Veștile proaste sunt adesea mai greu de acceptat decât cele bune, mai ales atunci când contrazic ceea ce sperăm să se întâmple. Creierul uman manifestă frecvent o tendință de a acorda mai multă importanță informațiilor favorabile și de a integra mai puțin informațiile care indică riscuri. Totuși, un studiu publicat în Journal of Neuroscience arată că stresul și percepția unei amenințări pot modifica această tendință, făcându-ne mai receptivi la veștile negative.
Descoperirea poate părea paradoxală, deoarece stresul este asociat de obicei cu dificultăți de concentrare, disconfort și reacții emoționale intense. Cercetătorii au observat însă că, în anumite condiții, persoanele care se simt amenințate își actualizează mai mult estimările atunci când primesc informații nefavorabile. Rezultatele sugerează că modul în care evaluăm riscurile nu este fix, ci poate varia în funcție de cât de sigur sau periculos percepem mediul înconjurător.
De ce creierul acceptă mai ușor veștile bune decât pe cele proaste
Oamenii nu procesează întotdeauna informațiile favorabile și nefavorabile în același mod. Atunci când aflăm că probabilitatea unui eveniment negativ este mai mică decât estimam, tindem să ne modificăm convingerile în direcția informației primite. Dacă aflăm, în schimb, că riscul este mai mare decât credeam, ajustarea estimărilor poate fi mai redusă.
Acest fenomen este cunoscut în psihologia cognitivă drept bias optimist de actualizare a convingerilor. El reprezintă tendința de a integra mai ușor informațiile dezirabile decât pe cele indezirabile atunci când ne formăm așteptări despre viitor. Nu înseamnă neapărat că ignorăm complet veștile proaste, ci că acestea pot avea o influență mai mică asupra estimărilor noastre.
O asemenea tendință poate avea avantaje psihologice. Menținerea unor așteptări favorabile poate contribui la starea de bine și poate susține motivația în situații dificile. În același timp, optimismul excesiv poate determina subestimarea unor pericole reale și poate influența pregătirea pentru evenimente nedorite.
De exemplu, o persoană poate considera că riscul de a fi implicată într-un accident este foarte redus, chiar și atunci când primește informații care ar justifica o estimare mai prudentă. Fenomenul nu demonstrează lipsa inteligenței sau incapacitatea de a înțelege date statistice, ci reflectă faptul că informațiile sunt interpretate și prin prisma așteptărilor personale. Cercetătorii au încercat să afle dacă această asimetrie se modifică atunci când oamenii percep o amenințare.
Studiul despre stres și veștile proaste: cum au fost testați participanții
Neil Garrett, cercetător asociat Universității Princeton, și Tali Sharot, de la University College London, au investigat modul în care percepția unei amenințări influențează actualizarea convingerilor. Studiul, realizat împreună cu Ana María González-Garzón, Lucy Foulkes și Liat Levita, a fost publicat în 2018 în Journal of Neuroscience, sub titlul „Updating Beliefs under Perceived Threat”. Cercetarea a inclus atât un experiment desfășurat în laborator, cât și o investigație realizată în condiții reale de activitate profesională.
În experimentul de laborator, cercetătorii au creat o situație menită să provoace stres anticipator. Participanților din grupul experimental li s-a spus că, la finalul testului, vor trebui să susțină o prezentare despre un subiect-surpriză pentru care nu avuseseră posibilitatea să se pregătească. Mai mult, discursul urma să fie filmat și evaluat de un juriu de experți.
Perspectiva unei prezentări neprevăzute, desfășurate sub observația altor persoane, a fost folosită pentru a induce senzația unei amenințări sociale. Situația putea genera îngrijorare legată de performanță, evaluare și posibilitatea unui rezultat nefavorabil. Cercetătorii urmăreau astfel să observe dacă anticiparea unui eveniment stresant modifică felul în care sunt procesate informațiile despre riscuri.
O prezentare-surpriză și probleme dificile de matematică
Pentru a intensifica activarea asociată stresului, participanții din grupul experimental au primit și șase probleme matematice complexe, pe care trebuiau să le rezolve într-un interval de numai 30 de secunde. Combinarea acestei sarcini solicitante cu anticiparea prezentării avea rolul de a menține un nivel crescut de tensiune pe parcursul experimentului. Cercetătorii au urmărit astfel reacția participanților într-un context perceput ca dificil și potențial amenințător.
Un al doilea grup a fost plasat într-o situație considerabil mai puțin solicitantă. Participanții au primit probleme matematice elementare, care puteau fi rezolvate fără dificultăți comparabile, și li s-a cerut să redacteze o scurtă reflecție personală. Spre deosebire de grupul experimental, aceștia știau că textul lor nu urma să fie evaluat.
Această diferență le-a permis cercetătorilor să compare două condiții distincte: una caracterizată printr-o amenințare anticipată și alta în care presiunea evaluării era redusă. Scopul nu era testarea abilităților matematice sau a capacității de a vorbi în public, ci modificarea contextului emoțional în care participanții urmau să primească informații despre evenimente negative. În continuare, ambele grupuri au parcurs aceeași sarcină de estimare a riscurilor.
Cum au evaluat participanții probabilitatea unor evenimente negative
În etapa principală a experimentului, tuturor participanților li s-a cerut să estimeze probabilitatea ca anumite evenimente neplăcute să li se întâmple de-a lungul vieții. Cercetătorii au utilizat o serie de 40 de situații adverse, printre care se numărau accidentele de mașină și fraudele. Participanții trebuiau să formuleze fiecare estimare rapid, într-un interval de cel mult cinci secunde.
După exprimarea estimării inițiale, fiecare persoană primea informații statistice despre frecvența evenimentului respectiv. Dacă riscul prezentat era mai mic decât cel estimat, informația reprezenta o veste bună. Dacă probabilitatea comunicată era mai mare decât estimarea inițială, participantul primea o veste proastă.
Ulterior, participanților li s-a cerut să reevalueze probabilitatea evenimentelor, tot într-un interval scurt de timp. Cercetătorii au putut astfel compara estimările inițiale cu cele formulate după primirea informațiilor noi. Diferența dintre aceste răspunsuri indica măsura în care participanții își actualizaseră convingerile în urma unor informații favorabile sau nefavorabile.
Metoda a fost concepută pentru a surprinde modificările rapide ale estimărilor, fără un proces îndelungat de deliberare. Totuși, rezultatele trebuie interpretate în raport cu această sarcină experimentală specifică, nu ca o măsură generală a capacității de a lua decizii corecte în viața de zi cu zi. Integrarea mai puternică a unei informații negative nu înseamnă automat că persoana devine mai rațională în toate situațiile.
Ce au descoperit cercetătorii: stresul a modificat reacția la veștile proaste
Rezultatele au evidențiat o diferență importantă între cele două grupuri. Participanții aflați în condiția mai puțin stresantă au manifestat tendința obișnuită de actualizare optimistă a convingerilor. Ei și-au modificat estimările într-o măsură mai mare atunci când primeau informații favorabile decât atunci când aflau că riscurile erau mai ridicate decât crezuseră.
În schimb, persoanele care anticipau prezentarea evaluată și care trecuseră prin sarcinile matematice dificile au integrat mai mult informațiile nefavorabile. În această condiție, asimetria dintre reacția la veștile bune și reacția la cele proaste a fost redusă. Cu alte cuvinte, amenințarea percepută a fost asociată cu o disponibilitate mai mare de a ține cont de avertismente.
Acest rezultat nu indică faptul că participanții stresați au devenit pesimiști sau că au început să acorde automat prioritate informațiilor negative. Descoperirea principală privește diminuarea diferenței dintre felul în care erau integrate cele două categorii de informații. În condiții de amenințare, veștile proaste nu mai erau subponderate în aceeași măsură ca în situația de control.
Cercetătorii au analizat și legătura dintre modificarea convingerilor și reacțiile asociate stresului. Activarea fiziologică, evaluată inclusiv prin răspunsul electrodermal al pielii, și anxietatea raportată de participanți au fost asociate cu o integrare mai puternică a informațiilor nefavorabile. Aceste observații susțin interpretarea potrivit căreia starea de amenințare poate influența procesarea informațiilor relevante pentru siguranță.
De ce contează activarea fiziologică și anxietatea
Atunci când percepem o amenințare, organismul poate intra într-o stare de activare fiziologică, numită și arousal. Aceasta poate include modificări ale ritmului cardiac, transpirației și nivelului de vigilență, reflectând pregătirea organismului pentru a răspunde unei situații solicitante. Intensitatea reacției diferă în funcție de persoană și de context.
În experimentul realizat de Garrett și colaboratorii săi, această activare a fost relevantă deoarece participa la caracterizarea stării de amenințare. Cercetătorii au observat că persoanele care manifestau reacții mai pronunțate asociate stresului puteau integra mai mult informațiile negative în estimările lor. Rezultatul sugerează că reacția la amenințare poate modifica temporar prioritățile procesării informaționale.
Există însă o diferență importantă între vigilența crescută în fața unui pericol și anxietatea persistentă. Reacțiile de stres nu îmbunătățesc automat memoria, concentrarea sau judecata, iar efectele lor depind de intensitate, durată și tipul sarcinii. Fenomenele cognitive asociate stresului sunt complexe, după cum arată și cercetările despre modul în care frica poate influența orientarea și procesarea informațiilor din mediu.
Un al doilea experiment a urmărit pompieri aflați în serviciu
Pentru a verifica dacă fenomenul observat în laborator apare și în afara unui context experimental controlat, cercetătorii au realizat o a doua investigație în rândul pompierilor aflați în serviciu. Spre deosebire de prima etapă, situațiile stresante nu au fost create artificial. Participanții își desfășurau activitatea obișnuită într-un mediu profesional în care solicitările și riscurile puteau varia imprevizibil.
Pompierii au completat o sarcină de estimare și actualizare a probabilității unor evenimente adverse, asemănătoare celei folosite în laborator. Activitatea a fost realizată online, în timpul serviciului, între intervenții, iar nivelul de anxietate a fost evaluat prin auto-raportare. Cercetătorii au urmărit dacă variațiile naturale ale stării emoționale erau asociate cu diferențe în integrarea informațiilor negative.
Rezultatele au urmat un tipar asemănător celui observat în prima etapă. Atunci când participanții raportau niveluri mai ridicate de anxietate, aceștia tindeau să acorde o pondere mai mare informațiilor nefavorabile în actualizarea estimărilor. Observația a oferit sprijin suplimentar ipotezei potrivit căreia percepția unei amenințări poate diminua tendința de actualizare optimistă a convingerilor.
Totuși, cele două investigații oferă tipuri diferite de dovezi. Experimentul de laborator a permis manipularea condițiilor de amenințare, în timp ce studiul cu pompieri a urmărit variații emoționale apărute în mod natural. Această combinație este utilă pentru înțelegerea fenomenului, dar nu demonstrează că toate categoriile profesionale sau toate situațiile stresante produc aceleași efecte.
De ce optimismul poate fi util chiar dacă uneori ne face să subestimăm riscurile
La prima vedere, tendința de a acorda mai multă importanță veștilor bune poate părea o eroare de judecată. Dacă subestimăm probabilitatea unor evenimente negative, putem neglija avertismente importante sau putem lua decizii fără să evaluăm suficient consecințele. Cu toate acestea, optimismul poate avea și o funcție psihologică favorabilă, susținând motivația și starea de bine.
Cercetătorii propun o interpretare adaptativă a acestei asimetrii. Într-un mediu perceput ca sigur, menținerea unor așteptări pozitive poate fi compatibilă cu funcționarea psihologică obișnuită. Atunci când apar indicii de pericol, reducerea tendinței de a subestima informațiile nefavorabile ar putea ajuta persoana să răspundă mai prudent avertismentelor.
Din această perspectivă, optimismul nu ar funcționa ca o caracteristică absolut rigidă, ci ca un mecanism sensibil la context. Creierul ar putea ajusta ponderea acordată informațiilor negative în funcție de nivelul amenințării percepute. Aceasta reprezintă o explicație posibilă a avantajelor funcționale ale fenomenului, nu dovada că o asemenea ajustare conduce întotdeauna la cele mai bune decizii.
Merită diferențiat și optimismul realist de optimismul excesiv. A avea speranță într-un rezultat favorabil nu presupune ignorarea informațiilor care indică un pericol. O evaluare echilibrată permite recunoașterea posibilităților pozitive, dar și luarea în considerare a avertismentelor atunci când acestea sunt relevante.
Stresul ne face mai obiectivi sau doar mai atenți la pericole?
Una dintre cele mai importante distincții privește interpretarea rezultatelor. Studiul nu arată că stresul îmbunătățește în general raționamentul sau că persoanele anxioase evaluează întotdeauna realitatea mai corect. Cercetătorii au observat o modificare specifică a felului în care participanții își actualizau estimările după primirea unor informații despre probabilitatea evenimentelor negative.
În alte circumstanțe, stresul poate influența nefavorabil atenția, flexibilitatea cognitivă și controlul comportamental. Efectele sale depind de caracteristicile situației, de resursele persoanei și de intensitatea reacției emoționale. De aceea, integrarea mai eficientă a unei vești proaste într-o sarcină experimentală nu trebuie confundată cu o capacitate superioară de luare a deciziilor în orice context.
Această diferență este relevantă și pentru înțelegerea reacțiilor rapide, impulsivității și deciziilor formulate fără deliberare îndelungată. Rapiditatea unui răspuns nu garantează obiectivitatea, după cum o stare emoțională intensă nu conduce automat la erori. Pentru evaluarea unei decizii trebuie analizate atât informațiile disponibile, cât și condițiile în care persoana le interpretează.
Ce ne arată cercetarea despre felul în care reacționăm la veștile proaste
Rezultatele sugerează că reacția noastră la informațiile negative nu depinde exclusiv de conținutul acestora. Contează și starea în care ne aflăm atunci când le primim, precum și gradul de siguranță sau de amenințare pe care îl asociem mediului. Aceeași informație poate avea o influență diferită asupra convingerilor unei persoane în funcție de contextul emoțional.
Descoperirea poate contribui la înțelegerea motivelor pentru care uneori ignorăm avertismentele, în timp ce în alte situații devenim mai receptivi la ele. Totuși, nu rezultă că ar fi benefic să provocăm intenționat stres pentru a determina pe cineva să accepte o veste dificilă. Comunicarea informațiilor importante, inclusiv a celor medicale sau personale, necesită claritate, respect și luarea în considerare a nevoilor celui care le primește.
În plus, diferențele individuale și experiențele anterioare pot influența reacțiile la incertitudine. Persoanele care se confruntă cu anxietate pot acorda o atenție crescută amenințărilor, dar aceasta nu înseamnă că evaluările lor sunt automat mai exacte. Cercetările despre anxietate, atacuri de panică și preocupările legate de amenințări ilustrează complexitatea raportului dintre emoții, percepția pericolului și comportament.
Cum se schimbă evaluarea riscurilor în funcție de contextul emoțional
Cercetarea publicată în Journal of Neuroscience oferă o explicație pentru un fenomen aparent contradictoriu: oamenii pot manifesta o tendință optimistă atunci când se simt în siguranță, dar pot deveni mai receptivi la informațiile nefavorabile în condiții de amenințare. Această flexibilitate ar putea contribui la adaptarea comportamentului în funcție de circumstanțe, permițând menținerea unor așteptări pozitive fără ignorarea completă a pericolelor.
Rezultatele evidențiază și importanța proceselor cognitive prin care transformăm informațiile în convingeri despre viitor. Nu toate datele pe care le primim sunt integrate în aceeași măsură, iar evaluările noastre pot fi influențate de emoții, așteptări și experiențele anterioare. Interacțiunea dintre aceste procese reprezintă o componentă importantă a modului în care înțelegem lumea și anticipăm ceea ce ni s-ar putea întâmpla.
Studiul poate fi consultat integral în Journal of Neuroscience, în articolul „Updating Beliefs under Perceived Threat”. Rezultatele sale nu transformă stresul într-un instrument universal pentru evaluarea corectă a realității, dar arată că optimismul și receptivitatea la avertismente pot varia în funcție de amenințarea percepută. Înțelegerea acestei flexibilități oferă o perspectivă asupra felului în care creierul echilibrează așteptările pozitive cu necesitatea de a recunoaște riscurile.
Leave a Reply