stare de disconfort.

Poate include îngrijorare, tensiune, nesiguranță privind viitorul, teamă și o stare accentuată de alertă. Mintea poate începe să anticipeze scenarii negative: „Nu voi face față”, „O să mă fac de râs”, „Sigur se va întâmpla ceva rău”. Corpul poate reacționa în același timp prin accelerarea pulsului, transpirație, tensiune musculară sau disconfort digestiv.

Organizația Mondială a Sănătății diferențiază anxietatea ocazională, pe care o poate simți oricine, de tulburările de anxietate, în care frica și îngrijorarea sunt intense și excesive, dificil de controlat și suficient de persistente încât să producă suferință sau să interfereze cu viața de zi cu zi.

Anxietatea normală și tulburarea de anxietate nu sunt același lucru

Este firesc să ai emoții înaintea unui examen, să fii tensionat înaintea unui interviu de angajare sau să îți faci griji într-o perioadă cu multe incertitudini. În astfel de situații, anxietatea poate chiar să mobilizeze atenția și energia necesare pentru a face față unei provocări.

O tulburare de anxietate presupune mai mult. Îngrijorarea poate rămâne prezentă luni întregi, poate reveni constant, poate părea disproporționată față de pericol și poate determina persoana să își organizeze viața în jurul evitării.

De exemplu, într-o tulburare de anxietate generalizată, grijile pot cuprinde simultan sănătatea, banii, serviciul, familia și alte probleme cotidiene și pot deveni dificil de controlat chiar și atunci când persoana înțelege că scenariile anticipate sunt improbabile.

Care sunt simptomele fizice ale anxietății?

Anxietatea nu se manifestă doar prin gânduri. Starea de alertă implică și organismul, iar simptomele corporale pot deveni uneori atât de evidente încât persoana se concentrează mai ales asupra lor.

Printre manifestările care pot apărea se numără:

• tensiune musculară și senzație de neliniște;
• tremur;
• transpirație;
• palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;
• amețeală sau instabilitate;
• greață și disconfort abdominal;
• furnicături, mai ales în timpul unor episoade de hiperventilație;
• senzație de slăbiciune sau de leșin;
• modificări ale apetitului;
• agitație și dificultatea de a sta relaxat.

Intensitatea și combinația simptomelor diferă. Faptul că o persoană are palpitații, greață sau amețeli nu demonstrează că problema este psihologică, deoarece asemenea manifestări pot avea și cauze medicale. Simptomele fizice noi, persistente sau neobișnuite merită evaluate corespunzător.

Gândurile și emoțiile anxioase pot amplifica reacția corpului

Anxietatea poate implica interpretări negative ale unor evenimente încă incerte. O persoană care urmează să vorbească în fața unui grup poate gândi: „Nu sunt în stare”, „Voi spune ceva greșit”, „Toată lumea se uită la mine”. Alta poate interpreta o palpitație drept semnul că urmează să i se întâmple ceva grav.

Acest tip de anticipare poate intensifica emoția și simptomele corporale. Creșterea pulsului poate fi observată, interpretată ca amenințătoare, ceea ce produce și mai multă teamă. În anumite situații se formează astfel un cerc în care senzațiile corporale și interpretările catastrofice se alimentează reciproc.

Legătura dintre gânduri, emoții, corp și comportament este una dintre componentele asupra cărora lucrează terapia cognitiv-comportamentală în tratamentul anxietății.

Derealizarea și depersonalizarea pot apărea în anxietatea intensă

În episoadele de anxietate foarte intensă, unele persoane descriu o senzație stranie că mediul din jur pare ireal sau îndepărtat. Această experiență este numită derealizare. Alteori apare senzația de detașare față de propria persoană sau propriul corp, numită depersonalizare.

Aceste manifestări pot apărea în timpul unui atac de panică, dar nu sunt specifice exclusiv anxietății. Un atac de panică poate include și palpitații, tremur, transpirație, amețeală, greață, dificultăți de respirație și teama de a pierde controlul.

Un singur atac de panică nu înseamnă însă automat tulburare de panică. Pentru acest diagnostic contează caracterul recurent al atacurilor și preocuparea persistentă privind reapariția lor sau schimbările de comportament determinate de această teamă.

Care sunt principalele tulburări de anxietate?

Tulburările de anxietate nu reprezintă o singură problemă manifestată cu intensități diferite. Există mai multe diagnostice, fiecare având un tipar caracteristic de frică, îngrijorare și evitare.

• Tulburarea de anxietate generalizată – predomină îngrijorarea persistentă și excesivă privind mai multe domenii ale vieții de zi cu zi.
• Tulburarea de panică – presupune atacuri de panică recurente și teama sau preocuparea persistentă că acestea se vor repeta.
• Agorafobia – implică frică și evitare față de situații în care persoana consideră că ar fi dificil să plece sau să primească ajutor dacă ar apărea simptome intense.
• Tulburarea de anxietate socială – frica este asociată cu situații în care persoana poate fi observată, evaluată, criticată sau respinsă.
• Fobiile specifice – teama intensă este legată de un obiect sau o situație particulară, cum ar fi zborul, anumite animale, înălțimea, sângele sau spațiile închise.
• Tulburarea de anxietate de separare – implică o teamă excesivă legată de separarea de persoane față de care există un atașament important și poate apărea atât la copii, cât și la adulți.
• Mutismul selectiv – apare în principal la copii și presupune imposibilitatea constantă de a vorbi în anumite situații sociale, deși copilul poate vorbi în alte contexte.

Pentru persoanele la care preocuparea centrală este evaluarea celorlalți, materialul despre anxietatea socială și frica de evaluare sau respingere explică mai detaliat diferența dintre această tulburare și timiditatea obișnuită.

TOC și PTSD sunt tulburări de anxietate?

În clasificările mai vechi, tulburarea obsesiv-compulsivă și tulburarea de stres posttraumatic erau frecvent grupate împreună cu tulburările de anxietate. Clasificările actuale le tratează separat.

Potrivit American Psychiatric Association și clasificării DSM-5-TR, tulburarea obsesiv-compulsivă face parte din categoria tulburărilor obsesiv-compulsive și înrudite, iar PTSD din categoria tulburărilor legate de traumă și factori de stres.

Acest lucru nu înseamnă că anxietatea lipsește din aceste probleme. O persoană cu TOC poate simți anxietate intensă în legătură cu obsesiile sale, iar PTSD poate include hipervigilență, teamă, evitare și reacții fizice intense. Diferența privește modul în care sunt conceptualizate și diagnosticate tulburările.

Frica de zbor și frica de condus sunt diagnostice separate?

Nu neapărat. Frica de zbor poate fi o formă de fobie specifică atunci când este persistentă, disproporționată, provoacă suferință importantă și duce la evitare. Un raționament similar se aplică fricii intense de a conduce.

O persoană poate avea însă emoții în avion sau la volan fără să îndeplinească criteriile unei tulburări. Diagnosticul nu se bazează doar pe existența fricii, ci și pe intensitate, persistență, evitare și impactul asupra funcționării.

Ce este anxietatea de performanță?

Anxietatea de performanță descrie teama care apare atunci când persoana simte că trebuie să se descurce bine și că rezultatul său va fi evaluat. Poate apărea înaintea unui examen, unei prezentări, unei competiții sportive, unei audiții sau în situații sexuale.

Nu reprezintă automat un diagnostic psihiatric separat. În anumite cazuri, anxietatea de performanță poate face parte din tulburarea de anxietate socială; în altele este limitată la un context particular și nu afectează semnificativ restul vieții.

Cât de frecvente sunt tulburările de anxietate?

Tulburările de anxietate sunt foarte răspândite. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 4,4% din populația globală trăiește în prezent cu o tulburare de anxietate. În 2021, aproximativ 359 de milioane de persoane erau afectate, ceea ce face din tulburările de anxietate cea mai frecventă categorie de tulburări mintale la nivel mondial.

Aceste cifre nu înseamnă că orice persoană care se simte stresată sau îngrijorată are o tulburare. Estimările se referă la condiții care îndeplinesc criterii clinice și produc o suferință sau o afectare suficient de importantă.

Care sunt cauzele anxietății?

Nu există o singură cauză a anxietății și nici o experiență care să ducă inevitabil la dezvoltarea unei tulburări. OMS descrie apariția tulburărilor de anxietate ca rezultat al unei interacțiuni complexe între factori biologici, psihologici și sociali.

Printre factorii care pot crește vulnerabilitatea sau pot contribui la apariția simptomelor se numără:

• predispoziția genetică și istoricul familial;
• temperamentul și anumite particularități psihologice;
• experiențele de viață dificile;
• abuzul, neglijarea sau alte experiențe adverse;
• experiențele traumatice și pierderile importante;
• anumite modele familiale și experiențe relaționale timpurii;
• stresul persistent;
• schimbări importante de viață, precum un nou loc de muncă, mutarea, căsătoria, separarea sau alte tranziții;
• anumite probleme de sănătate și consumul unor substanțe.

O relație dificilă cu părinții sau o experiență negativă în copilărie poate conta pentru unele persoane, dar nu trebuie tratată drept explicația automată a anxietății. Două persoane pot trece prin evenimente asemănătoare și pot avea evoluții psihologice foarte diferite.

De ce evitarea poate menține anxietatea?

Atunci când o situație provoacă teamă, evitarea oferă rapid o senzație de ușurare. Dacă unei persoane îi este teamă de prezentări și reușește să nu mai vorbească în public, anxietatea scade imediat. Problema este că nu mai are ocazia să descopere că ar putea tolera situația și că scenariul catastrofic anticipat nu se produce neapărat.

În timp, evitarea se poate extinde. Persoana începe să evite nu doar o situație, ci orice context care seamănă cu ea. Acesta este unul dintre motivele pentru care expunerea graduală este utilizată în tratamentul anumitor tulburări de anxietate.

Autocunoașterea poate reduce anxietatea?

Să înveți să îți recunoști emoțiile, reacțiile corpului și tiparele de gândire poate fi foarte util. O persoană care identifică mai repede un gând catastrofic sau observă că evitarea îi întreține frica are mai multe posibilități de a răspunde diferit.

Totuși, autocunoașterea nu este întotdeauna suficientă pentru a „rezolva” o tulburare de anxietate. Uneori persoana înțelege foarte bine de ce este anxioasă și totuși simptomele persistă. În astfel de cazuri este util un tratament structurat.

OMS arată că intervențiile psihologice bazate pe principiile terapiei cognitiv-comportamentale au cea mai consistentă bază de dovezi pentru mai multe tulburări de anxietate. În funcție de problemă, acestea pot include restructurarea unor interpretări anxioase, expunerea la situațiile evitate și dezvoltarea unor strategii diferite de răspuns la frică.

Când poate ajuta psihoterapia și când este nevoie de un medic psihiatru?

Psihologul clinician poate realiza evaluarea psihologică în limitele competențelor sale, iar psihoterapeutul poate desfășura intervenția psihoterapeutică pentru anxietate dacă are formarea necesară. Psihiatrul este medicul care poate evalua componenta medicală și poate prescrie tratament medicamentos atunci când acesta este indicat.

În anumite tulburări de anxietate pot fi utilizate medicamente precum inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei. Alegerea tratamentului depinde de diagnostic, severitate, alte probleme de sănătate, preferințele persoanei și evaluarea profesionistului. Psihologul sau psihoterapeutul care nu este medic nu prescrie medicamente.

În momentele de anxietate intensă pot fi utile și strategii pentru readucerea atenției în prezent. Materialul despre tehnicile de grounding pentru anxietate intensă prezintă câteva modalități practice de ancorare, fără a le transforma într-un substitut pentru tratament atunci când simptomele sunt persistente.

Când merită să ceri ajutor pentru anxietate?

Nu este nevoie să aștepți până când anxietatea devine complet copleșitoare. Merită luată în considerare o evaluare atunci când grijile sunt greu de controlat, simptomele persistă, apar atacuri de panică repetate, somnul este afectat sau începi să renunți la activități, relații ori oportunități importante pentru a evita ceea ce îți provoacă teamă.

O listă de simptome nu poate stabili singură un diagnostic. Palpitațiile, amețeala, greața, modificările apetitului, dificultățile de concentrare și derealizarea pot apărea în anxietate, dar și în alte probleme psihologice sau medicale. Evaluarea are tocmai rolul de a clarifica tabloul, nu de a confirma automat că orice simptom este produs de anxietate.

Dacă îngrijorarea, teama sau evitarea au început să îți restrângă viața, poți programa o ședință cu un psiholog pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă și ce tip de sprijin se potrivește situației tale. A învăța să îți recunoști emoțiile este un pas important, dar nu trebuie să gestionezi singur o anxietate care a devenit persistentă și greu de controlat.