Pentru un tată, a cere luni de concediu parental, a trece la un program mai flexibil sau a-și schimba profesia pentru a petrece mai mult timp cu copiii ar trebui să fie privit ca o decizie de familie. În practică, asemenea alegeri continuă să atragă uneori surprindere, întrebări sau chiar suspiciunea că bărbatul renunță la responsabilitățile sale. Patru povești ale unor tați din Italia arată cât de puternic rămâne modelul în care mama este considerată automat principalul părinte care îngrijește copilul, iar tatăl principalul responsabil financiar.
Problema nu este că părinții trebuie să împartă fiecare responsabilitate matematic, în proporție de 50%-50%, și nici că unul dintre ei ar trebui să renunțe la carieră. Miza este posibilitatea ambilor părinți de a decide cum își organizează munca și viața de familie fără ca îngrijirea copiilor să fie tratată din start drept o responsabilitate feminină. Schimbarea se leagă direct de ceea ce înseamnă astăzi paternitatea modernă și construirea unei relații directe între tată și copil.
Maternitatea și paternitatea continuă să aibă efecte diferite asupra carierei
În Italia, raportul Save the Children „Le Equilibriste” din 2024 arăta că aproximativ o femeie angajată din cinci iese de pe piața muncii după ce devine mamă. Este o diferență importantă atunci când este pusă lângă traseul profesional al taților.
Unele dintre cele mai sugestive date despre acest decalaj provin din ediția 2023 a raportului. În grupa de vârstă 25-54 de ani, în prezența unui copil minor, rata de ocupare era de 63% pentru mame și de 90,4% pentru tați. În familiile cu doi copii minori, rata cobora la 56,1% pentru femei, în timp ce în cazul bărbaților ajungea la 90,8%, ceea ce crea o diferență de aproximativ 34 de puncte procentuale.
Și programul de muncă arăta o distribuție inegală a responsabilităților de îngrijire. Aproximativ 32% dintre femeile angajate lucrau part-time, față de 7% dintre bărbați. În prezența copiilor minori, ponderea ajungea la 37% pentru femei și la numai 5,3% pentru tați. Aceste cifre trebuie citite în contextul perioadei în care au fost colectate, dar diferența pe care o evidențiază este clară: maternitatea și paternitatea nu aveau aceleași consecințe asupra participării la muncă.
Nu ar fi însă corect să concluzionăm că tații nu își reorganizează niciodată cariera după nașterea unui copil. Date italiene mai recente despre încetarea raporturilor de muncă arată că și bărbații apar în aceste statistici, deși motivele lor diferă frecvent de cele ale mamelor. Analiza detaliată a acestor cifre și a diferenței dintre demisia pentru îngrijirea copilului și plecarea către un alt angajator poate fi găsită în materialul despre tații și munca după apariția copiilor.
Tocmai de aceea devin interesante experiențele bărbaților care aleg în mod explicit să își modifice programul, profesia sau ritmul de lucru pentru a fi mai prezenți acasă. O căutare realizată în Italia în jurul Zilei Tatălui a găsit puțini bărbați care să fi renunțat complet la serviciu sau să fi cerut un program part-time, dar a identificat tați care au folosit concediul parental ori și-au schimbat activitatea profesională. Nu reprezintă încă o inversare a tendinței generale, dar ilustrează faptul că modelele de paternitate devin mai diverse.
„Nu sunt ciudat, sunt tată”: experiența lui Michele Cascio
Michele Cascio, cunoscut pe TikTok și Instagram sub numele Il sabbatico, nu și-a dat demisia. A ales însă să folosească o perioadă de concediu parental pentru a petrece mai mult timp cu copiii și pentru ca soția sa să se poată întoarce mai devreme la serviciu.
„Am luat concediu parental pentru că mulți poate nu știu că îl pot lua AMBII părinți. În perioada aceea, suma lunară ajungea la 30% din salariu. De obicei, mamele sunt cele care îl iau, și pentru că, în general, tații au venitul mai mare. Eu am făcut această alegere pentru a trăi pe deplin lunile acestea cu copiii mei și pentru a-i permite soției mele să se întoarcă la serviciu cu trei luni mai devreme. Bărbatul care decide să fie tată cu normă întreagă este privit mereu cu suspiciune, ca și cum și-ar neglija responsabilitățile. Trebuie să mă justific continuu în fața oamenilor, iar tot ce gravitează în jurul parentalității, de la grupurile clasei până la discuțiile cu cadrele didactice, nu este tratat ca ceva al părinților, ci doar al mamelor”, povestește Michele Cascio.
Procentul menționat de el descrie situația sa din perioada respectivă. Regulile italiene privind indemnizația pentru concediul parental au fost modificate ulterior, iar nivelul indemnizației poate varia în funcție de perioada utilizată și de condițiile prevăzute de lege. Nici aceste reguli, nici procentele menționate de Cascio nu trebuie confundate cu legislația din România.
Mai importantă pentru experiența lui este reacția socială. O alegere care ar fi considerată adesea firească pentru o mamă a fost descrisă, în cazul său, ca neobișnuită. Diferența spune ceva despre așteptările încă atașate rolurilor de gen: tatăl foarte implicat riscă să fie văzut fie ca o excepție admirabilă, fie ca un bărbat care nu își îndeplinește „adevărata” responsabilitate.
Când tatăl care duce copilul la școală este întrebat dacă este văduv
Diego Di Franco, cunoscut pe rețelele sociale prin proiectul Il meraviglioso mondo dei papà, s-a confruntat cu același tip de reacții. După ani în care a avut o viață profesională foarte aglomerată, cu evenimente și deplasări frecvente, situația lui s-a schimbat radical în 2019.
A fost concediat cu două zile înainte de semnarea actelor pentru locuința familiei și cu două luni înainte de nașterea celei de-a doua fiice. Momentul care putea părea exclusiv o criză profesională a coincis cu o perioadă dificilă în familie.
„Soția mea a avut complicații în timpul nașterii și, dacă nu aș fi fost concediat, nu aș fi putut să-i fiu alături. M-am ocupat de toate. Eram singurul bărbat care își ducea fiica la mamă pentru alăptare în spital și ajutam în toate privințele”, povestește Diego Di Franco.
Experiența l-a determinat să înceapă să vorbească pe rețelele sociale despre viața sa de tată implicat zi de zi. Și-a deschis ulterior propria activitate și a început să lucreze în crearea de conținut.
„Câștig puțin, pentru că prioritatea mea este să mă ocup de copii și de casă, dar bogăția experiențelor pe care le trăiesc nu are preț”, spune el.
Mai greu de ignorat sunt reacțiile celor din jur. „Multe femei îmi scriu pe rețelele sociale și mă întreabă dacă sunt separat. Într-o zi, o angajată a școlii m-a întrebat dacă sunt văduv, pentru că eu eram cel care venea să ia copilul de la școală. Când află că stau acasă cu copiii, oamenii mă umplu de complimente, dar mie tocmai asta nu-mi place, din cauza inegalității: unei mame nu i-ar spune niciodată aceleași lucruri.”
Complimentul aparent pozitiv poate ascunde aceeași presupunere care produce stigmatul: că îngrijirea zilnică este normală pentru o femeie, dar extraordinară pentru un bărbat. Tocmai contestarea acestor etichete apare și în alte inițiative prin care tații încearcă să vorbească deschis despre paternitate, îngrijire și presiunile asociate rolului masculin.
Michele Santarelli și-a schimbat modul de lucru ca să nu-și vadă fiica doar în weekend
Nu toți tații care vor să petreacă mai mult timp cu copiii aleg o pauză profesională. Pentru unii, soluția este schimbarea locului de muncă sau reorganizarea completă a programului.
Michele Santarelli, avocat din Milano, se gândea de ceva timp să schimbe cabinetul în care lucra. Nașterea fiicei sale, Olivia, i-a oferit impulsul decisiv.
„Voiam de ceva timp să schimb cabinetul și, când s-a născut Olivia, am profitat de ocazie ca să plec din vechiul cabinet și să lucrez pe cont propriu. Și pentru că, de când s-a născut, pe 9 martie, până la 30 iunie 2024, practic o vedeam doar în weekend. Ajungeam mereu târziu acasă seara, iar ea dormea deja”, povestește Michele Santarelli.
Noua organizare a muncii i-a schimbat rutina. „Acum lucrez jumătate de zi de acasă și jumătate de zi dintr-un cabinet aflat la parterul clădirii în care locuiesc. Petrec mult mai mult timp cu ea, o duc la grădiniță, merg să o iau, o pregătesc dimineața și fac toate celelalte lucruri. Nu aș putea fi mai fericit. A fost cea mai bună alegere din viața mea.”
Experiența lui arată că echilibrul dintre muncă și familie nu presupune neapărat renunțarea la profesie. Uneori poate însemna modificarea locului de muncă, reducerea timpului petrecut pe drum, stabilirea unui program mai flexibil sau alegerea unei forme de activitate care lasă mai mult spațiu pentru viața familială.
De la 60 de ore pe săptămână la o profesie care îi permite să lucreze de acasă
Francesco Salerno, tatăl a două fete, a făcut o schimbare și mai amplă. Lucra ca șef de departament în zona de bar a unei companii cunoscute din retail, cu un program care ajungea la aproximativ 60 de ore pe săptămână. Avea responsabilități mari, presiune constantă și o echipă de zece persoane de coordonat.
Stresul era ridicat, iar timpul petrecut cu soția și fiicele sale era foarte redus. În cele din urmă, Francesco Salerno și-a dat demisia. A petrecut patru luni departe de casă pentru a studia și a se pregăti pentru o nouă profesie, iar ulterior a început să lucreze de acasă drept consultant în programare.
Nu este o soluție disponibilă tuturor. Schimbarea carierei poate presupune economii, timp pentru formare, acces la alte oportunități și capacitatea familiei de a traversa o perioadă cu venituri mai mici sau mai puțin predictibile. Poveștile individuale nu trebuie transformate în rețete. Ele arată însă că și tații pot ajunge să își reorganizeze profund traseul profesional după apariția copiilor.
De ce tații implicați nu ar trebui numiți „mame”
Una dintre consecințele stereotipurilor despre parentalitate este apariția unor expresii care sugerează că un bărbat foarte implicat în îngrijirea copilului preia, de fapt, rolul mamei. Ideea de „mămic”, folosită uneori în glumă pentru un tată care gătește, schimbă scutece, participă la ședințe cu profesorii sau stă acasă cu copilul, transmite implicit că aceste activități nu aparțin în mod normal paternității.
Un tată care își îngrijește copilul nu o „înlocuiește” pe mamă și nici nu îi „face o favoare”. Este părinte. La fel, implicarea mamei în carieră nu o face mai puțin mamă. Modul în care sunt distribuite responsabilitățile poate fi diferit de la o familie la alta și se poate modifica în timp, în funcție de venituri, sănătate, program, vârsta copiilor și preferințele celor doi parteneri.
Presiunea de a corespunde unui model ideal poate apărea de ambele părți. Mamele pot simți că trebuie să fie permanent disponibile, iar tații că trebuie să rămână principalii furnizori financiari indiferent de costul personal sau familial. Aceste așteptări se intersectează cu vinovăția parentală și presiunea de a deveni un „părinte perfect”, o imagine greu sau imposibil de susținut în viața reală.
Parentalitatea împărtășită nu înseamnă că cineva trebuie să-și sacrifice cariera
Poveștile lui Michele Cascio, Diego Di Franco, Michele Santarelli și Francesco Salerno nu transmit mesajul că tații ar trebui să renunțe la muncă. Nici mamele nu ar trebui împinse către această alegere. Problema nu este să stabilim care dintre părinți trebuie să își sacrifice cariera, ci să reducem situațiile în care sacrificiul devine aproape inevitabil pentru unul dintre ei.
Parentalitatea împărtășită presupune ca responsabilitățile de îngrijire să poată fi discutate și negociate, iar ambii părinți să aibă posibilitatea reală de a participa la viața copilului. Pentru aceasta nu sunt suficiente doar intențiile individuale. Concediile parentale, flexibilitatea programului de lucru, disponibilitatea serviciilor de îngrijire, nivelul veniturilor și cultura organizațională pot influența decisiv alegerile unei familii.
În România, cadrul legal, nivelul indemnizațiilor și piața muncii sunt diferite de cele din Italia, astfel încât procentele italiene nu pot fi transferate automat. Și aici este însă relevantă întrebarea privind cine suportă costul profesional al îngrijirii. Contextul local este analizat separat în materialul despre maternitate, muncă și împărțirea responsabilităților de îngrijire în România.
Schimbarea nu ține doar de concedii, ci și de cultura familiei
Chiar și atunci când legea permite unui tată să petreacă mai mult timp cu copilul, presiunea socială poate rămâne. Dacă venitul său este mai mare, familia poate considera că este mai logic financiar ca mama să reducă programul. Dacă la serviciu concediul unui tată este privit drept lipsă de ambiție, acesta poate ezita să îl solicite. Dacă școala, medicul, rudele și alte instituții se adresează automat mamei, rolul de principal îngrijitor îi este atribuit din nou, chiar fără o decizie explicită a familiei.
Același proces poate apărea și în interiorul cuplului. După nașterea unui copil, negocierea programului, a trezirilor nocturne, a concediilor, a consultațiilor medicale și a sarcinilor casnice poate deveni una dintre cele mai importante schimbări prin care trece relația. Materialul despre reorganizarea relației de cuplu după venirea unui copil explică de ce apar aceste tensiuni și cum se modifică întregul sistem familial.
O parentalitate mai echilibrată nu presupune ca toate familiile să adopte același model. În unele cupluri, unul dintre părinți poate alege să petreacă mai mult timp acasă. În altele, ambii pot lucra cu normă întreagă și pot împărți altfel responsabilitățile. În alte situații, sprijinul bunicilor sau al altor persoane apropiate poate avea un rol important. Esențial este ca aceste aranjamente să fie cât mai mult rezultatul unei alegeri reale, nu al ideii că anumite responsabilități îi aparțin automat mamei sau tatălui.
Poveștile taților care au cerut concediu, au schimbat locul de muncă sau au început o altă profesie arată că modelul se poate schimba. Dar faptul că un tată care își ia copilul de la școală poate fi întrebat dacă este văduv, în timp ce o mamă care face același lucru trece neobservată, arată și cât de mult mai este de schimbat. O împărțire mai echitabilă a parentalității nu înseamnă inversarea rolurilor, ci posibilitatea ca atât mamele, cât și tații să își poată construi relația cu copiii fără ca nașterea acestora să însemne automat renunțarea profesională a unuia dintre părinți.
Leave a Reply