Un atac de panică poate începe brusc: inima se accelerează, respirația pare insuficientă, apar transpirația, amețeala, greața sau senzația că se întâmplă ceva grav. Pentru unele persoane, experiența este atât de intensă încât apare teama de infarct, de pierderea controlului sau chiar de moarte. Deși organismul reacționează ca și cum ar exista un pericol imediat, amenințarea nu este întotdeauna evidentă.
Atacurile de panică reprezintă episoade de frică sau disconfort intens care se instalează rapid și sunt însoțite de simptome fizice și cognitive puternice. Ele pot apărea într-o perioadă stresantă, în anumite situații temute sau aparent „din senin”. Prof. Gaia De Campora, specialistă în psihologie la Torino, descrie atacul de panică drept o reacție intensă de alarmă și subliniază importanța înțelegerii contextului individual. În același timp, cercetările actuale arată că nu există o singură cauză și nici o explicație psihologică universală pentru aceste episoade.
Cum se manifestă un atac de panică
Un atac de panică se instalează de obicei rapid, iar intensitatea simptomelor crește în câteva minute. Uneori persoana observă anterior o stare de tensiune, stres sau anumite senzații corporale, dar alteori episodul este neașteptat și nu poate fi legat imediat de un declanșator clar.
Manifestările pot varia de la o persoană la alta. Printre cele descrise frecvent se numără:
- dificultatea de a respira sau senzația că aerul nu este suficient;
- palpitațiile sau accelerarea ritmului cardiac;
- transpirația bruscă;
- tremurul;
- senzația de nod în gât sau de sufocare;
- uscăciunea gurii;
- amețeala, starea de instabilitate sau senzația de leșin;
- greața sau disconfortul abdominal;
- senzația de ceață mentală sau dificultatea de a gândi clar;
- senzația că mediul este ireal sau că persoana este detașată de sine;
- teama de a pierde controlul;
- frica intensă că se întâmplă ceva catastrofal sau că persoana va muri.
Nu este necesar ca toate aceste simptome să apară în același episod. O prezentare mai detaliată a succesiunii manifestărilor este disponibilă în ghidul despre simptomele și evoluția unui atac de panică.
De ce simptomele atacului de panică par atât de periculoase
Frica are în mod normal o funcție adaptativă. Atunci când percepem un pericol real, organismul mobilizează rapid resurse pentru a reacționa: pulsul crește, respirația se modifică, atenția se concentrează asupra amenințării, iar corpul se pregătește pentru acțiune.
În timpul unui atac de panică, sistemul de alarmă se activează foarte intens chiar dacă persoana nu se confruntă neapărat cu un pericol exterior imediat. Din această cauză, senzațiile sunt autentice. Palpitațiile sunt reale, la fel și transpirația, amețeala sau dificultatea percepută de a respira.
Problema poate fi amplificată de felul în care aceste senzații sunt interpretate. Dacă persoana simte o accelerare a pulsului și gândește imediat „fac infarct”, frica crește. Intensificarea fricii activează și mai mult organismul, ceea ce poate accelera suplimentar pulsul. Noua senzație pare apoi să confirme că pericolul este real.
Se poate forma astfel un cerc al panicii: senzație corporală, interpretare catastrofică, creșterea fricii, intensificarea senzațiilor, și mai multă teamă. Acest mecanism este important în unele modele cognitiv-comportamentale ale tulburării de panică.
În cazul senzației de lipsă de aer, persoana poate începe să respire foarte repede, încercând să obțină mai mult aer. Respirația accelerată poate contribui la amețeală, furnicături și senzații neobișnuite, ceea ce alimentează din nou alarma. Diferențele dintre aceste manifestări sunt explicate mai amplu în articolul despre lipsa de aer, palpitații și diferența dintre atacul de panică și ceea ce numim frecvent „criză de anxietate”.
De ce apar atacurile de panică
Gaia De Campora pune accentul pe istoria personală și pe momentele importante din viață în care pot apărea aceste episoade. Experiențele anterioare, stresul, conflictele emoționale sau perioadele de schimbare pot fi relevante pentru unele persoane și pot fi explorate în cadrul unei evaluări sau al psihoterapiei.
Nu este însă corect să presupunem că fiecare atac de panică ascunde obligatoriu un conflict psihologic sau că motivul poate fi identificat întotdeauna într-un eveniment din trecut. National Institute of Mental Health arată că cercetarea asupra tulburării de panică ia în calcul o combinație de factori biologici, genetici, psihologici și de mediu.
Unele atacuri apar în contexte recognoscibile: o perioadă de stres intens, aglomerație, condus, transport public, o experiență medicală sau o situație pe care persoana o asociază deja cu pericolul. Altele sunt neașteptate și apar fără un declanșator evident.
De aceea, întrebarea utilă nu este întotdeauna „care este cauza ascunsă?”, ci și „ce se întâmpla înaintea episodului?”, „ce senzație a apărut prima?”, „cum am interpretat-o?”, „ce am făcut pentru a mă simți în siguranță?” și „ce am început să evit după atac?”.
Un atac de panică nu înseamnă automat tulburare de panică
O persoană poate experimenta un atac de panică izolat fără să dezvolte ulterior o tulburare de panică. Distincția este importantă deoarece existența unui singur episod nu justifică autodiagnosticarea.
În tulburarea de panică, atacurile se repetă, iar unele dintre ele apar neașteptat. În plus, persoana poate rămâne preocupată de posibilitatea unui nou episod sau poate începe să își schimbe comportamentul pentru a-l preveni.
De exemplu, după un atac în metrou, persoana poate începe să evite transportul public. După un episod la volan, poate renunța la condus. Altcineva poate înceta să meargă singur la cumpărături sau să plece departe de casă pentru că se teme că nu va putea primi ajutor dacă simptomele reapar.
Această teamă persistentă de repetare este numită uneori „frica de frică”. În timp, evitarea poate restrânge considerabil viața, chiar dacă atacurile propriu-zise sunt rare. Articolul despre ce se întâmplă atunci când atacurile de panică se repetă explică diferența dintre episodul izolat și tulburarea de panică.
Simptomele fizice nu trebuie puse automat pe seama anxietății
Palpitațiile, durerea toracică, amețeala, greața și dificultatea de a respira pot apărea într-un atac de panică, dar nu sunt simptome exclusive anxietății. Unele afecțiuni cardiace, respiratorii, endocrine sau alte probleme medicale pot produce manifestări asemănătoare.
De aceea, este importantă evaluarea contextului. Mai ales în cazul primului episod sau atunci când simptomele sunt neobișnuite, intense ori diferite de experiențele anterioare, nu este prudent să presupunem singuri că „este doar panică”.
Durerea toracică nou apărută, dificultatea severă de respirație, pierderea stării de conștiență sau alte simptome care sugerează o urgență medicală necesită evaluare medicală promptă. Odată excluse cauzele medicale relevante, poate fi evaluată componenta anxioasă sau psihologică.
Cum pot fi gestionate atacurile de panică
Există mai multe intervenții care pot ajuta, iar alegerea depinde de frecvența episoadelor, severitatea simptomelor, comportamentele de evitare, existența altor dificultăți și preferințele persoanei. Nu există o tehnică universală care să funcționeze identic pentru toți.
Pentru tulburarea de panică, una dintre abordările cu cele mai solide dovezi este terapia cognitiv-comportamentală. Ghidul NICE pentru tulburarea de panică include terapia cognitiv-comportamentală printre intervențiile recomandate.
În cadrul TCC, persoana poate învăța să identifice interpretările catastrofice ale senzațiilor corporale, să înțeleagă mai bine mecanismul panicii și să reducă treptat comportamentele de evitare sau de siguranță care întrețin problema. În funcție de intervenție, pot fi utilizate forme de expunere controlată la senzații sau situații temute.
Mai multe informații despre opțiunile disponibile sunt prezentate în ghidul despre psihoterapia pentru atacurile de panică și tratamentele susținute de dovezi.
Poate ajuta trainingul autogen?
Gaia De Campora menționează trainingul autogen ca posibil instrument pentru reducerea unei părți din anxietatea asociată atacurilor de panică. Trainingul autogen este o metodă structurată de relaxare în care persoana își orientează atenția către anumite senzații corporale și utilizează formule mentale menite să faciliteze relaxarea.
Pentru unele persoane, o asemenea tehnică poate fi utilă pentru reglarea tensiunii generale și pentru familiarizarea cu propriile senzații corporale. Nu trebuie însă prezentată ca metodă care „vindecă” atacurile de panică și nici ca înlocuitor automat al intervențiilor cu o bază mai solidă de dovezi pentru tulburarea de panică.
Metoda și modul în care se practică sunt descrise separat în articolul despre trainingul autogen și utilizarea sa pentru relaxare și anxietate.
De asemenea, unele persoane devin foarte atente la orice modificare corporală după un atac. În astfel de cazuri, o tehnică axată pe corp trebuie folosită într-un mod adaptat persoanei, deoarece monitorizarea excesivă a pulsului, respirației sau altor senzații poate deveni ea însăși parte a problemei.
Tratamentul trebuie adaptat persoanei
Ideea că intervenția trebuie construită în funcție de persoană rămâne esențială. Două persoane pot descrie simptome asemănătoare, dar să aibă contexte foarte diferite. Una poate fi dominată de frica senzațiilor corporale, alta poate evita anumite locuri, iar o a treia poate trece printr-o perioadă de stres major și să fi avut un singur episod.
Un psiholog clinician poate realiza evaluarea psihologică în limitele competențelor sale. Un psihoterapeut poate oferi intervenție psihoterapeutică prin metode pentru care are formare. Medicul psihiatru este medic și poate evalua necesitatea tratamentului medicamentos atunci când acesta este indicat. Aceste roluri profesionale nu sunt sinonime.
În anumite forme de tulburare de panică poate fi recomandată și medicația, în urma evaluării medicale. Alegerea medicamentului, doza, durata și eventualele modificări ale tratamentului trebuie stabilite de medic, nu prin automedicație.
Ce poate însemna să înțelegi mai bine un atac de panică
De Campora descrie depășirea atacurilor de panică și ca pe o posibilitate de creștere și de dobândire a unei mai bune conștientizări. Pentru unele persoane, psihoterapia poate într-adevăr conduce la o înțelegere mai clară a propriei anxietăți, a limitelor, a factorilor de stres sau a modului în care reacționează la senzațiile corporale.
Totuși, atacul de panică nu trebuie romantizat și nici interpretat ca un mesaj ascuns pe care persoana este obligată să îl descifreze. Este o experiență foarte neplăcută, iar tratamentul poate avea ca obiective concrete reducerea atacurilor, diminuarea fricii de recurență și recâștigarea activităților abandonate.
Un criteriu important pentru a solicita ajutor este impactul asupra vieții. Dacă persoana începe să evite transportul, condusul, magazinele, locurile aglomerate, călătoriile sau situațiile în care ar putea rămâne singură, problema poate deveni mai limitativă decât atacul în sine.
Atacurile de panică pot fi tratate, dar nu este necesar să aștepți până când întreaga viață ajunge organizată în jurul evitării lor. Dacă episoadele se repetă, teama de un nou atac persistă sau simptomele îți limitează activitățile cotidiene, poți lua în considerare programarea unei ședințe cu un psiholog pentru evaluarea situației și discutarea opțiunilor de sprijin potrivite.
