EMDR este o formă structurată de psihoterapie utilizată în special pentru persoanele care se confruntă cu tulburare de stres posttraumatic (PTSD/TSPT) și cu efectele unor experiențe traumatice. Numele provine din expresia engleză Eye Movement Desensitization and Reprocessing, tradusă prin desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare. Deși mișcările ochilor sunt elementul cel mai cunoscut al metodei, EMDR înseamnă mult mai mult decât urmărirea cu privirea a mâinii psihoterapeutului.
Procesul pornește de la persoană, de la problema pentru care solicită ajutor, istoricul său și experiențele care ar putea contribui la dificultățile actuale. Abia după evaluare și pregătire psihoterapeutul poate decide, împreună cu persoana, ce amintiri sau situații vor fi abordate și dacă stimularea bilaterală este potrivită în acel moment.
Psihoterapeuta Tiziana Vecchiarini, specializată în psihologia ciclului vieții și formată în EMDR, subliniază tocmai această dimensiune: metoda nu trebuie redusă la o tehnică aplicată izolat asupra unei amintiri, ci este integrată într-un proces psihoterapeutic mai amplu.
Ce înseamnă EMDR și ce rol au mișcările oculare
Acronimul EMDR desemnează Eye Movement Desensitization and Reprocessing. Literele nu reprezintă fazele terapiei, ci cuvintele din denumirea metodei. American Psychological Association descrie EMDR drept o psihoterapie structurată care cuprinde mai multe etape, de la evaluarea istoricului și pregătire până la lucrul asupra amintirilor țintă, închiderea ședinței și reevaluarea ulterioară.
În etapa de reprocesare, persoana își îndreaptă atenția pentru perioade scurte către anumite aspecte ale experienței traumatice, în timp ce este utilizată o formă de stimulare bilaterală. Cel mai cunoscut exemplu îl reprezintă mișcările oculare stânga-dreapta, dar pot fi utilizate și alte forme de stimulare alternativă, în funcție de protocol și de pregătirea terapeutului.
Scopul nu este ștergerea amintirii și nici uitarea evenimentului. Persoana continuă să știe ce s-a întâmplat, însă intensitatea emoțională, senzația că amenințarea este încă prezentă și anumite convingeri negative asociate experienței se pot diminua. Pentru o perspectivă mai largă asupra modului în care experiențele copleșitoare pot influența funcționarea psihologică, este utilă și explicația despre ce este trauma psihologică și cum se poate manifesta.
Cum decurge terapia EMDR
O ședință de EMDR nu începe în mod normal prin solicitarea imediată de a retrăi cea mai dificilă experiență. Ca în alte forme de psihoterapie, primele întâlniri pot fi dedicate înțelegerii motivului pentru care persoana solicită ajutor, istoricului de viață, simptomelor actuale și resurselor disponibile.
Psihoterapeutul analizează dacă există experiențe stresante sau traumatice relevante pentru problema actuală și dacă persoana are suficiente resurse pentru a lucra cu ele în siguranță. Pot fi discutate metode de stabilizare, reglare emoțională și revenire în prezent înainte ca reprocesarea să înceapă.
Ulterior, sunt identificate amintirile sau elementele care vor deveni „ținte” terapeutice. Pot fi explorate imaginile asociate evenimentului, emoțiile, senzațiile corporale și gândurile negative legate de sine. Stimularea bilaterală este apoi integrată într-un proces ghidat, iar psihoterapeutul urmărește permanent reacțiile persoanei.
Structura exactă, durata procesului și numărul de ședințe diferă. Un eveniment traumatic bine delimitat nu presupune neapărat același parcurs ca experiențele repetate din copilărie, violența interpersonală sau un istoric complex de traumă. La fel ca în alte forme de terapie, durata și etapele unui parcurs de psihoterapie trebuie adaptate nevoilor și ritmului fiecărei persoane.
Cui i se poate adresa terapia EMDR
EMDR poate fi utilizată în psihoterapia adulților și, cu adaptări corespunzătoare, la copii și adolescenți. Faptul că metoda poate fi folosită la vârste diferite nu înseamnă însă că orice persoană care a trecut printr-un eveniment dificil are nevoie de EMDR.
Psihoterapeutul trebuie să evalueze natura problemei, starea actuală, capacitatea de reglare emoțională, eventualele diagnostice asociate, siguranța persoanei și obiectivele terapiei. În cazul copiilor și adolescenților, intervenția trebuie adaptată nivelului de dezvoltare și contextului familial.
Ghidul NICE pentru PTSD recomandă în primul rând intervenții psihologice focalizate pe traumă și precizează condițiile în care EMDR poate fi utilizată. Pentru copiii și adolescenții între 7 și 17 ani, metoda poate fi luată în considerare în anumite situații, inclusiv atunci când terapia cognitiv-comportamentală focalizată pe traumă nu a fost eficientă sau tânărul nu se poate implica în aceasta. Mai multe informații despre diferențele dintre intervenția la adult și cea la vârste mai mici pot fi găsite în articolul despre psihoterapia pentru adolescenți și modul în care se desfășoară.
Pentru ce probleme este recomandată EMDR
Cele mai solide dovezi științifice pentru EMDR sunt legate de tulburarea de stres posttraumatic. Organizația Mondială a Sănătății arată că intervențiile cu cele mai multe dovezi pentru tratamentul PTSD includ terapiile cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă și EMDR. Informațiile actuale ale OMS despre tratamentul PTSD pot fi consultate în recomandările privind tulburarea de stres posttraumatic.
EMDR este, așadar, una dintre psihoterapiile focalizate pe traumă recomandate de ghidurile internaționale. Nu este însă singura opțiune și nu este obligatoriu cea mai potrivită pentru fiecare persoană. O prezentare dedicată acestei indicații poate fi găsită și în materialul despre utilizarea EMDR în tulburarea de stres posttraumatic.
În practica psihoterapeutică, EMDR poate fi integrată și atunci când anumite experiențe traumatice contribuie la alte dificultăți, precum anxietatea, atacurile de panică, unele fobii, simptome depresive, comportamente adictive, simptome obsesiv-compulsive sau dificultăți legate de alimentație. Este însă importantă o diferențiere: faptul că EMDR poate fi utilizată într-un asemenea context nu înseamnă că reprezintă tratamentul standard sau de primă alegere pentru fiecare dintre aceste tulburări.
De exemplu, o persoană cu atacuri de panică poate avea sau nu un istoric traumatic relevant. Evaluarea trebuie să stabilească mecanismele care întrețin problema și intervenția potrivită, fără presupunerea automată că toate atacurile de panică provin din traumă. Manifestările și opțiunile terapeutice sunt prezentate separat în ghidul despre atacul de panică, simptomele și modalitățile de intervenție.
Ce experiențe pot fi abordate în EMDR
EMDR este asociată frecvent cu evenimente traumatice majore, precum abuzurile, violența domestică, accidentele rutiere sau de muncă, dezastrele naturale și alte situații în care persoana s-a confruntat cu un pericol grav ori cu o amenințare intensă la adresa propriei siguranțe sau a altcuiva.
În psihoterapie pot deveni relevante și alte experiențe care au produs o suferință semnificativă. Printre acestea se pot număra:
- pierderea unei persoane apropiate și doliul;
- separarea sau divorțul;
- pierderea unei sarcini;
- abuzul fizic, sexual sau emoțional;
- pierderea locului de muncă;
- pensionarea sau alte schimbări majore de rol;
- mutarea într-un alt oraș sau într-o altă țară;
- hărțuirea la locul de muncă sau mobbingul;
- bullyingul;
- accidentele rutiere sau profesionale;
- violența în familie;
- infidelitatea și alte rupturi relaționale puternice;
- dezastrele naturale;
- experiențele dificile din copilărie și relațiile de atașament perturbate;
- primirea unui diagnostic medical grav sau o experiență medicală percepută ca amenințătoare.
Aceste situații nu reprezintă automat traume psihologice și nu duc inevitabil la PTSD. Doliul, divorțul, pensionarea ori mutarea, de exemplu, pot fi foarte dureroase fără să îndeplinească criteriile unei tulburări posttraumatice. Ceea ce contează este impactul concret asupra persoanei, simptomele, semnificația experienței și evaluarea clinică.
Ce este „fereastra de toleranță” și ce se întâmplă când emoțiile devin copleșitoare
În psihoterapia traumei este folosit uneori conceptul de „fereastră de toleranță” pentru a descrie intervalul de activare emoțională în care o persoană poate rămâne prezentă, poate gândi și își poate regla reacțiile fără să fie copleșită.
Atunci când activarea depășește acest interval, pot apărea hipervigilență, panică, agitație intensă, furie sau senzația de pericol. În cealaltă direcție, unele persoane pot deveni foarte amorțite emoțional, detașate sau deconectate. „Fereastra de toleranță” este însă un model clinic util pentru înțelegerea reglării emoționale, nu un diagnostic și nici o limită biologică precisă care poate fi măsurată.
Unele evenimente pot fi atât de copleșitoare încât amintirea lor rămâne asociată cu reacții emoționale și corporale intense. Pentru anumite persoane, simptomele apar imediat; pentru altele, unele reacții se pot manifesta sau accentua mai târziu, mai ales atunci când apar experiențe care amintesc într-un fel de evenimentul anterior.
Ce este un trigger și de ce poate reactiva o amintire
Termenul trigger este folosit pentru un stimul care reactivează o amintire, o emoție sau o reacție asociată unei experiențe anterioare. Poate fi un sunet, un miros, un loc, o expresie, o anumită perioadă a anului, o senzație corporală sau chiar o emoție asemănătoare celei trăite atunci.
De exemplu, persoana poate ști rațional că se află în siguranță, dar corpul și emoțiile pot răspunde la un indiciu din prezent ca și cum pericolul s-ar repeta. În PTSD, această senzație că evenimentul aparține încă prezentului este una dintre problemele asupra cărora terapiile focalizate pe traumă încearcă să intervină.
EMDR urmărește procesarea amintirii astfel încât ea să poată fi integrată mai bine ca experiență trecută, fără aceeași intensitate a reacției actuale. Nu înseamnă că amintirea dispare, ci că relația persoanei cu ea se poate modifica.
Ce beneficii poate avea terapia EMDR
Atunci când este indicată, EMDR poate contribui la reducerea simptomelor posttraumatice, a intensității emoționale asociate unor amintiri, a evitării, a hipervigilenței și a unor convingeri negative despre sine formate în urma experienței traumatice.
Procesul nu este însă identic pentru toată lumea. Unele persoane observă schimbări într-un timp relativ scurt, în timp ce altele au nevoie de o etapă mai lungă de pregătire și stabilizare sau de un parcurs terapeutic mai complex. Existența unor traume repetate, a mai multor diagnostice, a unor probleme relaționale actuale ori a unei situații de viață nesigure poate influența modul în care este organizată terapia.
De aceea, ideea că identificarea și reprocesarea unei singure amintiri va „rezolva complet” problema este prea simplistă. EMDR nu oferă garanția dispariției tuturor simptomelor și nici nu înlocuiește evaluarea medicală sau psihiatrică atunci când aceasta este necesară.
EMDR și PTSD: ce spun ghidurile clinice
Poziția EMDR în tratamentul PTSD este bine susținută de ghiduri internaționale. Organizația Mondială a Sănătății o include între intervențiile psihologice pentru care există dovezi de eficacitate, iar ghidul britanic NICE o recomandă pentru adulți cu PTSD în anumite situații. Recomandările NICE pot fi consultate direct în ghidul clinic pentru tulburarea de stres posttraumatic.
Această recunoaștere nu înseamnă că EMDR este singurul „tratament de elecție”. Alte psihoterapii focalizate pe traumă, inclusiv anumite forme de terapie cognitiv-comportamentală, au de asemenea dovezi solide. Alegerea depinde de diagnostic, preferințele persoanei, vârstă, experiența terapeutului, istoricul clinic și disponibilitatea intervențiilor.
Cine ar trebui să ofere terapia EMDR
EMDR este o intervenție psihoterapeutică și trebuie integrată într-un cadru profesional adecvat. În România este important ca persoana să verifice dacă specialistul este psihoterapeut cu drept de practică și cu formare specifică în EMDR, nu doar dacă utilizează termenul în descrierea serviciilor sale.
Un psiholog clinician poate realiza evaluări psihologice în limitele competențelor profesionale, un consilier psihologic oferă intervenții specifice competenței sale, iar un psihiatru este medic și poate diagnostica tulburări psihice și prescrie tratament medicamentos. Acești termeni nu sunt sinonimi. EMDR, atunci când este utilizată ca psihoterapie, necesită competență psihoterapeutică și pregătire în metodă.
Când siguranța trebuie să vină înaintea reprocesării traumei
Dacă trauma este legată de o situație de violență care continuă în prezent, prioritatea este siguranța persoanei. Reprocesarea unei experiențe trecute nu poate înlocui măsurile de protecție atunci când există amenințări, agresiuni sau control coercitiv actual.
În cazul unui pericol imediat, trebuie apelat numărul 112. Pentru informații, consiliere și orientare în situații de violență domestică, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați menține linia națională gratuită 0800 500 333, disponibilă permanent. Detaliile serviciului pot fi consultate pe pagina oficială ANES.
Cum afli dacă EMDR este potrivită pentru tine
Faptul că ai trecut printr-o experiență dureroasă nu înseamnă automat că ai PTSD și nici că EMDR este intervenția de care ai nevoie. O evaluare realizată de un specialist poate clarifica ce simptome există, ce impact au asupra vieții cotidiene și dacă problema este mai bine abordată prin EMDR, printr-o altă formă de psihoterapie sau printr-o combinație de intervenții.
Un psihoterapeut format în EMDR ar trebui să poată explica de ce consideră metoda potrivită, cum va fi pregătită etapa de reprocesare, ce alternative există și cum va fi monitorizată evoluția. Terapia nu ar trebui să presupună expunerea bruscă și necontrolată la amintiri copleșitoare și nici promisiuni că toate problemele vor fi eliminate într-un anumit număr de ședințe.
Dacă experiențele traumatice, amintirile intruzive, anxietatea sau alte reacții emoționale îți afectează funcționarea și vrei să discuți cu un specialist, poți programa o ședință cu un psiholog. Prima discuție poate ajuta la clarificarea nevoilor și la alegerea unei forme de sprijin potrivite, fără presupunerea că o anumită metodă este soluția universală.
Leave a Reply