Rolul tatălui s-a schimbat vizibil în ultimele decenii. Pentru tot mai multe familii, paternitatea nu mai este definită aproape exclusiv prin autoritate, protecție și responsabilitatea financiară, ci și prin îngrijire de zi cu zi, disponibilitate emoțională, participarea la deciziile despre copil și construirea unei relații directe cu acesta. Schimbarea nu se produce însă uniform și nici fără tensiuni: noile așteptări se întâlnesc adesea cu modelele învățate în familia de origine, cu rolurile de gen și cu dificultatea partenerilor de a negocia cine și cum se implică.
Silvana Quadrino, pedagog și psihoterapeut de familie, a urmărit aceste transformări de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii și le-a abordat și în volumul A cosa serve un papà – Essere padri superando modelli e ruoli del passato, publicat în 2024. Ea descrie schimbarea într-o formulare foarte amplă: „În ultimii 20 de ani, schimbările au fost mai semnificative în felul în care este trăită paternitatea decât în toate secolele precedente. Până în anii ’50-’60, rolul masculin s-a repetat aproape neschimbat de-a lungul secolelor”.
Afirmația trebuie înțeleasă ca o interpretare asupra vitezei schimbării sociale, nu ca o cronologie universal valabilă pentru toate familiile și culturile. Cert este însă că imaginea tatălui și a responsabilităților parentale se află într-un proces important de renegociere.
De ce s-a schimbat atât de mult rolul tatălui
În perspectiva Silvanei Quadrino, unul dintre principalii factori ai transformării a fost schimbarea poziției femeilor în societate și în familie. Mișcarea feministă a contestat ideea maternității ca obligație inevitabilă și a susținut dreptul femeilor de a decide dacă și cum vor să devină mame. În paralel, a devenit tot mai prezentă așteptarea ca responsabilitatea pentru copii să nu aparțină automat unui singur părinte.
„Am început să cerem o parentalitate împărtășită cu partenerul nostru, cu persoana pe care am ales-o pentru a ne însoți în acest parcurs”, explică Quadrino.
Schimbarea nu ține doar de idealurile despre familie. Ea este legată și de muncă, legislație, posibilitatea părinților de a beneficia de concedii, distribuirea sarcinilor domestice și a îngrijirii. Relația dintre aceste aspecte este vizibilă și atunci când analizăm felul în care munca și responsabilitățile parentale influențează viața taților după apariția copiilor.
Paternitatea poate începe înainte de nașterea copilului
Una dintre schimbările pe care Quadrino le consideră importante este implicarea viitorului tată încă din timpul sarcinii și participarea sa la experiența nașterii. Prezența la consultații, discuțiile despre copil, pregătirea pentru venirea lui și contactul emoțional cu ideea de a deveni părinte pot face ca paternitatea să nu înceapă brusc în ziua nașterii.
„Un aspect revoluționar a fost participarea bărbatului la naștere și la experiența sarcinii. Nu este doar o schimbare socială, ci are și implicații neurologice profunde. Creierul nostru se modifică prin experiențe, iar atunci când un bărbat împărtășește experiența sarcinii se pot schimba și atitudinile sale față de îngrijirea copiilor și legătura cu ei”, afirmă psihoterapeuta.
Această explicație necesită totuși o nuanță. Există cercetări care indică plasticitate cerebrală pe parcursul tranziției către paternitate. De exemplu, un studiu longitudinal asupra viitorilor tați a identificat modificări ale activității unor regiuni cerebrale implicate în procese asociate îngrijirii parentale pe parcursul sarcinii și după naștere. Cercetarea asupra „creierului patern” este însă încă mai redusă decât cea dedicată maternității, iar rezultatele nu înseamnă că simpla participare la sarcină produce aceleași modificări la fiecare bărbat.
Dincolo de mecanismele biologice, implicarea timpurie poate crea ocazii concrete de conectare și de asumare a noului rol. Mai multe aspecte despre această perioadă sunt discutate în materialul despre rolul tatălui în perioada perinatală și nevoile emoționale ale viitorilor tați.
Cum se schimbă relația dintre tată și copil
Quadrino descrie tatăl prezent ca pe o persoană care își găsește locul în noua configurație familială fără a transforma relația parentală într-o competiție. În perspectiva sa, după naștere, relația mamă–copil se extinde către o „triadă” în care tatăl este implicat activ și își construiește propria legătură cu copilul.
„Poziția tatălui ideal astăzi este cea a unei figuri care stă alături, care nu invadează relația primară, diada mamă–copil, dar care creează o «triadă» armonioasă. Nu este vorba despre a se substitui mamei, ci despre a fi prezent într-un mod semnificativ. Asta înseamnă să vorbească cu copilul încă din timpul sarcinii și să fie implicat, fără să se suprapună”, explică ea.
Noțiunea de diadă mamă–copil nu trebuie însă transformată într-o regulă pentru toate familiile. Copiii își pot construi relații de atașament semnificative cu mai multe persoane care îi îngrijesc, iar rolul tatălui nu trebuie redus la acela de spectator al relației dintre mamă și copil. Importantă este existența unor adulți disponibili, sensibili la nevoile copilului și suficient de predictibili. Aceste mecanisme sunt explicate mai detaliat în articolul despre relația părinte–copil și formarea atașamentului.
Modelele din familia de origine pot face schimbarea mai dificilă
Noile forme de paternitate nu se dezvoltă în același ritm în toate mediile. Quadrino observă diferențe inclusiv în interiorul Italiei, unde anumite comunități, mai ales din sudul țării, pot rămâne mai atașate de împărțirea tradițională a rolurilor familiale. În același timp, subliniază că există și tați din medii sociale mai puțin avantajate care adoptă modele de paternitate mult mai participative.
Această observație nu poate fi transferată automat asupra României. Și aici experiența paternității poate varia în funcție de generație, familie, mediul social, condițiile economice, programul de lucru, valorile culturale și dinamica dintre parteneri. Nu există un singur traseu prin care o societate trece de la un model parental la altul.
Pentru Quadrino, un obstacol important poate fi chiar familia în care a crescut bărbatul. Dacă propriul tată a fost distant, concentrat aproape exclusiv asupra muncii sau puțin implicat în îngrijire, fiului îi poate fi mai greu să își imagineze cum ar putea arăta o paternitate diferită.
Dificultatea poate fi și mai mare atunci când familia de origine interpretează implicarea bărbatului în îngrijirea copilului sau în sarcinile casei drept o formă de „supunere” față de parteneră. În asemenea situații, tatăl nu încearcă doar să învețe un rol nou, ci poate fi nevoit să se distanțeze de așteptările cu care a crescut.
Și cuplul trebuie să învețe cum să împartă spațiul parental
Schimbarea nu depinde însă numai de tată. Într-o familie, două persoane pot avea stiluri diferite de a liniști copilul, de a-l hrăni, de a se juca sau de a organiza rutina. Quadrino atrage atenția că uneori mamei îi poate fi dificil să „lase spațiu” tatălui pentru propriul stil de îngrijire.
Această idee nu ar trebui înțeleasă ca o responsabilitate care îi revine exclusiv mamei. Spațiul pentru implicare se construiește prin negocierea dintre parteneri, iar tatăl are propria responsabilitate de a se implica și de a învăța. Diferențele dintre cei doi pot produce tensiuni mai ales în lunile de după naștere, când oboseala, lipsa timpului și numărul mare de responsabilități schimbă rapid dinamica familiei. Tocmai de aceea poate fi utilă înțelegerea modului în care relația de cuplu se reorganizează după venirea unui copil.
Un tată nu trebuie să îngrijească exact ca mama pentru a fi un părinte implicat. Atât timp cât siguranța și nevoile copilului sunt respectate, existența unor stiluri diferite poate face parte din construirea unei relații proprii între fiecare părinte și copil.
Ce înseamnă să fii un tată bun astăzi
Pentru Quadrino, un tată bun nu este definit printr-o listă rigidă de comportamente și nici prin capacitatea de a reproduce perfect ceea ce face celălalt părinte. Elementele centrale sunt prezența, implicarea emoțională, disponibilitatea de a asculta și participarea reală la viața copilului.
„Înseamnă să fii prezent, implicat emoțional, disponibil să asculți și să împărtășești. Nu mai este modelul tatălui autoritar sau absent, dar nici al unui părinte care trebuie să răstoarne complet rolurile. Este o figură care însoțește, susține și face parte integrantă din creșterea copilului”, spune psihoterapeuta.
În practică, acest lucru poate însemna participarea la îngrijirea cotidiană, cunoașterea nevoilor copilului, disponibilitate afectivă, asumarea deciziilor și responsabilităților împreună cu celălalt părinte și construirea unei relații în care copilul îl percepe pe tată ca pe o persoană pe care se poate baza.
Nu presupune ca ambii părinți să facă permanent exact aceleași lucruri, ci ca responsabilitățile să fie discutate și asumate, în loc să fie distribuite automat pe criterii de gen. Acest tip de colaborare este apropiat de principiile unui co-parenting bazat pe comunicare, cooperare și responsabilitate comună.
Paternitatea modernă nu are un singur model corect
Mesajul pe care Silvana Quadrino îl asociază cărții sale este că schimbarea este posibilă și că, într-o anumită măsură, se petrece deja. Nici familiile care păstrează o împărțire mai tradițională a responsabilităților nu trebuie privite automat ca fiind problematice. Mai important este ca rolurile să nu fie impuse fără dialog și ca fiecare părinte să poată participa în mod autentic la relația cu copilul.
„Schimbarea este posibilă, este deja în desfășurare și este ceva despre care este frumos să vorbim. Chiar și pentru cei care păstrează roluri mai tradiționale, deschiderea către dialog și înțelegerea acestor noi modele de paternitate poate fi îmbogățitoare”, afirmă Quadrino.
Această temă a făcut parte și din activitatea Institutului Change din Torino, fondat de Quadrino. La 31 mai 2025, institutul a organizat conferința La famiglia: un sistema che cambia in una società che cambia, dedicată felului în care familia se restructurează pe fondul transformărilor sociale și al noilor dificultăți întâlnite de profesioniștii care lucrează cu familiile.
Una dintre ideile centrale ale acestei perspective este că schimbarea familiei nu poate fi înțeleasă analizând numai comportamentul individual al mamelor sau taților. Contează simultan modificările legislative și economice, condițiile de muncă, rolurile familiale, așteptările sociale și noile feluri în care oamenii aleg să interpreteze aceste roluri.
Pentru un tată care nu a avut un model apropiat de paternitate implicată, construirea propriului stil poate presupune încercări, incertitudine și renegocierea unor convingeri vechi. Nu este necesar să devină o versiune idealizată a „tatălui modern”. Mai important este să poată construi o relație reală cu propriul copil și să își găsească locul în familie prin prezență, responsabilitate și disponibilitate emoțională.
Dacă diferențele privind rolurile parentale duc la conflicte repetate, distanțare sau dificultăți de comunicare în cuplu, discutarea lor cu un specialist poate oferi un cadru pentru clarificarea nevoilor și a așteptărilor fiecărui partener. Poți consulta, dacă simți că ar fi util pentru situația ta, pagina pentru programarea unei ședințe cu un psiholog.
