Neuropsihologia: ce evaluează, când este recomandată și cum ajută reabilitarea cognitivă

Memoria, atenția, limbajul, orientarea, capacitatea de a planifica și chiar unele schimbări de comportament pot oferi informații despre felul în care funcționează creierul. Neuropsihologia studiază relația dintre creier, funcțiile cognitive, comportament și procesele emoționale, iar evaluarea neuropsihologică poate ajuta la identificarea profilului de abilități păstrate și dificultăți al unei persoane.

Este utilizată în contexte foarte diferite: după un accident vascular cerebral sau un traumatism cranio-cerebral, atunci când există suspiciunea unei boli neurodegenerative, în deteriorarea cognitivă ușoară sau atunci când apar probleme de memorie și concentrare care trebuie diferențiate de efectele anxietății, depresiei, oboselii ori altor probleme medicale. Rezultatele pot contribui atât la clarificarea diagnosticului, cât și la alegerea unui program individualizat de reabilitare cognitivă.

Ce este neuropsihologia?

Neuropsihologia este domeniul care analizează relațiile dintre funcționarea creierului și modul în care o persoană gândește, simte și se comportă. Nu se limitează la memorie, deși problemele de memorie sunt unul dintre motivele frecvente pentru care oamenii ajung la evaluare.

Printre domeniile cognitive analizate se pot număra:

• atenția și concentrarea;
• viteza de procesare a informațiilor;
• memoria și capacitatea de învățare;
• limbajul;
• orientarea;
• percepția și abilitățile vizuo-spațiale;
• memoria de lucru;
• funcțiile executive, precum planificarea, organizarea, flexibilitatea mentală și rezolvarea problemelor;
• cogniția socială și unele aspecte ale comportamentului.

Ghidul NICE privind reabilitarea neurologică și evaluarea funcțiilor cognitive recomandă ca evaluarea să urmărească punctele forte și dificultățile din mai multe asemenea domenii și să combine testele cognitive cu informații despre funcționarea reală a persoanei.

Când poate fi utilă evaluarea neuropsihologică?

Evaluarea poate fi recomandată atunci când o boală, o leziune sau o schimbare observată în viața de zi cu zi ridică întrebări privind funcționarea cognitivă. Nu orice uitare sau dificultate de concentrare indică însă o boală neurologică.

Printre situațiile în care neuropsihologia poate avea un rol se numără îmbătrânirea însoțită de modificări cognitive care necesită clarificare, deteriorarea cognitivă ușoară, bolile neurodegenerative și leziunile cerebrale dobândite.

De exemplu, o persoană poate fi evaluată atunci când există suspiciunea bolii Alzheimer, a demenței vasculare sau a afectării cognitive asociate bolii Parkinson. Pe site, articolul despre boala Alzheimer și dificultățile cognitive asociate acesteia explică mai amplu de ce evaluarea cognitivă este una dintre componentele procesului diagnostic și de monitorizare.

Evaluarea este relevantă și după accidente vasculare cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale sau alte afectări ale creierului. În aceste situații, profilul neuropsihologic poate arăta nu numai ce funcții sunt afectate, ci și ce abilități au rămas suficient de bine conservate pentru a putea fi folosite în recuperare. Relația dintre aceste afecțiuni și reabilitare este prezentată separat în ghidul despre leziunile cerebrale dobândite și reabilitarea cognitivă.

Îmbătrânirea normală nu este același lucru cu deteriorarea cognitivă

Unele schimbări cognitive pot apărea odată cu înaintarea în vârstă. De exemplu, o persoană poate avea nevoie de mai mult timp pentru a-și aminti un nume sau pentru a procesa informații complexe. Acest lucru nu înseamnă automat că există o boală.

Deteriorarea cognitivă ușoară presupune schimbări cognitive mai importante decât cele așteptate pentru vârstă, fără o pierdere majoră a independenței în viața cotidiană. Demența implică, în schimb, un declin care ajunge să interfereze semnificativ cu funcționarea zilnică.

National Institute on Aging subliniază că un test cognitiv de screening nu este suficient, singur, pentru diagnosticarea demenței. Dacă apar rezultate îngrijorătoare, este necesară o evaluare mai amplă a cauzei.

Pentru o prezentare mai largă a acestor diferențe, poate fi consultat articolul despre tulburările cognitive, deteriorarea cognitivă ușoară și demență.

Problemele de memorie și atenție nu au întotdeauna o cauză neurologică

Anxietatea, depresia, stresul intens, trauma psihologică, lipsa somnului, durerea și oboseala pot influența concentrarea și memoria. O persoană care doarme foarte puțin sau este permanent preocupată de gânduri anxioase poate avea dificultăți reale de a reține și utiliza informațiile, chiar dacă nu există o boală neurodegenerativă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care evaluarea neuropsihologică nu înseamnă doar obținerea unor scoruri. Specialistul trebuie să înțeleagă și contextul medical, emoțional și funcțional în care apar dificultățile.

Este importantă și diferențierea rolurilor profesionale. Neurologul este medicul care diagnostichează și tratează bolile neurologice. Psihologul clinician poate realiza evaluări psihologice și cognitive în limitele competențelor sale, iar un psiholog cu pregătire relevantă în neuropsihologie poate contribui la evaluarea detaliată a funcționării cognitive. Diferențele sunt explicate în materialul despre rolul neurologului, psihiatrului și psihologului.

În ce constă evaluarea neuropsihologică?

Evaluarea începe de obicei printr-o discuție despre dificultățile actuale, istoricul medical, educațional și profesional și modul în care problemele afectează viața cotidiană. În funcție de situație și cu respectarea confidențialității și a autonomiei persoanei, pot fi utile și informații oferite de un membru al familiei sau de un alt aparținător.

Urmează selectarea unor teste standardizate potrivite întrebării clinice. Nu orice persoană primește aceeași baterie de teste. Dacă problema principală este memoria, evaluarea poate acorda o atenție mai mare învățării și reamintirii. Dacă dificultatea apare după un AVC și afectează vorbirea, pot fi analizate în detaliu limbajul și funcțiile conexe.

Atunci când o leziune cerebrală afectează limbajul, poate apărea afazia, care necesită evaluare și intervenție specializată. Articolul despre afazie, cauzele sale și recuperarea limbajului explică rolul distinct al evaluării limbajului și al logopediei.

Rezultatele testelor nu se interpretează izolat. Contează vârsta, nivelul educațional, limba în care persoana este evaluată, contextul cultural, eventualele probleme de vedere sau auz, oboseala, durerea, medicația și starea emoțională. Un scor redus poate avea explicații diferite în două cazuri aparent asemănătoare.

Ce obiective are evaluarea neuropsihologică?

Evaluarea poate avea mai multe obiective, în funcție de situație:

• să descrie profilul actual al funcțiilor cognitive, emoționale, comportamentale și funcționale;
• să identifice punctele forte și dificultățile cognitive;
• să contribuie la diagnosticul diferențial al unor afecțiuni neurologice sau neurocognitive;
• să ofere un reper pentru monitorizarea evoluției în timp;
• să ajute la stabilirea obiectivelor de reabilitare;
• să ofere recomandări pentru familie, activitatea profesională sau adaptarea mediului.

Evaluarea neuropsihologică nu înlocuiește consultația neurologică și nici investigațiile medicale atunci când acestea sunt necesare. Într-o suspiciune de demență, de exemplu, concluziile pot trebui integrate cu examinarea medicală, analize de laborator, imagistică și, în anumite situații, biomarkeri.

Ce este reabilitarea cognitivă?

Reabilitarea cognitivă urmărește reducerea impactului dificultăților cognitive asupra vieții reale. Scopul nu este doar ca persoana să obțină un scor mai bun la un exercițiu, ci să poată funcționa mai bine acasă, la serviciu, la școală sau în comunitate.

În funcție de natura problemei, intervenția poate avea mai multe direcții. Uneori se urmărește exersarea unei funcții afectate, cum ar fi atenția sau anumite componente ale memoriei. În alte cazuri, este mai eficientă folosirea strategiilor compensatorii.

O persoană cu dificultăți de memorie poate învăța să folosească sistematic un calendar, alarme, liste sau rutine. Cineva cu probleme de funcții executive poate lucra cu pași clari de tipul „planifică – execută – verifică”. Pentru dificultățile de atenție poate fi utilă reducerea elementelor care distrag și structurarea sarcinilor în etape mai scurte.

Așadar, reabilitarea nu înseamnă numai „antrenarea creierului”, ci și folosirea inteligentă a capacităților păstrate și adaptarea mediului pentru creșterea autonomiei.

Ce rol are neuroplasticitatea în recuperare?

Baza biologică importantă a recuperării este neuroplasticitatea, adică proprietatea sistemului nervos de a-și modifica funcționarea și organizarea ca răspuns la experiență, învățare sau leziune.

După o afectare cerebrală, unele circuite pot fi reorganizate, iar creierul poate învăța să folosească alte strategii sau rețele pentru a îndeplini anumite funcții. National Institute of Neurological Disorders and Stroke descrie neuroplasticitatea drept capacitatea naturală a creierului de a se adapta și de a se repara în anumite limite, iar reabilitarea poate susține acest proces.

Totuși, neuroplasticitatea nu înseamnă că neuronii distruși se regenerează automat și nici că orice funcție pierdută poate fi recuperată complet. Capacitatea de recuperare depinde de cauza și localizarea leziunii, severitatea afectării, vârsta, starea generală de sănătate, timpul scurs și numeroși alți factori.

Reabilitarea cognitivă trebuie individualizată

Două persoane cu același diagnostic pot avea profiluri foarte diferite. După un AVC, una poate avea mai ales afazie, iar alta probleme de atenție sau planificare. Două persoane cu boala Parkinson pot prezenta grade diferite de afectare cognitivă și funcțională.

Din acest motiv, obiectivele nu se stabilesc doar în funcție de numele bolii. Ele trebuie legate de ceea ce persoana are nevoie să facă în viața reală: să își gestioneze medicația, să gătească în siguranță, să își organizeze ziua, să se întoarcă la muncă sau să comunice mai eficient.

În cazurile complexe, reabilitarea este adesea multidisciplinară. Pot fi implicați neurologul, medicul de medicină fizică și de reabilitare, psihologul clinician, logopedul, kinetoterapeutul, terapeutul ocupațional și alți profesioniști, în funcție de nevoile concrete.

Când ar trebui solicitată o evaluare?

Este utilă o evaluare atunci când apar schimbări persistente ale memoriei, atenției, limbajului, orientării, capacității de planificare sau comportamentului și acestea afectează activitățile cotidiene. Evaluarea este deosebit de importantă când familia observă schimbări progresive sau când dificultățile apar după o afecțiune neurologică cunoscută.

Dacă simptomele apar brusc, situația trebuie tratată diferit. O tulburare bruscă de vorbire, slăbiciunea sau amorțeala unei părți a corpului, asimetria feței, confuzia acută ori pierderea bruscă a echilibrului pot indica un accident vascular cerebral și necesită apelarea imediată a serviciului 112. Evaluarea neuropsihologică nu înlocuiește intervenția medicală de urgență.

Atunci când dificultățile cognitive sunt persistente, dar nu reprezintă o urgență, o evaluare poate ajuta la clarificarea întrebării esențiale: ce funcții sunt afectate, ce abilități sunt păstrate și ce intervenții pot susține cel mai bine autonomia persoanei.

Dacă există dificultăți de memorie, atenție sau funcționare cognitivă și vrei să clarifici rolul unei evaluări psihologice, poți lua în considerare programarea unei ședințe cu un psiholog. În cazul suspiciunii unei afecțiuni neurologice, evaluarea psihologică trebuie corelată cu investigațiile și recomandările medicale corespunzătoare.