Atacurile de panică pot fi extrem de intense: inima bate repede, respirația pare dificilă, pot apărea amețeală, tremur, greață și senzația că se întâmplă ceva grav. Deși un atac de panică se poate produce izolat, atunci când episoadele se repetă și sunt urmate de teama persistentă că vor reveni poate fi vorba despre tulburare de panică.
Există tratamente eficiente. Psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală, se numără printre intervențiile cu cele mai bune dovezi, iar în anumite situații poate fi recomandat și tratamentul medicamentos. Alegerea depinde de frecvența atacurilor, impactul lor asupra vieții, problemele asociate, preferințele persoanei și evaluarea specialistului.
Atac de panică sau tulburare de panică?
Un atac de panică reprezintă un episod brusc de frică sau disconfort intens, însoțit frecvent de simptome corporale puternice. Pot apărea palpitații, transpirație, tremur, senzație de sufocare, disconfort toracic, amețeală, greață, furnicături, frisoane sau senzația că persoana pierde controlul.
Un singur atac nu înseamnă automat tulburare de panică. Potrivit National Institute of Mental Health, tulburarea de panică implică atacuri recurente și neașteptate, împreună cu o perioadă persistentă de îngrijorare privind alte atacuri, semnificația lor sau schimbări de comportament menite să le evite.
De exemplu, persoana poate începe să evite transportul public, magazinele, sălile aglomerate, condusul sau plecările departe de casă, de teamă că un nou episod ar putea apărea într-un loc din care nu poate ieși ușor. Uneori se poate asocia și agorafobia, dar aceasta este o problemă distinctă și nu apare la toate persoanele cu tulburare de panică.
O prezentare detaliată a manifestărilor este disponibilă în articolul despre simptomele, cauzele și mecanismele atacului de panică.
Primul pas: evaluarea simptomelor
Atunci când atacurile sunt noi sau simptomele fizice sunt importante, este utilă discutarea lor cu medicul de familie sau cu un alt medic. Acesta poate analiza istoricul medical, tratamentele administrate, consumul de substanțe și caracteristicile episoadelor și poate decide dacă sunt necesare investigații suplimentare.
Motivul este simplu: unele simptome întâlnite în panică pot apărea și în afecțiuni medicale. Palpitațiile, lipsa de aer, amețeala sau tremurul nu trebuie atribuite automat anxietății înainte de o evaluare adecvată, mai ales atunci când apar pentru prima dată sau au caracteristici neobișnuite.
Durerea toracică severă, dificultatea importantă de respirație, leșinul, simptomele neurologice sau o stare fizică diferită de episoadele cunoscute necesită evaluare medicală urgentă. O persoană care nu știe dacă trăiește un atac de panică sau o urgență medicală nu trebuie să presupună că simptomele sunt psihologice.
După excluderea sau tratarea unor posibile cauze medicale, evaluarea poate continua cu un psiholog clinician, un psihoterapeut sau un medic psihiatru, în funcție de simptome și de nevoile persoanei. Articolul despre cum se recunoaște și se gestionează un atac de panică oferă și repere pentru momentele acute.
Cum se tratează tulburarea de panică
Tratamentul poate include psihoterapie, medicație sau o combinație între cele două. Nu există o formulă identică pentru toate persoanele. Severitatea simptomelor, existența agorafobiei, depresiei sau a altor tulburări de anxietate, tratamentele anterioare și preferințele pacientului influențează alegerea.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă intervențiile psihologice bazate pe terapia cognitiv-comportamentală pentru adulții cu tulburare de panică. OMS arată și că anumite antidepresive din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei pot fi luate în considerare în tratament.
Scopul nu este doar oprirea episodului în momentul în care apare. Tratamentul urmărește reducerea frecvenței și intensității atacurilor, diminuarea fricii de un nou episod și recâștigarea activităților pe care persoana a început să le evite.
Terapia cognitiv-comportamentală pentru atacurile de panică
Terapia cognitiv-comportamentală, cunoscută și sub abrevierea CBT sau TCC, este una dintre cele mai studiate intervenții pentru tulburarea de panică. Ea ajută persoana să înțeleagă relația dintre senzațiile corporale, interpretările acestora, frică și comportamentele de evitare.
Un mecanism frecvent este interpretarea catastrofică a senzațiilor corporale. Persoana simte că inima îi bate mai repede și gândește imediat „voi face infarct”. Această interpretare produce și mai multă frică, pulsul crește suplimentar, iar reacția corpului pare să confirme pericolul. Astfel se poate forma un cerc al panicii.
În psihoterapie, persoana învață să recunoască aceste interpretări, să le testeze și să răspundă diferit senzațiilor corporale. Mai multe informații despre principiile acestei metode sunt disponibile în articolul despre terapia cognitiv-comportamentală în anxietate.
Expunerea interoceptivă: lucrul cu frica de senzațiile corpului
În tulburarea de panică, persoana nu se teme întotdeauna numai de o situație externă. Uneori, principala teamă este legată de senzațiile propriului corp: accelerarea pulsului, amețeala, respirația mai rapidă sau senzația de căldură.
CBT poate include expunerea interoceptivă, o tehnică prin care anumite senzații asociate panicii sunt provocate intenționat și în condiții controlate, după evaluarea terapeutului. Scopul este ca persoana să învețe că senzațiile pot fi neplăcute fără a indica automat o catastrofă.
Expunerea nu înseamnă aruncarea persoanei într-o situație copleșitoare și nici obligarea ei să suporte orice nivel de anxietate. Exercițiile se stabilesc gradual, ținând cont de starea de sănătate și de obiectivele terapeutice.
Prin repetare, persoana poate deveni mai puțin preocupată să verifice pulsul, respirația sau alte semnale corporale și mai puțin dependentă de comportamentele folosite pentru a se simți în siguranță.
Frica de următorul atac poate menține problema
După un episod intens, este firesc să apară teama că acesta se va repeta. În tulburarea de panică, această teamă poate ajunge însă să ocupe o parte importantă din viața de zi cu zi.
Persoana poate verifica permanent dacă există o ieșire, poate evita să rămână singură, poate purta mereu medicamente „pentru orice eventualitate” sau poate refuza anumite activități. Aceste strategii reduc anxietatea pe termen scurt, dar uneori întăresc convingerea că situația ar fi periculoasă fără ele.
Psihoterapia urmărește și reducerea acestei anxietăți anticipatorii. Recuperarea nu înseamnă neapărat că persoana nu va mai simți niciodată palpitații sau teamă, ci că nu mai interpretează fiecare senzație drept începutul unei catastrofe și nu își mai organizează viața în jurul evitării.
Când se folosesc medicamente pentru tulburarea de panică
În anumite situații, medicul poate recomanda tratament medicamentos. Decizia aparține medicului, de regulă medicului psihiatru sau unui alt medic cu competența de a prescrie tratamentul respectiv. Psihologul și psihoterapeutul nu prescriu medicamente.
Printre medicamentele utilizate se numără antidepresivele din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei, cunoscute ca SSRI. Pot fi utilizate și alte categorii de antidepresive, inclusiv inhibitori ai recaptării serotoninei și noradrenalinei, în funcție de situație.
Faptul că un medicament este denumit „antidepresiv” nu înseamnă că poate fi utilizat numai pentru depresie. Unele dintre aceste medicamente au eficacitate și în tulburările de anxietate.
Efectul nu apare imediat. Poate fi nevoie de câteva săptămâni până când beneficiile devin evidente. La început pot apărea efecte adverse precum greață, dureri de cap, modificări ale somnului sau o creștere temporară a neliniștii, iar medicul poate ajusta progresiv doza în funcție de răspuns și tolerabilitate.
Benzodiazepinele reduc rapid anxietatea, dar au limite importante
Benzodiazepinele au efect anxiolitic rapid și pot reduce simptomele intense într-un interval relativ scurt. Tocmai rapiditatea efectului poate face aceste medicamente atractive pentru cineva care se teme permanent de următorul atac.
Utilizarea lor repetată implică însă riscuri importante, printre care toleranța, dependența și dificultățile de întrerupere. Organizația Mondială a Sănătății precizează că benzodiazepinele nu sunt, în general, recomandate pentru tratamentul de rutină al tulburărilor de anxietate din cauza potențialului de dependență și a eficienței limitate pe termen lung.
Acest lucru nu înseamnă că nu pot fi prescrise niciodată. Medicul poate decide utilizarea lor în anumite situații și pentru perioade limitate, după evaluarea individuală. Tratamentul nu trebuie început, crescut, redus sau întrerupt fără recomandarea medicului.
Pentru o explicație mai amplă privind beneficiile și riscurile acestor medicamente poate fi consultat articolul despre anxiolitice și utilizarea lor în tratamentul anxietății.
Ce rol au beta-blocantele
Beta-blocantele pot reduce anumite manifestări fizice ale activării, precum accelerarea pulsului, tremurul sau transpirația. Totuși, ele nu reprezintă tratamentul psihologic al fricii și nu modifică direct interpretările care întrețin panica.
National Institute of Mental Health arată că aceste medicamente nu sunt prescrise în mod obișnuit pentru tulburarea de panică, deși pot fi utile în anumite situații. Alegerea lor depinde de istoricul medical și de evaluarea medicului, deoarece nu sunt potrivite pentru toate persoanele.
Psihoterapie, medicamente sau ambele?
Unele persoane răspund bine la psihoterapie fără medicație. Pentru altele, tratamentul medicamentos poate reduce suficient intensitatea simptomelor încât să poată participa mai ușor la psihoterapie. Există și situații în care combinația este potrivită.
Alegerea nu ar trebui făcută pe baza ideii că medicația este o „soluție ușoară” sau că psihoterapia este întotdeauna suficientă. Sunt instrumente diferite, care pot avea roluri complementare. Planul trebuie adaptat simptomelor și reevaluat în funcție de progres.
Durata psihoterapiei și a tratamentului medicamentos diferă de la o persoană la alta. Niciun specialist nu poate promite dinainte un anumit număr de ședințe sau dispariția permanentă a atacurilor.
Pot fi prevenite atacurile de panică prin relaxare și mișcare?
Exercițiul fizic, tehnicile de relaxare și gestionarea stresului pot susține starea generală de sănătate și pot reduce nivelul de anxietate. Ele sunt însă mai corect privite ca măsuri complementare decât ca metode care garantează prevenirea atacurilor.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă luarea în considerare a exercițiului fizic structurat în cazul adulților cu tulburare de anxietate generalizată sau tulburare de panică. Mișcarea poate contribui la reglarea stresului, la îmbunătățirea somnului și la familiarizarea cu senzații corporale precum accelerarea pulsului sau respirația mai intensă.
Activitățile pot include mers alert, alergare, ciclism, înot sau alte forme de exercițiu aerobic adaptate stării de sănătate. Yoga și Pilates pot fi plăcute și pot contribui la mișcare și relaxare, însă nu trebuie prezentate drept tratamente specifice care previn în mod sigur atacurile de panică.
Trainingul autogen și tehnicile de relaxare
Trainingul autogen este o metodă de relaxare bazată pe exerciții de concentrare asupra senzațiilor corporale și pe formule mentale repetate. Pentru unele persoane poate reduce tensiunea și poate susține reglarea activării fiziologice.
Mai multe detalii despre această metodă sunt disponibile în articolul despre trainingul autogen și utilizarea lui în anxietate.
Tehnicile de respirație și relaxare pot fi utile, însă există o nuanță importantă. Dacă persoana ajunge să creadă că trebuie să își controleze perfect respirația pentru a împiedica o catastrofă, exercițiul poate deveni un nou comportament de siguranță. În psihoterapia pentru panică, obiectivul este și dezvoltarea capacității de a tolera senzațiile corpului fără a le interpreta automat drept periculoase.
Alimentația, alcoolul, nicotina și cofeina
O alimentație echilibrată și un program relativ regulat al meselor sunt utile pentru sănătatea generală, dar prevenirea variațiilor glicemiei nu trebuie prezentată drept tratament specific pentru tulburarea de panică. Dacă o persoană are simptome sugestive pentru hipoglicemie sau alte probleme metabolice, acestea necesită evaluare medicală.
Alcoolul nu este o metodă sigură de control al anxietății. Poate produce pe moment senzația de relaxare, dar poate agrava ulterior anxietatea, poate afecta somnul și poate interacționa periculos cu anumite medicamente. Nicotina și alte substanțe stimulante pot contribui la palpitații și activare fiziologică.
Și cantitățile mari de cofeină pot intensifica la unele persoane tremurul, neliniștea sau accelerarea pulsului, senzații care pot fi interpretate drept începutul unui atac. Nu este necesar ca fiecare persoană cu anxietate să elimine complet cafeaua, dar poate fi util să observe dacă există o legătură între consum și simptome.
Când este important să ceri ajutor
Este recomandată o evaluare atunci când atacurile se repetă, teama de următorul episod devine persistentă sau începi să eviți locuri și activități importante. Același lucru este valabil dacă simptomele afectează somnul, munca, studiile, relațiile sau libertatea de a te deplasa.
Psihologul clinician poate realiza evaluarea psihologică și poate analiza impactul simptomelor asupra funcționării. Psihoterapeutul poate aplica intervenții psihoterapeutice precum CBT, dacă deține formarea necesară. Medicul psihiatru realizează evaluarea medicală psihiatrică și poate prescrie tratament medicamentos. Medicul de familie poate fi un prim punct de contact și poate orienta persoana către investigațiile sau specialiștii potriviți.
Un atac de panică poate lăsa impresia că organismul este imposibil de controlat, însă frica de simptome poate fi înțeleasă și tratată. Mai multe informații despre strategiile folosite în momentul unui episod sunt disponibile în ghidul despre gestionarea simptomelor unui atac de panică.
Dacă atacurile se repetă sau teama de un nou episod începe să îți limiteze viața, o discuție cu un psiholog poate ajuta la clarificarea mecanismelor implicate și la alegerea unui plan terapeutic potrivit. Atunci când simptomele fizice sunt noi, severe sau neobișnuite, evaluarea medicală trebuie să aibă prioritate.
Leave a Reply