Să verifici o dată dacă ai încuiat ușa sau dacă ai oprit aragazul este un comportament obișnuit de siguranță. Situația se schimbă atunci când, deși știi că ai verificat deja, apare senzația că trebuie să te întorci încă o dată, apoi încă o dată, pentru că altfel anxietatea devine greu de tolerat. Pentru unele persoane, aceste verificări pot ajunge să consume zeci de minute sau chiar ore și să întârzie plecarea la serviciu, întâlnirile ori alte activități.
În tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), astfel de comportamente se numesc compulsii. Ele apar frecvent în legătură cu obsesii – gânduri, imagini sau impulsuri intruzive și nedorite – și sunt folosite pentru a reduce disconfortul sau pentru a încerca să prevină un eveniment temut. Ritualul poate liniști persoana pentru scurt timp, dar tocmai această ușurare temporară poate contribui la menținerea problemei.
Când un obicei devine o compulsie?
Nu orice comportament repetitiv este un simptom de TOC. Oamenii au rutine, preferințe și obiceiuri: verifică agenda înainte să plece la serviciu, aranjează anumite obiecte într-un mod preferat sau se întorc uneori să vadă dacă au încuiat ușa. Aceste comportamente nu sunt patologice doar pentru că se repetă.
O compulsie are o altă caracteristică: persoana simte că trebuie să efectueze comportamentul sau actul mental, chiar dacă o parte din ea ar prefera să nu o facă. Gestul este adesea legat de încercarea de a reduce anxietatea, îndoiala, vinovăția, dezgustul sau senzația că ceva rău s-ar putea întâmpla.
De exemplu, unei persoane îi poate apărea gândul: „Dacă am lăsat gazul deschis și provoacă un incendiu?”. Verifică aragazul și constată că totul este în regulă. Câteva momente mai târziu apare însă îndoiala: „Dar dacă nu m-am uitat bine?”. Se întoarce, verifică din nou și simte o ușurare temporară. Apoi îndoiala revine.
Mai multe despre această relație sunt explicate în articolul dedicat ciclului dintre obsesii și compulsii în tulburarea obsesiv-compulsivă.
De ce verificarea repetată poate deveni atât de greu de oprit?
Compulsia nu este efectuată, de regulă, pentru că îi face plăcere persoanei. Ea funcționează mai degrabă ca o încercare de a reduce disconfortul. Dacă verificarea aragazului scade pentru moment anxietatea, creierul poate învăța că tocmai verificarea a făcut situația sigură.
La următoarea îndoială, impulsul de a verifica din nou poate deveni și mai convingător. În psihologie, acest mecanism poate fi înțeles prin întărirea comportamentului: faptul că ritualul reduce temporar o stare neplăcută crește probabilitatea ca persoana să îl repete.
În timp, verificarea poate ajunge să fie realizată după reguli rigide: „trebuie să mă uit de patru ori”, „trebuie să ating clanța într-un anumit fel” sau „nu pot pleca până când nu simt că este sigur”. Uneori ritualurile sunt vizibile, alteori sunt exclusiv mentale – numărare, repetarea unor cuvinte, rugăciuni sau revizuirea repetată în minte a unei situații.
Când vorbim despre tulburare obsesiv-compulsivă?
TOC nu este diagnosticat pentru că o persoană verifică uneori lucrurile sau pentru că îi place ordinea. Criteriul important este impactul simptomelor. Obsesiile și compulsiile pot deveni clinic relevante atunci când consumă mult timp, provoacă suferință semnificativă sau interferează cu munca, studiile, relațiile și activitățile cotidiene.
De exemplu, dacă o persoană are nevoie de două ore pentru a pleca de acasă deoarece verifică repetat aragazul, robinetele, luminile, ferestrele și ușa, interferența este evidentă. Poate întârzia constant la serviciu, poate evita călătoriile sau poate refuza să plece singură de acasă.
Dar nu este necesar ca ritualurile să se extindă în numeroase domenii. O singură temă obsesivă și un singur tip dominant de compulsie pot produce suficientă suferință pentru a necesita evaluare. O prezentare mai amplă a criteriilor și variantelor de manifestare se găsește în articolul despre tulburarea obsesiv-compulsivă și opțiunile de tratament.
Nu toate persoanele cu ritualuri repetitive au TOC
Comportamentele repetitive pot apărea și din alte motive. Unele persoane au rutine foarte bine stabilite fără să simtă o constrângere și fără ca acestea să le afecteze viața. Alte manifestări repetitive pot apărea în contexte psihologice sau neuropsihice diferite.
De asemenea, gândurile intruzive nu sunt specifice exclusiv TOC. Mulți oameni pot avea ocazional un gând neplăcut sau absurd fără ca acesta să indice o tulburare. Diferența este dată de modul în care persoana reacționează la gând, de frecvența și intensitatea simptomelor și de consecințele lor asupra funcționării.
Din acest motiv, recunoașterea unui exemplu într-un articol nu este suficientă pentru autodiagnosticare. Evaluarea poate fi realizată de un psiholog clinician și/sau de un medic psihiatru, în funcție de situație și de nevoile persoanei.
Are nevoie orice persoană cu TOC de tratament?
Atunci când simptomele provoacă suferință sau afectează funcționarea, tratamentul este recomandat. Unele persoane pot avea manifestări mai ușoare și pot continua să funcționeze relativ bine, în timp ce altele ajung să fie copleșite de obsesii, verificări, ritualuri sau evitări.
Severitatea poate varia și în timp. Perioadele de stres pot accentua simptomele, iar unele persoane ajung să ceară ajutor abia după luni sau ani în care și-au adaptat progresiv viața la ritualuri.
Un alt indiciu este faptul că familia începe să participe la problemă. Partenerul poate fi rugat să confirme de zeci de ori că ușa este încuiată, părinții pot verifica în locul persoanei, iar activitățile întregii familii pot fi reorganizate pentru evitarea declanșatorilor. Articolul despre cum poate fi sprijinită o persoană cu TOC fără întreținerea compulsiilor explică de ce reasigurarea repetată poate ajuta pe moment, dar poate consolida cercul tulburării.
Care este tratamentul psihologic cu cele mai bune dovezi pentru TOC?
Una dintre intervențiile psihologice de primă linie pentru tulburarea obsesiv-compulsivă este terapia cognitiv-comportamentală (CBT) care include expunerea și prevenirea răspunsului, cunoscută prin abrevierea ERP.
Expunerea presupune apropierea graduală și planificată de situațiile, gândurile sau senzațiile care declanșează obsesia. Prevenirea răspunsului înseamnă reducerea sau oprirea compulsiei folosite în mod obișnuit pentru neutralizarea anxietății.
În cazul verificărilor, o etapă terapeutică poate presupune ca persoana să verifice aragazul în mod adecvat și apoi să plece fără să revină pentru verificări suplimentare. La început, îndoiala și disconfortul pot crește. Scopul nu este obținerea unei certitudini absolute că nimic rău nu se poate întâmpla, ci dezvoltarea capacității de a tolera incertitudinea fără ritualul compulsiv.
ERP nu înseamnă confruntarea bruscă și forțată cu cea mai mare teamă. Exercițiile sunt planificate împreună cu psihoterapeutul, în funcție de severitatea simptomelor, obiective și capacitatea persoanei de a participa la proces.
Pentru context suplimentar despre modul de lucru al acestei orientări, poate fi consultat ghidul despre ce presupune terapia cognitiv-comportamentală.
Este întotdeauna necesară combinația dintre psihoterapie și medicație?
Nu. Alegerea tratamentului depinde de severitatea simptomelor, gradul de afectare, preferințele persoanei, tratamentele încercate anterior și existența altor probleme de sănătate mintală.
Ghidul NICE pentru tulburarea obsesiv-compulsivă recomandă o abordare graduală. Pentru formele cu afectare mai redusă pot fi suficiente intervenții CBT care includ ERP. În formele moderate, adulților li se poate oferi alegerea între un SSRI și o formă mai intensivă de CBT cu ERP, în funcție de situație. Pentru afectarea severă, ghidul recomandă asocierea unui SSRI cu CBT care include ERP.
Așadar, combinația dintre tratamentul medicamentos și psihoterapie este foarte importantă în anumite cazuri, dar nu este o regulă obligatorie pentru fiecare persoană cu TOC.
Ce medicamente sunt utilizate în tulburarea obsesiv-compulsivă?
Printre principalele opțiuni farmacologice se află inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, cunoscuți drept SSRI. Aceste medicamente sunt prescrise și monitorizate de medicul psihiatru. În funcție de răspunsul persoanei și de istoricul medical, pot exista și alte opțiuni farmacologice.
National Institute of Mental Health arată că TOC poate fi tratat prin psihoterapie, medicație sau o combinație a celor două și evidențiază ERP drept o formă specifică de CBT cu eficiență demonstrată în reducerea compulsiilor.
Este important ca tratamentul medicamentos să nu fie început, modificat sau întrerupt pe baza informațiilor generale găsite online. Psihoterapeutul nu prescrie medicamente; acest rol îi aparține medicului.
Tratamentul nu urmărește eliminarea oricărui gând nedorit
Un obiectiv realist al terapiei nu este ca persoana să nu mai aibă niciodată gânduri intruzive sau îndoieli. Astfel de experiențe pot apărea și la persoane fără TOC. Problema centrală este puterea pe care gândul ajunge să o exercite asupra comportamentului.
Progresul poate însemna că apare gândul „dacă am uitat aragazul?”, dar persoana nu mai petrece o oră verificându-l. Poate simți o anumită incertitudine și totuși să plece la serviciu. În timp, ritualurile pot ocupa mai puțin spațiu, iar activitățile importante pot reveni în centrul vieții.
Tratamentul nu promite rezultate identice pentru toată lumea, iar evoluția poate include perioade mai bune și perioade în care simptomele se intensifică. Totuși, există intervenții bine studiate care pot reduce semnificativ impactul TOC și pot îmbunătăți funcționarea și calitatea vieții.
Dacă obsesiile, verificările sau alte ritualuri consumă mult timp și îți afectează viața de zi cu zi, poți lua în considerare programarea unei ședințe cu un psiholog pentru o primă clarificare. Pentru tratamentul TOC, este util să întrebi explicit despre formarea și experiența psihoterapeutului în terapia cognitiv-comportamentală și, în special, în expunerea cu prevenirea răspunsului.
Leave a Reply