Unele amintiri traumatice rămân clar în trecut. Altele pot reveni prin imagini intruzive, coșmaruri, senzații corporale, teamă intensă sau reacții care fac persoana să simtă că pericolul se petrece din nou. Terapia EMDR este una dintre psihoterapiile utilizate pentru astfel de manifestări și are cele mai solide dovezi în tratamentul tulburării de stres posttraumatic, cunoscută prin abrevierea PTSD.
EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing, tradus prin desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare – a fost dezvoltată de psihologa Francine Shapiro la sfârșitul anilor 1980. Metoda a atras mult interes inclusiv pentru că folosește stimulare bilaterală în timp ce persoana lucrează asupra unor amintiri traumatice. Eficiența clinică pentru PTSD este susținută de cercetări și ghiduri, dar mecanismul exact prin care terapia produce schimbarea este încă investigat.
Ce este terapia EMDR?
EMDR este o formă structurată de psihoterapie focalizată pe procesarea experiențelor traumatice. Nu constă pur și simplu în mișcarea ochilor dintr-o parte în alta și nici nu presupune ștergerea amintirilor neplăcute.
Procesul include evaluarea istoricului persoanei, identificarea simptomelor și a experiențelor relevante, pregătirea pentru lucrul cu amintirile dificile, procesarea acestora și reevaluarea ulterioară. O prezentare detaliată a etapelor poate fi găsită în ghidul despre cum decurge terapia EMDR pentru traumă și PTSD.
În fazele de reprocesare, persoana se concentrează pentru intervale scurte asupra unor elemente ale amintirii – imaginea, emoțiile, convingerile sau senzațiile corporale asociate – în timp ce psihoterapeutul utilizează stimularea bilaterală. Cea mai cunoscută formă este urmărirea cu privirea a unei mișcări alternative stânga-dreapta, dar pot fi folosite și sunete sau atingeri alternante, în funcție de protocol și de pregătirea terapeutului.
De ce EMDR este importantă în tratamentul PTSD?
EMDR a devenit una dintre intervențiile bine studiate pentru tulburarea de stres posttraumatic. Organizația Mondială a Sănătății include EMDR printre intervențiile psihologice care pot fi luate în considerare pentru adulții cu PTSD, alături de terapiile cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă și alte intervenții.
Și ghidul NICE pentru tulburarea de stres posttraumatic recomandă EMDR pentru anumite categorii de adulți cu PTSD sau simptome clinic importante, în funcție de momentul în care apar simptomele și de contextul traumatic.
Acest nivel de susținere nu înseamnă însă că EMDR este singurul tratament eficient. Pentru PTSD există mai multe psihoterapii focalizate pe traumă cu dovezi solide, iar alegerea se face în funcție de simptome, preferințele persoanei, istoricul său, vârsta, eventualele alte tulburări și accesul la un profesionist format în metoda respectivă.
Pentru înțelegerea tabloului clinic este utilă și diferențierea dintre o reacție firească după un eveniment sever și tulburarea de stres posttraumatic, simptomele și criteriile sale de diagnostic.
PTSD nu înseamnă pur și simplu anxietate sau depresie după o traumă
Tulburarea de stres posttraumatic poate apărea după expunerea la evenimente care implică moartea sau amenințarea cu moartea, vătămarea gravă ori violența sexuală, prin experiență directă, asistarea evenimentului sau anumite alte forme de expunere definite clinic. Accidentele grave, agresiunile, războiul și dezastrele se numără printre situațiile care pot conduce la PTSD.
Nu orice experiență dureroasă produce însă această tulburare. Majoritatea persoanelor expuse unui eveniment potențial traumatic nu dezvoltă PTSD, chiar dacă pot traversa inițial frică, tristețe, insomnie, imagini nedorite sau dificultăți de concentrare. Diferența este explicată mai amplu în materialul despre de ce unele persoane se recuperează natural după traumă, iar altele dezvoltă simptome persistente.
PTSD are mai multe grupe caracteristice de manifestări. Pot apărea amintiri intruzive, coșmaruri și flashback-uri, evitarea situațiilor care amintesc de eveniment, modificări negative ale gândurilor și dispoziției, precum și hipervigilență, iritabilitate, tresărire exagerată, dificultăți de somn sau concentrare.
Depresia, atacurile de panică, alte manifestări anxioase și simptomele disociative pot apărea împreună cu PTSD, dar nu definesc singure tulburarea.
Cum funcționează EMDR în timpul unei ședințe?
Psihoterapeutul și persoana identifică experiențele sau amintirile care par relevante pentru dificultățile actuale. Nu este recomandat ca procesul să înceapă automat cu cea mai dureroasă amintire. Evaluarea și pregătirea sunt componente importante, mai ales dacă există traumă repetată, disociere, instabilitate emoțională sau alte probleme care pot influența tolerarea procesării.
În timpul unei secvențe de reprocesare, persoana își aduce în atenție pentru scurt timp amintirea și elementele asociate, în timp ce urmărește stimulul bilateral. După fiecare serie, psihoterapeutul observă împreună cu persoana ce imagini, emoții, senzații sau gânduri au apărut.
Rolul terapeutului nu este de a sugera ce „trebuie” să își amintească persoana și nici de a-i spune ce semnificație are trauma. Procesul este ghidat, dar conținutul psihologic aparține persoanei.
National Center for PTSD al Departamentului american pentru veterani descrie EMDR ca pe o terapie individuală în care persoana procesează memoria traumei în timp ce acordă atenție unui stimul alternativ, precum o mișcare sau un sunet stânga-dreapta.
Ce se întâmplă cu amintirea traumatică?
Obiectivul nu este ca persoana să uite evenimentul. După o psihoterapie eficientă, ea continuă să știe ce s-a întâmplat și poate considera experiența dureroasă, nedreaptă sau tragică.
Ceea ce se poate modifica este modul în care amintirea este resimțită în prezent. Imaginile pot deveni mai puțin intruzive, emoțiile și reacțiile corporale pot pierde din intensitate, iar convingeri precum „sunt în pericol acum”, „nu am niciun control” sau „a fost vina mea” se pot modifica.
O amintire care înainte declanșa senzația că evenimentul se repetă poate ajunge să fie percepută mai clar ca aparținând trecutului. Articolul despre EMDR și schimbările care pot apărea în memoria traumatică explică mai detaliat acest proces.
De ce sunt folosite mișcările oculare?
Aceasta este una dintre cele mai cercetate și, în același timp, discutate componente ale EMDR. Stimularea bilaterală face parte din protocol, însă cercetătorii continuă să studieze rolul său exact.
Una dintre ipoteze este legată de memoria de lucru. Atunci când o persoană încearcă să mențină activă o imagine traumatică și, simultan, execută o sarcină care solicită atenția, resursele memoriei de lucru sunt împărțite. Imaginea evocată poate deveni astfel mai puțin vie și mai puțin intensă emoțional.
Alte explicații iau în calcul expunerea controlată la amintire, faptul că persoana rămâne conectată simultan la siguranța prezentului și la experiența trecutului, învățarea unor asocieri noi și modificarea sensului atribuit evenimentului.
Nu există în prezent o singură explicație neurobiologică demonstrată definitiv pentru eficiența EMDR. Faptul că o terapie funcționează clinic nu înseamnă automat că fiecare componentă a mecanismului său a fost clarificată.
Ce arată studiile despre creier și EMDR?
Cercetătorii au utilizat EEG, fMRI, SPECT și alte metode pentru a analiza activitatea cerebrală înainte, în timpul sau după EMDR. Unele studii au identificat schimbări în activarea sau conectivitatea regiunilor implicate în procesarea emoțiilor, memorie și reglarea răspunsului la amenințare.
Aceste rezultate sunt interesante și susțin cercetarea asupra modului în care psihoterapia se asociază cu modificări funcționale ale creierului. Totuși, ele nu justifică ideea că EMDR ar fi singura psihoterapie cu o bază neurobiologică demonstrată.
Orice proces de învățare și orice psihoterapie eficientă presupun activitate și plasticitate cerebrală. Neuroimagistica nu este folosită în practica obișnuită pentru a decide dacă o persoană trebuie să primească EMDR și nici pentru a confirma că PTSD s-a vindecat.
Unele studii au raportat modificări în cortexul prefrontal, sistemul limbic sau rețelele implicate în memoria autobiografică. Dar eșantioanele sunt adesea mici, metodele diferă, iar rezultatele nu permit o explicație simplă de tipul „EMDR activează această zonă și trauma dispare”.
EMDR mută trauma dintr-o zonă profundă a creierului în cortex?
O asemenea formulare poate fi atractivă pentru că oferă o imagine simplă a procesului, dar nu descrie cu precizie ceea ce știm din neuroștiință. Memoria traumatică nu este un obiect depozitat într-un compartiment cerebral profund care este transferat fizic într-o altă regiune prin mișcări oculare.
Memoria autobiografică, emoțiile, senzațiile corporale și evaluarea pericolului sunt susținute de rețele cerebrale distribuite, care interacționează. PTSD este asociată cu modificări ale funcționării unor asemenea rețele, iar psihoterapia poate influența aceste procese.
Modelul teoretic utilizat în EMDR propune că anumite experiențe extrem de perturbatoare pot rămâne insuficient procesate și pot continua să fie reactivate într-un mod disfuncțional. Acesta este însă un model clinic și teoretic, nu demonstrația literală a unui transfer al amintirii din „subcortical” în „cortical”.
Cât de rapid funcționează terapia EMDR?
Unele persoane observă o reducere a suferinței după un număr relativ mic de ședințe, în special atunci când există un eveniment traumatic unic și bine delimitat. Alte persoane au nevoie de un proces mai lung.
Trauma repetată în copilărie, violența de lungă durată, multiplele pierderi, disocierea, depresia, consumul problematic de substanțe sau alte dificultăți pot face tratamentul mai complex. Nu este responsabil să se promită un anumit număr de ședințe sau remisia completă înainte de evaluare.
Durata și frecvența ședințelor pot varia în funcție de protocol, specialist și particularitățile persoanei. EMDR trebuie privită ca un proces psihoterapeutic, nu ca o procedură rapidă în care simpla stimulare bilaterală „șterge” trauma.
EMDR poate fi folosită și pentru depresie, anxietate sau atacuri de panică?
Metoda a fost cercetată și utilizată în mai multe probleme psihologice, dar nivelul dovezilor nu este același pentru toate indicațiile. Cele mai consistente dovezi pentru EMDR sunt cele referitoare la PTSD.
În depresie, anxietate sau atacuri de panică, EMDR poate deveni relevantă mai ales atunci când experiențele traumatice ori amintirile foarte perturbatoare contribuie la simptome. Totuși, aceste probleme au mecanisme multiple și nu trebuie presupus că sunt întotdeauna consecința unei traume.
În tulburarea de panică și fobii există, de exemplu, terapii cognitiv-comportamentale și intervenții de expunere cu susținere consistentă. Pentru depresie există terapii cognitiv-comportamentale, activare comportamentală, psihoterapie interpersonală și, atunci când este indicat, tratament medicamentos.
Diferențele dintre nivelurile de dovezi sunt explicate în materialul despre utilizarea EMDR în doliu, depresie, anxietate și atacuri de panică.
Același principiu este valabil pentru tulburările alimentare și dependențe. Existența unei traume poate fi relevantă pentru unele persoane, dar EMDR nu înlocuiește tratamentul specific recomandat pentru tulburarea respectivă și nici evaluarea medicală atunci când aceasta este necesară.
Poate fi folosită EMDR la orice vârstă?
EMDR poate fi utilizată la adulți și, cu adaptări, la copii și adolescenți. Alegerea metodei depinde însă de vârstă, dezvoltare, capacitatea de reglare emoțională, natura experiențelor traumatice și contextul familial.
Faptul că metoda poate fi adaptată pentru vârste diferite nu înseamnă că orice copil sau adult care a trecut printr-o experiență dificilă are nevoie de EMDR. Unele reacții după traumă se reduc natural, iar în alte situații poate fi mai potrivită o altă formă de sprijin.
Când este nevoie de precauție înainte de procesarea traumei?
Procesarea amintirilor dificile nu ar trebui începută automat. Psihoterapeutul trebuie să evalueze dacă persoana are suficiente resurse pentru a tolera activarea emoțională și dacă există probleme care necesită mai întâi intervenție.
Pot fi necesare precauții suplimentare în cazul disocierii severe, al instabilității psihice importante, consumului problematic de alcool sau alte substanțe, riscului de autovătămare ori atunci când persoana este încă expusă unei situații de violență.
Dacă abuzul sau violența continuă, prioritatea este protecția persoanei, nu reprocesarea unei traume ca și cum pericolul ar aparține deja trecutului. În cazul unui pericol imediat, este necesară apelarea serviciului 112.
Cine poate practica EMDR în România?
EMDR este o formă de psihoterapie. În România, este importantă diferențierea dintre profesiile din domeniul sănătății mintale. Un psiholog clinician poate realiza evaluarea psihologică în limitele competențelor sale, iar psihoterapeutul poate desfășura psihoterapie dacă are dreptul de practică și formarea profesională necesară.
Utilizarea EMDR presupune, în plus, pregătire specifică în această metodă. Medicul psihiatru este medic și poate formula diagnosticul psihiatric, evalua necesitatea tratamentului medicamentos și prescrie medicamente atunci când acestea sunt indicate.
Este rezonabil ca o persoană care caută EMDR să întrebe specialistul despre formarea sa, experiența cu trauma și PTSD, modul în care se realizează pregătirea înaintea procesării și ce se întâmplă dacă ședința devine prea intensă. Ghidul despre rolul psihoterapeutului și criteriile după care poate fi ales un specialist oferă repere suplimentare.
EMDR este eficientă pentru PTSD, dar nu este o soluție universală
EMDR și-a câștigat un loc important în tratamentul traumei deoarece există dovezi clinice consistente pentru PTSD. Această susținere nu trebuie transformată însă într-o promisiune potrivit căreia metoda vindecă rapid toate problemele psihologice sau că mișcările oculare produc un efect cerebral unic care explică întreaga recuperare.
Valoarea terapiei este mai bine exprimată într-un mod realist: pentru multe persoane cu PTSD, EMDR poate reduce simptomele și poate ajuta la procesarea amintirilor traumatice astfel încât acestea să nu mai domine prezentul cu aceeași intensitate. Pentru alte persoane poate fi potrivită o altă psihoterapie focalizată pe traumă.
Scopul nu este uitarea trecutului. O experiență traumatică poate rămâne dureroasă și după un tratament eficient. Schimbarea importantă poate fi faptul că persoana își amintește ceea ce s-a întâmplat fără să mai simtă permanent că evenimentul se repetă aici și acum.
Dacă amintirile intruzive, coșmarurile, evitarea, hipervigilența sau alte reacții după o traumă îți afectează semnificativ viața de zi cu zi, poți programa o ședință cu un psiholog pentru o evaluare inițială și pentru a discuta ce tip de intervenție ar putea fi potrivit situației tale.
Leave a Reply