Un atac de panică poate apărea brusc și poate produce o combinație foarte intensă de teamă și simptome fizice: palpitații, dificultăți de respirație, amețeală, tremur, transpirație, senzația pierderii controlului sau frica de moarte. Experiența poate fi atât de puternică încât multe persoane cred, mai ales la primul episod, că trec printr-o urgență medicală.
Atacurile de panică sunt însă tratabile, iar psihoterapia ocupă un loc important în intervenție. Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre abordările cu cele mai solide dovezi pentru tulburarea de panică, în timp ce psihoterapia psihodinamică sau de orientare psihanalitică poate fi utilizată în anumite situații pentru explorarea conflictelor emoționale, a relațiilor și a experiențelor care pot contribui la vulnerabilitatea persoanei. Alegerea terapiei trebuie făcută individual, nu pornind de la ideea că există o singură explicație sau o singură metodă potrivită tuturor.
Ce se întâmplă în timpul unui atac de panică
Atacul de panică reprezintă o creștere bruscă a fricii sau a disconfortului intens, însoțită de activarea puternică a organismului. Sistemul nervos autonom reacționează ca și cum ar exista un pericol imediat, chiar dacă persoana nu poate identifica o amenințare reală în acel moment.
Roberto Pani, psiholog clinician, psihoterapeut și psihanalist italian, descrie fenomenul dintr-o perspectivă psihodinamică. În această abordare, o parte din experiența noastră emoțională funcționează în afara conștientizării directe, iar emoțiile, reprezentările mentale, experiențele trecute și relațiile internalizate pot influența felul în care percepem situațiile actuale.
Este însă important ca această explicație să fie înțeleasă drept un model psihoterapeutic, nu drept mecanism universal demonstrat pentru toate atacurile de panică. Modelele contemporane iau în calcul interacțiunea dintre vulnerabilități biologice, senzații corporale, interpretarea acestora, stres, experiențe de viață și comportamentele prin care persoana încearcă să se protejeze.
Mai multe informații despre această diferență dintre anxietatea obișnuită și problemele care ajung să limiteze viața sunt disponibile în articolul despre momentul în care anxietatea începe să controleze comportamentul și activitățile cotidiene.
Care sunt simptomele unui atac de panică
Simptomele apar de obicei rapid și ating intensitatea maximă în câteva minute. Ele diferă de la o persoană la alta și nu este necesar ca toate să fie prezente în același episod.
Printre manifestările frecvente se numără:
- palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;
- transpirație;
- tremur;
- senzația de lipsă de aer sau dificultatea de a respira;
- senzația de sufocare;
- disconfort sau durere în piept;
- greață sau disconfort abdominal;
- amețeală sau senzație de leșin;
- frisoane sau senzații de căldură;
- amorțeală ori furnicături;
- senzația că mediul nu este real sau că persoana este detașată de sine;
- frica de a pierde controlul;
- frica intensă de moarte.
NHS arată că majoritatea atacurilor de panică durează între aproximativ 5 și 20 de minute, deși unele episoade pot fi mai lungi. Prin urmare, ideea că un atac care depășește zece minute trebuie să fie automat o altă tulburare nu este corectă.
De asemenea, simptomele fizice asociate panicii pot apărea și în alte afecțiuni. Durerea toracică nou apărută, dificultatea severă de respirație, pierderea stării de conștiență sau alte manifestări intense ori neobișnuite nu trebuie puse automat pe seama anxietății. O evaluare medicală poate fi necesară, mai ales atunci când episodul este primul de acest fel sau există factori de risc medical.
Pentru o prezentare mai detaliată a manifestărilor poate fi consultat și ghidul despre simptomele, cauzele și opțiunile de intervenție în atacul de panică.
Care este diferența dintre frică și atacul de panică
Frica este o reacție normală și adaptativă atunci când percepem un pericol. Dacă o mașină se îndreaptă spre noi sau suntem amenințați, accelerarea pulsului, tensiunea musculară și dorința de a ne îndepărta sunt reacții care ne pot proteja.
Într-un atac de panică, aceeași alarmă poate deveni foarte intensă într-o situație în care pericolul nu este evident sau este mult mai mic decât îl percepe persoana. Uneori atacurile sunt neașteptate, iar alteori apar în contexte pe care persoana a ajuns să le asocieze cu pericolul sau cu posibilitatea unui nou episod.
Fobiile specifice nu sunt atacuri de panică. O persoană care se teme intens de insecte, animale, zbor sau alte situații poate avea un atac de panică atunci când se confruntă cu stimulul respectiv, dar fobia și atacul sunt concepte diferite.
La fel, agorafobia nu înseamnă pur și simplu frica de spații deschise. Ea implică teama de situații în care persoana consideră că ar putea fi dificil să plece sau să primească ajutor dacă apar simptome intense. Transportul public, aglomerația, statul la coadă, spațiile foarte largi sau ieșirea singur de acasă pot deveni situații evitate.
Cum se poate forma „frica de frică”
După un atac puternic, persoana poate începe să fie foarte atentă la propriul corp. O ușoară accelerare a pulsului, o amețeală sau senzația că respirația este diferită pot fi interpretate imediat drept începutul unui nou episod.
Se poate forma astfel un cerc al panicii: persoana observă o senzație corporală, o interpretează ca pe un semn de pericol, anxietatea crește, iar organismul se activează și mai puternic. Noile senzații par apoi să confirme că „se întâmplă ceva grav”.
După mai multe episoade, poate apărea și evitarea. Persoana renunță la metrou, magazine, drumuri lungi, spații aglomerate sau ieșirile fără un însoțitor. Evitarea reduce frica pe termen scurt, dar poate întări convingerea că situația ar fi într-adevăr imposibil de tolerat fără protecție.
Acest mecanism este explicat pe larg și în articolul despre terapia cognitiv-comportamentală și rolul comportamentelor de evitare în anxietate.
Când vorbim despre tulburare de panică
Un singur atac de panică nu înseamnă automat tulburare de panică. Unele persoane pot avea un episod izolat într-o perioadă de stres intens și să nu îl mai experimenteze ulterior.
Tulburarea de panică presupune un tipar mai persistent, care include atacuri recurente, dintre care unele apar neașteptat, și o preocupare continuă legată de repetarea lor sau modificări importante de comportament. Persoana poate trăi permanent cu teama că următorul episod va apărea la serviciu, în mijloacele de transport, la volan sau într-un loc din care consideră că nu ar putea pleca rapid.
Această anxietate anticipatorie poate deveni uneori mai limitativă decât atacurile în sine.
Ce psihoterapie este recomandată pentru atacurile de panică
Psihoterapia este una dintre principalele opțiuni de tratament pentru tulburarea de panică. În prezent, terapia cognitiv-comportamentală (TCC/CBT) este una dintre intervențiile cel mai bine susținute de dovezi și recomandate de ghidurile clinice.
Recomandările NICE pentru tulburarea de panică includ în mod explicit terapia cognitiv-comportamentală, iar această abordare urmărește mai multe mecanisme implicate în menținerea problemei. Persoana învață să recunoască interpretările catastrofice ale senzațiilor corporale, să reducă monitorizarea permanentă a corpului și să lucreze asupra evitării și fricii asociate atacurilor. Recomandările pot fi consultate în ghidul NICE privind tulburarea de panică și anxietatea generalizată.
Durata psihoterapiei diferă de la caz la caz. Nu există un număr universal de ședințe care garantează dispariția atacurilor. Severitatea simptomelor, agorafobia, alte probleme psihologice, istoricul persoanei și răspunsul la intervenție pot influența parcursul.
Ce rol poate avea psihoterapia psihodinamică sau psihanalitică
Roberto Pani pune accentul pe psihoterapia de orientare psihanalitică și pe explorarea aspectelor emoționale care funcționează în afara conștientizării directe. Într-o asemenea abordare, terapeutul și pacientul pot investiga experiențe relaționale mai vechi, conflicte afective, vulnerabilități legate de autonomie, separare și dependență sau sensurile personale asociate fricii și pierderii controlului.
Pani consideră că unele persoane pot avea zone emoționale mai vulnerabile, chiar dacă în alte domenii ale vieții sunt autonome, competente și au obținut numeroase reușite. Din această perspectivă, atacurile de panică pot fi explorate și în relație cu temeri profunde privind independența, siguranța și dependența de ceilalți.
Această interpretare nu trebuie transformată într-o afirmație că persoanele cu atacuri de panică sunt „imature” sau că toate au aceeași problemă inconștientă. Formularea psihodinamică se construiește individual și reprezintă o ipoteză terapeutică, nu o explicație aplicabilă automat tuturor.
Există cercetări asupra unei forme manualizate numite psihoterapie psihodinamică focalizată pe panică. Un studiu clinic randomizat publicat în American Journal of Psychiatry a identificat ameliorări ale simptomelor, însă baza de dovezi pentru această metodă este mai restrânsă decât pentru TCC. Prin urmare, psihoterapia psihodinamică poate reprezenta o opțiune pentru anumite persoane, dar nu trebuie prezentată drept singurul tratament adecvat.
O perspectivă mai generală asupra diferențelor dintre intervenții poate fi găsită în materialul despre formele de psihoterapie utilizate în anxietate și criteriile de alegere a unei abordări.
Când poate fi necesară medicația
În formele moderate sau severe de tulburare de panică, tratamentul poate include și medicație. Decizia îi aparține medicului psihiatru, care analizează intensitatea simptomelor, celelalte afecțiuni, tratamentele deja utilizate și preferințele persoanei.
Pentru tratamentul farmacologic pe termen mai lung al tulburării de panică, ghidurile NICE recomandă anumite antidepresive. Deși denumirea lor poate crea confuzie, aceste medicamente sunt utilizate și în tratamentul tulburărilor de anxietate, nu doar al depresiei.
Benzodiazepinele pot reduce rapid anxietatea în unele situații, dar nu sunt recomandate de NICE pentru tratamentul de durată al tulburării de panică, inclusiv din cauza problemelor asociate utilizării pe termen lung. Tratamentul nu trebuie început, schimbat sau întrerupt fără indicația medicului.
Informații suplimentare despre rolul și limitele tratamentului medicamentos sunt disponibile în articolul despre situațiile în care medicația poate fi indicată în tulburările de anxietate.
Ce prognostic are tulburarea de panică
Perspectiva poate fi bună atunci când problema este recunoscută și tratată adecvat, însă evoluția nu este identică pentru toate persoanele. Unele răspund rapid la psihoterapie, în timp ce altele au nevoie de o intervenție mai îndelungată, de tratament medicamentos sau de abordarea concomitentă a agorafobiei, depresiei ori altor dificultăți.
Motivația de a participa la tratament poate ajuta, dar rezultatul nu depinde doar de cât de „motivată” sau introspectivă este persoana. Severitatea tulburării, accesul la îngrijire, relația terapeutică, existența altor probleme medicale sau psihologice și potrivirea dintre intervenție și nevoile pacientului au, de asemenea, importanță.
În psihoterapia psihodinamică, inclusiv relația dintre terapeut și pacient poate deveni un spațiu în care sunt observate anumite reacții emoționale și relaționale. Acestea pot ajuta la înțelegerea modului în care persoana gestionează apropierea, autonomia, teama sau nevoia de siguranță. În TCC, accentul este pus mai direct pe mecanismele cognitive și comportamentale care întrețin panica. Cele două orientări pornesc de la modele diferite și nu trebuie prezentate ca fiind identice.
Când este bine să ceri ajutor
Este recomandată o evaluare atunci când atacurile se repetă, apare teama persistentă de un nou episod sau persoana începe să evite tot mai multe activități. Un semn important este faptul că viața începe să fie organizată în jurul prevenirii panicii: persoana nu mai pleacă singură, evită transportul public, refuză călătorii sau are nevoie permanent de cineva aproape pentru a se simți în siguranță.
Un psiholog clinician poate realiza evaluarea psihologică în limitele competențelor sale, iar un psihoterapeut poate oferi tratament psihoterapeutic. Medicul psihiatru este cel care realizează evaluarea medicală psihiatrică și poate prescrie medicamente. Rolurile profesionale nu sunt sinonime. Articolul despre ce face un psihoterapeut și cum poate ajuta psihoterapia explică mai detaliat aceste diferențe.
Atacurile de panică pot fi extrem de înspăimântătoare, dar existența lor nu înseamnă că persoana este lipsită de control sau condamnată să își organizeze permanent viața în jurul fricii. Tratamentul urmărește atât reducerea episoadelor, cât și schimbarea relației cu senzațiile corporale, situațiile evitate și teama că panica va reveni.
Dacă atacurile de panică sau anxietatea au început să îți limiteze viața, poți programa o ședință cu un psiholog pentru evaluarea situației și discutarea opțiunilor de sprijin. Alegerea unei forme de psihoterapie se face în funcție de nevoile și particularitățile fiecărei persoane, fără promisiunea unor rezultate identice sau a unei vindecări garantate.
Leave a Reply