Anxietatea poate începe ca o neliniște greu de explicat sau ca o succesiune de întrebări care nu se mai opresc: „Dacă se întâmplă ceva?”, „Dacă nu mă descurc?”, „Dacă mi se face rău?”. Alteori apare brusc, cu palpitații, amețeală, senzație de lipsă de aer și teama că pierzi controlul. Există însă o diferență importantă între anxietatea firească și o tulburare de anxietate care începe să limiteze viața.
Psihologul și psihoterapeutul Alessandro D’Orlando descrie anxietatea prin starea de alarmă, anticiparea pericolului și dificultatea de relaxare. Aceste elemente sunt importante, dar anxietatea nu este o singură problemă și nu se manifestă la fel pentru toată lumea. Tulburarea de anxietate generalizată, atacurile de panică, fobiile și anxietatea socială au caracteristici diferite și pot necesita intervenții adaptate.
Ce este anxietatea și când devine o problemă
Anxietatea este o reacție umană normală care apare atunci când anticipăm un pericol, o provocare sau o situație incertă. În cantități moderate, poate avea o funcție utilă: ne crește vigilența, ne pregătește pentru acțiune și ne determină să acordăm atenție unei situații importante.
Problema apare când frica și îngrijorarea devin persistente, disproporționate, dificil de controlat sau încep să interfereze cu activitățile cotidiene. O persoană poate ajunge să evite locuri, conversații, călătorii sau activități profesionale din cauza anxietății.
Organizația Mondială a Sănătății arată că tulburările de anxietate sunt caracterizate prin frică și îngrijorare excesive și prin manifestări comportamentale asociate, suficient de severe pentru a produce suferință sau dificultăți importante în viața persoanei.
Diferența dintre reacția normală și o posibilă tulburare este analizată pe larg și în articolul despre momentul în care anxietatea încetează să mai fie protectoare și începe să îți conducă viața.
Anxietatea generalizată nu este același lucru cu atacul de panică
Este ușor să folosim termenul „anxietate” pentru experiențe foarte diferite. Tulburarea de anxietate generalizată este caracterizată în principal prin îngrijorare excesivă și dificil de controlat privind mai multe domenii ale vieții, cum ar fi sănătatea, familia, banii sau munca. Neliniștea este persistentă și poate fi însoțită de tensiune musculară, oboseală, iritabilitate, probleme de concentrare și somn perturbat.
Atacul de panică este diferit. Este un episod brusc de frică sau disconfort foarte intens, însoțit de simptome fizice și cognitive care cresc rapid. Pot apărea palpitații, senzația că nu poți respira, tremur, transpirații, amețeală și frica de a pierde controlul, de a înnebuni sau de a muri.
Un atac de panică nu înseamnă automat că persoana are tulburare de panică. Aceasta presupune atacuri recurente și, în mod tipic, preocupare persistentă privind apariția altor atacuri sau schimbări de comportament menite să le evite. Ghidul despre simptomele și evoluția unui atac de panică explică mai detaliat diferența.
Ce legătură există între anxietate și tulburarea obsesiv-compulsivă
D’Orlando amintește și comportamentele ritualice care apar în tulburarea obsesiv-compulsivă. Anxietatea poate avea într-adevăr un rol important în TOC, dar tulburarea obsesiv-compulsivă nu trebuie tratată pur și simplu ca o variantă de anxietate.
Persoana poate avea obsesii, adică gânduri, imagini sau impulsuri intruzive și nedorite, și poate efectua compulsii pentru a reduce temporar disconfortul ori pentru a preveni o consecință de care se teme. Spălatul repetat, verificările sau anumite ritualuri mentale sunt doar câteva exemple posibile.
În clasificările actuale, TOC este analizată separat de tulburările de anxietate. Mai multe informații despre diferență și despre intervențiile specifice sunt prezentate în ghidul despre tulburarea obsesiv-compulsivă, obsesii și compulsii.
De ce apare anxietatea
Nu există o singură cauză. D’Orlando pune accent pe ritmul rapid al vieții, obiceiurile nesănătoase, reducerea contactului cu natura, digitalizare și diminuarea relațiilor comunitare. Unele dintre aceste aspecte pot influența starea psihologică, dar nu putem afirma că viața modernă, internetul sau familiile mai mici provoacă în mod direct tulburările de anxietate.
Vulnerabilitatea este influențată de combinații diferite de factori biologici, temperamentali, psihologici, sociali și de mediu. Stresul prelungit, experiențele dificile, anumite probleme de sănătate, consumul unor substanțe și istoricul familial pot avea un rol, fără ca unul dintre acești factori să explice singur fiecare caz.
De aceea, întrebarea utilă nu este întotdeauna „Care este cauza unică a anxietății mele?”, ci și „Ce o declanșează și ce o menține în prezent?”.
Cum se manifestă anxietatea în gândire
Una dintre experiențele descrise cel mai frecvent este anticiparea constantă a lucrurilor care ar putea merge rău. Mintea încearcă să identifice pericolul înainte ca acesta să apară, dar ajunge să genereze scenarii după scenarii.
Persoana se poate teme de viitor, de reacțiile altora, de mulțimi, de zbor, lifturi, animale sau situații sociale precum vorbitul în public. În funcție de tipul problemei, teama poate fi foarte specifică sau se poate extinde asupra mai multor domenii ale vieții.
În anxietatea socială, de exemplu, preocuparea se concentrează asupra posibilității de a fi evaluat negativ, ridiculizat sau respins. Mai multe detalii despre această formă de anxietate sunt disponibile în articolul despre anxietatea socială și teama persistentă de evaluarea celorlalți.
Simptomele fizice ale anxietății
Anxietatea nu se petrece doar „în minte”. Activarea sistemelor fiziologice implicate în răspunsul la amenințare poate produce senzații corporale foarte intense. Printre manifestările posibile se numără:
- palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;
- respirație rapidă ori senzația că nu poți inspira suficient aer;
- senzație de sufocare sau presiune în piept;
- tensiune musculară și dureri asociate acesteia;
- transpirații și tremur;
- amețeală, instabilitate sau senzație de leșin;
- greață sau disconfort abdominal;
- senzații de căldură sau frisoane;
- neliniște fizică și dificultatea de a sta relaxat.
Într-un atac de panică, aceste senzații pot fi interpretate catastrofic: „Fac infarct”, „Mă sufoc”, „O să leșin” sau „Îmi pierd mințile”. Teama produsă de interpretare poate intensifica și mai mult activarea corpului, formând un cerc al panicii.
Simptomele precum durerea toracică, lipsa severă de aer, palpitațiile sau leșinul nu trebuie presupuse automat ca fiind provocate de anxietate, mai ales dacă apar pentru prima dată, sunt neobișnuite, intense sau există alte motive de îngrijorare medicală. În asemenea situații este importantă evaluarea medicală.
De ce evitarea poate face anxietatea mai puternică
Dacă un lift provoacă teamă, pare logic să urci pe scări. Dacă vorbitul în public provoacă panică, pare mai sigur să refuzi prezentarea. Pe termen scurt, evitarea reduce anxietatea și aduce ușurare.
Tocmai această ușurare poate menține problema. Persoana nu mai are ocazia să descopere că situația poate fi tolerată sau că scenariul catastrofic anticipat nu apare. Creierul învață în schimb că evitarea a fost ceea ce a prevenit pericolul.
Treptat, viața poate deveni tot mai restrânsă. Persoana evită un lift, apoi clădirile înalte; evită un zbor, apoi orice călătorie; evită o prezentare, apoi întâlnirile profesionale. De aceea, reducerea evitării prin expunere realizată într-un mod planificat este o componentă importantă a mai multor intervenții cognitiv-comportamentale.
Anxietatea nu înseamnă că persoana „nu luptă suficient”
O comparație uneori folosită este că persoana anxioasă ar continua să „lupte” împotriva suferinței, în timp ce persoana deprimată ar „ceda”. Această imagine nu descrie corect nici anxietatea, nici depresia.
Ambele pot produce suferință severă, ambele pot afecta motivația și funcționarea, iar cele două pot apărea împreună. O persoană care are depresie nu a renunțat pentru că îi lipsește voința, la fel cum o persoană cu anxietate nu este pur și simplu cineva care se străduiește prea mult.
Este mai util să înțelegem mecanismele fiecărei probleme și să alegem intervenția potrivită decât să le comparăm în termeni de forță sau slăbiciune.
Ce tratamente pot ajuta în anxietate
Tratamentul depinde de tipul anxietății, intensitatea simptomelor, durata lor, problemele asociate, preferințele persoanei și impactul asupra vieții cotidiene. Nu există o tehnică unică potrivită tuturor.
OMS arată că intervențiile psihologice reprezintă tratamente importante pentru tulburările de anxietate și că abordările bazate pe principiile terapiei cognitiv-comportamentale au cea mai consistentă bază de dovezi pentru mai multe dintre aceste tulburări. Aceste intervenții pot include lucrul cu interpretările anxioase, comportamentele de siguranță și expunerea la situațiile temute.
Terapia cognitiv-comportamentală
Terapia cognitiv-comportamentală urmărește relația dintre gânduri, senzațiile corpului și comportamente. În cazul panicii, de exemplu, persoana poate învăța să identifice interpretarea catastrofică a palpitațiilor și să reacționeze diferit la senzațiile corporale. În fobii și anxietate socială, expunerea graduală poate ajuta la reducerea evitării.
Mai multe informații despre mecanismele și etapele intervenției sunt prezentate în articolul dedicat terapiei cognitiv-comportamentale pentru anxietate.
Psihoterapia și explorarea experiențelor personale
D’Orlando subliniază și importanța explorării experiențelor din copilărie și a evenimentelor recente care pot avea legătură cu anxietatea. Această direcție este relevantă în anumite orientări psihoterapeutice și pentru anumite persoane, mai ales când există tipare relaționale sau experiențe adverse semnificative.
Nu este însă necesar ca fiecare tulburare de anxietate să aibă o „cauză ascunsă” în copilărie pentru ca tratamentul să funcționeze. Unele psihoterapii se concentrează în principal asupra mecanismelor care mențin simptomele în prezent, iar alegerea abordării depinde de evaluare și de obiective.
EMDR și anxietatea
EMDR, sau desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare, este menționată de D’Orlando printre metodele pe care le utilizează. Metoda are cele mai solide dovezi în tratamentul tulburării de stres posttraumatic.
Poate fi luată în considerare în anumite situații în care anxietatea sau panica sunt asociate cu experiențe traumatice ori amintiri foarte încărcate emoțional, dar nu este tratamentul standard pentru toate formele de anxietate și nu reprezintă o tehnică universală de „intervenție rapidă”. Articolul despre EMDR în anxietate și atacuri de panică și limitele dovezilor disponibile explică mai detaliat acest aspect.
Yoga, respirația și meditația pot ajuta?
D’Orlando acordă o importanță deosebită practicii yoga, tehnicilor de pranayama și meditației. Exercițiile de relaxare, activitatea fizică și practicile contemplative pot ajuta unele persoane să își reducă nivelul de stres, să observe mai bine reacțiile corpului și să își dezvolte capacitatea de a rămâne în prezent.
Beneficiile nu trebuie însă exagerate. Yoga și meditația nu înlocuiesc automat psihoterapia sau tratamentul medical atunci când există o tulburare de anxietate semnificativă. Nici tehnicile de respirație nu trebuie transformate într-o obligație de a controla perfect fiecare senzație din corp, deoarece la unele persoane monitorizarea permanentă a respirației poate deveni chiar o sursă suplimentară de teamă.
În tulburarea de anxietate generalizată, ghidul NICE include și relaxarea aplicată printre intervențiile psihologice care pot fi luate în considerare, alături de terapia cognitiv-comportamentală.
Mișcarea și timpul petrecut în natură
Activitatea fizică regulată poate susține sănătatea fizică și mintală și poate fi integrată într-un stil de viață care favorizează gestionarea stresului. Pentru unele persoane, mișcarea în aer liber aduce și beneficiul unei pauze de la mediul profesional sau digital.
Totuși, nu este corect să presupunem că anxietatea apare deoarece omul modern s-a „îndepărtat de natură” și că întoarcerea în natură o va vindeca. Plimbările, sportul și activitățile în aer liber pot fi resurse utile, nu explicații sau tratamente universale.
Cafeaua, zahărul, alcoolul și fumatul
Alimentația nu trebuie transformată într-o listă rigidă de produse „interzise pentru anxietate”. Nu există o recomandare clinică generală conform căreia persoanele anxioase trebuie să elimine zahărul sau ciocolata.
Cofeina este o situație mai relevantă, deoarece poate crește palpitațiile, tremurul, agitația sau insomnia la persoanele sensibile. Dacă observi că mai multe cafele, băuturile energizante sau alte surse de cofeină îți intensifică simptomele, reducerea consumului poate fi utilă.
Fumatul și alcoolul pot fi folosite pentru senzația de calm pe termen scurt, dar nu reprezintă tratamente pentru anxietate. Nicotina este o substanță cu efecte stimulante și creează dependență, iar alcoolul poate afecta somnul, dispoziția și reglarea anxietății, mai ales atunci când devine o strategie repetată de coping.
Ce rol poate avea medicația
Unele tulburări de anxietate pot fi tratate și medicamentos. În funcție de situație, medicul psihiatru poate recomanda medicamente precum inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, cunoscuți ca SSRI, sau alte opțiuni.
Benzodiazepinele pot reduce rapid anumite simptome, dar nu sunt recomandate ca soluție obișnuită pe termen lung din cauza riscurilor precum toleranța și dependența. Alegerea tratamentului trebuie făcută medical și individual.
Medicamentele nu ar trebui începute, oprite sau modificate pe baza recomandărilor găsite online. Pentru o explicație mai amplă poate fi consultat ghidul despre situațiile în care medicația pentru anxietate poate fi indicată și modul în care este monitorizată.
Poate un stil de viață „ordonat” să elimine anxietatea?
D’Orlando recomandă construirea unui mod de viață cu situații mai ordonate și gestionabile. O anumită rutină poate fi într-adevăr utilă: somnul suficient, mesele regulate, timpul de recuperare și limitele profesionale pot reduce stresul inutil.
Există însă o limită importantă. Pentru unele persoane anxioase, încercarea de a controla fiecare variabilă a vieții devine ea însăși parte a problemei. Dacă liniștea este posibilă numai atunci când totul este previzibil, orice schimbare poate începe să pară periculoasă.
Tratamentul nu urmărește construirea unei vieți în care nimic neașteptat nu se mai întâmplă, ci dezvoltarea capacității de a tolera mai bine incertitudinea și de a funcționa chiar și atunci când anxietatea nu poate fi eliminată complet.
Când este recomandat să ceri ajutor
Poate fi utilă o evaluare dacă anxietatea persistă, este dificil de controlat, interferează cu somnul, munca sau relațiile, provoacă atacuri de panică repetate ori te determină să eviți tot mai multe situații.
Un psiholog clinician poate realiza evaluarea psihologică în limitele competențelor sale. Un psihoterapeut cu formare adecvată poate oferi psihoterapie, iar medicul psihiatru poate realiza evaluarea medicală psihiatrică și prescrie tratament medicamentos atunci când acesta este indicat.
Scopul nu este să elimini orice urmă de teamă. Anxietatea face parte din sistemul normal prin care organismul detectează și anticipează amenințările. Tratamentul devine important atunci când acest sistem începe să reacționeze atât de intens sau atât de des încât viața ajunge să fie organizată în jurul fricii și evitării.
Dacă anxietatea îți limitează activitățile sau simți că strategiile pe care le folosești nu mai sunt suficiente, poți lua în considerare programarea unei ședințe cu un psiholog. O evaluare poate ajuta la clarificarea tipului de anxietate și la alegerea unei intervenții adaptate situației tale.
Leave a Reply