Anxietatea socială: simptome, cauze și tratament. Cum poate fi depășită teama de evaluare. Când teama de a fi judecat îți restrânge viața: cum funcționează anxietatea socială.

Teama de a vorbi în fața altor persoane, senzația că toată lumea observă fiecare greșeală, evitarea întâlnirilor, a conversațiilor sau a situațiilor în care ai putea fi evaluat pot depăși timiditatea obișnuită. Atunci când frica este intensă, persistentă și începe să limiteze viața de zi cu zi, poate fi vorba despre anxietate socială, numită și tulburare de anxietate socială sau fobie socială.

Această dificultate nu se reduce la emoțiile dinaintea unei prezentări. Unele persoane se tem să vorbească în public, altele întâmpină dificultăți când trebuie să înceapă o conversație, să întâlnească persoane necunoscute, să mănânce în fața altora, să răspundă la o întrebare sau pur și simplu să facă ceva în timp ce sunt privite. Elementul central este teama că vor fi judecate negativ, respinse, ridiculizate sau percepute drept incompetente, ciudate ori vizibil anxioase.

Vestea importantă este că anxietatea socială poate fi tratată. Există intervenții psihologice bine studiate și, pentru unele persoane, opțiuni medicamentoase. Rezultatele diferă însă de la caz la caz, iar nicio abordare responsabilă nu poate promite o „vindecare completă” garantată.

Ce este anxietatea socială și când devine o problemă

Este firesc să avem emoții înaintea unui examen oral, a unui interviu sau a unei prezentări. Anxietatea socială devine o problemă atunci când frica de situațiile sociale este persistentă, disproporționat de intensă și influențează semnificativ studiile, munca, relațiile sau activitățile cotidiene.

Anxietatea socială este strâns legată de frica de evaluare și respingere. Persoana poate anticipa că va spune ceva nepotrivit, că se va face de râs, că ceilalți îi vor observa tremurul, roșeața sau nesiguranța ori că va fi considerată incapabilă.

NHS descrie tulburarea de anxietate socială ca pe o teamă persistentă și copleșitoare de situațiile sociale, care poate afecta activitățile zilnice, încrederea în sine, relațiile, școala sau viața profesională. Această delimitare este importantă deoarece timiditatea, de una singură, nu reprezintă un diagnostic.

De ce apare o teamă atât de intensă de judecata celorlalți?

Dintr-o perspectivă psihanalitică, psihanalistul Roberto Pani pune accent pe lumea internă a persoanei și pe reprezentările construite de-a lungul experiențelor relaționale. Experiențele vechi și recente pot influența modul în care cineva se vede pe sine și felul în care anticipează reacțiile celorlalți. Într-o situație socială, persoana poate trăi evaluarea externă ca și cum s-ar confrunta și cu un critic interior extrem de sever, care îi transmite că nu este suficient de bună sau că este incapabilă să facă față.

Aceasta este însă o modalitate psihanalitică de a conceptualiza anxietatea socială, nu o explicație unică și demonstrată pentru toate persoanele. În prezent, tulburarea este înțeleasă prin interacțiunea mai multor factori, care pot include vulnerabilitatea individuală, modul de interpretare a situațiilor sociale, experiențele de viață, comportamentele de evitare și procesele prin care atenția ajunge să fie concentrată excesiv asupra propriei persoane.

De exemplu, cineva care intră într-o încăpere și se gândește imediat „Toți observă cât sunt de stângaci” poate începe să își monitorizeze vocea, mâinile, postura și expresia feței. Cu cât atenția se îndreaptă mai mult către aceste semnale, cu atât senzațiile fizice pot deveni mai evidente, iar situația pare și mai amenințătoare.

Care sunt simptomele anxietății sociale?

Manifestările diferă de la o persoană la alta. Pentru unii, dificultatea apare mai ales în situații de performanță, cum ar fi vorbitul sau cititul în fața unui grup. Pentru alții, anxietatea apare în interacțiuni cotidiene: întâlnirea unor persoane necunoscute, conversațiile de grup, folosirea telefonului, participarea la o petrecere sau desfășurarea unei activități în timp ce sunt observați.

Simptomele fizice pot include:

• transpirație accentuată;
• tremur al mâinilor, corpului sau vocii;
• palpitații sau senzația că inima bate foarte repede;
• senzație de căldură sau înroșirea feței;
• tensiune musculară;
• greață sau disconfort abdominal;
• amețeală sau senzație de instabilitate;
• respirație dificilă sau senzația că nu există suficient aer;
• senzație intensă de teamă sau panică.

În unele situații, reacția poate deveni atât de intensă încât persoana simte că nu mai poate face față, că va pierde controlul sau că i se va întâmpla ceva grav. Pot apărea și simptome apropiate de cele întâlnite într-un atac de panică.

Senzația că ai putea leșina nu înseamnă însă că leșinul este un simptom definitoriu al anxietății sociale. Dacă apar pierderi efective ale stării de conștiență, variații importante ale tensiunii arteriale, durere toracică sau alte simptome fizice neobișnuite, acestea nu trebuie atribuite automat anxietății fără evaluare medicală.

Teama de situațiile sociale poate duce la evitare

Când o experiență este percepută drept periculoasă, reacția firească este să încercăm să scăpăm de ea. O persoană cu anxietate socială poate refuza invitații, evita prezentările, delega apelurile telefonice, renunța la oportunități profesionale sau vorbi cât mai puțin pentru a reduce riscul de a fi observată.

În cazurile mai intense, poate ajunge să se simtă relativ în siguranță numai alături de persoane apropiate, despre care știe că nu o vor judeca. Lumea socială se poate restrânge treptat.

Problema este că evitarea produce o ușurare imediată, dar poate menține frica pe termen lung. Persoana nu are ocazia să descopere dacă situația anticipată ar fi fost într-adevăr atât de periculoasă sau dacă ar fi putut face față chiar și în prezența anxietății.

Acest mecanism este explicat mai pe larg în articolul despre expunerea graduală și rolul evitării în menținerea anxietății.

Anxietatea socială se poate trata prin psihoterapie?

Da. Psihoterapia reprezintă una dintre principalele modalități de tratament, însă este important să facem diferența între formele de psihoterapie și nivelul dovezilor disponibile pentru fiecare.

Materialele psihanalitice pun accent pe explorarea experiențelor interne, a criticii interioare, a relațiilor semnificative și a felului în care persoana a ajuns să se perceapă drept vulnerabilă sau inadecvată în relație cu ceilalți. O psihoterapie psihodinamică poate lucra asupra acestor dimensiuni și poate fi o opțiune pentru anumite persoane.

Nu este însă corect să afirmăm că psihoterapia psihanalitică garantează „vindecarea completă”. ghidul NICE pentru tulburarea de anxietate socială recomandă pentru adulți, ca primă opțiune psihologică, terapia cognitiv-comportamentală individuală dezvoltată specific pentru anxietatea socială. Psihoterapia psihodinamică de scurtă durată poate fi luată în considerare în anumite situații, inclusiv atunci când persoana nu dorește CBT, însă ghidul indică o eficacitate mai redusă comparativ cu CBT specifică acestei tulburări.

Cum ajută terapia cognitiv-comportamentală în anxietatea socială

Terapia cognitiv-comportamentală pentru anxietate urmărește legătura dintre gânduri, atenție, senzații fizice și comportamente. În anxietatea socială, persoana poate învăța să identifice predicțiile de tipul „O să mă fac de râs”, „Toată lumea mă judecă” sau „Dacă îmi tremură vocea, va fi un dezastru” și să testeze cât de exacte sunt acestea.

Tratamentul poate include exerciții comportamentale și expunerea treptată la situațiile evitate. Scopul nu este ca persoana să fie aruncată brusc în cea mai înfricoșătoare situație, ci să învețe progresiv să rămână în contact cu experiențe sociale pe care anterior le evita și să observe ce se întâmplă în realitate.

Un alt element important poate fi reducerea comportamentelor de siguranță. Acestea sunt strategii aparent protectoare, precum repetarea obsesivă în minte a fiecărei propoziții înainte de a o spune, evitarea contactului vizual, vorbitul extrem de încet sau încercarea permanentă de a ascunde orice semn de emoție. Uneori, tocmai aceste strategii mențin convingerea că situația ar fi fost imposibil de suportat fără ele.

Este nevoie de o anumită „capacitate de introspecție” pentru psihoterapie?

Dorința de a participa la proces și colaborarea cu terapeutul sunt utile, dar nu este necesar ca persoana să ajungă la terapie deja capabilă să își analizeze perfect lumea interioară. Tocmai terapia poate ajuta la dezvoltarea capacității de a observa gândurile, emoțiile, reacțiile corporale și tiparele comportamentale.

Anxietatea socială poate face chiar solicitarea ajutorului dificilă. Persoana se poate teme că va fi judecată de terapeut, că „nu va ști ce să spună” sau că va părea ridicolă în ședință. Un psihoterapeut ar trebui să țină cont de aceste dificultăți și să adapteze ritmul procesului.

Pentru a înțelege mai clar ce presupune rolul specialistului și care este diferența dintre profesii, poate fi util ghidul despre psihoterapeut, psiholog, psiholog clinician și psihiatru.

Poate fi folosită medicația pentru anxietatea socială?

Da, pentru unele persoane poate fi luat în considerare și tratamentul medicamentos. Acesta nu reprezintă însă o „vindecare psihiatrică” separată de restul intervențiilor și nici nu este necesar în toate cazurile.

Unele medicamente din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei, cunoscute prin abrevierea SSRI, sunt utilizate și în tratamentul tulburărilor de anxietate. Deși sunt numite în mod obișnuit antidepresive, indicațiile lor nu se limitează la depresie.

Alegerea unui tratament medicamentos trebuie făcută după o evaluare medicală, ținând cont de intensitatea simptomelor, alte probleme de sănătate, tratamentele existente, efectele adverse posibile și preferințele persoanei. Psihologul sau psihoterapeutul care nu este medic nu prescrie medicamente. Evaluarea și prescrierea tratamentului psihiatric aparțin medicului, iar monitorizarea este importantă pe parcurs.

Psihoterapia și medicația nu se exclud reciproc. Uneori poate fi utilizată o singură intervenție, iar în alte situații acestea pot fi combinate în funcție de evaluare și răspunsul persoanei.

Simptomele foarte intense împiedică psihoterapia?

Anxietatea intensă poate face începutul terapiei mai dificil. Persoana poate avea probleme în a vorbi despre sine, poate evita întâlnirile sau poate simți o anxietate puternică înaintea fiecărei ședințe. Acest lucru nu înseamnă însă că psihoterapia nu poate începe până când simptomele nu dispar.

Terapeutul poate adapta intervenția, iar atunci când este nevoie poate fi recomandată și o evaluare psihiatrică. În unele cazuri, reducerea intensității simptomelor prin tratament medicamentos poate facilita participarea la psihoterapie, dar aceasta este o decizie individuală și nu o regulă generală.

Cât durează tratamentul anxietății sociale?

Nu există o durată universală. Timpul necesar depinde de forma terapiei, intensitatea simptomelor, vechimea dificultății, comportamentele de evitare, problemele asociate, obiectivele persoanei și răspunsul la intervenție.

Durata nu poate fi prezisă pur și simplu prin cât de „introspectivă” este o persoană. Unele terapii, precum protocoalele CBT specifice anxietății sociale, sunt structurate și limitate în timp, în timp ce alte orientări pot presupune un proces mai lung. Ritmul trebuie discutat cu terapeutul și reevaluat pe parcurs în funcție de progres.

A cere ajutor poate fi primul lucru dificil tocmai din cauza anxietății sociale

Una dintre particularitățile acestei tulburări este că problema însăși poate împiedica persoana să solicite sprijin. Teama de evaluare poate apărea inclusiv în cabinet: „Dacă terapeutul mă judecă?”, „Dacă nu știu să explic ce mi se întâmplă?”, „Dacă problema mea pare ridicolă?”.

Nu este nevoie să ai un discurs pregătit și nici să fii sigur că ai o anumită tulburare înainte de a cere ajutor. Diagnosticul nu ar trebui stabilit prin autodiagnosticare pe baza câtorva simptome, ci printr-o evaluare adecvată atunci când aceasta este necesară.

Dacă teama de situațiile sociale îți afectează relațiile, studiile, munca sau libertatea de a face lucruri importante pentru tine, poți programa o ședință cu un psiholog pentru a discuta despre ceea ce se întâmplă și despre opțiunile potrivite situației tale. Scopul tratamentului nu este să elimine orice emoție socială, ci să reducă frica și evitarea până când acestea nu mai dictează felul în care îți trăiești viața.